Decizia nr. 139/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 54/1998

privind circulația juridică a terenurilor, excepție ridicată de Ioan Danciu în Dosarul nr. 916/2001 al Judecătoriei Reghin.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, ca neîntemeiată, arătând ca limitarea temporară a exercitării dreptului de dispoziție asupra unui teren are ca scop asigurarea securității circuitului civil.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 30 septembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 916/2001, Judecătoria Reghin a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 54/1998

privind circulația juridică a terenurilor, excepție ridicată de Ioan Danciu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prevederile criticate încalcă art. 41 și 49 din Constituție.

În susținerea excepției se aduc, în esenta, următoarele argumente:

- restrangerea dreptului de a dispune de terenurile în litigiu poate aduce serioase prejudicii, însemnând scoaterea din circuitul civil a terenurilor respective;

- se încurajează abuzurile și șantajul justițiabililor care au posibilitatea de a împiedica, în modul respectiv, circulația terenurilor;

- simpla existenta a unui litigiu judiciar nu poate justifica sancțiunea nulității, întrucât doar soluțiile definitive și irevocabile pot influența situația juridică a actului atacat;

- în fine, n-ar fi nevoie de sancționarea generală și abstracta a tuturor instrainarilor, de vreme ce exista alte cai pentru protejarea drepturilor justițiabililor.

Pe de altă parte, se mai susține ca restrangerea dreptului de înstrăinare a terenurilor nu are nici o motivatie juridică; singura ipoteza în care o asemenea limitare ar fi intemeiata este aceea la care se referă art. 948 din Codul civil, referitoare la elementele actului juridic.

Instanța de judecată apreciază textul criticat ca fiind constituțional, el având tocmai scopul de a apara ordinea și morala publică. Astfel se considera ca a admite excepția ar insemna "o grava conturbare a ordinii și moralei publice, în sensul că s-ar crea posibilitatea legală pentru toți proprietarii de terenuri aflate în litigii să le poată instraina în mod nestanjenit, iar cel ce reclama un drept cu privire la dreptul de proprietate aflat în litigiu s-ar afla inevitabil în fața unui proces interminabil și totodată lipsit de proteguire legală".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților considera excepția ca fiind neîntemeiată, "întrucât limitarea exercițiului dreptului de proprietate are loc în condiții expres stabilite, pe o perioadă determinata și din ratiuni de ocrotire a ordinii publice și a drepturilor cetățenilor".

Guvernul arata ca limitarea "instituită prin

art. 15 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 54/1998

a fost impusa de necesitatea evitării fraudelor și a curmarii unor procese în cascada, fără ca, în acest mod, să se aducă atingere dreptului de proprietate". Totodată se arata ca limitarea privește cazurile în care litigiile se referă la titlul de proprietate, iar nu și la alte elemente ale raporturilor juridice între părți.

Avocatul Poporului considera ca dispozițiile

art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 54/1998

sunt constituționale, deoarece, în esenta, prin ele legiuitorul a urmărit tocmai apărarea unui drept, dreptul de proprietate, prin soluționarea unor litigii care, odată finalizate, conferă posibilitatea celui îndreptățit de a se bucura și de a dispune de acel lucru în mod exclusiv și absolut.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constata ca, deși în concluziile scrise depuse la dosar autorul excepției invoca și neconstituționalitatea

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 , din motivarea excepției rezultă ca aceasta critica privește doar art. 15 alin. (1) și (2).

Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea se poate pronunța asupra prevederii atacate numai în limitele sesizării. Ea nu poate exercita un control de neconstituționalitate din oficiu, deoarece s-ar substitui în acest fel părții.

În acest sens este și practica jurisdicțională a Curții Constituționale, asa cum rezultă din Decizia nr. 338 din 18 iulie 1997 și din Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997 și, respectiv, nr. 299 din 4 noiembrie 1997.

În consecința, controlul de constituționalitate exercitat în prezenta cauza se va limita la dispozițiile art. 15 alin. (1) și (2), al cărui conținut este următorul:

"(1) Sunt interzise înstrăinările, sub orice formă, a terenurilor cu privire la titlul cărora exista litigii la instanțele judecătorești, pe tot timpul soluționării acestor litigii.

(2) Înstrăinările încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt nule. Nulitatea va fi constatată de către instanța judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate și a procurorului."

Analizând criticile de neconstituționalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Examinând

art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 54/1998 , Curtea constata ca acest text nu instituie o restrangere a exercițiului unui drept constituțional (în cazul de fața al dreptului de proprietate), în înțelesul dat de dispozițiile art. 49 alin. (1) și (2) din Constituție.

Restrangerea exercițiului dreptului de proprietate, spre a fi caracterizată ca atare, trebuie să decurgă nemijlocit din lege. De asemenea, aceasta restrangere trebuie să aibă caracter temporar, fiind instituită doar pentru perioada în care acționează cauzele ce au determinat-o și care sunt enumerate limitativ la alin. (1) al art. 49 din Constituție.

Or, în speta legea nu instituie o restrangere a exercițiului dreptului de proprietate, ci doar limitarea temporară a exercitării dreptului de dispoziție asupra unui teren, având drept scop securitatea circuitului civil și protecția celor care ar dobândi dreptul de proprietate de la persoane care, ulterior, s-ar invedera a nu fi avut un titlu valabil asupra imobilului.

Critica nu poate fi primită chiar dacă, indiscutabil, textul ar putea sa stea la baza unor abuzuri din partea acelora care, dorind zădărnicirea înstrăinării unor terenuri, ar contesta, în prealabil, în justiție titlul de proprietate al înstrăinătorului, emitand pretenții asupra imobilelor respective. Exista însă suficiente mijloace juridice de natura a stopa abuzurile și de a sanctiona pe autorii acestora.

Aceste aspecte exced însă competentei Curții Constituționale, deoarece, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "În exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept...".

Jurisprudenta Curții Constituționale a stabilit în mod constant, prin decizii definitive și obligatorii, ca aspectele privind situația de fapt și justificarea drepturilor subiective ale părților sunt de competența instanțelor judecătorești. În acest sens pot fi menționate, de exemplu, deciziile: nr. 64 din 8 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 27 mai 1997, nr. 158 din 3 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 22 decembrie 1997, și nr. 441 din 13 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 5 decembrie 1997. Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, aceasta soluție își menține valabilitatea și în cauza de fața.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 54/1998

privind circulația juridică a terenurilor, excepție ridicată de Ioan Danciu în Dosarul nr. 916/2001 al Judecătoriei Reghin.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 aprilie 2003.