Decizia nr. 141/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. 3 și ale art. 109 din Codul familiei
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 4/1953 4 aprilie 1953 (prevederi anume) CODUL FAMILIEI
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. 3 și ale art. 109 din Codul familiei, excepție ridicată de Carmen Neacsu în Dosarul nr. 6.446/C/2002 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine accesului liber la justiție, dreptul la viața intima, familială și privată sau prevederilor constituționale privind protecția copiilor și a tinerilor, întrucât dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul sau reprezintă mijlocul prin intermediul căruia părintele își îndeplinește obligațiile care îi incumba față de minor, atâta vreme cat nu este decăzut din drepturile părintești. În ceea ce privește calitatea procesuala activa exclusiva a autorității tutelare la promovarea acțiunii în decădere din drepturile părintești, se apreciază ca, datorită efectelor majore pe care le are admiterea unei astfel de acțiuni, s-a impus reglementarea unui regim juridic special.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 22 octombrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 6.446/C/2002, Tribunalul Timiș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. 3 și ale art. 109 din Codul familiei, excepție ridicată de Carmen Neacsu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca art. 43 alin. 3 din Codul familiei, care permite părintelui divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, de a avea legături personale cu acesta, chiar dacă nu este în interesul copilului sau minorul, implinind 10 ani, nu dorește să aibă legături cu unul dintre părinți, contravine prevederilor constituționale ale art. 22 referitor la dreptul la viața și la integritate fizica și psihică și ale art. 45 privind protecția copiilor și a tinerilor. În ceea ce privește art. 109 din Codul familiei, care statuează calitatea procesuala activa exclusiva a autorității tutelare de a solicita decăderea din drepturile părintești dacă sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita, autoarea excepției susține ca aceasta prevedere contravine art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție al oricărei persoane pentru apărarea intereselor sale legitime.
Tribunalul Timiș - Secția civilă, exprimandu-și punctul de vedere, considera excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Se arata ca atâta timp cat părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, nu este decăzut din drepturile părintești, printr-o hotărâre judecătorească, nu poate fi acceptată ideea ca dreptul sau de a avea legături cu minorul să fie îngrădit. În ceea ce privește critica art. 109 din Codul familiei, instanța apreciază ca exista deplina compatibilitate între textul de lege și art. 21 din Constituție referitor la accesul liber la justiție.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Guvernul arata ca părinții divortati păstrează drepturile și îndatoririle părintești, însă exercițiul acestora de către părintele divorțat, căruia nu i-a fost încredințat copilul, suferă "anumite limitări și particularități". Însă acest părinte continua a avea dreptul și a fi ținut de îndatorirea de a crește copilul, dreptul la păstrarea legăturilor personale dintre părinte și copil fiind expresia principiului constituțional al respectării dreptului la viața de familie, precum și principiului protecției speciale a drepturilor copiilor. Dispozițiile art. 43 alin. 3 din Codul familiei reprezintă tocmai mijlocul pus la dispoziția acestui părinte pentru a-și putea îndeplini îndatoririle părintești. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate cu privire la acest text de lege este considerată ca fiind neîntemeiată.
Referitor la critica art. 109 din Codul familiei, Guvernul arata ca, "pornind de la conținutul notiunii de calitate procesuala activa, și anume identitatea între persoana reclamanta și persoana care este titulara a dreptului în raportul juridic dedus judecații, trebuie admis ca, dacă pentru recunoașterea calității procesuale active - adică indreptatirea de a sta în proces ca reclamant - este necesar sa existe un interes, atunci cea mai indreptatita persoana de a i se recunoaște calitatea procesuala activa într-o acțiune care vizează protejarea drepturilor și intereselor minorului este titularul acestui drept, respectiv părintele copilului. De aceea, în situația în care art. 109 din Codul familiei este interpretat în sensul că atribuie calitatea procesuala activa în cererea de decădere din drepturile părintești exclusiv autorității tutelare, se încalcă prevederile art. 21, art. 22 alin. (1), precum și ale art. 44 alin. (1), partea finala, din Constituție". Prin urmare, art. 109 din Codul familiei este considerat ca fiind neconstitutional în măsura în care nu permite și părintelui copilului să solicite instanței decăderea celuilalt părinte din drepturile părintești.
Avocatul Poporului apreciază ca art. 43 alin. 3 din Codul familiei prevede dreptul părintelui divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, de a avea legături personale cu minorul și de a veghea la educarea, creșterea, învățătura și pregătirea lui profesională. Interesul copilului este apreciat de instanța de judecată în funcție de mai multe criterii, astfel încât materializarea dreptului consacrat de art. 43 alin. 3 din Codul familiei nu poate contraveni dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 22 și 44.
În ceea ce privește art. 109 din Codul familiei, Avocatul Poporului arata ca motivele pentru decăderea din drepturile părintești sunt limitativ prevăzute de lege, textul fiind de stricta interpretare, iar autoritatea tutelara este obligată sa exercite un control efectiv și continuu asupra modului în care părinții își îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana și bunurile copilului, pe baza constatărilor efectuate stabilind măsurile ce se impun a fi luate în interesul minorului. Prin urmare, textul de lege criticat nu încalcă prevederile Constituției.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 43 alin. 3 și art. 109 din Codul familiei, text de lege care are următorul conținut:
- Art. 43 alin. 3: "Părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.";
- Art. 109: "Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor părintești, prin purtare abuzivă sau prin neglijența grava în îndeplinirea îndatoririlor de părinte ori dacă educarea, învățătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament față de România, instanța judecătorească, la cererea autorității tutelare, va pronunța decăderea părintelui din drepturile părintești. Citarea părinților și a autorității tutelare este obligatorie."
Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate au următoarea redactare:
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 22: "(1) Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.";
- Art. 45: "(1) Copiii și ținerii se bucura de un regim special de protecție și de asistența în realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acorda alocații de stat pentru copii și ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat. Alte forme de protecție socială a copiilor și a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dăuna sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală sunt interzise.
(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajați ca salariați.
(5) Autoritățile publice au obligația să contribuie la asigurarea condițiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viața politica, socială, economică, culturală și sportiva a tarii."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca art. 43 alin. 3 din Codul familiei a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 82 din 25 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 26 martie 2003, Curtea Constituțională respingând excepția ca fiind neîntemeiată. Cu acel prilej s-a reținut ca dreptul părintelui divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, de a avea legături personale cu acesta și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept da expresie unui interes legitim, este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului. S-a arătat ca excepția nu este intemeiata, cu atât mai mult cu cat reglementarea criticata instituie o modalitate prin care autoritățile publice își îndeplinesc obligațiile de a respecta și a ocroti viața intima, familială și privată, constituind, totodată, o componenta a regimului special de protecție și asistența a copiilor și tinerilor în realizarea drepturilor lor.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 109 din Codul familiei în raport cu principiul liberului acces la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție, Curtea retine ca sancțiunea decăderii din drepturile părintești reprezintă o sancțiune civilă care se dispune în cazurile în care părinții, prin felul de exercitare a drepturilor părintești sau prin purtarea lor abuzivă, ori prin abateri grave în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, pun în primejdie sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului.
Pe de altă parte, din economia reglementării, autoritatea tutelara apare a fi concepută ca un factor de echilibru în acele situații în care între părinți exista o stare conflictuala exacerbata, care a dus la desfacerea căsătoriei și, pe al carei fond aceștia au tendinta sa recurgă la orice mijloace pe care legea le oferă pentru a se sicana reciproc, ajungând până la dispute cu privire la situația copiilor, care, doar aparent, dau expresie interesului acestora din urma.
În considerarea unor asemenea ratiuni, legiuitorul a înțeles sa recunoască calitate procesuala activa exclusiv autorității tutelare, într-o acțiune cu consecințe deosebit de severe, cum este aceea prin care se solicita decăderea unui părinte din drepturile părintești.
Faptul ca o asemenea calitate nu este recunoscută și părintelui nu constituie o încălcare a liberului acces la justiție, care, în aceasta materie, nu este negat, ci se realizează însă doar mediat, pe calea sesizării autorității tutelare, singura care are posibilitatea sa verifice cu obiectivitate și simt de răspundere măsura în care exigențele de fond pentru promovarea unei acțiuni în decădere din drepturile părintești sunt satisfacute, actionand astfel ca un filtru în prevenirea unor eventuale abuzuri, degrevand totodată instanțele judecătorești de procese cu un atare obiect, fără suport real.
De altfel, reglementarea instituită prin art. 109 din Codul familiei nu face decât sa dea expresie specificului acestui domeniu constând în aceea ca drepturile părintești se exercită, asa cum prevede art. 97 alin. 2 din Codul familiei, numai în interesul copiilor. Or, nefiind vorba despre un interes propriu al titularului dreptului, recte al părintelui, era normal ca valorificarea dreptului sau, în situația extrema în care tinde la anihilarea drepturilor celuilalt părinte, să fie supusă unui regim restrictiv, cu implicarea autorității de stat, în deplina concordanta cu cele prevăzute de art. 45 alin. (1) din Constituție.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. 3 și ale art. 109 din Codul familiei, excepție ridicată de Carmen Neacsu în Dosarul nr. 6.446/C/2002 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 aprilie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.