Decizia nr. 208/2003

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunza în dosarele nr. 1.066/C/2002 și nr. 1.067/C/2002 ale Curții de Apel Galați - Secția civilă.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 5C/2003 la Dosarul nr. 541 C/2002, având în vedere ca obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate în cele doua dosare, precum și autorul excepției sunt identice.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexarii. În consecința, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă și al

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menționate, pentru o mai buna administrare a justiției.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine accesului liber la justiție și nici dreptului la apărare, întrucât procedura reglementată nefiind una contencioasă, încheierea cu privire la cererea de asistența nu are autoritate de lucru judecat, astfel încât poate fi reiterata oricând apar dovezi noi, de natura a justifica luarea unei asemenea măsuri. Prin urmare, neprevederea unei cai de atac nu încalcă

drepturile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierile din 3 octombrie 2002, pronunțate în dosarele nr. 1.066/C/2002 și nr. 1.067/C/2002, Curtea de Apel Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunza.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (3), art. 15, 16, 20, 21, 24 și 51 din Constituție, întrucât aceste drepturi și principii nu mai sunt garantate în situația în care încheierea cu privire la cererea de asistența sau prin care s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu este supusă nici unei cai de atac.

Curtea de Apel Galați - Secția civilă apreciază ca excepția este neîntemeiată, întrucât cererea de asistența judiciară poate fi încuviințată oricând, în cursul judecații, pe baza dovezilor prezentate, astfel încât neprevederea unei cai de atac împotriva încheierii date cu privire la cererea de asistența judiciară nu încalcă drepturile și libertățile consacrate de Constituție sau de tratatele la care România este parte.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul considera ca procedura reglementată de art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu are caracter contencios, întrucât nu presupune dezbateri contradictorii, și reprezintă o procedură simpla, operativă, de care pot beneficia toate părțile interesate, în fața oricărei instanțe judecătorești. Aceasta procedura constituie expresia aplicării dispozițiilor constituționale prevăzute în art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție. Se arata ca reglementarea criticata nu reprezintă o încălcare a principiilor referitoare la elementele definitorii ale statului de drept și nici nu afectează transpunerea în practica a dispozițiilor constituționale privind drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, ci aduce garanții suplimentare în sprijinul exercitării, cu buna-credința, a drepturilor și obligațiilor procesuale ale părților, asigurând accesul liber la justiție.

Pe de altă parte, încheierea pronunțată în aceasta materie nu are autoritate de lucru judecat, existând oricând posibilitatea reiterarii cererii de asistența judiciară, însoțită de dovezile corespunzătoare. Asa fiind, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arata ca încheierea cu privire la cererea de asistența sau prin care s-a revenit asupra asistenței încuviințate este o încheiere premergătoare hotărârii judecătorești și reprezintă o excepție de la regula instituită de art. 282 alin. 2 și 3 și art. 299 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia încheierile premergătoare pot fi atacate cu apel și recurs o dată cu fondul, întrucât nu poate fi supusă nici unei cai de atac. Reglementarea adoptată este de competența exclusiva a organului legislativ, abilitat prin Constituție sa stabilească regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și, implicit, excepțiile de la aceste reguli.

Pe de altă parte, chiar dacă cererea de asistența judiciară nu a fost încuviințată, petentul are dreptul de a adresa oricând, în cursul judecații, o alta cerere, în funcție de starea materială a sa ori a familiei sale. Prin urmare, textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției și nu contravine drepturilor garantate de Constituție și nici dreptului persoanei la judecarea în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Textul de lege criticat are următorul conținut:

- Art. 78 alin. 3: "Încheierea cu privire la cererea de asistența sau prin care s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu este supusă nici unei cai de atac."

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituționale:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";

- Art. 15 alin. (1): "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea considera că nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora textul de lege criticat ar contraveni prevederilor art. 15 alin. (1) care reglementează principiul universalitatii drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și nici celor ale art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, de asemenea aplicabile potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 20 din Constituție. Acest ultim text are următorul conținut: "Toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egala din partea legii. În aceasta privinta legea trebuie să interzică orice discriminare și sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala și eficace contra oricărei discriminări, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine naționala sau socială, avere, naștere sau intemeiata pe orice alta împrejurare."

Procedând la examinarea comparativa a textelor menționate, Curtea constata ca textul de lege dedus controlului nu încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, întrucât nu face nici o diferentiere între părțile aflate în proces. Împrejurarea ca în aceasta materie s-a prevăzut, prin derogare de la dreptul comun, ca încheierile prin care s-a respins cererea de asistența judiciară sau s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu sunt supuse nici unei cai de atac nu justifica o asemenea critica, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a reținut în mod constant, în jurisprudenta sa, în concordanta cu practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalității nu înseamnă uniformitate, numai similitudinea de situații impunând un tratament juridic similar, situațiile diferite făcând necesar un tratament juridic diferit.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție, Curtea face trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. De aceea, Curtea Constituțională considera ca instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine, asa cum susține autorul excepției de neconstituționalitate, prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, atât timp cat, potrivit celor prevăzute de art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, părților interesate le este asigurata posibilitatea de a reitera cererea de asistența judiciară în fața aceleiași instanțe, în măsura în care au intervenit elemente noi de natura a impune și justifica admiterea unei asemenea cereri.

Curtea considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 24 din Constituție, întrucât, chiar dacă dreptul la asistența judiciară da expresie dreptului la apărare, între acestea nu exista o deplina și totală suprapunere, concluzie ce rezultă din prevederile art. 24 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora, în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de avocat, ales sau numit din oficiu.

Dreptul la apărare, ca drept fundamental prevăzut și garantat de Constituție, are un conținut complex căruia i se subsumeaza posibilitatea recunoscută persoanei, parte într-un proces, de a-și susține și dovedi argumentele, în cadrul și cu respectarea normelor procesuale aplicabile, precum și posibilitatea de a apela în acest scop la asistența judiciară calificată, angajând un avocat al cărui onorariu urmează sa îl suporte.

Potrivit dispozițiilor legale criticate, este indreptatita să solicite asistența judiciară, respectiv numirea unui avocat din oficiu, persoana care se găsește într-o imposibilitate vădită de a face fața cheltuielilor unei judecati, cu riscul de a primejdui propria întreținere sau a familiei sale.

Încuviințarea sau menținerea încuviințării unei atare cereri de către instanța este subsecventa dovedirii stării materiale precare a solicitantului. Astfel, potrivit art. 77 și art. 78 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, admiterea cererii este condiționată de prezentarea unor dovezi scrise cu privire la veniturile și sarcinile părții interesate, a unor informații de la autoritățile locale, partea potrivnica având posibilitatea de a dovedi starea materială reală a solicitantului. Prin urmare, întrucât hotărârea instanței se raportează la o anumită situație de fapt, anume lipsa de posibilități materiale, care poate fi doar temporară sau conjuncturala, sau poate fi determinata de insuficienta probatoriului administrat în susținerea cererii, legiuitorul nu a conferit încheierii autoritate de lucru judecat, oferind astfel solicitantului posibilitatea de a reitera cererea, proband apariția, existenta sau persistenta stării de nevoie.

Recunoașterea unor asemenea prerogative pentru părțile interesate, prin textul de lege criticat, anihileaza practic riscul apariției situațiilor în care respingerea cererii de asistența judiciară sau revenirea asupra încuviințării acesteia sa antreneze o încălcare a dreptului constituțional la apărare, chiar dacă încheierea prin care s-a dispus o asemenea măsura nu este supusă nici unei cai de atac. Sub acest aspect, opțiunea legiuitorului este impusa de exigenta soluționării cu celeritate a procesului dedus judecații. Altfel, a recunoaște solicitantului dreptul de a ataca la instanța ierarhic superioară respectivele încheieri ar insemna a oferi cale libera abuzului de drept procesual, cu consecința prelungirii sine die a proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Curtea constata ca nici critica potrivit căreia prin textul de lege criticat s-ar aduce atingere principiului supremației Constituției și al respectării legilor nu este intemeiata, în măsura în care, cu privire la acesta, nu se poate retine în mod temeinic, asa cum s-a arătat, ca ar contraveni unor texte sau principii constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunza în dosarele nr. 1.066/C/2002 și nr. 1.067/C/2002 ale Curții de Apel Galați - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2003.