Decizia nr. 37/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (2) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 41/1994 17 iunie 1994 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Româ…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 40 alin. (2) din Legea nr. 41/1994
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, excepție ridicată de Constantin Chiriac în Dosarul nr. 2.457/2002 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, ca neîntemeiată, arătând ca textul constituțional invocat în susținerea excepției nu este aplicabil în cauza.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 24 mai 2002, pronunțată în Dosarul nr. 2.457/2002, Tribunalul București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 44 alin. (2) din Legea nr. 41/1994
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, excepție ridicată de Constantin Chiriac.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia considera ca textul criticat infrange art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituție, care proclama ocrotirea egala, indiferent de titular, a proprietății private.
Instanța de judecată apreciază ca obligația de plată a unui serviciu public instituită prin lege nu încalcă în nici un fel dreptul de proprietate al vreunui cetățean.
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Guvernul apreciază excepția ca fiind neîntemeiată, dat fiind ca dispozițiile constituționale invocate nu au incidența asupra prevederilor legale criticate. Aceste din urma prevederi au fost - în opinia Guvernului - adoptate cu respectarea dispozițiilor art. 31 și 138 din Constituție, referitoare la dreptul la informație și, respectiv, la stabilirea, prin lege, a impozitelor, taxelor și a altor venituri ale bugetului de stat. Iar faptul ca autorul excepției a încheiat și un contract cu o societate autorizata de retransmitere prin cablu a programelor unor posturi de televiziune, printre care și posturile naționale, nu îl exonereaza de la plata taxei de abonament prevăzute de lege.
Avocatul Poporului considera, de asemenea, ca prevederile criticate sunt constituționale, arătând ca încheierea unui contract de furnizare a serviciilor de retransmisie a unor programe de televiziune, inclusiv ale Televiziunii Române, cu o societate de televiziune prin cablu este opțiunea beneficiarului acestui contract și creează drepturi și obligații între părțile contractante.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, dându-se articolelor o noua numerotare. Astfel, art. 44 alin. (2) a devenit art. 40 alin. (2).
Asadar, deși instanța de judecată a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 44 alin. (2) din Legea nr. 41/1994 , Curtea urmează sa exercite controlul de constituționalitate cu privire la dispozițiile art. 40 alin. (2) din aceeași lege, text care are următoarea redactare: "(2) Posesorii receptoarelor de radio și de televiziune sunt obligați sa plătească o taxa de abonament către serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune."
Argumentul autorului privește o pretinsa încălcare a dreptului sau de proprietate, pe motiv ca, pe lângă taxa stabilită de lege, el plătește și serviciile prestate de Societatea Comercială "România Cable Systems" - S.A., ceea ce îl duce la concluzia ca textul din lege criticat îl obliga la plata de doua ori a unui serviciu.
Analizând criticile de neconstituționalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce urmează.
Mai întâi, obiectul serviciilor ce se prestează abonatului este complet diferit, deoarece serviciul public de televiziune concepe, realizează și transmite programe, în timp ce societatea comercială cu care beneficiarul a încheiat contract nu face decât sa preia și sa retransmita emisiunile unor posturi de televiziune, fiind un fel de "cărăuș" al acelor programe.
În al doilea rând, în timp ce obligația de a plati taxa de abonament la serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune decurge nemijlocit din lege, raporturile beneficiarului cu societatea de retransmitere prin cablu au la baza un contract, pe care acesta nu a fost obligat sa îl încheie și de care, de altfel, nici nu depinde, tehnic, recepția posturilor de televiziune, inclusiv a celor naționale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 40 alin. (2) din Legea nr. 41/1994
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, excepție ridicată de Constantin Chiriac în Dosarul nr. 2.457/2002 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Maria Bratu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.