Decizia nr. 1202/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c) și j), art. 3^1 alin. (2)-(4) și

art. 8^1 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Savel Boaru în Dosarul nr. 1.653/259/2009 al Judecătoriei Mizil, respectiv, în mod direct, de Avocatul Poporului. Cauza a fost repusă pe rol prin încheierea din data de 16 septembrie 2010, întrucât nu s-a putut obține numărul de voturi necesar pentru luarea unei decizii potrivit

art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 ; cu aceeași ocazie Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , a dispus și conexarea Dosarului nr. 12D/2010 la Dosarul nr. 8.067D/2009, care este primul înregistrat.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c) și j),

art. 3^1 alin. (2)-(4) din Legea nr. 146/1997

este neîntemeiată, invocând în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 948 din 6 iulie 2010 , dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia taxării la valoare - cauza Daniel Ionel Constantin împotriva României, 2009. Cu privire la excepția care vizează art. 8^1 din lege, se apreciază că aceasta este întemeiată. În esență, se arată că taxa judiciară de timbru stabilită potrivit acestei din urmă prevederi legale este excesivă, depășește cu mult valoarea serviciului public prestat, fiind superioară chiar celorlalte cheltuieli efectuate în cursul procesului. În fine, se arată că textul legal criticat este retroactiv, întrucât se aplică și cauzelor succesorale începute sub legea anterioară, ceea ce contravine principiului tempus regit actum. Astfel, se susține că sunt încălcate prevederile art. 15 alin. (2), art. 21, art. 44, art. 46 și art. 56 alin. (2) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.653/259/2009, Judecătoria Mizil a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c) și

art. 3^1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Savel Boaru într-o cauză având ca obiect un partaj succesoral. De asemenea, prin adresa nr. 4 din 4 ianuarie 2010, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituție și

art. 11 alin. (1) lit. Ad) din Legea nr. 47/1992 , cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c) și j), art. 3^1 alin. (2)-(4) și

art. 8^1 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prin stabilirea unor taxe judiciare de timbru extrem de oneroase, în plină criză economică, este limitat accesul cetățenilor la justiție. Este invocată și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Weissman și alții împotriva României, 2006. Totodată, prin valoarea excesivă a taxei judiciare de timbru se încalcă și dreptul la moștenire. În motivarea excepției, pe lângă cele mai sus arătate, Avocatul Poporului susține că prevederile legale criticate încalcă accesul liber la justiție, întrucât cetățeanul este pus în situația de a nu mai putea beneficia de serviciile publice oferite de instanțele judecătorești, ceea ce face ca acest drept fundamental, prevăzut de Constituție, să devină unul iluzoriu. Se arată că o atare măsură, apreciată în lumina circumstanțelor unei anumite cauze, inclusiv solvabilitatea reclamantului și faza procedurii în care este impusă restricția respectivă, nu este proporțională cu scopul urmărit. Mai mult, există posibilitatea ca valoarea taxei judiciare de timbru să depășească valoarea emolumentului, ceea ce este contrar dreptului la acces liber la justiție. De asemenea, se mai consideră că un atare cuantum nu urmărește un scop legitim, întrucât taxa judiciară de timbru nu se face venit la prestatorul serviciului taxabil - sistemul justiției, ci se face venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia debitorul își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal.

Prin urmare, se constată că statul nu a păstrat "un echilibru just între interesul său de a percepe cheltuieli de judecată, pe de o parte, și interesul reclamanților de a-și expune pretențiile în fața unei instanțe și de a avea posibilitatea valorificării drepturilor lor, pe de altă parte".

Se arată că stabilirea taxei judiciare de timbru pentru obținerea unei copii legalizate de pe hotărârea judecătorească se face prin raportare la noile dispoziții legale aplicabile în materie și pentru procesele declanșate anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 276/2009 , ceea ce încalcă art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Se mai apreciază că un cuantum excesiv al taxei judiciare de timbru împiedică apărarea corespunzătoare a dreptului de proprietate în condițiile în care nu există mijloace financiare suficiente pentru a achita taxa de timbru datorată. Totodată, justițiabilul este împiedicat din motive financiare să-și exercite dreptul de acces la instanță. În fine, scutirea sau eșalonarea de la plata taxelor judiciare de timbru nu constituie un remediu eficient pentru limitarea accesului liber la justiție din moment ce această măsură este lăsată la dispoziția instanțelor de judecată.

Totodată, măsura legală criticată încalcă și dreptul la moștenire; se constată că legiuitorul, prin cuantumul taxei judiciare de timbru stabilite, și-a încălcat obligația constituțională de a adopta măsuri legislative de natură a asigura exercitarea dreptului constituțional la moștenire.

În final, Avocatul Poporului susține că textul legal criticat nu asigură o așezare justă a sarcinilor fiscale, întrucât nu ține cont de posibilitățile de plată ale contribuabililor.

Judecătoria Mizil apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că este firesc și legal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea de judecată să contribuie la acoperirea cheltuielilor acesteia. Mai mult, echivalentul taxei judiciare de timbru este inclus în valoarea cheltuielilor de judecată, iar plata acestora va reveni părții care cade în pretenții. Totodată, se arată că, în condițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , părțile au la îndemână posibilitatea de a cere scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere solicitat în Dosarul Curții Constituționale nr. 8.067D/2009, conform

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , consideră că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale. Se apreciază că prin stabilirea unui cuantum excesiv al taxei judiciare de timbru pentru obținerea unei copii legalizate de pe hotărârea de expedient, se încalcă dreptul la un proces echitabil al părților interesate, acest drept devenind unul teoretic și iluzoriu. Se arată că o atare măsură, apreciată în lumina circumstanțelor unei anumite cauze, inclusiv solvabilitatea reclamantului și faza procedurii în care este impusă restricția respectivă, nu este proporțională cu scopul urmărit. Mai mult, există posibilitatea ca valoarea taxei judiciare de timbru să depășească valoarea emolumentului, ceea ce este contrar dreptului la acces liber la justiție.

Prin urmare, se constată că statul nu a păstrat "un echilibru just între interesul său de a percepe cheltuieli de judecată, pe de o parte, și interesul reclamanților de a-și expune pretențiile în fața unei instanțe și de a avea posibilitatea valorificării drepturilor lor, pe de altă parte".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, sesizarea Avocatului Poporului, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 lit. c) și j), art. 3^1 alin. (2)-(4) și

art. 8^1 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 276/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009, și care au următorul cuprins:

- Art. 3 lit. c) și j): "Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]

c) cereri pentru:

- stabilirea calității de moștenitor - 50 lei/moștenitor - stabilirea masei succesorale - 3% la valoarea masei succesorale;

- cereri de raport - 3% la valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;

- cereri de reducțiune a liberalităților - 3% la valoarea rezervei care urmează a fi reîntregită prin reducțiunea liberalităților;

- cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile.

Separat de această taxă, dacă părțile contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condițiile art. 2 alin. (1); [...]

j) acțiuni posesorii și cereri care au ca obiect servituți - taxa se va calcula în condițiile art. 2 alin. (1), la o valoare stabilită la 20% din valoarea bunului a cărui posesie se solicită sau asupra căruia se solicită constituirea unei servituți;";

- Art. 3^1 alin. (2)-(4): "(2) Taxarea cererilor prevăzute la alin. (1) se face la valoarea imobilului declarat de părți. În cazul în care valoarea declarată de părți este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la aceasta din urmă valoare.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și la taxarea cererilor în materie de moștenire.

(4) Instanțele de judecată vor solicita la începutul fiecărui an camerelor notarilor publici expertizele privind stabilirea valorilor orientative ale bunurilor imobile din circumscripția teritorială a instanței.";

- Art. 8^1: "(1) Cererile pentru eliberarea de către instanțele judecătorești de copii de pe hotărârile judecătorești, cu mențiunea că sunt definitive și irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moștenitor, masa succesorală, cotele și bunurile ce revin fiecărui moștenitor, dacă nu s-a plătit taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, se taxează potrivit dispozițiilor art. 3 lit. c).

(2) După plata taxelor succesorale, eliberarea de noi copii de pe hotărârile judecătorești prevăzute la alin. (1) se taxează cu 2 lei."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moștenire și art. 56 privind contribuțiile financiare. Totodată, se consideră a fi încălcate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, art. 1 din Protocolul adițional la Convenție privind protecția proprietății. În fine, în susținerea excepției, sunt invocate și considerentele de principiu care au stat la baza hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Weissman și alții împotriva României, 2006, și Iosif și alții împotriva României, 2007.

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea constată următoarele:

I. Prevederile

art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997

au mai format obiect al controlului de constituționalitate în raport cu critici similare. Astfel, Curtea, prin

Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, și

Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, a statuat că "accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. În virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora «Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice», plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

De asemenea, Curtea a mai reținut că, pentru aceleași considerente, textul de lege criticat nu cuprinde prevederi de natură să aducă atingere principiului potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, consacrat de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală".

Considerentele reținute de Curte în deciziile menționate sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței acesteia.

II. Curtea, prin

Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010 , precizată, tot pentru motivele mai sus arătate, a mai constatat că și dispozițiile

art. 8^1 din Legea nr. 146/1997

sunt constituționale. Cu privire la acest aspect, Curtea urmează să își reconsidere jurisprudența pentru cele ce vor fi mai jos arătate.

1. Curtea, în analiza sa cu privire la încălcarea art. 21 din Constituție, va porni de la considerentele de principiu reținute în

Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, potrivit căreia "procesul civil parcurge două faze: judecata și executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forței de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația.

Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanțiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil atât în faza judecății, cât și a executării silite, cea mai importantă dintre aceste garanții fiind "dreptul la un tribunal" în sensul art. 21 din Constituție și al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adică liberul acces la o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, și controlul actelor efectuate în ambele faze ale procesului de către instanțele judecătorești".

În cauza de față, se constată că

art. 8^1 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

prevede că cererile pentru eliberarea de către instanțele judecătorești de copii de pe hotărârile judecătorești, cu mențiunea că sunt definitive și irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moștenitor, masa succesorală, cotele și bunurile ce revin fiecărui moștenitor, dacă nu s-a plătit taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, se taxează potrivit dispozițiilor

art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 , astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 276/2009 .

Curtea observă că textul legal criticat, prin conținutul său normativ, condiționează eliberarea unor copii de pe hotărârile judecătorești, cu mențiunea că sunt definitive și irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moștenitor, masa succesorală, cotele și bunurile ce revin fiecărui moștenitor, de plată taxelor de timbru prevăzute de art. 3 lit. c) din lege, în cazul în care nu s-a plătit anterior taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, ceea ce echivalează în fapt cu plata unor taxe de timbru noi, altele decât cele notariale, chiar și în situația în care, prin procedura prevăzută de lege la momentul judecării cauzei, astfel de taxe nu erau prevăzute de lege.

Astfel, în procedura notarială, moștenitorii erau ținuți de plată unor taxe notariale, precis determinate prin lege, atât pentru stabilirea masei succesorale, cât și pentru stabilirea cotei fiecăruia, plată care, odată efectuată, conducea nemijlocit la obținerea certificatului de moștenitor, cu toate consecințele juridice ce decurgeau din acest act.

Prin urmare, se constată că parcurgerea procedurii notariale exclude din start parcurgerea procedurii judiciare, iar sub acest aspect textul art. 8^1 din lege nici nu poate fi aplicat decât moștenitorilor care, din varii motive, nu au parcurs procedura notarială. A lega plata unor taxe judiciare de timbru de plată taxelor notariale ar echivala cu obligarea moștenitorilor de a parcurge mai întâi procedura succesorală notarială, ceea ce evident ar fi o sarcină excesivă.

Pe de altă parte, nu poate fi neglijat nici faptul că la apariția

Legii nr. 276/2009 , care instituie o atare obligație, moștenitorii deja au parcurs de mult întreaga procedură judiciară, fără ca legea să le fi impus această taxă și, prin urmare, s-au văzut obligați ca, deși judecarea cererilor să se fi încheiat, la executarea hotărârii să fie obligați retroactiv la plata acestor noi taxe.

Atât jurisprudența Curții Constituționale, cât și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului au recunoscut posibilitatea statului de a impune anumite restricții legitime cu privire la accesul liber la justiție în vederea asigurării unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional. Însă, în cauza de față, textul legal criticat constituie o opreliște de natură pecuniară menită să îl descurajeze pe justițiabil în formularea unei acțiuni direct în fața unei instanțe judecătorești. Finalitatea unei atari măsuri nu vizează asigurarea unui climat de ordine, ci mai degrabă dorința legiuitorului de a-l obliga pe justițiabil să își rezolve problemele legate de succesiune pe calea necontencioasă notarială și de a-l sancționa dacă nu a urmat această cale. O asemenea justificare a acestei măsuri nu este nici obiectivă sau rațională și nici serioasă.

Astfel, Curtea constată că o procedură esențialmente grațioasă, necontencioasă și facultativă devine, fără o justificare obiectivă sau rațională, una obligatorie în calea introducerii unei acțiuni direct în fața instanțelor judecătorești, încălcându-se astfel prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție.

Totodată, Curtea reține că textul legal criticat, prin cuantumul ridicat al taxei judiciare de timbru, împiedică executarea hotărârii judecătorești, întrucât:

- în cazul cererilor pentru dezbaterea succesiunii pe cale judiciară introduse înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 276/2009

și care nu au urmat și procedura notarială, taxa judiciară de timbru necesară eliberării copiei prevăzute de

art. 8^1 din Legea nr. 146/1997

este disproporționat de mare în raport cu taxa judiciară de timbru plătită pentru derularea întregii proceduri succesorale judiciare;

- în cazul cererilor pentru dezbaterea succesiunii pe cale judiciară introduse după intrarea în vigoare a

Legii nr. 276/2009

și care nu au urmat și procedura notarială, partea este nevoită să plătească o taxă judiciară de timbru pentru operațiunea prevăzută de

art. 8^1 din Legea nr. 146/1997

egală ca și cuantum cu cel al taxei judiciare de timbru care a fost plătită pentru dezbaterea succesiunii în condițiile

art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 .

Din cele de mai sus rezultă că textul legal criticat impune condiționări nejustificate în calea executării hotărârii judecătorești, fază componentă a procesului civil. Astfel, fiind încălcate în mod direct prevederile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea reține că textul în cauză contravine art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție.

În consecință, Curtea constată că

art. 8^1 din Legea nr. 276/2009 , fiind contrar art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, aduce o gravă atingere dreptului la un proces echitabil, afectând ambele faze pe care le parcurge un proces civil, și anume judecata propriu-zisă a cauzei și executarea hotărârii judecătorești obținute.

2. Curtea observă că textul legal criticat încalcă și prevederile art. 56 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 44 și art. 46 din Constituție.

Curtea, în jurisprudența sa, spre exemplu

Decizia nr. 176 din 6 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003, a precizat faptul că, "în conformitate cu principiile generale ale fiscalității, orice taxă instituită pentru persoane fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un serviciu sau o lucrare efectuată în mod direct și imediat de către organe sau instituții publice". Rezultă că, în condițiile în care ar exista o vădită disproporție între taxa datorată și serviciul public efectiv prestat, taxa nu a fost instituită în considerarea contraprestației datorate de stat, ceea ce ar fi contrar art. 56 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale".

În cauza de față, Curtea constată că taxa judiciară de timbru prevăzută de

art. 8^1 din Legea nr. 276/2009

se datorează pentru "eliberarea de către instanțele judecătorești de copii de pe hotărârile judecătorești, cu mențiunea că sunt definitive și irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moștenitor, masa succesorală, cotele și bunurile ce revin fiecărui moștenitor". Această prestație din partea statului este mai degrabă o operațiune tehnico-materială, fără a implica în sine costuri foarte ridicate. Dovadă în acest sens stă reglementarea legală anterioară adoptării

Legii nr. 276/2009 , și anume

art. 3 lit. t) din Legea nr. 146/1997 , în temeiul căreia taxa judiciară de timbru datorată operațiunii tehnico-materiale menționate era egală cu 2 RON.

În consecință, Curtea constată că, prin prisma cuantumului ridicat al taxei, aceasta nu reprezintă o contraprestație în raport cu serviciul public ce urmează a fi prestat, ci dobândește caracterul unei sancțiuni care nu are nicio legătură cu pretinsul serviciu prestat de către stat.

Ca rezultat al nerespectării art. 56 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că este încălcat dreptul de proprietate privată al celor ce vin la moștenire, precum și dreptul la moștenire al acestora.

Astfel, Curtea constată că, datorită faptului că taxa se plătește cu titlu anticipat, deci înainte de a fi prestat serviciul public și înainte ca moștenitorul să între în posesia moștenirii, este diminuat în mod direct patrimoniul moștenitorilor. Prin instituirea unui cuantum atât de ridicat al taxei judiciare de timbru se realizează un transfer injust de proprietate care operează din patrimoniul moștenitorilor în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul, potrivit

art. 19 din Legea nr. 146/1997 .

Totodată, Curtea reține încălcarea și a prevederilor art. 46 din Constituție, întrucât, deși moștenitorul a obținut o hotărâre judecătorească prin care se consacră dreptul său de a beneficia de cota sa parte din masa succesorală, i se obstrucționează accesul la emolumentul concret al moștenirii prin instituirea unei taxe judiciare de timbru pentru o simplă formalitate juridică. De aceea, Curtea constată că o atare măsură atinge chiar substanța dreptului la moștenire.

3. Pe lângă încălcarea textelor constituționale mai sus amintite și invocate de autorii excepției, Curtea constată că

art. 8^1 din Legea nr. 146/1997

contravine și art. 15 alin. (2) din Constituție.

Astfel, din conținutul normativ al acestei prevederi legale rezultă, fără dubiu, că aplicabilitatea sa vizează atât procedurile succesorale judiciare începute după intrarea în vigoare a

Legii nr. 276/2009 , cât și pe cele începute înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 276/2009 . În aceste condiții, acelor moștenitori care nu au urmat procedura necontencioasă notarială din diverse motive li se va impune plata unei taxe judiciare de timbru atunci când vor solicita eliberarea unei copii de pe hotărârea judecătorească, cu mențiunea definitivă și irevocabilă, prin care se stabilesc calitatea de moștenitor, masa succesorală, cotele și bunurile ce revin fiecărui moștenitor.

Curtea constată că procedura succesorală notarială nu este una obligatorie și nu condiționează accesul la procedura contencioasă din fața instanțelor judecătorești, ceea ce determină concluzia irefragabilă că este o procedură grațioasă, necontencioasă și facultativă, aflată la îndemâna părților. De asemenea, Curtea reține că, până la momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 276/2009 , parcurgerea sau nu a procedurii succesorale notariale nu condiționa nici faptul datorării taxelor judiciare de timbru în materie succesorală și nici cuantumul sau întinderea acestora. În lipsa unei atari condiționări și având în vedere că textul de lege criticat impune plata unei taxe judiciare de timbru ca urmare a neparcurgerii procedurii succesorale notariale, Curtea constată că, în privința procedurilor succesorale judiciare începute înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 276/2009 , legiuitorul, în mod indubitabil, a schimbat efectele susceptibile a se produce din parcurgerea sau nu a procedurii succesorale notariale existente la momentul introducerii acțiunii succesorale în fața instanțelor judecătorești. Or, Curtea, prin

Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006, sau

Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, a statuat că, "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare".

În consecință, raportat la situația de față, Curtea constată că în cazul cererilor în materie succesorală introduse în fața instanțelor judecătorești înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 276/2009 , indiferent de parcurgerea sau nu a procedurii succesorale notariale, prevederile

art. 8^1 din Legea nr. 146/1997

nu s-ar putea aplica decât cu încălcarea principiului neretroactivității legii, contrar art. 15 alin. (2) din Constituție. Astfel, aceste cereri urmează să fie guvernate, în materia taxelor judiciare de timbru, de cele aplicabile la momentul introducerii lor, pentru că, în caz contrar, prin schimbarea eficienței juridice a actelor juridice realizate în antecedența intrării în vigoare a

Legii nr. 276/2009 , ar fi nesocotit principiul constituțional al neretroactivității legii. În aceste condiții, Curtea constată că operațiunea tehnico-materială prevăzută de

art. 8^1 din Legea nr. 276/2009 , ca accesoriu al procedurii succesorale judecătorești, este guvernată de legea în vigoare la data introducerii în fața instanțelor judecătorești a cererii de dezbatere a succesiunii.

4. Totodată, Curtea observă că textul legal criticat încalcă și principiul egalității în drepturi, întrucât instituie posibilitatea ca, în situația unei hotărâri judecătorești care a consfințit procedura succesorală anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 276/2009 , un moștenitor, solicitând mai repede o copie legalizată de pe hotărârea judecătorească, să plătească o taxă modică, în timp ce celălalt moștenitor, aflat prin ipoteză în aceeași situație juridică, acționând după intrarea în vigoare a legii menționate, să mai fie nevoit să plătească o taxă judiciară de timbru ce depășește cu mult atât valoarea taxei judiciare de timbru plătite în cursului procesului, cât și valoarea taxei judiciare de timbru plătite de celălalt moștenitor cu aceeași ocazie.

5. În fine, Curtea constată că prevederile

art. 8^1 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

sunt lipsite de previzibilitate, întrucât

Hotărârea Guvernului nr. 1.514/2006 , care stabilea valoarea taxei judiciare de timbru la nivelul anului 2007, a fost abrogată prin

Hotărârea Guvernului nr. 956/2009 , fără a se stabili vreo altă valoare a taxei judiciare de timbru. Astfel, existența normativă a textului este compromisă, nici justițiabilul și nici instanțele judecătorești neputând avea reprezentarea clară a efectelor pe care trebuie să le producă textul în cauză. În consecință, Curtea constată că

art. 8^1 alin. (2) din Legea nr. 146/1997

contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi în privința

art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru și cu unanimitate de voturi în privința art. 3 lit. j), art. 3^1 alin. (2)-(4) și

art. 8^1 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8^1 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată, în mod direct, de Avocatul Poporului, și constată că dispozițiile

art. 8^1 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru sunt neconstituționale.

2. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c), precum și ale

art. 3^1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Savel Boaru în Dosarul nr. 1.653/259/2009 al Judecătoriei Mizil, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. c) și j), precum și ale

art. 3^1 alin. (2)-(4) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată, în mod direct, de Avocatul Poporului.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Karoly

*

OPINIE SEPARATĂ

Argumentele prezentate în opinia separată care a însoțit

Decizia Curții Constituționale nr. 948 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, își păstrează în continuare valabilitatea, astfel încât, în prezenta opinie separată vom încerca să aducem și alte argumente în sprijinul opiniei susținute anterior, în sensul că dispozițiile

art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997

sunt neconstituționale.

În opinia noastră, dispozițiile

art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997

încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată și ale art. 56 alin. (1) și (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale, pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare, astfel:

1. Curtea s-a pronunțat în repetate rânduri asupra compatibilității

art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997

cu prevederile art. 21 din Constituție în raport cu critici similare, statuând că accesul liber la justiție prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală nu presupune gratuitatea acestuia (a se vedea

Decizia nr. 82 din 25 mai 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999,

Decizia nr. 47 din 4 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 februarie 2003,

Decizia nr. 343 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003,

Decizia nr. 423 din 21 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 14 ianuarie 2005,

Decizia nr. 453 din 20 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005,

Decizia nr. 494 din 6 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008 și altele).

Numai că, pentru a ajunge la o astfel de soluție, Curtea a avut în vedere caracterul modic al taxelor de timbru prevăzute de lege la acea dată, în speță chiar de art. 3 lit. c) din lege, dovadă fiind chiar motivarea unora dintre decizii.

Astfel, prin

Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999 ,

Decizia nr. 82 din 25 mai 1999 ,

Decizia nr. 30 din 23 februarie 1999 , Curtea a arătat că, "având în vedere caracterul modic al sumei stabilite ca taxă de timbru pentru exercitarea căii de atac, nu s-ar putea susține că prin cuantumul fixat s-a determinat îngrădirea accesului liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție".

Iată, așadar, că elementul determinant în luarea acestor decizii a fost tocmai nivelul scăzut al taxelor judiciare de timbru prevăzut de

Legea nr. 146/1997 , așa încât, la momentul actual, un astfel de argument nu mai subzistă.

2. Privită tot prin prisma limitării accesului la justiție, ținem să precizăm că și în condițiile în care cheltuielile de judecată se stabilesc în sarcina celui căzut în pretenții, dat fiind caracterul anticipativ al taxei, cel ce o plătește este reclamantul care se vede obligat să achite și taxele datorate de ceilalți moștenitori, instanța neputându-i sancționa pentru refuzul de a-și plăti cota-parte din taxele ce le incumbă.

Prin urmare, moștenitorul care dorește să între în posesia cotei sale de moștenire se vede blocat și de poziția subiectivă a celorlalți moștenitori care nu pot fi obligați să plătească anticipat taxa pe care o datorează.

3.