Decizia nr. 305/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Joita Vladescu în Dosarul nr. 9.791/2002 al Judecătoriei Sectorului 3 București.

La apelul nominal răspund Joita Vladescu, Gheorghe Vladescu și Stela Vladescu. Lipsește Marian Achim, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, părțile prezente solicita admiterea excepției pentru motivele invocate în fața instanței judecătorești.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 10 februarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 9.791/2002, Judecătoria Sectorului 3 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Joita Vladescu într-o cauza civilă ce are ca obiect soluționarea unui partaj de bunuri comune.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile legale atacate aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (2), art. 21, art. 24, art. 41 alin. (2) și ale art. 53 alin. (2), precum și celor ale art. 6 pct. 1 și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din primul Protocol adițional la convenție, deoarece instituie o discriminare între coproprietari prin aceea ca "cererile de partaj formulate de aceștia se timbrează diferit, în funcție de data introducerii cererii", iar "coproprietarul-pârât nu are posibilitatea să se apere față de susținerile coproprietarului-reclamant decât contestand cele arătate în cererea introductivă și plătind taxa de timbru la valoarea contestată".

De asemenea, susține ca prin textul legal criticat se creează o inechitate între coproprietari, întrucât exercitarea dreptului la apărare nu "ar trebui condiționată de îndeplinirea anterioară a unei obligații fiscale".

Instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, "atunci când partea contesta partea de contribuție la dobândirea bunurilor comune, acesteia îi revine [...] obligația de a achită taxa judiciară de timbru calculată la valoarea sumei contestate".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, iar în conformitate cu

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, referitor la neconstituționalitatea textului de lege criticat în raport cu prevederile constituționale ale art. 16 alin. (2), se apreciază ca acesta "nu face nici o diferentiere între titularii cererii și nici nu permite, prin el însuși, plasarea vreuneia din părți mai presus de lege". Referitor la infrangerea art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, considera ca dispozițiile legale criticate nu aduc atingere principiului nediscriminarii care "își găsește expresie, în raport cu criteriul averii - singurul care ar putea avea o oarecare incidența asupra prevederilor legale în discuție - pe de o parte, prin mecanismul însuși al timbrarii la valoarea sumei contestate, iar pe de altă parte, prin reglementarea instituției asistenței judiciare, în Codul de procedură civilă".

De asemenea, considera că nu este intemeiata nici critica referitoare la încălcarea principiului constituțional privind accesul liber la justiție, consfintit în art. 21 din Constituție. Astfel, accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, "atâta vreme cat stabilirea acestora respecta prevederile constituționale ale art. 138, conform cărora impozitele și taxele se stabilesc numai prin lege".

În ceea ce privește art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se apreciază că nu conține prevederi exprese "în sensul interzicerii unor taxe pentru activitatea de judecată".

Referitor la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 41 alin. (2), raportate la art. 1 pct. 2 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază ca nici aceste critici nu sunt întemeiate, întrucât "instituirea taxei de timbru nu afectează existenta dreptului de proprietate și nici protecția acestuia".

În sfârșit, în ceea ce privește art. 53 alin. (2) din Constituție, referitor la obligația asigurării unei așezări juste a sarcinilor fiscale, Guvernul apreciază ca "aceasta condiție nu este echivalenta, în mod necesar, cu egalitatea sarcinilor fiscale, ci presupune, în cazul taxelor judiciare, o participare proporțională cu efortul pe care îl implica realizarea de către stat, prin instanțele judecătorești, a serviciului public al justiției, căruia i se solicita soluționarea unor afaceri private".

Avocatul Poporului, invocand jurisprudenta în materie a Curții Constituționale, apreciază ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al instituției Avocatul Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997. Această lege a fost modificată și completată prin mai multe acte normative, dar nici unul dintre acestea nu privește dispozițiile art. 3 lit. c) alin. 2, care fac obiectul acestui dosar.

Dispozițiile legale criticate au următoarea redactare:

- Art. 3 lit. c) alin. 2: "Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxeaza astfel: [...]

Separat de aceasta taxa, dacă părțile contesta bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată;"

În susținerea neconstitutionalitatii acestui text de lege autorul excepției invoca încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";

- Art. 53 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale."

Autorul excepției invoca și încălcarea art. 6 pct. 1 și a art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a art. 1 din primul Protocol adițional la aceasta convenție, care a fost ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994.

Aceste dispoziții au următoarea redactare:

- Art. 6 pct. 1 din convenție: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...].";

- Art. 14 din convenție: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau socială, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație.";

- Art. 1 din primul Protocol adițional la convenție: "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosință bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

Examinând excepția, Curtea constata ca asupra constituționalității dispozițiilor

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

s-a pronunțat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000, Decizia nr. 91 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 22 iunie 2001, și Decizia nr. 245 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002, constatând ca acest text de lege este constituțional.

Cu acele prilejuri Curtea a reținut ca

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

stabilește numai obligația de plată a unei taxe de timbru, calculată la valoare, pentru acele părți care contesta prin cereri bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, iar nu și pentru părțile care formulează excepții și apărări în sensul art. 115 din Codul de procedură civilă, în legătură cu cererea reclamantului. Acesta este și principiul general înscris în

art. 1 din Legea nr. 146/1997 , potrivit căruia numai acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu este evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege; astfel fiind, nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 24 din Constituție, întrucât, potrivit prevederilor constituționale ale art. 138, impozitele și taxele se stabilesc numai prin lege, iar taxele de timbru la care se referă autorul excepției sunt stabilite prin lege. Instituirea unei taxe de timbru pentru anumite categorii de cereri nu face nici o diferentiere între contribuabili, astfel încât nu sunt infrante prevederile art. 16 din Constituție și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește susținerea ca textul legal criticat contravine art. 21 din Constituție, Curtea, prin Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, a reținut ca accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrarii acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiției.

În legătură cu invocarea încălcării normei constituționale a art. 41 alin. (2), prin aceeași decizie Curtea a constatat ca aceasta critica nu poate fi primită, deoarece instituirea taxei de timbru nu afectează existenta dreptului de proprietate și nici protecția acestuia.

Nici critica referitoare la încălcarea art. 53 din Constituție nu este intemeiata, deoarece, asa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999, aceste prevederi privesc obligațiile constituționale ale cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice, astfel ca dispozițiile

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

nu intră în conflict cu aceste prevederi constituționale.

În fine, referitor la infrangerea prevederilor art. 6 pct. 1 și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și celor ale art. 1 din primul Protocol adițional la aceasta convenție, Curtea a constatat ca obligația părților de a plati taxe judiciare de timbru stabilite prin lege nu aduce atingere acestor articole, ci, dimpotriva, creează premise pentru realizarea unui proces echitabil, deoarece taxele judiciare de timbru servesc unei mai bune organizări și funcționari a serviciului public de realizare a justiției. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 29 din 22 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000.

Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate anterior își mențin valabilitatea și în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6) și al

art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Joita Vladescu în Dosarul nr. 9.791/2002 al Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 iulie 2003.