Decizia nr. 576/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ioana Marilena Chiorean

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991

pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Mihai Rădulescu în Dosarul nr. 248/310/2016 al Judecătoriei Sinaia și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.188D/2016.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât se critică modul de interpretare și aplicare a legii. În subsidiar, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, susținând, în esență, că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, normele de lege nu pot prezenta o precizie absolută.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 22 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 248/310/2016, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991

pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Excepția a fost invocată de petentul Mihai Rădulescu, în cadrul soluționării plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de

art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , deoarece sintagma „norme legale de acces“ este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate. De foarte multe ori, normele de acces în instituțiile enumerate de

art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991

nu sunt stabilite prin lege sau prin alte dispoziții cu valoare de lege, pentru care să fie obligatorie publicarea în Monitorul Oficial, ci prin alte documente administrative, emise de conducerea instituțiilor respective, pe care cetățenii nu sunt prezumați a le cunoaște. Autorul excepției invocă, în final,

Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 , paragraful 38, prin care Curtea Constituțională a reținut că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală

apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate.

6.

Judecătoria Sinaia nu și-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepției de neconstituționalitate.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece autorul acesteia critică pe fond încadrarea faptei sale de a parca vehiculul în parcarea Judecătoriei Sinaia și sancționarea potrivit textului legal criticat, când, în realitate, apreciază că ar fi trebuit sancționat pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Or, aceste aspecte nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci țin de interpretarea și aplicarea legii de către instanța de judecată.

9.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, sens în care invocă, în esență,

Hotărârea din 24 august 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută“. Prin urmare, Avocatul Poporului apreciază că sintagma „norme legale de acces“ rămâne a fi analizată, în concret, în fiecare caz în parte.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991

pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, cu următorul conținut: „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: [...] 13) pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităților publice centrale și locale, instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ și spațiilor aparținând acestora, indiferent de destinația lor, regiilor autonome, societăților reglementate de

Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, partidelor sau altor formațiuni politice, organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, ambasadelor și reprezentanțelor altor state ori ale organizațiilor internaționale de pe teritoriul României, precum și ocuparea fără drept a terenurilor aparținând ambasadelor și reprezentanțelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine."

13.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5) , potrivit căruia „În România, respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie“.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale privind dispozițiile

art. 1 alin. (5) din Constituție , una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative ( Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală, și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau

Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

15.

Totodată, prin

Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 și 23, Curtea Constituțională s-a referit la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde întro mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă ( Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, și Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre.

16.

Aplicând aceste considerente la speța de față, Curtea reține că, potrivit textului de lege criticat, constituie contravenție pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităților publice centrale și locale, instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ și spațiilor aparținând acestora, indiferent de destinația lor, regiilor autonome, societăților reglementate de

Legea nr. 31/1990 , partidelor sau altor formațiuni politice, organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, ambasadelor și reprezentanțelor altor state ori ale organizațiilor internaționale de pe teritoriul României, precum și ocuparea fără drept a terenurilor aparținând ambasadelor și reprezentanțelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine. Textul

Legii nr. 61/1991

nu ar fi putut să prevadă, în mod exhaustiv, normele legale de acces în sediile tuturor autorităților publice centrale și locale, instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ și spațiilor aparținând acestora, indiferent de destinația lor, regiilor autonome, societăților reglementate de

Legea nr. 31/1990 , partidelor sau altor formațiuni politice, organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, ambasadelor și reprezentanțelor altor state ori ale organizațiilor internaționale de pe teritoriul României.

17.

Este adevărat că, prin

Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 38, Curtea a reținut că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, întrucât nu permite subiecților să înțeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor. Însă, în speța de față, autorul excepției susține că „de foarte multe ori, normele de acces în instituțiile enumerate de

art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991

nu sunt stabilite prin lege sau prin alte dispoziții cu valoare de lege, pentru care să fie obligatorie publicarea în Monitorul Oficial, ci prin alte documente administrative emise de conducerea instituțiilor respective, pe care cetățenii nu sunt prezumați a le cunoaște“. Or, nu se poate susține că autorul excepției nu a avut cunoștință de interdicția de a pătrunde cu mașina în parcarea instituției publice respective. Așadar, autorul excepției a putut evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și, prin urmare, având în vedere considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la previzibilitatea legii, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991

este neîntemeiată.

18.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihai Rădulescu în Dosarul nr. 248/310/2016 al Judecătoriei Sinaia și constată că dispozițiile

art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991

pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sinaia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 septembrie 2017.