Precizări · Ministerul Finanțelor Publice Ministerul Industriei și Resurselor

Precizări din 8 mai 2003

emise în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 30/2003 pentru instituirea unor măsuri speciale privind producția, importul și comercializarea uleiurilor minerale

prezumat în vigoare

Data actului
8 mai 2003
Emitent
Ministerul Finanțelor Publice Ministerul Industriei și Resurselor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 315 din 12 mai 2003
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 8.575 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

  • OUG nr. 30/2003 24 aprilie 2003 pentru instituirea unor măsuri speciale privind producția, importul și comercializarea ule…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

1. Livrarea uleiurilor minerale din depozitele speciale care aparțin agenților economici producători și procesatori se efectuează numai în momentul în care cumpărătorul prezintă documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată.

2. Plata accizelor se efectueza de către cumpărători în conformitate cu prevederile

art. 52 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 158/2001

privind regimul accizelor, aprobată și modificată prin

Legea nr. 523/2002 , numai prin decontare bancară.

Ordinele de plată pentru trezoreria statului, care atesta virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată, prezentate de către cumpărători agenților economici producători și procesatori, trebuie să fie confirmate prin ștampila și semnatura autorizata a unității bancare care a debitat contul plătitorului cu suma respectiva și prin copia extrasului de cont eliberat de unitatea bancară.

3. Accizele aferente uleiurilor minerale livrate din depozitele speciale ale agenților economici producători și procesatori, inclusiv cele aferente cantităților livrate prin sucursalele și/sau punctele de lucru ale acestora, se achită de către cumpărători în contul bugetului de stat nr. 20.14.01.01 "Accize încasate din vânzarea produselor petroliere", prevăzut la art. 29 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 158/2001

privind regimul accizelor, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 163/2002 , deschis la unitatea trezoreriei statului în a carei raza își are sediul agentul economic producător și procesator persoana juridică.

În rubrica "Reprezentând plati" din ordinul de plată pentru trezoreria statului, prin care se achită accizele, cumpărătorii vor menționa în mod obligatoriu denumirea și codul fiscal al agentului economic producător și procesator persoana juridică, furnizor de uleiuri minerale, și sucursala sau punctul de lucru, după caz.

4. Accizele la carburanți, determinate la temperatura de +15°C, sunt următoarele:

- benzine cu plumb

311 euro/1.000 litri;

- benzine fără plumb

267 euro/1.000 litri;

- motorine, exclusiv tipul EURO (EN 590)

161 euro/1.000 litri;

- motorina EURO (EN 590)

157 euro/1.000 litri.

Livrarea de produse petroliere se va face numai pe bază de comandă ferma depusa de cumpărător.

Pe baza comenzii ferme agenții economici producători și procesatori, inclusiv sucursalele și/sau punctele de lucru ale acestora, vor emite cumparatorilor o factura pro-forma în care vor fi menționate: denumirea produsului, cantitatea, valoarea accizei datorate, precum și informații cu privire la denumirea și codul fiscal al agentului economic producător și procesator persoana juridică, în numele căruia se efectuează plata accizelor, precum și cele privind unitatea trezoreriei statului în a carei raza acesta își are sediul.

În cazul în care cantitățile livrate se determina prin cantarire, se vor solicita comenzi exprimate în tone. Pentru transformarea în litri se vor utiliza următoarele densitati de calcul:

- benzine

- 0,770 kg/l;

- motorine, exclusiv tipul EURO (EN 590)

- 0,860 kg/l;

- motorina EURO (EN 590)

- 0,840 kg/l.

În cazul în care livrările se fac în vase calibrate și/sau cantitățile se determina prin metoda volum-densitate, se vor solicita comenzi exprimate în litri, care să corespundă cu capacitatea din documentul de calibrare.

Cantitatea din comanda exprimată în litri se va transforma în kilograme cu densitatea efectivă din rezervorul din care urmează să se efectueze livrarea. Cantitatea în kilograme astfel determinata va fi transformata în litri echivalenti la densitatea aferentă temperaturii de +15°C, folosindu-se densitatile de mai sus.

Valoarea accizei datorate de cumpărător conform facturii pro-forma va fi cantitatea în litri echivalenti, determinata ca mai sus, înmulțită cu acciza pe litru.

La livrarea efectivă se va întocmi factura fiscală, se va recalcula acciza conform procedeului de mai sus, iar valoarea obținută va fi evidențiată distinct.

Pentru celelalte tipuri de uleiuri minerale calculul valorii accizei datorate se va face pe baza densitatilor înscrise în registrul de densitati în momentul întocmirii facturii pro-forma, recalculate la temperatura de +15°C.

Eventualele diferențe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiari, conform facturii pro-forma, și valoarea accizelor aferente cantităților de uleiuri minerale efectiv livrate de agenții economici producători și procesatori, conform facturii fiscale, determinate de variatia de densitate, se vor regulariza cu ocazia depunerii declarației lunare privind obligațiile de plată la bugetul de stat.

5. Unitățile trezoreriei statului vor elibera zilnic, la solicitarea agenților economici producători și procesatori persoane juridice, copii ale extraselor contului de venituri al bugetului de stat 20.14.01.01 "Accize încasate din vânzarea produselor petroliere", în care au fost evidentiate accizele virate în numele acestora.

6. Prevederile art. 27 alin. (3) lit. a) și b) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 158/2001

privind regimul accizelor rămân valabile.

7. Pentru procedura de autorizare prevăzută la

art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30/2003

agenții economici vor depune documentațiile la Ministerul Industriei și Resurselor. Documentațiile avizate vor fi transmise de către Ministerul Industriei și Resurselor Ministerului Finanțelor Publice - Garda financiară centrala, pentru emiterea autorizațiilor.

8. Reflectarea în contabilitate a prevederilor

art. 10 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 30/2003 :

1. În contabilitatea cumpărătorului:

- plata anticipata a accizei la bugetul de stat, în numele furnizorului:

461/furnizor = 5121;

- recepția uleiurilor minerale la cost de achiziție, inclusiv valoarea accizei:

%

=

401 - valoarea facturii emise de furnizor

3XX

- costul de achiziție, inclusiv acciza

4426

- T.V.A. deductibilă;

- achitarea facturii furnizorului pentru suma datorată, mai puțin acciza plătită în numele acestuia, pentru care se efectuează operațiunea de compensare:

401

=

%

- valoarea facturii emise de furnizor

461

- valoarea accizei achitate anticipat

bugetului de stat

5121 - diferența dintre valoarea facturată

reprezentând prețul mărfii și acciza

plătită anticipat.

2. În contabilitatea furnizorului:

- facturarea uleiurilor minerale, inclusiv valoarea accizei:

4111

=

%

- valoarea facturii emise clientului

7XX*) - valoarea produselor livrate, inclusiv

acciza

4427

- T.V.A. colectata;

- evidentierea valorii accizei datorate:

635/analitic distinct = 446/analitic distinct - acciza datorată bugetului de stat;

- încasarea clientului pentru suma cuvenită, mai puțin acciza plătită în numele sau de acesta, pentru care se efectuează operațiunea de compensare:

%

=

4111 - valoarea facturii emise clientului

446

- valoarea accizei achitate anticipat

bugetului de stat

5121

- diferența dintre valoarea facturată

reprezentând prețul mărfii și acciza

plătită anticipat;

- regularizarea eventualelor diferențe dintre valoarea accizei achitate anticipat și valoarea accizei aferente cantităților efectiv livrate, înscrisă în factura fiscală, determinate de variatia de densitate.

------------

*) La determinarea cifrei de afaceri nete se va lua în considerare suma venitului, corectată cu valoarea accizei facturate.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.