Decizia nr. 410/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Simina Popescu-Marin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Varujan Vosganian în Dosarul nr. 21.619/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul Dosarului nr. 2.538D/2016 al Curții Constituționale.

2.

La apelul nominal răspund autorul excepției, Varujan Vosganian, prin avocatul Mădălina Cioran din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și părțile Marius Tucă și Neguța Tucă, prin avocatul Ștefania Ionescu din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate, sens în care arată că obligația de a achita taxa judiciară de timbru pentru partajul bunurilor comune ale soților, aplicabilă și în cazul creditorilor unuia din soți, indiferent de cuantumul creanței, aduce atingere dreptului de acces liber la justiție. Astfel, nu există un raport rezonabil de proporționalitate între obligarea la plata taxei judiciare de timbru în cazul partajului solicitat de unul dintre creditori, în acest caz, și prestarea serviciului public al justiției. Invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 1.202 din 5 octombrie 2010 . Susține, de asemenea, încălcarea prevederilor

art. 44 din Constituție

și

art. 1 din Primul Protocol

adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, deoarece plata anticipată a taxei judiciare de timbru, al cărei cuantum este ridicat, determină un transfer injust de proprietate din patrimoniul creditorului, care trebuie să avanseze și cheltuielile de executare. Consideră totodată că prevederile legale criticate sunt contrare

art. 16 din Constituție , deoarece instituie un tratament juridic identic pentru persoane aflate în situații juridice distincte: coproprietarii sau proprietarii devălmași, care în urma partajului dobândesc bunul în proprietate exclusivă, și creditorii unor asemenea proprietari, care, în urma partajului, pot exercita dreptul de urmărire asupra bunului partajat, în vederea recuperării creanței, fără a deveni titularii dreptului de proprietate asupra bunului.

4.

Avocatul părților solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, în raport cu dispozițiile

art. 16 ,

art. 21

și

art. 44 din Constituție . Arată că accesul liber la justiție nu este un drept absolut și că stabilirea obligației de plată a unor taxe judiciare de timbru nu aduce atingere acestui drept. Invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, spre exemplu

Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010

și

Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010 .

5.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materia taxelor judiciare de timbru.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6.

Prin Încheierea din 10 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 21.619/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru. Excepția a fost ridicată de Varujan Vosganian într-o cauză având ca obiect partajul unor bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece impun obligația de a achita o taxă de timbru, calculată prin raportare la valoarea masei partajabile, nu numai la acțiunea formulată de coproprietari, ci și la acțiunea prin care creditorul unuia dintre soți solicită partajarea bunurilor comune ale pârâților, în măsura necesară pentru acoperirea creanței deja constatate printr-un titlu executoriu. Astfel, nu există nicio proporționalitate între asigurarea serviciului public al justiției și obligația de plată a unei taxe de timbru calculate prin raportare la valoarea masei partajabile, indiferent de obiectul cererii în legătură cu această masă. Substanța dreptului de liber acces la justiție este atinsă prin aceea că reclamantul creditor este obligat să avanseze o sumă considerabilă, care se adaugă celorlalte cheltuieli de judecată (precum onorariile experților și avocaților), în scopul de a obține numai atribuirea unor bunuri către soțul debitor și posibilitatea de a proceda ulterior (cu plata cheltuielilor de executare aferente) la executarea acestora.

8.

Autorul susține și încălcarea dreptului de proprietate privată, având în vedere instituirea unui cuantum atât de ridicat al taxei judiciare și a obligației de plată anticipată a taxei de timbru. Or, fiind vorba despre realizarea unui drept de proprietate asupra creanței recunoscute deja în favoarea creditorului reclamant printr-un titlu executoriu, statul este obligat să ia măsurile necesare pentru a asigura realizarea acestui drept, având evident obligația de a nu pune piedici în acest demers.

9.

De asemenea, susține că plata taxei de timbru la valoarea întregii mase partajabile este injustă, de vreme ce rezultatul partajului nu va fi exclusiv partajarea bunurilor comune în măsura necesară realizării creanței. Dacă creanța reclamantului creditor este mai mică, taxa de timbru trebuie evident raportată la această creanță, de vreme ce pentru restul valorii din masa partajabilă nu se dispune oricum nicio măsură în procedura partajului.

10.

În final, autorul excepției consideră că prevederile

art. 5 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

sunt discriminatorii, deoarece nu disting între partajul realizat la cererea coproprietarilor sau a proprietarilor devălmași și partajul realizat la cererea creditorilor. În cazul cererii de partaj între soți, aceștia dobândesc în proprietate exclusivă anumite bunuri sau sume, în timp ce în cazul cererii de partaj la cererea unui creditor urmăritor al unuia dintre soți, creditorul nu obține în proprietate nimic din masa partajabilă. Singura consecință a admiterii unei asemenea acțiuni este stabilirea bunurilor atribuite soțului debitor, asupra cărora poate continua executarea silită.

11.

Judecătoria Sectorului 1 București consideră că prevederile

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

sunt constituționale. Astfel, textul de lege criticat nu contravine

art. 16 din Constituție , întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincție sau în considerarea altor criterii. În ceea ce privește critica de nesocotire a

art. 21 din Constituție ,

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale,

art. 44 din Constituție ,

art. 1 din Primul Protocol

adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale și

art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală , instanța judecătorească apreciază că textul de lege criticat stabilește, în mod clar, taxele ce trebuie achitate în materie cererilor de partaj, reclamantul în prezenta cauză având posibilitatea, în situația în care acestea sunt împovărătoare, să solicite acordarea ajutorului public judiciar, în condițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , precum și scutiri sau eșalonări, în condițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 . Prin urmare, nu sunt încălcate accesul liber la justiție, dreptul de proprietate și dreptul la un proces echitabil. Accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul putând impune taxe judiciare de timbru fixe sau la valoare în funcție de obiectul litigiului. De asemenea, taxa judiciară de timbru nu este datorată pentru dobândirea unui bun, ci în vederea realizării actului de justiție. Instanța mai reține că nu se poate realiza un tratament privilegiat pentru creditori în situația în care obiectul dedus judecații este partajul judiciar pentru sistarea stării de devălmășie. Dacă nu s-ar acorda același tratament juridic pentru același obiect, proprietatea debitorilor ar putea fi pusă în pericol prin accesul la actul de justiție dat în condiții de inechitate între cei interesați de promovarea unor acțiuni de sistare a stării de devălmășie (creditori ai unuia dintre soți, respectiv soții sau foștii soți). Taxa judiciară de timbru trebuie aplicată cu privire la întregul bun supus partajării, întrucât efectul juridic al hotărârii judecătorești este același, respectiv sistarea stării de devălmășie, indiferent cine este titularul cererii de chemare în judecată, creditorii putând să își recupereze cheltuielile judiciare efectuate prin reținerea din masa partajabilă, în cadrul procedurii execuționale pornite.

12.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

13.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 109 din 6 martie 2014 .

14.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu,

deciziile nr. 504 din 20 aprilie 2010

și

nr. 948 din 6 iulie 2010 .

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 5 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

Cererile în materia partajului judiciar se taxează astfel: (…)

f)

cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia - 3% din valoarea masei partajabile.“

18.

În opinia autorului excepției, prevederile

art. 5 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în:

art. 11

privind dreptul internațional și dreptul intern,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

privind accesul liber la justiție,

art. 44

privind dreptul de proprietate privată și

art. 56 alin. (2)

privind așezarea justă a sarcinilor fiscale. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil,

art. 1 din Primul Protocol

adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor, și

art. 1 din Protocolul nr. 12

adițional la aceeași convenție, privind interzicerea generală a discriminării.

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, Curtea statuând constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate. În acest sens sunt, spre exemplu,

Decizia nr. 41 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, și

Decizia nr. 673 din 20 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2016.

20.

Astfel, Curtea a reținut că

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

preia, în esență, reglementarea cuprinsă inițial în

art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, abrogată prin

art. 58 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , în ceea ce privește modul de taxare a cererilor în materia partajului judiciar. În această materie, Curtea s-a mai pronunțat, în repetate rânduri, exemplu fiind

Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012,

Decizia nr. 1.058 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 27 septembrie 2011, sau

Decizia nr. 1.202 din 5 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010, și a reținut că accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit

art. 56 din Constituție , cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii.

21.

Curtea a constatat că legiuitorul are deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului. Stabilirea cazurilor și modalității de plată a taxelor judiciare de timbru, ca de altfel și a cuantumului lor, este o opțiune a legiuitorului, ce ține de politica legislativă fiscală. Atât obligația de plată a taxelor judiciare, cât și excepțiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor aflați în situații identice, precum și tuturor litigiilor de aceeași natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor

art. 16 din Constituție .

22.

De asemenea, Curtea a subliniat faptul că taxa judiciară de timbru în materia partajului nu este datorată pentru dobândirea unui bun, ci în vederea realizării actului de justiție. În acest sens sunt și prevederile

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , potrivit cărora taxele judiciare de timbru sunt datorate de către toate persoanele fizice și juridice și reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, precum și de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

23.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

24.

Distinct de acestea, Curtea precizează că prevederile

art. 353 alin. (2) din Codul civil

stabilesc posibilitatea creditorului personal al unuia dintre soți ca, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, să ceară partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale. Potrivit

art. 680 din Codul civil , partajul are efect constitutiv de drepturi, astfel încât fiecare coproprietar/proprietar devălmaș devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite. O asemenea reglementare vizează protejarea drepturilor creditorului față de acele situații în care debitorii ar refuza plata creanței, s-ar sustrage sau s-ar afla în imposibilitatea efectuării unei plăți directe a acesteia. Totodată, faptul că, în urma partajului, bunul intră în proprietatea exclusivă a debitorului determină un activ patrimonial, de natură să permită creditorului recuperarea creanței sale. În aceste condiții, Curtea constată că susținerea unei pretinse discriminări a creditorilor, prin obligarea acestora la plata taxei judiciare de timbru pentru cererile de partaj, este neîntemeiată, aceștia având propriul interes în satisfacerea creanței.

25.

De asemenea, Curtea reiterează că plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiție legală pentru începerea proceselor civile, obligația la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanța judecătorească) este justificată, ca și sancțiunea anulării acțiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. Totodată, în situația în care justițiabilul nu poate face față cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, tocmai ca o garanție a liberului acces la justiție, prin

art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

legiuitorul a instituit posibilitatea ca persoanele fizice să poată beneficia de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind autorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 193/2008 , cu modificările și completările ulterioare.

26.

De asemenea, obligația de a plăti cheltuielile de judecată, inclusiv taxele judiciare de timbru, incumbă părții care pierde procesul, în condițiile

art. 453 din Codul de procedură civilă .

27.

Așa fiind, Curtea Constituțională nu reține criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la prevederile

art. 21 ,

art. 44

și

art. 56 din Legea fundamentală , precum și ale

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale și ale

art. 1 din Primul Protocol

adițional la

Convenție .

28.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Varujan Vosganian în Dosarul nr. 21.619/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 București și constată că prevederile

art. 5 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 iunie 2018.