HG nr. 761/2003
pentru reorganizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile
art. XVI din titlul III al cărții a II-a din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției,
în temeiul art. 107 din Constituție și al
art. 16 alin. (5) lit. a) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 64/2003
pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se reorganizează Garda Naționala de Mediu prin preluarea în subordine a inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic, instituții cu personalitate juridică din subordinea fostului Minister al Agriculturii, Alimentației și Pădurilor. Activitățile tehnice ale inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic vor fi derulate de către autoritatea centrala în domeniul pădurilor.
Garda Naționala de Mediu este instituție publică și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Autorității Naționale de Control, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Autorității Naționale de Control.
Garda Naționala de Mediu are în structura:
a) Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, cu sediul în municipiul București, Bd. Libertății nr. 12, sectorul 5;
b) Comisariatul municipal București al Gărzii Naționale de Mediu;
c) comisariatele județene ale Gărzii Naționale de Mediu;
d) Comisariatul de Mediu al Administrației Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării";
e) inspectoratele teritoriale de regim silvic și cinegetic, prevăzute în anexa nr. 1A.
Garda Naționala de Mediu preia subcomponenta destinată dezvoltării capacității de inspecție și control a inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic din cadrul Proiectului Băncii Mondiale privind dezvoltarea forestieră, perioada 2002-2008.
Articolul 2
Garda Naționala de Mediu este un corp specializat de control și inspecție cu statut specific și atribuții în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării și sanctionarii încălcării prevederilor legale în domeniul protecției mediului, silviculturii, pisciculturii, cinegeticii, apelor, solului, aerului, biodiversitatii, precum și cele prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluarii industriale și managementului riscului, fondului de mediu și alte domenii prevăzute de legislația în vigoare.
Articolul 3
În exercitarea atribuțiilor sale Garda Naționala de Mediu cooperează cu autoritățile administrației publice centrale și locale, cu reprezentanți ai societății civile, cu persoane juridice și fizice, în limitele legii, și își desfășoară activitatea în mod independent, fără ca aceasta să fie îngrădită sau influentata de către alte instituții sau autorități publice.
Articolul 4
Garda Naționala de Mediu este condusă de un comisar general, funcție asimilată secretarului de stat, numit prin decizie a primului-ministru.
Comisarul general reprezintă Garda Naționala de Mediu în relațiile cu terții.
În exercitarea atribuțiilor comisarul general emite decizii cu caracter individual.
Comisarul general are în subordine 2 comisari generali adjuncți, funcții asimilate ca salarizare secretarului general adjunct, care sunt numiți și revocați din funcție de comisarul general, în condițiile legii.
Structura organizatorică a aparatului central al Gărzii Naționale de Mediu este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin decizie a comisarului general, cu avizul ministrului delegat pentru coordonarea autorităților de control, se pot organiza servicii și birouri.
Numărul maxim de posturi pentru Garda Naționala de Mediu și inspectoratele teritoriale de regim silvic și cinegetic este de 903.
Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Gărzii Naționale de Mediu este de 644.
Numărul maxim de posturi pentru inspectoratele teritoriale de regim silvic și cinegetic din subordinea Gărzii Naționale de Mediu este de 259 de posturi finanțate de la bugetul de stat, prin preluarea acestuia de la fostul Minister al Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.
Articolul 5
Comisarii-șefi ai comisariatelor județene, Comisariatului municipiului București, Comisariatului de Mediu al Administrației Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării" și inspectorii-șefi ai inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic se subordonează direct comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu, care îi numește și îi revoca din funcție, în condițiile legii.
În îndeplinirea atribuțiilor lor comisarii-șefi și inspectorii-șefi acționează la ordinul comisarului general, conform legii.
Articolul 6
Spațiul și patrimoniul necesare desfășurării activității Comisariatului General al Gărzii Naționale de Mediu, comisariatelor județene, al municipiului București și Comisariatului de Mediu al Administrației Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării" și a inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic se preiau pe bază de protocol de predare-primire de la fostul Minister al Apelor și Protecției Mediului și de la Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului sau de la alte instituții subordonate ori aflate sub autoritatea acestora.
Articolul 7
Garda Naționala de Mediu are următoarele atribuții principale în domeniul protecției mediului, silviculturii și cinegetic:
a) controlează activitățile cu impact major asupra mediului înconjurător, constata încălcările prevederilor actelor normative în domeniul protecției mediului și aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de acestea;
b) participa la intervențiile pentru eliminarea sau diminuarea efectelor majore ale poluarilor asupra factorilor de mediu, stabilește cauza acestora și aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, inclusiv oprirea unor instalații și/sau suspendarea unor activități pe perioade determinate atunci când este pusă în pericol sănătatea cetățenilor sau când poluarile depășesc limitele admise de legislația de mediu;
c) sesizează organele de urmărire penală și colaborează cu unitățile de poliție și/sau de jandarmerie la constatarea faptelor care, potrivit legislației de mediu, constituie infracțiuni;
d) cooperează, pe bază de protocoale, cu toate autoritățile cărora le-au fost stabilite, potrivit legii, atribuții referitoare la protecția mediului;
e) controlează investițiile în domeniul mediului în toate fazele de execuție și are acces la întreaga documentație;
f) constata încălcările privind implementarea prevederilor amenajamentelor silvice în domeniul mediului și aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege;
g) constata și sancționează faptele de natura contravențională prevăzută de legislația din domeniul silvic cu privire la exploatarea și comercializarea materialului lemnos;
h) constata și sancționează contravențiile la legislația cinegetica cu privire la gestionarea fondurilor de vânătoare, evaluarea efectivelor de vanat și exercitarea vânătorii;
i) constata și sancționează actele de braconaj, precum și alte fapte care constituie contravenții la legislația în vigoare în domeniul cinegetic;
j) colaborează cu organizații similare din străinătate, organizații neguvernamentale din țara și din alte state, precum și cu organizații internaționale în materia protecției mediului;
k) propune instituirea, în condițiile legii, a unor acțiuni sau a unor măsuri speciale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul protecției mediului, silviculturii, pisciculturii, cinegeticii, apelor, solului, aerului, biodiversitatii, precum și a celor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluarii industriale și managementului riscului, fondului de mediu și alte domenii prevăzute de legislația în vigoare;
l) exercita orice alte atribuții stabilite de Guvern sau de Parlament prin acte normative, în vederea prevenirii, constatării și sanctionarii incalcarilor prevederilor legale în domeniu;
m) controlează modul în care se asigura integritatea fondului forestier național și a vegetatiei forestiere din afară acestuia;
n) controlează modul de exploatare, valorificare și comercializare a tuturor produselor specifice fondului forestier, precum și legalitatea circulației acestora și legalitatea provenientei materialelor lemnoase de la instalațiile de debitat lemn rotund;
o) organizează și controlează, potrivit legii, direct și prin inspectoratele teritoriale de regim silvic și cinegetic, respectarea regimului silvic din fondul forestier, indiferent de natura proprietății acestuia și de modul de gospodărire a vegetatiei forestiere din afară fondului forestier, și dispune măsuri corespunzătoare de inlaturare a situațiilor care contravin reglementărilor legale;
p) organizează și controlează, direct și prin structurile proprii din teritoriu, modul de gestionare a vânatului, a fondurilor de vânătoare și salmonicole, precum și modul de organizare și de practicare a vânătorii și pescuitului în apele de munte și ia, potrivit legii, măsurile necesare pentru respectarea reglementărilor legale;
q) avizează și monitorizează activitățile de management forestier din pădurile proprietate privată și publică a unităților administrativ-teritoriale.
Articolul 8
Garda Naționala de Mediu exercita control operativ, tematic și inopinat potrivit atribuțiilor prevăzute la art. 7.
În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin comisarii Gărzii Naționale de Mediu și inspectorii inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic sunt investiti cu exercițiul autorității publice a statului, în virtutea căreia au următoarele drepturi:
a) să aibă acces deplin, în condițiile legii, în orice situație, în amplasamentele și incintele în care se desfășoară o activitate generatoare de impact negativ asupra mediului;
b) sa legitimeze în vederea stabilirii identității persoanele care încalcă dispozițiile legale din domeniile de competența ale Gărzii Naționale de Mediu;
c) sa conducă la sediul organelor de poliție persoanele a căror identitate nu a putut fi stabilită, suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale din domeniul de competența al Gărzii Naționale de Mediu;
d) să efectueze, după caz, împreună cu organele de poliție, controale ale mijloacelor de transport, când exista indicii cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în domeniu;
e) sa participe împreună cu organele de poliție, în vederea efectuării primelor cercetări, la reținerea persoanelor suspecte de săvârșirea unor infracțiuni la legislația de mediu;
f) sa retina, în vederea confiscării, pe baza constatărilor efectuate, bunurile și mijloacele de transport folosite sau rezultate în urma săvârșirii faptelor ilegale;
g) sa participe, după caz, împreună cu organele competente, la controlul specific în punctele de trecere a frontierei.
Articolul 9
Actele de constatare a contravențiilor, întocmite de comisarii Gărzii Naționale de Mediu, sunt acte procedurale, potrivit reglementărilor legale privind regimul juridic al contravențiilor, cu toate efectele prevăzute de legislația în vigoare.
Articolul 10
Personalul de conducere, de specialitate și de execuție al Gărzii Naționale de Mediu are calitatea de funcționar public sau de personal contractual, după caz, potrivit legii, în limita posturilor stabilite prin prezenta hotărâre și a bugetului aprobat.
Personalul Gărzii Naționale de Mediu poarta uniforma cu însemne distinctive și este dotat cu armament de serviciu pe care are dreptul sa îl utilizeze și obligația sa îl păstreze în condițiile legii. Pentru îndeplinirea atribuțiilor folosește autovehicule inscriptionate corespunzător și alte mijloace din dotare.
Normele de dotare, însemnele distinctive și modelele de uniforma ale personalului Gărzii Naționale de Mediu sunt cele prevăzute în anexele nr. 2, 2A, 2B, 2C, 2D, 2E și 2F. Mijloacele tehnice și echipamentele de autoaparare, de comunicare, de transport și de protecție cu care vor fi dotate Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu și unitățile teritoriale ale Gărzii Naționale de Mediu sunt cele prevăzute în anexa nr. 3.
Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu elaborează programele și organizează pregătirea profesională inițială și periodică a personalului Gărzii Naționale de Mediu.
Armamentul de serviciu din dotarea personalului Gărzii Naționale de Mediu se asigura din disponibilitățile Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor sau ale altor instituții autorizate, pe baza protocoalelor încheiate cu acestea.
Programul de pregătire și tragere cu armamentul din dotare se realizează în cooperare cu unitățile Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor sau ale altor instituții autorizate, pe baza protocoalelor încheiate cu acestea.
Articolul 11
Regulamentul de organizare și funcționare, drepturile și îndatoririle de serviciu ale personalului de specialitate al Gărzii Naționale de Mediu și inspectoratelor teritoriale de regim silvic și cinegetic se aproba în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prin decizie a comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu, cu avizul conform al ministrului delegat pentru coordonarea autorităților de control.
Articolul 12
Încadrarea pe funcție, salarizarea și acordarea altor drepturi personalului Gărzii Naționale de Mediu se fac în conformitate cu prevederile dispozițiilor legale în vigoare.
Articolul 13
Numărul maxim de autoturisme, ambarcatiuni și consumul normat de carburanți pentru activitățile Gărzii Naționale de Mediu sunt prevăzute în anexa nr. 4.
Garda Naționala de Mediu utilizează un autoturism la 4 comisari, cu încadrarea în numărul maxim de autoturisme prevăzut în anexa nr. 4.
Articolul 14
Anexele nr. 1, 1A, 2, 2A, 2B, 2C, 2D, 2E, 2F, 3 și 4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 15
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga
Hotărârea Guvernului nr. 297/2003
pentru înființarea, organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 31 martie 2003, precum și orice alte dispoziții contrare.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: Ministrul delegat pentru coordonarea autorităților de control, Ionel Blanculescu Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor și mediului, Ilie Sarbu Ministrul administrației și internelor, Ioan Rus Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei, Elena Dumitru Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu București, 3 iulie 2003. Nr. 761.
Anexa 1 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
a aparatului central al Gărzii Naționale de Mediu ┌─────────────────────┐ │Nr. total de posturi:│ │aparatul central, │ ┌────────────────────────┐ │exclusiv demnitarul │ │GARDA NAȚIONALA DE MEDIU│ │și cabinetul acestuia│ └────────────────────────┘ │ │ └─────────────────────┘ ┌─────────────────┐ ┌───────────────┐ ┌─────┤ COMISAR GENERAL │ │ CORP CONTROL ├─────┤ └────────┬────────┘ ├───────────────┤ │ │ │OFICIUL JURIDIC├─────┤ │ ├───────────────┤ │ │ │AUDIT INTERN ├─────┘ ┌─────────┴──────────┐ └───────────────┘ │COMISARIATUL GENERAL│ └──────┬─────────────┘ │ │ ┌───────────────────────┼──────────────────────────┐ ┌──────────┴───────┐┌──────────────┼─────────────┐ ┌───────┴───────────────┐ │COMISAR GENERAL ││ │ │ │COMISAR GENERAL ADJUNCT│ │ADJUNCT PENTRU ││ │ │ │PENTRU SILVICULTURA ȘI │ │PROTECȚIA MEDIULUI││ │ │ │ CINEGETICA │ └─────┬────────────┘│ │ │ └──────────┬────────────┘ │ │ │ │ ┌────┴───────┐ │ │ │ │ │ │ ┌─────┴────┐┌───────┴──┐┌──────────┴──┐┌─────────┴───┐┌─────┴──────┐┌────┴─────┐ │DIRECȚIA ││ DIRECȚIA ││ DIRECȚIA ││ DIRECȚIA ││ DIRECȚIA ││ DIRECȚIA │ │ PENTRU ││DISPECERAT││ MANAGEMENT ││ BUGET ││ PENTRU ││ PENTRU │ │CONTROLUL ││ BANCA ││ RESURSE ││ FINANCIAR ││SILVICULTURA││CINEGETICA│ │POLUARII ││ DATE ȘI ││ UMANE ȘI ││CONTABILITATE││ ││ │ │FACTORILOR││RELAȚIA CU││ADMINISTRATIV││ ││ ││ │ │ DE ││ PUBLICUL ││ ││ ││ ││ │ │ MEDIU ││ ││ ││ ││ ││ │ └───┬──────┘└──────────┘└─────────────┘└─────────────┘└────────────┘└──────────┘ │ ┌───┴───────┐ │COMISARIATE│ │TERITORIALE│ └───────────┘
Anexa 1 A
INSPECTORATELE TERITORIALE DE REGIM SILVIC ȘI CINEGETIC
DIN SUBORDINEA GARZII NAȚIONALE DE
MEDIU - finanțate de la bugetul de stat
NR. TOTAL DE
POSTURI 259
Nr.
crt.
Denumirea unității
Sediul (localitatea)
Zona deservita
(județul)
1
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Bacau
Bacau, str. Nicolae
Titulescu, nr. 15
Bacau, Neamt,
Vaslui
2
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Bistrita
Bistrita, str.
General Grigore
Balan, nr. 21
Bistrita-
Nasaud,
Mures
3
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Brașov
Brașov, str. Closca,
nr. 31
Brașov, Sibiu
4
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic București
București, sect. 1,
B-dul. Magheru,
nr. 31
Calarasi,
Giurgiu,
Ialomita,
Ilfov,
Teleorman
5
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Buzau
Buzau, str. Mareșal
Antonescu, nr. 5
Brăila, Buzau,
Constanta,
Galați,
Vrancea,
Tulcea
6
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Caraș-Severin
Resita, str. Petru
Maior, nr. 69A
Caraș-Severin
7
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Covasna
Sfîntu Gheorghe,
str. Karoly, nr. 5A
Covasna
8
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Gorj
Targu Jiu, str.
Colonel Dumitru
Petrescu nr. 3
Gorj,
Mehedinti,
Dolj
9
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Harghita
Miercurea-Ciuc, str.
George Cosbuc, nr.78
Harghita
10
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Hunedoara
Deva, Str. Mihai
Viteazu, nr. 10
Alba,
Hunedoara
11
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Prahova
Ploiesti, str. Iuliu
Maniu, nr. 3
Dambovita,
Prahova
12
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Satu Mare
Satu Mare, str.
Fabricii, nr. 80
Maramures,
Satu Mare
13
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Salaj
Zalau, str. 1 Mai,
nr. 1
Bihor, Cluj,
Salaj
14
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Suceava
Suceava, str. 1 Mai,
nr. 6
Botosani, Iași
Suceava
15
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Timiș
Timișoara, str. 16
Februarie, nr. 7
Arad, Timiș
16
Inspectoratul teritorial de regim
silvic și cinegetic Valcea
Ramnicu-Valcea, str.
Carol I, nr. 37
Arges, Olt,
Valcea
Anexa 2 LISTA
articolelor din compunerea uniformei pentru
comisarii Gărzii Naționale de Mediu
(detaliile privind modelele și culorile se regăsesc
în planșele anexate)
a) Uniforma pentru bărbați
1. Camasa din poplin cu guler pentru cravata
2. Costum clasic pentru bărbați
3. Cravata
4. Jacheta din stofa captusita, model unic pentru femei-bărbați
b) Uniforma pentru femei
1. Bluza din poplin
2. Fusta dreapta
3. Pantalon drept, din stofa, pentru pantof
4. Sacou clasic din stofa
5. Jacheta din stofa captusita, model unic pentru femei-bărbați
c) Accesorii
1. Pantofi din piele de culoare neagra
2. Insigna de comisar de mediu
3. Placheta cu nume
NOTĂ:
Culoarea articolelor de uniforma din materiale textile este verde-turcoaz închis, cu codul 5097, cu excepția cravatei care este verde-închis și a camasii care este gris-vert deschis.
Anexa 2 A
NORME DE DOTARE
și durata de serviciu a articolelor de uniforma
pentru comisarii Gărzii Naționale de Mediu
Nr. crt.
Denumirea articolului de uniformă
Norma de dotare inițială (buc./per.)
Durata de serviciu (ani)
1.
Costum clasic pentru bărbați
1
2
2.
Costum clasic cu fustă și pantalon pentru damă
1
2
3.
Cămașă din poplin pentru bărbați
2
2
4.
Bluză din poplin pentru femei
2
2
5.
Jachetă din stofă pentru bărbați-femei
1
2
6.
Cravată
2
Numai dotare inițială
7.
Pantofi din piele de culoare neagră
1
1
8.
Insignă
1
Numai dotare inițială
9.
Plachetă cu nume
2
Numai dotare inițială
Anexa 2 B
INSIGNA ȘI PLACHETA
pentru Garda Naționala de Mediu
NOTĂ:
Insigna distinctiva se va confecționa din aliaj metalic ușor, cu aversul emailat color verde-închis, va avea serie de personalizare gravata pe revers și se va purta suspendat, cu ajutorul suportului din piele, la butoniera din dreapta a buzunarului de la piept al uniformei. În spațiul central al insignei se inscriptioneaza vizibil, cu majuscule în relief, funcția, categoria și clasa comisarului. Ex.: COMISAR-ȘEF, A/I.
Anexa 2C UNIFORMA PENTRU BĂRBAȚI
Anexa 2 D
UNIFORMA PENTRU FEMEI
Anexa 2 E
CAMASA - BLUZA
NOTA C.T.C.E. PIATRA-NEAMT
--------------------------
Imaginea se afla în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 499/10.VII.2003 la pag. 7 (a se vedea imaginea asociata)
Anexa 2 F
JACHETA DIN STOFA PENTRU FEMEI-BĂRBAȚI
Anexa 3 LISTA
mijloacelor tehnice și echipamentelor de autoaparare,
de comunicare, de transport și de protecție
din dotarea Gărzii Naționale de Mediu
a) Mijloace individuale de autoaparare
1. Armament de serviciu: pistol cu doua încărcătoare
2. Toc din piele pentru pistol
3. Munitie pentru doua încărcătoare de pistol
4. Butelie cu gaz (spray) neutralizant cu portbutelie pentru centura
b) Mijloace de transport și comunicare
1. Autoturism inscripționat corespunzător
2. Radiotelefon sau telefon mobil - un aparat la doi comisari
c) Echipament individual de protecție
1. Salopeta-combinezon impermeabila, de culoare verde
2. Casca de protecție
3. Ochelari de protecție
4. Masca izolanta
5. Manusi de protecție
6. Cizme de cauciuc
Echipamentul de protecție va fi asigurat numai ca dotare inițială, selectiv, în funcție de specificul zonelor de responsabilitate ale comisarilor respectivi.
NOTĂ:
Durata de serviciu a mijloacelor tehnice și a echipamentelor din prezenta lista este cea prevăzută de furnizori sau de normele specifice în vigoare.
Anexa 4 NUMĂRUL MAXIM
de autoturisme, ambarcatiuni și normele privind consumul
lunar de carburanți pentru autoturismele și ambarcatiunile
care deservesc Garda Naționala de Mediu
1.
Număr de autoturisme
Nr. crt.
Număr maxim
Consum lunar de carburanți
1.
126
300 litri/vehicul
2.
Număr de ambarcațiuni
Nr. crt.
Număr maxim
Consum lunar de carburanți
1.
6
300 litri/ambarcațiune
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.