Decizia nr. 236/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/1998 , republicată, excepție ridicată de Mihai Dumitru Mucenicu în Dosarul nr. 1.295/2001 al Judecătoriei Sebes, județul Alba.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. Astfel, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (3) și ale art. 54 din Constituție, care prevăd ca drepturile și libertățile cetățenilor reprezintă valori supreme, garantate, care trebuie exercitate cu buna-credința, reglementarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin care părțile se înțeleg, printr-un act secret, să se plătească un preț mai mare decât cel care se declara în actul autentic nu face decât sa dea expresie acestor principii constituționale, lipsind de temei critica de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.295/2001, Judecătoria Sebes, județul Alba, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/1998 , republicată, excepție ridicată de Mihai Dumitru Mucenicu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca, potrivit Codului civil, contractele sinalagmatice au putere de lege între părțile contractante, cu condiția să fie materializate într-un înscris din care să rezulte obligațiile părților, doar existenta viciilor de consimțământ fiind de natura a atrage nulitatea unei convenții. Se arata ca, din punct de vedere al naturii juridice, fapta de a declara un preț mai mic decât cel real constituie simulatie, care, în conformitate cu art. 1175 din Codul civil, este permisă în dreptul nostru, simulatia nefiind prin ea însăși o cauza de nulitate a actului secret dintre părți.

De altfel,

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/1998

are aceeași finalitate ca și

art. 12 din Legea nr. 87/1994

pentru combaterea evaziunii fiscale, prin care s-a urmărit pedepsirea celor care, desfasurand o activitate din care realizează venituri, se sustrag de la plata obligațiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile. Însă, potrivit

art. 3 lit. k) din Ordonanța de urgenta Guvernului nr. 85/1997 , veniturile obținute din vânzarea bunurilor imobile nu sunt impozabile, astfel încât declararea unui preț mai mic nu poate constitui evaziune fiscală, de natura a prejudicia statul și interesele naționale, pentru a justifica intervenția Guvernului în raporturile de drept privat existente între părțile contractante. Se mai apreciază ca drepturilor și libertăților fundamentale consacrate în art. 29 și 30 din Constituție nu li se pot opune interesele naționale vizând activitatea financiară, fără a se încalcă principiile generale cuprinse în art. 1 alin. (3) din Constituție și principiul egalității armelor, consacrat de Declarația Universala a Drepturilor Omului, întrucât se acordă Guvernului și instanțelor judecătorești mai multe drepturi decât cetățenilor.

Judecătoria Sebes arata ca, prin derogare de la regula generală a inopozabilitatii, în cazul în care cumpărătorul, de coniventa cu vânzătorul, declara, la încheierea unui act autentic de vânzare-cumpărare, un preț mai mic decât cel plătit în realitate, în scopul eludarii legii taxei judiciare de timbru, simulatia este sancționată cu nulitatea absolută.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate, se apreciază ca aceasta este neîntemeiată, întrucât atât libertatea conștiinței, cat și libertatea de exprimare au în vedere, în exclusivitate, valorile intelectuale ale personalității umane, astfel încât introducerea de către legiuitor a sancțiunii nulității absolute în materia actelor juridice, atunci când părțile din acel act au convenit sa eludeze legea taxei de timbru, prin declararea în actul public a unui preț fictiv, mai mic decât cel precizat în actul secret, nu poate contraveni libertăților consacrate de art. 29 și 30 din Constituție.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca libertatea conștiinței și libertatea de exprimare reprezintă drepturi personale nepatrimoniale, or, stabilirea regimului actelor juridice cu caracter patrimonial încheiate de părți cu eludarea legii nu poate fi privită în legătură cu cele doua libertăți consacrate constituțional. Se mai arata ca

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/1998

nu numai că nu încalcă prevederile constituționale invocate, dar este în deplina concordanta cu alin. (1) al art. 41 din Constituție, potrivit căruia conținutul și limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, precum și cu art. 54, conform căruia drepturile și libertățile constituționale trebuie exercitate cu buna-credința.

Prin urmare, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului considera critica de neconstituționalitate ca fiind nefondata și arata ca a trata în mod echivalent libertatea conștiinței și libertatea de exprimare cu aceea a stipularii anumitor clauze într-un contract sinalagmatic înseamnă a aseza, practic, pe același plan doua genuri de activități fără vreo legătură între ele: pe de o parte, o activitate cu caracter exclusiv patrimonial, iar pe de altă parte, consacrarea și garantarea pe cale constituțională a libertății fiecărui cetățean de a-și exprima, pe orice cale și în mod liber, opiniile, gandurile și credintele, care se adresează valorilor intelectuale ale personalității umane.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/1998

privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 122/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 19 iunie 1998, ordonanța republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 7 august 2002, dându-se textelor o noua numerotare. Textul legal criticat are următorul conținut:

- Art. 6: "(1) Este nulă vânzarea prin care părțile se înțeleg, printr-un act secret, să se plătească un preț mai mare decât cel care se declara în actul autentic.

(2) Nulitatea prevăzută la alin. (1) se extinde atât asupra actului secret, cat și asupra actului autentic.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și în cazul contractului de închiriere, având ca obiect un bun imobil, prin care părțile au convenit, printr-un act secret, să se plătească o chirie mai mare decât cea care se declara în actul autentic care se înregistrează la organul fiscal teritorial.

(4) Taxa de timbru plătită, după caz, la valoarea prețului sau a chiriei declarate în actul autentic nu se restituie."

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituționale:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 29. "(1) Libertatea gandirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credința religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.

(4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.

(6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.";

- Art. 30: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implica și libertatea de a înființa publicații.

(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligația de a face publică sursa finanțării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca, prin

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/1998 , republicată, se instituie o sancțiune civilă pentru manopera frauduloasă constând în menționarea într-un contract de vânzare-cumpărare sau de închiriere a unui imobil a unei contraprestatii (preț sau chirie) de valoare inferioară celei convenite a fi efectuate în realitate, în contul vânzării sau închirierii bunului. Prin urmare, în cazul autentificării actelor între vii translative ale dreptului de proprietate și ale altor drepturi reale, al căror obiect este evaluabil în bani, deghizarea parțială a valorii în scopul fraudarii fiscului se sancționează cu nulitatea absolută a contractului, respectiv a actului secret și a actului public.

Cazul reglementat de textul de lege criticat reprezintă, de fapt, o simulatie și, chiar dacă aceasta nu este prohibita în sine de lege, este de principiu ca ori de câte ori prin intermediul sau se urmărește un scop ilicit, cum ar fi fraudarea legii, potrivit principiului "fraus omnia corrumpit", operatia devine ilicită în întregime, iar actul juridic care îi da expresie este lipsit de eficienta juridică, fiind lovit de nulitate absolută.

Or,

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/1998 , republicată, are în vedere o asemenea ipoteza, simulatia prețului urmărind eludarea dispozițiilor legale privind taxele de timbru pentru activitatea notarială, potrivit cărora cuantumul taxelor este stabilit în funcție de valoarea operației supuse taxarii.

Chiar făcând abstractie de posibila sa conotatie penală, o asemenea manopera constituie un delict civil, ceea ce, evident, inlatura orice posibila legitimare a sa în considerarea unui drept sau a unei libertăți și, totodată, impune instituirea, în ceea ce o privește, a unui regim juridic sanctionator. Asa fiind, textul legal dedus controlului nu contravine, ci, dimpotriva, da expresie prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție.

Independent de aceste consideratii, prohibitia unei simulatii, utilizata în scopul eludarii unor dispoziții legale imperative, nu are cum și nici de ce să contravină art. 20 din Constituție, întrucât nici o norma internationala și nici art. 29 și 30 din Legea fundamentală nu oferă ocrotire unei atare conduite, fiind de neconceput a considera ca libertatea conștiinței și libertatea de exprimare ar putea include în sfera lor de protecție dreptul de a induce în eroare autoritățile publice, în scopul sustragerii de la plata unor taxe instituite de lege.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/1998 , republicată, excepție ridicată de Mihai Dumitru Mucenicu în Dosarul nr. 1.295/2001 al Judecătoriei Sebes, județul Alba.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 iunie 2003.