Decizia nr. 86/2003
privind activitatea de control
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Decizia nr. 51/2003 6 februarie 2003 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III din Ordonanța Gu…
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Național al Audiovizualului de garant al interesului public și de unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,
în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național al Audiovizualului, adoptat prin Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 51/2003,
în temeiul prevederilor
art. 18 alin. (1)-(3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 ,
membrii Consiliului Național al Audiovizualului adopta următoarea decizie:
Articolul 1
Activitatea de control se desfășoară în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (4) și (5), ale art. 17 alin. (4) și ale art. 89, în temeiul prevederilor
art. 88 alin. (1) și (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002
și cu respectarea regulilor de transparenta și a claritatii a actului decizional.
Dreptul de control asupra conținutului programelor se exercită numai după difuzarea acestora.
Articolul 2
Principala atribuție a personalului Direcției control din cadrul Consiliului Național al Audiovizualului este de a verifica legalitatea conținutului programelor audiovizuale.
Articolul 3
În atribuțiile Direcției control din cadrul Consiliului Național al Audiovizualului mai intra:
a) verificarea respectării grilei de programe;
b) verificarea ofertei de servicii de programe retransmise;
c) verificarea respectării datelor din decizia de autorizare audiovizuala;
d) verificarea ducerii la îndeplinire a somatiilor de intrare în legalitate adresate de Consiliul Național al Audiovizualului radiodifuzorilor și distribuitorilor de servicii;
e) alte obiective stabilite de Consiliul Național al Audiovizualului în baza unui mandat special dat de acesta.
Constatările rezultate în urma activităților de control precizate la art. 2 și la art. 3 alin. (1) se consemnează într-un raport de monitorizare sau de constatare, stampilat, datat și semnat de inspector, care va fi transmis Direcției control.
Articolul 4
Verificarea legalității conținutului programelor audiovizuale se realizează la sediul inspectorului.
În cazul serviciilor de programe difuzate în alte localități decât cele în care își are sediul inspectorul, verificarea se poate realiza și la sediul postului.
Inspectorul poate solicita radiodifuzorului punerea la dispoziție a înregistrărilor programelor difuzate.
Articolul 5
Personalul de control este alcătuit din corpul de inspectori.
Inspectorii dispun de legitimatii de serviciu și de ștampile care vor fi utilizate numai pentru stampilarea documentelor de control întocmite și semnate personal.
Articolul 6
Inspectorii au obligația să asigure:
a) primirea și analizarea plangerilor sau a sesizarilor adresate de orice persoană fizica ori juridică afectată în mod direct printr-o comunicare audiovizuala;
b) informarea publicului cu privire la drepturile acestuia în relația cu radiodifuzorii, distribuitorii de servicii și Consiliul Național al Audiovizualului;
c) informarea radiodifuzorilor, distribuitorilor de servicii și a altor persoane interesate, cu privire la adoptarea deciziilor, instrucțiunilor și recomandărilor.
Articolul 7
În cazul primirii unor plângeri sau sesizări, acestea vor fi înregistrate și raportate Direcției control pentru a fi prezentate Consiliului Național al Audiovizualului, care va dispune măsurile ce se impun.
Articolul 8
În activitatea de control inspectorul are obligația să se legitimeze și sa precizeze motivul sau obiectivul controlului.
Articolul 9
În absenta reprezentantului legal al radiodifuzorului sau al distribuitorului de servicii ori a persoanelor competente sa dea relațiile necesare, inspectorul poate să lase, sub semnatura de primire, o invitație pentru prezentarea la biroul teritorial. În invitație se vor preciza data și, după caz, ora de prezentare, documentele necesare a fi prezentate și eventualele aspecte constatate care necesita lămuriri.
Articolul 10
Inspectorii trebuie să respecte următoarele norme de conduita:
a) sa nu uzeze de calitatea de inspector în alte scopuri decât cele cu care a fost mandatat de Consiliul Național al Audiovizualului;
b) sa nu accepte avantaje personale oferite de o persoană interesată de rezultatele controlului;
c) sa păstreze confidențialitatea asupra datelor, informațiilor și documentelor la care a avut acces în îndeplinirea atribuțiilor sale și care nu au caracter public;
d) sa rămână în limitele mandatului acordat de Consiliul Național al Audiovizualului, sa manifeste obiectivitate și sa rezolve cu operativitate problemele apărute în timpul controlului.
Articolul 11
În cazul în care inspectorii Consiliului Național al Audiovizualului încalcă prevederile prezentei decizii, se vor aplica măsurile disciplinare prevăzute de lege.
În cazul refuzului nejustificat de a permite inspectorului efectuarea controlului în limitele mandatului dat, Consiliul Național al Audiovizualului poate decide sancționarea radiodifuzorului sau distribuitorului de servicii conform prevederilor
art. 91 din Legea nr. 504/2002 .
Președintele Consiliului Național al Audiovizualului, Ralu Filip București, 22 aprilie 2003. Nr. 86.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.