Decizia nr. 326/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 906 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Comisia Locală de Fond Funciar Bârnova în Dosarul nr. 3.852/245/2016 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.218D/2016.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții, respectiv

Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017 . De asemenea, arată că

Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015 , invocată în susținerea excepției, nu are aplicabilitate în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 31 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.852/245/2016, Judecătoria Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 906 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Comisia Locală de Fond Funciar Bârnova într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de stabilire a sumei totale finale datorate cu titlu de penalități.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că lipsa unei căi de atac împotriva încheierilor pronunțate de instanța de executare în cazurile prevăzute de alin. (2) și (3) ale

art. 906 din Codul de procedură civilă

încalcă accesul liber la justiție și reprezintă o restrângere a exercițiului acestui drept, care nu respectă condiția de proporționalitate prevăzută de

art. 53 alin. (2) din Constituție . Se mai arată că dispozițiile

art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă

devin aplicabile, ca fundament al unei cereri de chemare în judecată întemeiate pe acest text de lege, doar în situația pronunțării unei încheieri fundamentate pe dispozițiile

art. 906 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă .

6.

De asemenea se mai arată că instanța constituțională s-a pronunțat în mod similar, admițând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , prevedere similară prin conținut cu cea a

art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă .

7.

Judecătoria Iași - Secția civilă, contrar prevederilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției,

precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 906 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins:

(2)

Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.

(3)

Atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației.

(4)

Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților.

13.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale criticate fac parte din capitolul IV al

titlului III al cărții a V-a din Codul de procedură civilă, denumit „Executarea silită a altor obligații de a face și a obligațiilor de a nu face“. Dispozițiile comune ale secțiunii 1 din acest capitol sunt aplicabile în cazul executării silite în natură a obligațiilor de a face sau de a nu face în temeiul unui titlu executoriu - conform

art. 903 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă .

15.

Prin

Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, paragrafele 15-17, Curtea a reținut că soluția legislativă criticată într-o reglementare similară se regăsea însă în cuprinsul

art. 580^3 din Codul de procedură civilă din 1865 , prevederi care au mai fost supuse controlului de constituționalitate, în acest sens fiind, spre exemplu,

Decizia nr. 484 din 9 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 14 ianuarie 2005,

Decizia nr. 207 din 13 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, sau

Decizia nr. 893 din 10 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, prin care Curtea a statuat că prevederile criticate nu contravin

Legii fundamentale .

16.

Astfel, Curtea a statuat că finalitatea unei asemenea soluții legislative constă în determinarea debitorului rău-platnic de a executa obligația la care este ținut în temeiul unui titlu executoriu, pe care numai el o poate executa, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmărește contracararea manoperelor abuzive, tinzând la tergiversarea îndeplinirii obligațiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerității ca exigență imperativă a executării silite. Așa fiind, ar fi ilogic și contrar finalității urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului definitiv al acestei încheieri este deci în deplină concordanță cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile

art. 21 alin. (1)

și

(2) din Constituție , întrucât, așa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate căile de atac și deci la toate gradele de jurisdicție, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru rațiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces.

17.

Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile criticate din Codul de procedură civilă sunt în concordanță cu dispozițiile constituționale privind dreptul la apărare, precum și cu reglementările internaționale cuprinse în

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul persoanei la un proces echitabil.

18.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția adoptată și argumentele ce au stat la baza deciziilor menționate se mențin și în cauza de față.

19.

Distinct de cele reținute, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu sunt de natură a restrânge accesul liber la justiție, în condițiile în care dispozițiile

art. 906 alin. (5) din cod

recunosc debitorului posibilitatea de a obține înlăturarea ori reducerea penalității pe calea contestației la executare, dacă acesta execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.

20.

Având în vedere natura juridică diferită a celor două categorii de sancțiuni, Curtea constată că exigențele constituționale sunt diferite în privința căilor de atac ce pot fi exercitate în privința hotărârilor. Prin urmare, dacă amendarea conducătorului autorității este expresia unui raport de drept administrativ, aplicarea de penalități în condițiile

art. 906 din Codul de procedură civilă

reprezintă o sancțiune civilă de constrângere de drept comun. Așadar, soluția și considerentele

Deciziei nr. 898 din 17 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016, nu își găsesc aplicarea în prezenta cauză.

21.

De asemenea, Curtea observă că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin

Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, a admis sesizarea formulată de Tribunalul Cluj - Secția civilă și a decis că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 906 alin. (1)

și

(2) din Codul de procedură civilă , încheierea de soluționare a cererii de obligare la plata de penalități pe zi de întârziere a debitorului unei obligații de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluția adoptată de instanța de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție,

al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Comisia Locală de Fond Funciar Bârnova în Dosarul nr. 3.852/245/2016 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 906 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Iași - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 mai 2018.