Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 604/2017

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale

prezumat în vigoare

Data actului
28 septembrie 2017
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1042 din 29 decembrie 2017
Citează
6 acte
Structură
0 articole · 15.008 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 255/2013 19 iulie 2013 (prevederi anume) pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentr…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (1) ș i

(3) din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Robert Mihail în Dosarul nr. 17.574/3/2016 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.120D/2016.

2.

La apelul nominal se prezintă, personal, autorul excepției.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în fața Tribunalului București - Secția I penală, și depune înscrisuri. Astfel, susține că dispozițiile

art. 11 alin. (1) ș i

(3) din Legea nr. 255/2013

încalcă principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de prevederile

art. 15 alin. (2) din Constituție , care vizează atât legea penală substanțială, cât și legea procesual penală. De asemenea, consideră că dispozițiile de lege criticate creează discriminare între inculpații ale căror cauze au fost judecate în fond și în apel anterior datei de 1 februarie 2014, întrucât unii au beneficiat de toate cele trei grade de jurisdicție prevăzute de

Codul de procedură penală din 1968

- fond, apel și recurs -, iar alții numai de două, dată fiind desființarea căii ordinare de atac a recursului cu privire la deciziile pronunțate în apel pentru care termenul de declarare a recursului nu expirase la momentul intrării în vigoare a

noului Cod de procedură penală .

4.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.

Prin Încheierea din 24 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 17.574/3/2016, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (1) ș i

(3) din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare

a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Excepția a fost ridicată de Robert Mihail, cu ocazia soluționării unei contestații la executare, prin care contestatorul invocă faptul că mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost emis în baza unei hotărâri penale nedefinitive.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 11 alin. (1) ș i

(3) din Legea nr. 255/2013

încalcă principiul legalității, neretroactivitatea legii, egalitatea cetățenilor în fața legii, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul la respectarea vieții private și de familie, întrucât împiedică exercitarea căii ordinare de atac a recursului - reglementată de

Codul de procedură penală din 1968

- împotriva deciziilor pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a

noului Cod de procedură penală

cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi. Arată că dispozițiile criticate nu îndeplinesc cerințele privind accesibilitatea și previzibilitatea legii. Consideră că, în materia căilor de atac, trebuie să producă efecte legea în vigoare la data soluționării apelului, deoarece, altfel, legea procesual penală retroactivează.

7.

Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 453 din 16 iunie 2015 .

8.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (1) ș i

(3) din Legea nr. 255/2013

este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 745 din 16 decembrie 2014 .

10.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în

Decizia Curții Constituționale nr. 745 din 16 decembrie 2014 , în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse la dosar, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege

criticate raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2 ,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 11 alin. (1)

și

(3) din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare

a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins:

(1)

Deciziile pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a

Codului de procedură penală

cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație.

[…]

(3)

Cererile de recurs împotriva deciziilor prevăzute la alin. (1), depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se vor considera cereri de recurs în casație.

14.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității, ale

art. 15 alin. (2)

privind neretroactivitatea legii, ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale

art. 24 alin. (1)

privind dreptul la apărare, precum și prevederile

art. 6

referitor la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 255/2013

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la prevederile

art. 15 alin. (2)

și ale

art. 16 din Constituție , precum și ale

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 453 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 august 2015, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 255/2013 , reținând că prevederile de lege criticate constituie norme de drept procesual penal, supuse regulii aplicării imediate a legii noi, care guvernează aplicarea în timp a normelor de procedură. Situația reglementată de dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 255/2013

este una tranzitorie și privește cauzele penale aflate la 1 februarie 2014 - data intrării în vigoare a

noului Cod de procedură penală

- în termenul de declarare a recursului, drept cale ordinară de atac reglementată de

Codul de procedură penală din 1968 . Deciziile pronunțate în apel în aceste cauze devin definitive la data intrării în vigoare a

noului Cod de procedură penală , legiuitorul instituind posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a recursului în casație, motiv pentru care cererile de recurs împotriva acestor decizii, depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se consideră a fi cereri de recurs în casație. Între aceste dispoziții de lege și dreptul la un proces echitabil, reglementat de

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu poate fi reținută nicio contradicție, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, dispozițiile de lege criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală - judecata în primă instanță și judecata în apel -, drept consacrat de

art. 2 din Protocolul nr. 7

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, de exemplu, prin

Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004, că acesta este sensul

art. 129 din Constituție , text care face referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac („Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“), ca, de altfel, și al

art. 126 alin. (2) din Constituție , care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea „sunt prevăzute numai de lege“ (paragraful 12).

16.

Referitor la presupusa încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de

art. 16 alin. (1) din Constituție , prin decizia citată anterior (paragraful 13), Curtea a reținut că nu este contrară principiului egalității instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în materie penală, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor, astfel cum a statuat Curtea în repetate rânduri, de exemplu, prin

Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004 , mai sus menționată.

17.

Tot prin

Decizia nr. 453 din 16 iunie 2015

(paragraful 14), citată anterior, Curtea a mai observat că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Decizia din 12 aprilie 2007 cu privire la cererea nr. 20.402/03 - Martelli împotriva Italiei, prin care Curtea de la Strasbourg a reținut că tratamentul diferit rezultat din aplicarea dispozițiilor în cauză are o justificare obiectivă și rezonabilă și răspunde unui criteriu de proporționalitate, diferența de tratament bazându-se pe cerința reglementării punerii în aplicare a unei noi legi procedurale în scopul de a asigura o bună administrare a justiției.

18.

În fine, prin decizia mai sus menționată (paragraful 16), Curtea a statuat că nu poate fi reținută nici critica referitoare la presupusa încălcare a prevederilor constituționale ale

art. 15 alin. (2)

privind neretroactivitatea legii, având în vedere că dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 255/2013

constituie norme de procedură penală, care sunt supuse principiului aplicării imediate a legii noi, ce guvernează aplicarea în timp a normelor procedurale.

19.

În același sens este și

Decizia nr. 745 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 20 februarie 2015. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20.

Pentru motivele mai sus arătate, dispozițiile

art. 11 alin. (1) ș i

(3) din Legea nr. 255/2013

nu aduc atingere nici prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

referitor la principiul legalității și nici celor ale

art. 24 alin. (1)

referitor la dreptul la apărare.

21.

Prevederile

art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt aplicabile în cauza de față.

22.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Robert Mihail în Dosarul nr. 17.574/3/2016 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile

art. 11 alin. (1)

și

(3) din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 septembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.