Decizia nr. 131/2003

Articolul 16

alin. (3), (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

are următoarea redactare: "(3) O noua cerere de acordare a statutului de refugiat poate fi depusa numai dacă a fost pronunțată o hotărâre definitivă și irevocabilă asupra cererii anterioare și numai dacă sunt îndeplinite alternativ următoarele condiții:

a) pe parcursul procedurii de soluționare a cererii anterioare au apărut elemente noi care nu au putut fi prezentate, din motive neimputabile solicitantului, cu condiția ca aceste elemente sa nu fie rezultatul unor acțiuni provocate în scopul obținerii unei forme de protecție din partea statului român. Solicitantul este obligat să facă dovada existenței noilor motive invocate și a imposibilității prezentării lor cu ocazia soluționării cererii anterioare;

b) au survenit transformări de ordin politic, social, militar sau legislativ în țara de origine, de natura a avea consecințe grave pentru solicitant.[...]

(5) Hotărârea se pronunța în termen de 5 zile, numai în baza noii cereri depuse, motivată corespunzător, și a documentației prezentate anterior de solicitant și se comunică, în scris, de îndată acestuia.

(6) Hotărârea prin care se acordă accesul la soluționarea unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat are ca efect și anularea dispoziției de a părăsi teritoriul României, prevăzută în hotărârea anterioară, solicitantul urmând sa beneficieze de drepturile prevăzute la art. 13."

În susținerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, se invoca încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege."

- Art. 18: "(1) Cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție și de alte legi.

(2) Dreptul de azil se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și a convențiilor internaționale la care România este parte.";

- Art. 20 alin. (1): "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 22: "(1) Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.

(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.";

- Art. 23: "(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.

(3) Reținerea nu poate depăși 24 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalității mandatului, arestatul se poate plange judecătorului, care este obligat să se pronunțe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aproba numai de instanța de judecată.

(5) Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștința, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoștința numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) Eliberarea celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut.

(7) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.

(8) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

(9) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

De asemenea, mai sunt invocate următoarele prevederi din reglementări internaționale:

- Art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.";

- Art. 31 și 33 din Convenția privind statutul refugiatilor încheiată la Geneva în 1951:

- Art. 31: "Refugiati aflați ilegal în țara de primire

1. Statele contractante nu vor aplica sancțiuni penale, pe motivul intrării sau șederii lor ilegale, refugiatilor care, sosind direct din teritoriul unde viața sau libertatea lor erau amenintate în sensul prevăzut de art. 1, intra sau se găsesc pe teritoriul lor fără autorizație, sub rezerva prezentării lor fără întârziere la autorități pentru a le expune motivele, recunoscute ca valabile, ale intrării sau prezentei lor ilegale.

2. Statele contractante nu vor aplica, în ce privește deplasarile acestor refugiati, alte restrictii decât acelea care sunt necesare; aceste restrictii vor fi aplicate numai până la reglementarea statutului lor de refugiati în țara respectiva sau până la obținerea admiterii în alta țara. În vederea acestei ultime admiteri, statele contractante vor acorda acestor refugiati un termen rezonabil și toate facilitățile necesare.";

- Art. 33: "Interdicția de expulzare și returnare

1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, în nici un fel, un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viața sau libertatea sa ar fi amenintate pe motiv de rasa, religie, naționalitate, apartenența la un anumit grup social sau opinii politice.

2. Beneficiul prezentei dispoziții nu va putea totuși fi invocat de către un refugiat față de care ar exista motive serioase de a fi considerat ca un pericol pentru securitatea tarii unde se găsește sau care, fiind condamnat definitiv pentru o crima sau un delict deosebit de grav, constituie o amenințare pentru comunitatea tarii respective."

În fine, autorii excepției mai susțin ca textul de lege criticat contravine principiului împărțirii sarcinii probei și beneficiului dubiului, asa cum este reglementat în paragrafele nr. 190, 192, 195, 196, 197, 201, 203, 204 și 205 din Manualul Inaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiati.

Examinând excepția, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Astfel, referitor la critica ce vizează infrangerea art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, Curtea constata ca prevederea constituțională menționată este inaplicabila în cauza, deoarece are în vedere persoane care au calitatea de cetățean român.

În legătură cu susținerea privind încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Constituție, Curtea observa ca, între drepturile refugiatilor și ale persoanelor care au dobândit o formă de protecție, legea română prevede: liberul acces la instanțele de judecată - art. 23 alin. (1) lit. l), dreptul de a fi asistat sau de a fi reprezentat de un avocat și de a i se asigura, în mod gratuit, un interpret pe întreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum și dreptul de a nu fi expulzat sau returnat ("non-refoulement"), cu excepțiile stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Asa fiind, nu exista contrarietate între textele criticate și prevederile constituționale invocate .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia au invocat și încălcarea art. 23 din Constituție. Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca textele de lege criticate reglementează procedura de soluționare a unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat, în timp ce dispozițiile constituționale pretins a fi incalcate se referă la "Libertatea individuală" a persoanei, condițiile în care se pot realiza perchezitii, rețineri și arestari și faptul ca acestea pot fi dispuse numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. Asa fiind, rezultă ca prevederile art. 23 din Constituție nu sunt incidente în cauza.

Articolul 49

din Constituție reglementează restrangerea prin lege a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, proporțional cu situația care determina aceasta restrangere. Prevederile legale din ordonanța, criticate ca fiind neconstituționale, nu conțin restrangeri speciale ale exercițiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de acordare a unei forme de protecție din partea statului român.

De asemenea, autorii excepției critica textele de lege menționate și cu referire la prevederile constituționale cuprinse în art. 51. Curtea observa însă ca acestea nu conțin nici o dispoziție care să contravină principiului respectării Constituției și a legilor.

Referitor la prevederile cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume cele care privesc procesul echitabil și dreptul persoanei de a se plange unei instanțe, Curtea retine ca textele legale criticate de autorul excepției nu opresc, în realitate, părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi aparate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționeaza într-o societate democratica procesul echitabil.

Dispozițiile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate sunt în deplina concordanta și cu prevederile din Convenția privind statutul refugiatilor încheiată la Geneva în 1951, referitoare la expulzare și returnare.

În sfârșit, Manualul Inaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiati reprezintă un ghid de reguli și criterii, util în formarea unei imagini de ansamblu în analizarea cererii solicitantului de azil, dar nicidecum un instrument juridic cu forta obligatorie pentru statele părți la Convenția din 1951 sau care să reprezinte un argument valabil pentru susținerea excepției de neconstituționalitate.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) și ale

art. 17 alin. (1), (3) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 622/2001

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, în temeiul dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora aceasta "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei", dispoziții coroborate cu cele ale art. 23 alin. (6) din aceeași lege, aceasta excepție este inadmisibila.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6) și al

art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 alin. (3), (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată și modificată prin

Legea nr. 323/2001 , excepție ridicată de Mohammad Al Ali din Siria în Dosarul nr. 15.133/2001 al Judecătoriei Sectorului 3 București, Asef Sari din Turcia, Anwar Hossain din Bangladesh și Nezir Gamel Akile Al Nashe din Irak în dosarele nr. 11.082/2002, nr. 9.851/2002 și nr. 13.027/2002 ale Judecătoriei Sectorului 6 București.

II. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) și ale

art. 17 alin. (1), (3), și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 622/2001

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, ridicată de aceiași autori în aceleași dosare.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 aprilie 2003.