Decizia nr. 312/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și ale art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 76/2012 24 mai 2012 (prevederi anume) pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Fabian Niculae
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
și ale
art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865 , excepție ridicată de Elena Radu în Dosarul nr. 4.766/2/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 189D/2016.
2.
La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepției, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Gheorghe Șupeală a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. Ea arată că în reglementarea noului Cod de procedură civilă există un remediu pentru anularea unei hotărâri pronunțate cu autoritatea de lucru judecat a unei prime hotărâri judecătorești.
5.
Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
6.
Prin Încheierea din 28 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.766/2/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012
și ale
art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865 , excepție ridicată de Elena Radu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire.
7.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile sunt neconstituționale, întrucât sunt discriminatorii în raport cu reglementarea revizuirii în
noul Cod de procedură civilă , accesul la calea de atac a revizuirii pentru motivul încălcării principiului securității juridice fiind mult mai facil. În prezent sunt aplicabile două legi organice,
Codul de procedură civilă din 1865
și
noul de Codul de procedură civilă , de valoare egală, care reglementează condițiile de acces la calea de atac a revizuirii pentru același motiv (încălcarea securității raporturilor juridice), însă în condiții diferite,
Codul de procedură civilă din 1865 , limitând accesul justițiabilului la calea de atac a revizuirii numai la situațiile în care există identitate de obiect, părți, cauză și numai dacă hotărârea evocă fondul. A mai susținut că nu poate fi asigurat tratamentul egalitar al cetățenilor în fața legii dacă s-ar permite accesul la această cale de atac numai unei categorii de cetățeni, respectiv numai celor care au avut „șansa“ ca cel de-al doilea proces în care s-a încălcat principiul securității juridice să fi început după data intrării în vigoare a
noul Cod de procedură civilă .
8.
În aceste condiții rămâne un vid legislativ în care hotărârile judecătorești viciate de încălcarea principiului securității raporturilor juridice în cazurile în care nu există identitate de părți, obiect și cauză nu mai pot fi reformate, cu evidenta încălcare a principiilor egalității în drepturi a cetățenilor, accesului liber la justiție și dreptului la apărare, consacrate în
Legea fundamentală .
9.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că autoarea excepției a pornit de la prezumția greșită că dispozițiile referitoare la revizuirea pentru contrarietate de hotărâri cuprinse în
noul Cod de procedură civilă
ar permite exercitarea căii extraordinare pe acest motiv în condiții mai avantajoase decât cele cuprinse în
Codul de procedură civilă din 1865 . Instanța a mai arătat că noua reglementare nu face decât să prevadă expres condiția ca prin hotărârea potrivnică să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, condiție care în vechea reglementare, deși nu era formulată expres, era dedusă din trimiterea la tripla identitate, de părți, obiect și cauză. Pe de altă parte, a mai arătat instanța, reglementarea condițiilor și motivelor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești revine în competența legiuitorului, potrivit
art. 126 alin. (2)
și
art. 129 din Constituție . Prin modul în care legiuitorul a reglementat cazul de revizuire prevăzut de
art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865
nu se aduce atingere niciunei norme constituționale. Instanța a mai arătat că, în realitate, autoarea excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumită de faptul că textul criticat nu prevede posibilitatea revizuirii și pentru situația în care se invocă încălcarea principiului securității raporturilor juridice, chiar și în lipsa triplei identități de părți, obiect și cauză, aspect care, în opinia instanței, nu poate forma obiect de analiză în procedura excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională neputându-se substitui legiuitorului în reglementarea altor cazuri de revizuire decât cele prevăzute de lege.
10.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că, potrivit dispozițiilor
art. 126 alin. (2) din Constituție , competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege. Iar, potrivit prevederilor
art. 129 din Legea fundamentală , împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În virtutea acestui mandat constituțional, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații.
12.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Astfel, arată că autoarea își întemeiază critica de neconstituționalitate pe o comparare a normelor criticate cu dispoziții legale din
actualul Cod de procedură civilă , ceea ce ține de modalitatea de interpretare și aplicare a legii.
13.
Raportat la situația de ansamblu se arată că modul de interpretare a unei legi și de aplicare a unui act normativ nou asupra proceselor aflate pe rol nu poate fi decât de competența exclusivă a instanței de judecată, singura în măsură să decidă cu privire la sensul, înțelesul și modul de aplicare a
noului Cod de procedură civilă , cu incidența prevederilor
art. 3 din Legea nr. 76/2012 . Într-o atare conjunctură, Curtea Constituțională nu se poate substitui instanței în interpretarea prevederilor legale incidente cu privire la exercitarea căii de atac a revizuirii, în condițiile în care, în virtutea rolului ei activ, instanța de judecată tocmai acest lucru trebuie să-l realizeze.
14.
Se mai arată că, prin ridicarea excepției de neconstituționalitate se urmărește și o modificare a soluției legislative în sensul extinderii cazurilor în care se poate formula revizuirea în procesul civil. Or, acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legiuitor pozitiv, ceea ce ar contraveni
art. 61 din Constituție , potrivit căruia „Parlamentul este [... ] unica autoritate legiuitoare a țării“, fiind în contradicție și cu dispozițiile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Se subliniază faptul că interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice la care se referă textul de lege criticat a impus ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita calea de atac a revizuirii.
15.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012
și ale
art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865 :
–
Articolul 3
alin. (1) din Legea nr. 76/2012 : „Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.“;
–
Articolul 322
pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865 : „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...] 7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.“
18.
Curtea constată că la data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare majoritatea dispozițiilor din
noul Cod de procedură civilă . Având în vedere considerentele
Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar și dispozițiile
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din
Codul de procedură civilă din 1865 , întrucât continuă să își producă efecte în cauză.
19.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (3)
și
(5)
privind statul de drept, respectiv obligativitatea respectării
Constituției , a supremației sale, precum și a respectării legii,
art. 11 alin. (1)
și
(2)
privind dreptul internațional și dreptul intern,
art. 16
privind egalitatea în fața legii,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21
privind accesul liber la justiție,
art. 124
privind înfăptuirea justiției și în
art. 129
privind folosirea căilor de atac.
20.
Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865 , Curtea constată că autoarea excepției de neconstituționalitate pornește de la o premisă eronată, aceea potrivit căreia noul cod de procedură civilă nu mai prevede condiția triplei identități (de părți, obiect și cauză) în legătură cu posibilitatea formulării căii extraordinare de atac a revizuirii, astfel încât noua reglementare ar fi mult mai ușor de accesat față de cea cuprinsă în
Codul de procedură civilă din 1865 , ceea ce dă naștere la discriminări.
21.
Autoritatea de lucru judecat constituie un efect important al hotărârii judecătorești, ca act jurisdicțional emanând de la o putere publică a statului, efect care determină încheierea litigiului de o manieră care să nu mai permită readucerea lui în fața instanței, indiferent că aceasta s-ar realiza pe cale principală sau în mod incidental, într-un proces ulterior care ar avea legătură cu ceea ce s-a tranșat jurisdicțional anterior.
22.
Articolul 431
din noul Cod de procedură civilă
prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
23.
Este adevărat că noua reglementare care nu menționează expres necesitatea ca o parte să fi avut aceeași calitate într-un proces, spre deosebire de vechea reglementare din
art. 1201 din Codul civil din 1864 , însă noțiunea de identitate de părți a fost dezvoltată pe cale doctrinară și jurisprudențială. Cu alte cuvinte, o persoană nu poate sta într-o nouă judecată în aceeași calitate (ca titulară a acelorași drepturi și obligații dintr-un raport juridic dedus judecății), aceasta fiind interpretarea corectă atât sub imperiul vechii reglementări, cât și sub imperiul
noului Cod de procedură civilă . Așadar, indiferent de formulările utilizate de
Codul de procedură civilă din 1865
sau de
noul Cod de procedură civilă
[ art. 509 alin. (1)
interpretându-se în conformitate cu
art. 431 ], pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie să existe tripla identitate menționată. Aceste chestiuni țin de opțiunea legiuitorului, ca, de altfel, și modul de redactare a dispozițiilor legale.
24.
Însă, Curtea constată că autoarea excepției solicită, în realitate, modificarea dispozițiilor legale criticate în sensul dorit de aceasta. Or, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională, în calitate de legislator negativ, nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului și nici nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției (a se vedea, mutatis mutandis,
Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 13 martie 2003).
25.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 , normă intertemporală, Curtea constată că a mai făcut referire în jurisprudența sa la aceste prevederi atunci când a analizat constituționalitatea dispozițiilor
art. 24 din Codul de procedură civilă
care stipulează: „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.“
26.
Astfel, prin
Decizia nr. 409 din 28 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015,
paragraful 12 , Curtea a reținut că prin dispoziția legală criticată legiuitorul a optat ca legea de procedură nouă să se aplice numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a
noului Cod de procedură civilă , spre deosebire de vechea reglementare procesual civilă ( art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 ), potrivit căreia legea nouă se aplică, de la data intrării ei în vigoare, și proceselor, și executărilor silite începute sub legea veche.
27.
Cu acea ocazie, Curtea a reținut că s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 620 din 4 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 6 ianuarie 2015,
paragraful 22 , prilej cu care a reținut că textul legal criticat a fost adoptat de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituționale ale
art. 126 alin. (2) , potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Dispozițiile legale criticate au un caracter tranzitoriu și reprezintă voința legiuitorului.
28.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează, mutatis mutandis, valabilitatea și în prezenta cauză. În consecință, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012
urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
29.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865 , excepție ridicată de Elena Radu în Dosarul nr. 4.766/2/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că prevederile
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.