Decizia nr. 409/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Cristian-Alexandru Anghel în Dosarul nr. 27.930/3/2013 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.370D/2016.

2.

La apelul nominal se prezintă partea Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, prin consilier juridic. Lipsesc autorul excepției și partea statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, arătând că

Legea-cadru nr. 330/2009

nu se mai afla în vigoare la data la care excepția a fost formulată, astfel că nu mai poate fi supusă analizei de constituționalitate, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . În măsura în care Curtea va analiza excepția de neconstituționalitate pe fond, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. În acest sens arată că legea criticată conține referiri la faptul că a fost adoptată de Parlament. De altfel, competența Parlamentului de a adopta legi este prevăzută la

art. 61 alin. (1)

și

art. 73 alin. (1) din Constituție . Cât privește critica autorului excepției raportată la

art. 31 din Constituție , arată că

Legea-cadru nr. 330/2009

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, fiind accesibilă oricărei persoane.

4.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. În acest sens invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 445 din 16 septembrie 2014 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Sentința civilă din 29 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 27.930/3/2013, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Cristian-Alexandru Anghel cu prilejul soluționării unei acțiuni civile în care a solicitat obligarea statului român la plata premiului anual corespunzător anului 2010, calculat potrivit

art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, la care să se adauge daune-interese reprezentând dobânda legală, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că din

Legea-cadru nr. 330/2009

lipsește partea constitutivă, denumită „formula de atestare a autenticității actului“. Această formulă de atestare este deosebit de importantă, întrucât indică autorul legii, confirmă că Parlamentul a avut configurația și cvorumul necesar pentru a se aprecia de către cetățeni că a întrunit calitatea de „organ legiuitor“ și că a existat consimțământul acestuia și indică categoria de legi din care face parte legea adoptată. Astfel, s-au încălcat prevederile imperative și de ordine publică ale

art. 1 alin. (2),

art. 38

și

art. 46 alin. (8) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și dispozițiile

art. 1 alin. (5) ,

art. 16

și

art. 31 din Constituție .

7.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că aspectele expuse de reclamant nu reprezintă reale aspecte de neconstituționalitate, iar

Legea-cadru nr. 330/2009

nu contravine prevederilor constituționale invocate.

8.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

9.

Guvernul arată că autorul excepției nu prezintă argumente legate de o eventuală neconstituționalitate a textelor criticate, ci se raportează la texte dintr-o altă lege, fără a specifica în mod clar nici măcar cu privire la acestea ce nu a fost respectat. Singurele aspecte legate de lipsa formulei de atestare a autenticității, care ar conduce la încălcarea unor exigențe constituționale, nu pot fi reținute, dat fiind că, din forma publicată în Monitorul Oficial al României, rezultă că legea criticată a îndeplinit aceste cerințe. Prin urmare, considerând că excepția de neconstituționalitate nu este motivată, arată că aceasta este inadmisibilă.

10.

Avocatul Poporului

arată că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, aceste dispoziții nu sunt lipsite de claritate, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerințele instituite de

Constituție . De asemenea, nu aduc atingere principiului constituțional al egalității în drepturi, în condițiile în care acestea au fost aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei

după intrarea în vigoare și până la abrogare. În privința prevederilor

art. 31 din Constituție , arată că nu sunt incidente în cauză.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Curtea constată că

Legea-cadru nr. 330/2009

a fost abrogată prin dispozițiile

art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Cu toate acestea, având în vedere cele reținute prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, precum și faptul că dispozițiile

Legii-cadru nr. 330/2009

sunt incidente în cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, întrucât abrogă dispozițiile

art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, care constituie temeiul acțiunii civile, Curtea Constituțională urmează să examineze dispozițiile de lege criticate, așa cum a fost sesizată.

14.

Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din

Constituție :

art. 1 alin. (5)

referitor la obligația respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 16

privind egalitatea în drepturi și

art. 31

privind dreptul la informație.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că în jurisprudența sa a mai analizat

Legea-cadru nr. 330/2009

în raport cu critici identice celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 octombrie 2014, a arătat că normele de tehnică legislativă reglementate de

Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, nu au valoare constituțională, dar, prin reglementarea lor, legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. De aceea, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesare. În acest sens Curtea a amintit cele statuate prin

Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012.

16.

Tot prin

Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014 , Curtea a arătat că

Legea-cadru nr. 330/2009

a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, adică prin intermediul unei proceduri parlamentare speciale de legiferare, în cadrul căreia Guvernul, ca autoritate legislativă delegată, forțează aprobarea unui proiect de lege și transformarea acestuia în lege, cu riscul demiterii sale în urma adoptării de către Parlament a unei moțiuni de cenzură.

17.

Curtea a amintit jurisprudența sa, respectiv

Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, în care a statuat că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmărește ca acesta să fie adoptat în condiții de maximă celeritate, conținutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanță, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi care, neurmând procedura parlamentară obișnuită, este practic adoptată tacit, în absența dezbaterilor parlamentare.

18.

Ținând cont de aceste trăsături ce conferă specificitate angajării răspunderii Guvernului, ca modalitate atipică de adoptare a unui proiect de lege, Curtea a constatat că formula cuprinsă în finalul

Legii-cadru nr. 330/2009 , în sensul că aceasta a fost adoptată în temeiul prevederilor

art. 114 alin. (3) din Constituție , în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, reprezintă o adaptare a formulei prevăzute de

art. 46 din Legea nr. 24/2000

la această ipoteză specială. Prin urmare, Curtea a observat că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție .

19.

În același timp, prin

Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014 , Curtea a constatat că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia lipsa formulei solemne face ca

Legea-cadru nr. 330/2009

să nu fie previzibilă ca urmare a faptului că cetățeanul nu poate să aprecieze care este poziția acesteia în piramida sistemului de drept, pentru a adopta o conduită corespunzătoare. Sub acest aspect, Curtea a observat că respectarea legii, înțeleasă ca act normativ lato sensu, este o obligație ce revine fiecărui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, indiferent de tipul actului normativ ce instituie regulile sociale cărora subiectul de drept trebuie să se conformeze. Ca atare, nu se poate pretinde că lipsa precizării cu privire la caracterul legii - organică sau ordinară - ar fi de natură să afecteze calitatea acesteia, cu toate componentele sale, respectiv accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate, astfel cum acestea au fost conturate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

20.

Cu același prilej, Curtea a respins și critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului cetățenilor de acces la informațiile de interes public, drept consacrat de

art. 31 din Legea fundamentală , arătând că „acesta este pe deplin asigurat prin mijloace lesne utilizabile“.

21.

Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția

Deciziei nr. 445 din 16 septembrie 2014

își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

22.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristian-Alexandru Anghel în Dosarul nr. 27.930/3/2013 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile

Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 iunie 2017.