Decizia nr. 453/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 146/1997 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Rusu - procuror
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Corneliu Alexandru Tanco în Dosarul nr. 2.862/2004 al Judecătoriei Brașov.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, Corneliu Alexandru Tanco, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând că cererile au același conținut ca și petițiile, astfel încât nu se poate cere petentului achitarea unei taxe de timbru. De asemenea, arată că dispozițiile
sunt neconstituționale și pentru că, prin instituirea taxei de timbru, îngrădesc liberul acces la justiție.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că
a mai format, atât în întregul său, cât și pe articole, obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin numeroase decizii, Curtea a statuat că dispozițiile
nu încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (2), art. 51 alin. (1) și (3) și cele ale art. 53 din Constituție, ci reprezintă o aplicare a principiului prevăzut de art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia "cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice".
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin Încheierea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.862/2004, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
privind taxele judiciare de timbru. Excepția a fost ridicată de Corneliu Alexandru Tanco într-o cauză civilă ce are ca obiect soluționarea acțiunii în revendicare a unui imobil.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile
sunt neconstituționale, deoarece încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (2), art. 51 alin. (1) și (3) și cele ale art. 53 din Constituție.
Judecătoria Brașov apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că instanța de contencios constituțional a statuat, prin
Decizia nr. 82 din 25 mai 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999,
Decizia nr. 47 din 4 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 februarie 2003,
Decizia nr. 343 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003, că dispozițiile
sunt constituționale. Astfel, Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit. Dispozițiile art. 21 din Constituție nu instituie nici o interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a statuat că dispozițiile
nu încalcă nici prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, deoarece nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală. În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor
față de prevederile art. 51 din Constituție, arată că instanța de contencios constituțional a reținut că aceste dispoziții constituționale se referă la dreptul la petiționare, care este diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești. Dreptul de petiționare se referă la cererile, reclamațiile, sesizările și propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiției și la care autoritățile publice au obligația de a răspunde în termenele și condițiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluționează după reguli specifice activității de judecată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că regula generală în materie este că orice cerere sau acțiune introdusă la instanțele judecătorești este supusă taxelor judiciare de timbru. Excepțiile de la această regulă sunt prevăzute expres de lege. Astfel, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru este prevăzută pentru anumite categorii de cereri sau acțiuni, indiferent de titular, sau pentru anumite categorii de persoane, în considerarea calității persoanei respective și a obiectului cererii. Instituirea taxei judiciare de timbru reprezintă o aplicare a principiului consacrat de art. 56 din Constituție, potrivit căruia "cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice". Mai mult, taxa de timbru avansată poate fi recuperată, deoarece echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind, conform art. 274 din Codul de procedură civilă, părții care cade în pretenții. De asemenea, arată că instituirea taxei de timbru nu afectează conținutul dreptului de petiționare sau al altui drept constituțional, opinie ce se regăsește, de altfel, în toată jurisprudența Curții Constituționale în această materie. Potrivit art. 139 alin. (1) din Constituție, "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", fiind, așadar, la latitudinea legiuitorului să stabilească modul de timbrare a cererilor. De altfel, dispozițiile
Legii nr. 146/1997 , în întregul său, dar și pe articole, au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională. Astfel, prin
Decizia nr. 82/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999,
Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 11 august 2003,
Decizia nr. 343 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003,
Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003, Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile
privind taxele judiciare de timbru.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că instanța de contencios constituțional a statuat în jurisprudența sa că dispozițiile art. 21 din Constituție nu instituie nici o interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Totodată, echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor
față de art. 1 alin. (3) din Constituție, arată că dispozițiile legale indicate nu încalcă principiile generale cuprinse în art. 1 alin. (3) din Constituție, deoarece nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia dispozițiile
încalcă prevederile art. 51 alin. (1) și (3) din Constituție. Astfel, dispozițiile constituționale invocate se referă la dreptul la petiționare, care este diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești. Sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției reprezintă un aspect al dreptului de petiționare. Dreptul de petiționare se referă la cererile, reclamațiile, sesizările și propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiției și la care autoritățile publice au obligația de a răspunde în termenele și condițiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluționează după reguli specifice activității de judecată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (2), art. 51 și 53 din Constituție, care au următorul conținut:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.";
- Art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 51: "(1) Cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor.
(2) Organizațiile legal constituite au dreptul să adreseze petiții exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.
(3) Exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxă.
(4) Autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii.";
- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că
a mai format, atât în întregul său, cât și pe articole, obiectul controlului de constituționalitate.
Astfel, prin
Decizia nr. 423 din 21 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 14 ianuarie 2005,
Decizia nr. 215 din 6 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 18 iunie 2004,
Decizia nr. 262 din 17 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 8 iulie 2004,
Decizia nr. 47 din 4 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 februarie 2003,
Decizia nr. 82 din 25 mai 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999,
Decizia nr. 343 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 5 noiembrie 2003, Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile
Legii nr. 146/1997 . Astfel, în jurisprudența sa în materie, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că accesul liber la justiție nu înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nici o interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Pe de altă parte, s-a arătat că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile
nu încalcă principiile generale cuprinse în art. 1 alin. (3) din Constituție, deoarece nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală. În ceea ce privește susținerea autorului excepției potrivit căreia dispozițiile
aduc atingere art. 51 alin. (1) și (3) din Constituție, Curtea a observat că aceste dispoziții constituționale se referă la dreptul la petiționare, care este diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești, statuând în jurisprudența sa în materie că sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes care se poate obține numai pe calea justiției nu reprezintă un aspect al dreptului de petiționare. Dreptul de petiționare se referă la cererile, reclamațiile, sesizările și propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiției și la care autoritățile publice au obligația de a răspunde în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluționează după reguli specifice activității de judecată.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 53 din Constituție, se reține că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.
Soluția adoptată și considerentele deciziilor citate sunt valabile și în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Corneliu Alexandru Tanco în Dosarul nr. 2.862/2004 al Judecătoriei Brașov.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.