Decizia nr. 127/2003

Articolul 1

alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

instituie calea contestației împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, care va fi soluționată, potrivit dispozițiilor acestei ordonanțe, de către organele Ministerului Finanțelor Publice. Aceasta echivaleaza cu instituirea unei cai de atac administrative împotriva unei încheieri a instanței de judecată, ceea ce contravine principiului separației puterilor în stat. Mai mult, deciziile date de organele Ministerului Finanțelor Publice sunt, potrivit art. 11 alin. (3) din ordonanța, definitive, impunandu-se instanței de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune, de asemenea, concluzii de admitere a excepției ridicate, arătând ca textul criticat pentru neconstituționalitate încalcă dispozițiile art. 125 alin. (1) din Constituție, precum și principiul separației puterilor în stat. Cu toate că nu reprezintă un act de infaptuire a justiției propriu-zis, stabilirea taxei judiciare de timbru, prin încheiere, este un act strâns legat de realizarea justiției. În consecința, judecarea contestației împotriva modului de stabilire a acestei taxe este o prerogativa a puterii judecătorești, iar nu o atribuție a organelor Ministerului Finanțelor Publice, care sunt autorități administrative.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 6.538/1999, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, excepție ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească în cadrul judecării unei acțiuni de partaj.

În motivarea excepției, Judecătoria Sectorului 1 București considera ca dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

încalcă prevederile art. 125 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin instanțele judecătorești. Taxele judiciare de timbru datorate în diverse litigii deduse judecații se stabilesc de instanța judecătorească prin încheiere, care, potrivit art. 255 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezintă o hotărâre judecătorească și nu poate fi supusă decât controlului judiciar. Prevăzând ca "se soluționează potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și contestațiile împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru", textul de lege criticat încalcă atributia constituțională exclusiva a instanțelor judecătorești.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților considera ca soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu depinde de dispozițiile legale criticate. În acest sens, arata ca stabilirea taxei judiciare de timbru nu reprezintă, în sensul prevederilor

art. 2 alin. (2) din Legea pentru organizarea judecătorească nr. 92/1992 , o "acțiune care să vizeze înfăptuirea actului de justiție, ci o simpla operațiune tehnica prealabilă acestuia". De altfel, potrivit

art. 12 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , "deciziile date în soluționarea căilor administrative de atac pot fi atacate la instanțele de contencios administrativ competente, fiind astfel supuse controlului judiciar." În concluzie, apreciază ca fiind nefondate criticile de neconstituționalitate.

Guvernul considera, de asemenea, ca excepția ridicată este neîntemeiată. Arata ca "prin dispozițiile legale criticate nu se încalcă, în nici un caz, principiul accesului liber la justiție, acest acces fiind în mod expres prevăzut în conținutul actului normativ criticat, Curtea Constituțională pronunțându-se în repetate randuri asupra constituționalității exercitării și a unor cai de atac pe cale administrativă, prealabile soluționării jurisdicționale". Pe de altă parte, art. 125 alin. (1) din Constituție "nu are relevanta asupra fondului problemei în cauza, aceasta dispoziție din Constituție referindu-se la structura organizatorică a sistemului judiciar din România, deci la instituțiile puterii judecătorești, nu la competentele date de lege în sarcina lor".

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

constata următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, potrivit cărora:

- Art. 1 alin. (2): "Se soluționează potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și contestațiile împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, precum și cele formulate împotriva actelor de constatare în cazul rambursarii taxei pe valoarea adăugată".

Din motivarea excepției rezultă ca autorul acesteia considera ca fiind neconstitutionala numai teza întâi a textului de lege citat, prin urmare numai aceasta constituie obiect al controlului de constituționalitate.

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

a fost aprobată, cu modificări și completări, prin

Legea nr. 506/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001. Modificările aduse nu vizează dispoziția ce constituie obiectul excepției de neconstituționalitate.

Autorul excepției considera ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 125 alin. (1) din Constituție, conform cărora:

- Art. 125 alin. (1): "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".

I. În ceea ce privește admisibilitatea excepției ridicate, Curtea retine ca dispoziția legală criticata este determinanta în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești și poate fi examinata pe fond. Modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, plata sau contestarea acesteia constituie chestiuni prejudiciale, care trebuie soluționate de instanța prin încheiere, fără de care nu poate fi continuată judecata și nu poate fi soluționat litigiul. În acest sens,

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, prevede că "Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".

II. Examinând pe fond excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constata ca aceasta este intemeiata și urmează sa o admită.

Conform dispozițiilor

art. 20 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 146/1997 , "Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată până la primul termen de judecată."

Cuantumul și modul de stabilire a taxei judiciare de timbru sunt prevăzute de

Legea nr. 146/1997 , iar respectarea acestor prevederi legale se verifica de instanța judecătorească la primirea acțiunii, ca o măsura administrativă, și de completul de judecată, prin încheiere, după înregistrarea acțiunii.

Cu toate ca stabilirea cuantumului și verificarea plății taxelor judiciare de timbru nu sunt acte propriu-zise de infaptuire a justiției, acestea sunt strâns legate de actul de justiție, fiind chestiuni prejudiciale care țin pe loc ori chiar împiedica înfăptuirea actului de justiție. Soluționarea unei eventuale contestații privind modul de stabilire de către instanța judecătorească a obligației de plată și a cuantumului taxei judiciare de timbru constituie fără indoiala un act de infaptuire a justiției.

Mai mult, aplicarea în concreto a textului de lege criticat poate duce la situații în care organul administrativ investit cu soluționarea contestației sa exercite anumite atribuții care țin de competența exclusiva a instanței de judecată. Spre exemplu, este posibil ca instanța judecătorească sa stabilească prin încheiere un anumit cuantum al taxei de timbru, în considerarea calificării pe care o da acțiunii cu care este sesizată (acțiune în constatare, în realizare sau în constituire). Pe calea contestației prevăzute de textul criticat organele Ministerului Finanțelor Publice ar putea considera ca taxa judiciară de timbru nu a fost corect stabilită, deoarece acțiunea respectiva în justiție trebuia calificată altfel decât a făcut-o instanța de judecată. O astfel de posibilitate, deschisă de textul criticat, este în contradictie cu prevederile art. 125 alin. (1) din Constituție.

Curtea retine ca art. 125 alin. (1) din Legea fundamentală nu se referă, asa cum se apreciază în punctul de vedere comunicat de Guvern, "la structura organizatorică a sistemului judiciar din România", ci acesta statuează asupra principiului separației puterilor în stat, din care rezultă ca justiția se realizează exclusiv prin autoritatea judecătorească, în a carei componenta intra Curtea Suprema de Justiție și celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Prerogativa legiuitorului de a stabili competența și procedura de judecată este prevăzută de art. 125 alin. (3). Prin nici o lege însă nu se poate stabili ori inlatura, prin extindere sau restrangere, o competența a unei autorități, dacă o asemenea acțiune este contrară dispozițiilor ori principiilor Constituției.

Nici o autoritate a administrației publice nu poate controla, anula ori modifica o hotărâre a unei instanțe judecătorești sau o măsura dispusă de instanța ori de un judecător, în legătură cu activitatea de judecată. Prin urmare, darea în competența organelor Ministerului Finanțelor Publice a soluționării contestațiilor împotriva modului de stabilire, de către instanța judecătorească, a taxei judiciare de timbru, este contrară principiului separației puterilor în stat și, în mod direct, dispozițiilor art. 125 alin. (1) din Constituție.

În jurisprudenta sa Curtea a statuat în mod constant ca stabilirea prin lege a unei proceduri administrativ-jurisdicționale, prealabilă sesizării instanțelor judecătorești, nu este contrară Constituției. În speta examinata însă nu se poate vorbi de o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă, întrucât, pe de o parte, textul de lege criticat reglementează o cale de atac administrativă împotriva unei hotărâri sau măsuri a instanței judecătorești, luată în legătură cu activitatea de judecată, iar, pe de altă parte, aceasta procedura este, prin definiție, ulterioară sesizării instanței de judecată și începerii procesului.

De altfel, dispozițiile

art. 1 alin. (2) teza întâi din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

sunt contrare și obiectului de reglementare definit prin titlul ordonanței, respectiv, "soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice". Asadar, obiectul de reglementare al ordonanței de urgenta îl constituie contestațiile împotriva actelor și măsurilor dispuse de organele administrației publice, iar nu împotriva celor ale instanțelor judecătorești.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (2) teza întâi din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13/2001

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice și constata ca acest text este neconstitutional în măsura în care se referă și la taxele judiciare de timbru stabilite de instanțele judecătorești. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 6.538/1999 al acelei instanțe.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2003.