Decizia nr. 367/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Fabian Niculae
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Nistor Isai Faur în Dosarul nr. 82/108/2016/a1 al Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.929D/2016.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției de neconstituționalitate a formulat o cerere prin care solicită judecarea în lipsă.
4.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Decizia civilă nr. 305 din 13 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 82/108/2016/a1, Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Nistor Isai Faur, într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva unei încheieri prin care s-a dispus suspendarea, până la soluționarea fondului, a unei cereri de reexaminare privind aplicarea, pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, a unei amenzi de către instanța judecătorească.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate sunt discriminatorii, cenzurând obiectul conținutului cererii față de alte cereri cu alte obiecte, fără a arăta modalitatea concretă prin care operează această discriminare.
7.
Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Guvernul a arătat că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, aceasta nefiind motivată.
10.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. Astfel, se arată că suspendarea procesului reprezintă un incident ivit în derularea activității de judecată, activitate care trebuie să se caracterizeze prin continuitate până la finalizarea fiecărei etape judiciare prin pronunțarea hotărârii judecătorești. Suspendarea facultativă este reglementată prin norme dispozitive, instanța de judecată fiind cea chemată să decidă asupra oportunității ei, în vederea unei bune administrări a justiției, nefiind, astfel, încălcat principiul accesului liber la justiție, respectiv dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
11.
Dispozițiile legale criticate constituie un instrument util pentru a se preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii ori susceptibile de reformare sau retractare, întrucât judecata pentru a cărei soluționare definitivă se cere suspendarea se constituie într-o chestiune prejudicială în cauza în care se invocă incidentul suspendării facultative.
12.
Articolul 413
alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă
se referă la faptul că soluția din proces depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți și care, odată stabilit prin hotărâre definitivă, poate fi invocat cu efectele lucrului judecat în orice alt proces, potrivit celor prevăzute de
art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă .
13.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
14.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2),
ale
art. 2,
3,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992,
să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
15.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins: „(1) Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;“.
16.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în
art. 1
privind statul român,
art. 11
privind dreptul internațional și dreptul intern,
art. 16
privind egalitatea în drepturi,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 24
privind dreptul la apărare. Se mai invocă și prevederile
art. 1
privind obligația de a respecta drepturile omului,
art. 2
privind dreptul la viață,
art. 3
privind interzicerea torturii,
art. 6
privind dreptul la un proces echitabil,
art. 8
privind dreptul la respectarea vieții private și de familie,
art. 13
privind dreptul la un remediu efectiv,
art. 34
privind cererile individuale,
art. 41
privind satisfacția echitabilă și ale
art. 46
privind forța obligatorie și executarea hotărârilor din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
17.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că motivarea acesteia cuprinde o enumerare a unor temeiuri constituționale și convenționale, fără să se arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamată. Or, potrivit
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește identificarea și formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile
art. 146 din Constituție . Totodată, având în vedere
Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reține că indicarea acelor temeiuri constituționale și convenționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor.
18.
Așa fiind, Curtea reține că, date fiind caracterul general al textelor constituționale invocate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea, nu poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituționalitate, astfel încât excepția apare ca fiind inadmisibilă.
19.
De asemenea, din examinarea excepției de neconstituționalitate, rezultă că autorul acesteia solicită modificarea și completarea dispozițiilor legale criticate, fapt ce excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit prevederilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.
20.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3,
al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Nistor Isai Faur în Dosarul nr. 82/108/2016/a1 al Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 31 mai 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.