Decizia nr. 116/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 din Codul familiei, excepție ridicată de Valentina Petrosanu în Dosarul nr. 1.872/2002 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public considera excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor art. 44 din Constituție. De altfel, se apreciază ca în materia divorțului își găsește aplicare principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", astfel încât pentru pronunțarea desfacerii căsătoriei este necesară constatarea culpei soțului pârât.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 10 septembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.872/2002, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 din Codul familiei, excepție ridicată de Valentina Petrosanu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale referitoare la familie, întrucât permite desfacerea căsătoriei în situația în care soțul reclamant invoca și dovedește săvârșirea unor acțiuni culpabile imputabile numai lui, care au vătămat grav raporturile dintre soți și fac imposibila continuarea căsătoriei. Autoarea excepției mai arata ca soțul interesat se poate sustrage în mod nepermis de la îndatorirea de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor, pentru ca în lipsa lui din cadrul familiei nu își va putea îndeplini îndatorirea constituțională prevăzută de art. 44.

Judecătoria Sectorului 2 București apreciază ca excepția este neîntemeiată, întrucât căsătoria nu poate fi desfăcută în temeiul art. 38 din Codul familiei, dacă din probele administrate în dosarul cauzei rezultă culpa exclusiva a soțului reclamant. În aceasta situație, în lipsa unei cereri reconventionale a soțului pârât prin care să se solicite desfacerea căsătoriei, acțiunea reclamantului va fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților arata ca baza familiei, căsătoria, constituie din punctul de vedere al legiuitorului nu doar o problemă de ordin personal, ci una de interes social. Ca atare, voința soților nu poate constitui prin ea însăși un temei suficient pentru desfacerea căsătoriei. De aceea, manifestarea de voința a soților sau numai a unuia dintre ei poate fi luată în considerare pentru pronunțarea divorțului numai atunci când se bazează pe faptul imposibilității continuării căsătoriei, datorită unor motive temeinice, care sunt apreciate de către autoritatea competentă.

Guvernul considera ca prevederile Codului familiei trebuie interpretate și aplicate prin coroborare cu celelalte dispoziții legale în materie de divorț, respectiv cele cuprinse în Codul de procedură civilă. Din aceste dispoziții rezultă ca doar culpa soțului reclamant nu este suficienta pentru a justifica prin ea însăși desfacerea căsătoriei, operand principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpa pentru a obține recunoașterea sau ocrotirea unui drept.

Avocatul Poporului apreciază ca pentru pronunțarea desfacerii căsătoriei trebuie îndeplinite cumulativ doua condiții: existenta unor motive temeinice datorită cărora raporturile dintre soți sunt grav vătămate, respectiv imposibilitatea continuării căsătoriei, culpa singura a uneia dintre părți nejustificand pronunțarea divorțului. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 din Codul familiei este considerată ca fiind neîntemeiată.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 38 din Codul familiei, care are următorul conținut:

"Art. 38. - Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibila.

Divorțul poate fi pronunțat și numai pe baza acordului ambilor soți, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) până la data cererii de divorț a trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei;

b) nu exista copii minori rezultați din căsătorie.

Oricare dintre soți poate cere divorțul atunci când starea sănătății sale face imposibila continuarea căsătoriei.

La soluționarea cererilor accesorii divorțului, referitoare la încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere și folosirea locuinței, instanța va tine seama și de interesele minorilor."

Autoarea excepției de neconstituționalitate susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale:

- Art. 44 alin. (1): "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, departe de a încalcă principiul constituțional al căsătoriei liber consimțite și al egalității între soți, reglementarea instituției divorțului prin art. 38 din Codul familiei da expresie acestui principiu, stabilind condițiile în care instanțele judecătorești pot pronunța desfacerea căsătoriei. Astfel, pronunțarea divorțului este subsecventa îndeplinirii cumulative a următoarelor trei condiții: existenta unor motive temeinice, apreciate ca atare de către instanța judecătorească, motive de natura a vătăma în mod grav raporturile dintre soți, astfel încât continuarea căsătoriei sa nu mai fie posibila, iar imposibilitatea continuării căsătoriei sa existe pentru cel care cere desfacerea ei. Prin urmare, culpa exclusiva a reclamantului nu justifica prin ea însăși pronunțarea divorțului, dovada fiind și practica instanțelor noastre în aceasta materie, care a fost consecventa în a respinge acțiunea de divorț în situațiile în care soțul pârât s-a opus divorțului, iar probele administrate au evidențiat culpa exclusiva a soțului reclamant, făcând aplicarea principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans". Într-o asemenea situație nu este îndeplinită cerința imposibilității continuării căsătoriei pentru motive temeinice, faptele nelegale și cele contrare regulilor moralei neputând constitui motive temeinice pentru cel care le-a săvârșit.

Pe de altă parte, pentru divorțul reglementat de art. 38 alin. 2 din Codul familiei, bazat pe acordul ambilor soți, legiuitorul a impus, de asemenea, îndeplinirea a doua condiții cumulative: durata minima de un an a căsătoriei care se desface, precum și inexistenta copiilor minori rezultați din căsătorie.

Condiționarea pronunțării hotărârii judecătorești de desfacere a căsătoriei de respectarea unor cerințe stabilite în mod imperativ de lege demonstreaza grija legiuitorului pentru menținerea instituției căsătoriei, protejarea familiei și înlăturarea posibilității de tratare cu usurinta a responsabilităților față de copiii minori rezultați din căsătorie.

În sfârșit, în condițiile în care dispozițiile legale prevăd expres obligațiile părintelui divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, față de acesta, atât sub raport material, cat și cu privire la sănătatea, dezvoltarea fizica, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională, susținerea autorului excepției în sensul că divorțul, astfel cum este reglementat, ar permite sustragerea de la îndeplinirea acestor obligații, este lipsită de temei.

Faptul ca în practica pot exista asemenea situații nu este imputabil reglementării legale în materie, ci unei aplicari deficitare a acesteia, datorată, în primul rând, lipsei de diligenta sau pasivitatii părintelui divorțat căruia i s-a încredințat copilul, care nu înțelege sa valorifice mijloacele legale aflate la dispoziția sa.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 din Codul familiei, excepție ridicată de Valentina Petrosanu în Dosarul nr. 1.872/2002 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2003.