Decizia nr. 368/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 138/2014 , excepție ridicată de Antonie Popescu în Dosarul nr. 1.745/4/2014* al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.931D/2016.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 14 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.745/4/2014*, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 138/2014 , excepție ridicată de Antonie Popescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate nu ar conține, în sine, un viciu de neconstituționalitate, dacă legiuitorul ar opera modificările legislative în acord cu cele reținute în prealabil de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 , prin care aceasta a constatat neconstituționalitatea prevederilor

art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă . Așadar, trimiterea la instanța de executare competentă să judece contestația la executare doar pare ca fiind pe deplin în conformitate cu dispozițiile constituționale. Însă aceste prevederi au o problemă de neconstituționalitate câtă vreme persistă o neclaritate cu privire la instanța de executare.

6.

Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă arată că, așa cum s-a reținut și prin

Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 , pronunțată anterior de Curtea Constituțională, dispoziția legală nu conține, în sine, niciun viciu de neconstituționalitate, în condițiile în care nu face decât să stabilească competența de soluționare a contestației la executare în favoarea instanței de executare, care, de altfel, are căderea de a statua și asupra altor incidente ivite în faza de executare silită.

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, menționând jurisprudența relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv

Decizia nr. 88 din 26 ianuarie 2010

și

Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 .

9.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale, menționând jurisprudența relevantă a instanței de contencios constituțional, respectiv

Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 .

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 138/2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, dispoziții care au următorul cuprins: „(1) Contestația se introduce la instanța de executare.“

13.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3)

privind statul de drept,

art. 1 alin. (5)

în componenta privind calitatea legii,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil și

art. 126 alin. (2)

privind competența instanțelor judecătorești. Se mai invocă și prevederile

art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor legale analizate, prin raportare la critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 15 iulie 2014, Curtea a reținut că dispoziția legală nu conține, în sine, niciun viciu de neconstituționalitate, în condițiile în care legiuitorul operează modificările legislative în acord cu cele reținute în prealabil de Curte, trimiterea la instanța

de executare competentă să judece contestația la executare fiind în deplină conformitate cu dispozițiile constituționale.

15.

Or, față de prevederile

art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 138/2014 , ce prevedeau că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc ce face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, prevederi care au fost constatate ca fiind neconstituționale,

noul art. 651 din Codul de procedură civilă

prevede că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

16.

Curtea mai reține că, potrivit

Deciziei nr. 707 din 9 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018, paragrafele 25-27, a statuat că în acele cauze în care competența instanței de executare a fost stabilită anterior publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 , fără ca în acestea să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile

art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă , decizia Curții Constituționale nu poate produce niciun efect juridic asupra competenței instanței astfel stabilite. Această situație, întrucât momentul stabilirii competenței instanței de executare a fost depășit și întrucât nu a fost contestată la acel moment, reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia Curții Constituționale, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv. În schimb, aceasta se aplică în cauzele în care o excepție de neconstituționalitate a fost admisă, respectiv respinsă ca devenită inadmisibilă, după caz, privind aceleași texte legale, în condițiile

Deciziei Curții Constituționale nr. 866 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 20-22 și 30. Prin urmare, în ipoteza în care competența instanței de executare a fost stabilită înainte de publicarea

Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 , aceasta nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs și, implicit, nici asupra incidentelor ivite în cursul executării silite, precum este contestația la executare, întrucât, în temeiul dispozițiilor

art. 147 alin. (4) din Constituție , ea produce efecte numai pentru viitor (facta futura), nu și cu privire la situațiile juridice trecute (facta praeterita).

17.

De altfel, prin

Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, prin care a constatat neconstituționalitatea competenței executorului judecătoresc de a încuviința executarea silită, respectiv a faptului că începerea/declanșarea procedurii executării silite este sustrasă controlului judecătoresc, Curtea a reținut, în paragraful 28, efectele pe care urma să le producă această decizie. Așadar, Curtea, reținând că, pe perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, a statuat că decizia sa nu se va aplica în privința procedurilor de executare silită încuviințate până la data publicării acesteia, aplicându-se, în schimb, în privința contestațiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviințare a executării silite date de executorul judecătoresc, aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data publicării deciziei menționate, precum și în cele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată.

18.

În evaluarea criteriului stabilirii competenței conform

art. 650 din Codul de procedură civilă

și

Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 , instanțele judecătorești trebuie să țină cont de faptul că, raportat la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu privire la cauzele în care competența instanței de executare a fost deja stabilită, acestea se constituie în facta praeterita, decizia Curții neputându-se aplica pentru situații epuizate/trecute.

19.

În aceste condiții, nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (3) ,

art. 1 alin. (5) ,

art. 20 ,

art. 21 alin. (3)

și

art. 126 alin. (2)

și nici a prevederilor

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Antonie Popescu în Dosarul nr. 1.745/4/2014* al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și constată că prevederile

art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă , în redactarea anterioară modificărilor aduse prin

Legea nr. 138/2014 , sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 mai 2018.