Ordinul nr. 231/2003
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condițiile specifice de sănătate publică pentru punerea pe piața a unor tipuri de oua
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
art. 31 alin. 1 din Legea sanitară veterinara nr. 60/1974 , republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în baza
Hotărârii Guvernului nr. 362/2002
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,
vazand Referatul de aprobare nr. 151.588 din 27 februarie 2003, întocmit de Agenția Naționala Sanitară Veterinara,
ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Norma sanitară veterinara privind condițiile specifice de sănătate publică pentru punerea pe piața a unor tipuri de oua, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Institutele centrale de profil și direcțiile sanitare veterinare județene și a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Agenția Naționala Sanitară Veterinara va controla modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 4
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga orice alte dispoziții contrare.
Articolul 5
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor, Ilie Sarbu București, 26 martie 2003. Nr. 231.
Anexa NORMA SANITARĂ VETERINARA
privind condițiile specifice de sănătate publică pentru punerea pe piața a unor tipuri de oua
Articolul 1
Prezenta norma sanitară veterinara stabilește condițiile de sănătate și de igiena cu privire la comercializarea anumitor tipuri de oua.
În sensul prezentei norme sanitare veterinare, prin "anumite tipuri de oua" se înțelege ouăle de gaina destinate consumului uman după cum urmează:
a) de categorie "A",
b) de categorie "B", nerefrigerate și neconservate,
c) oua neclasificate.
Fără a se aduce atingere prevederilor art. 5, prezenta norma sanitară veterinara nu se aplică dacă ouăle sunt destinate pentru obținerea de produse din acestea sau dacă sunt livrate întreprinderilor de industrie alimentara autorizate, în concordanta cu "Norma sanitară veterinara privind condițiile de sănătate și igiena pentru producerea și comercializarea produselor din oua", aprobată prin
Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 356 din 05.08.2002
publicat în Monitorul Oficial al României nr. 852 din 26.11.2002, cu condiția ca pe ambalajele în care sunt introduse ouăle să fie înscrisă clar destinația acestora.
Articolul 2
De la unitatea producătoare și până la vânzarea către consumator, ouăle trebuie să fie păstrate uscate, ferite de acțiunea directa a razelor solare și trebuie să fie depozitate și transportate la o temperatura preferabil constanta.
Articolul 3
Termenul de valabilitate al oualor livrate către consumator este de maxim 21 zile de la ouat, acest termen incluzând și timpul afectat pentru colectare și ambalare.
Vânzarea oualor către consumatorul final trebuie să se facă cu cel puțin șapte zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al acestora.
Autoritatea veterinara centrala a României stabilește următoarele condiții sanitare veterinare privind depozitarea, transportul și etichetarea:
a) depozitarea oualor destinate consumului uman se face în spații racoroase, fără miros străin, la temperatura de 0 - +14°C ferite de razele soarelui sau alta sursa de căldură iar transportul se va face numai cu mijloace izoterme asigurându-se în interiorul lor temperatura de 3 - 5°C.
b) pe ambalajele în care sunt introduse ouăle se vor înscrie condițiile de depozitare și transport asfel ca utilizatorul să fie informat asupra regulilor ce trebuie respectate.
Articolul 4
În cazul comercializării oualor provenite de la producătorii particulari în piețe publice locale sau în cazul vânzării directe de producător către consumator pentru uzul propriu, deoarece ouăle nu sunt sortate pe categorii de calitate și greutate, data de valabilitate minima prevăzută de art. 3 alin. (2) al prezentei norme sanitare veterinare, trebuie să fie indicată clar de:
(i) o eticheta pe stand sau pe vehicul ce indica clar termenul de valabilitate;
(îi) o eticheta preimprimata pe ambalaj sau data consumatorului împreună cu ouăle în momentul cumpărării.
Articolul 5
În concordanta cu "Norma sanitară veterinara privind condițiile de sănătate și igiena pentru producerea și comercializarea produselor din oua" aprobată prin
Ordinul ministrul agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 356 din 05.08.2002
publicat în Monitorul Oficial al României nr. 852 din 26.11.2002 pot fi utilizate în alimentația publică, inclusiv în restaurante și pentru prepararea pe scara neindustriala a produselor din oua sau a produselor pe bază de oua numai ouăle ambalate în pachete mici sau mari.
Articolul 6
Autoritatea veterinara centrala a României trebuie să se asigure ca sunt respectate regulile prevăzute de prezenta norma sanitară veterinara, în special cele menționate de art. 3 alin. (1).
Articolul 7
Autoritatea veterinara centrala a României, prin Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, poate adopta acte normative sau prevederi administrative suplimentare prezentei norme sanitare veterinare pentru a se asigura implementarea și conformitatea cu prevederile acesteia.
Autoritatea veterinara centrala va lua măsurile administrative necesare și după caz, va sanctiona potrivit legii orice încălcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
Atunci când autoritatea veterinara centrala a României adopta cele menționate la alineatele precedente, trebuie să facă o referire expresă la prezenta norma sanitară veterinara. ─────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.