Normele din 3 iulie 2003
pentru derularea Programului "Sali de sport" prin Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A.
prezumat în vigoare
Capitolul I Prevederi generale
Articolul 1
Potrivit legii, Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. desfășoară activități de interes public sau social pe baza programelor de interes public ori social în domeniul construcțiilor, aprobate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Pentru desfășurarea obiectului sau de activitate, Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. poate elabora propuneri Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului privind programele de interes public sau social în domeniul construcțiilor.
Potrivit obiectului sau de activitate, Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. urmărește asigurarea resurselor financiare pentru programele de interes public sau social în domeniul construcțiilor și executa aceste programe, inclusiv Programul "Sali de sport", în perioada 2001-2004, aprobate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, conform legii.
Derularea investițiilor în construcția de sali de sport se realizează prin Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A., societate pe acțiuni care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Articolul 2
Construcțiile de sali de sport care se realizează prin Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. se amplaseaza pe terenuri proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Terenurile aparținând domeniului privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale, destinate construcțiilor prevăzute la alin. (1), se preiau în folosință, potrivit legii, de Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A., pe perioada realizării investiției, pe bază de protocol încheiat cu beneficiarii, cu specificația expresă ca terenurile sunt libere de orice sarcini.
Terenurile pe care se amplaseaza sălile de sport ce se realizează prin Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. se viabilizeaza de către beneficiari, conform documentelor urbanistice și în corelare cu graficele de execuție semnate de antreprenorul general, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
În sensul prezentelor norme metodologice, prin beneficiari se înțelege statul, prin autoritățile publice, precum și autoritățile publice locale.
Articolul 3
În vederea cuprinderii obiectivelor de investiții prevăzute la art. 2 în programul de realizare a salilor de sport, beneficiarii întocmesc, actualizează și transmit, pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget, inventarul prevăzut în anexa nr. 1. Listele de investiții anexa la bugetul de stat anual se întocmesc pe baza fișelor fiecărui obiectiv de investiții și cuprind numai obiectivele ale căror documentații tehnico-economice au fost elaborate și aprobate, inclusiv utilitatile aferente, potrivit prevederilor legale.
Necesitatea și oportunitatea realizării salilor de sport sunt stabilite prin studii de prefezabilitate promovate și finanțate de beneficiari și aprobate de consiliile locale, în condițiile legii.
Studiile de fezabilitate sunt promovate de Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. și aprobate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Elaborarea studiilor prevăzute la alin. (3) se efectuează pe baza proiectului-tip elaborat de Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. și aprobat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Capitolul II Promovarea investițiilor
Articolul 4
Pentru obiectivele de investiții propuse a fi finanțate anual, Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. preia de la beneficiari, potrivit legii, terenurile aferente construcțiilor, conform protocolului prevăzut în anexa nr. 2.
Acestea sunt preluate pe durata de realizare a investiției, după aprobarea listei obiectivelor de investiții privind construcția de sali de sport de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și obținerea surselor de finanțare, în condițiile legii.
Pentru obiectivele de investiții referitoare la finalizarea unor structuri începute, propuse a se finanta prin Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A., acestea sunt preluate, pe durata de realizare a investiției, o dată cu preluarea terenurilor aferente, în condițiile legii (anexa nr. 3).
Beneficiarii investițiilor răspund de punerea la dispoziția Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A. a devizului general actualizat, cu menționarea tuturor decontărilor efectuate până la data predării-preluării de către aceasta.
Valoarea decontărilor efectuate este reactualizata la nivelul lunii precedente predării-primirii prin protocol pentru execuție, prin grija și sub responsabilitatea beneficiarului de investiție.
Valorile lucrărilor rămase de executat, stabilite pe baza proiectelor tehnice, a detaliilor de execuție și a caietelor de sarcini, sunt incluse în devizul general pentru deschiderea finanțării și decontarea lucrărilor de construcții-montaj, care cuprinde atât valoarea lucrărilor decontate inițial, reactualizata în prețurile de la data la care s-a stabilit valoarea lucrărilor rămase de executat, cat și valoarea necesară pentru punerea în funcțiune, inclusiv racorduri la utilități.
Articolul 5
În baza datelor transmise de beneficiari, Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. întocmește lista-sinteza a salilor de sport propuse a fi finanțate, conform anexei nr. 4, și o transmite spre aprobare Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Lista-sinteza astfel aprobată este documentul care va sta la baza întocmirii listei obiectivelor de investiții privind construcția de sali de sport și a fundamentarii alocațiilor bugetare necesare în vederea finanțării acestora, conform prevederilor legale în vigoare.
Articolul 6
Obiectivele de investiții prevăzute la art. 5 sunt preluate și cuprinse în lista de investiții a Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A. după avizarea acestora în Consiliul tehnico-economic al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Prin ordin al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului se aproba indicatorii tehnico-economici, în condițiile legii.
Capitolul III Derularea finanțării și realizării investițiilor
Articolul 7
Pentru asigurarea optima a finanțării, în lista-sinteza se cuprind, în ordinea priorității, obiectivele de investiții, pe surse de finanțare, lista pe care Direcția generală investiții și concesiuni din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului o supune spre aprobare ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului.
Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. comunică beneficiarilor lista obiectivelor de investiții care urmează a fi finanțate în anul în curs și solicita transmiterea terenurilor de construcție aferente și a structurilor începute, acolo unde este cazul, conform protocoalelor încheiate în condițiile art. 4.
Articolul 8
Prin grija Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A. se declanseaza procedurile de atribuire a contractului de lucrări, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Articolul 9
Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. deschide la Trezoreria municipiului București un cont special, pe care îl comunică Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Direcția generală economică și buget, în vederea virarii alocațiilor de la bugetul de stat pentru finanțarea construcției de sali de sport.
Articolul 10
După încheierea contractului pentru executarea lucrărilor de construcții, în funcție de sursele de finanțare, Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. transmite direcțiilor de specialitate ale Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului eșalonarea valorică a execuției, în vederea finanțării. Decontarea cheltuielilor necesare realizării obiectivelor de investiții cuprinse în devizul general se asigura pe surse de finanțare.
Compania Naționala de Investiții "C.N.I."-S.A. asigura urmărirea și supravegherea tehnica a lucrărilor, recepția la terminarea lucrărilor de construcții-montaj conform graficului anexa la contract și punerea în funcțiune a obiectivelor de investiții, participa împreună cu reprezentanții beneficiarilor la recepția finala la expirarea perioadei de garanție.
Supravegherea tehnico-economică a lucrărilor de construcții se realizează de Compania Naționala de Investiții "C.N.I."-S.A. prin personal atestat.
Decontarea lucrărilor se face pe stadii fizice de execuție.
Articolul 11
Finanțarea construcției de sali de sport se efectuează conform prevederilor legale.
Articolul 12
După efectuarea recepției la terminarea lucrărilor Compania Naționala de Investiții "C.N.I."-S.A. va preda beneficiarului, prin protocol, terenul și obiectivul de investiții realizat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Protocolul, prevăzut în anexa nr. 5, cuprinde în mod explicit și imperativ obligativitatea transmiterii cu titlu gratuit a obiectivelor de investiții către beneficiar.
Articolul 13
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Anexa 1 -------
la normele metodologice
-----------------------
Beneficiar .................
INVENTARUL
salilor de sport propuse a fi finanțate în cadrul
Programului "Sali de sport"
prin Compania Naționala de Investiții "C.N.I."-S.A.
Denumirea localității, instituției de învățământ, amplasamentul
Amplasament
Contribuție de la beneficiari
Suprafața (ha)
Planul urbanistic
Stadiul viabilizării
Viabilizare (milioane lei)
Sistematizare verticală (milioane lei)
Refacerea condițiilor de mediu (milioane lei)
PUG
PUZ
PUD
1
2
3
4
5
6
7
8
9
Localitate
Obiectiv
Obiectiv
Total localitate:
TOTAL GENERAL:
Conducătorul unității,
.............................
Anexa 2 -------
la normele metodologice
-----------------------
Beneficiar
....................
Compania Naționala de Investiții
....................
"C.N.I."-S.A.
Nr. ......./ .......
Nr. ......./ .......
PROTOCOL
încheiat astăzi .............
1. Beneficiarul .........................................., cu sediul în .........................., reprezentat prin ......................, în calitate de predator, și Compania Naționala de Investiții "C.N.I."-S.A., cu sediul în municipiul București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, în calitate de primitor,
în baza Hotărârii ..................... nr. ...../.............., am procedat la predarea-primirea unui nr. de ........ amplasamente, în suprafața totală de ......... mp, identificate potrivit Cărții funciare nr. ..............., nr. topo ........., după cum urmează:
Nr.
crt.
Amplasamentul
Suprafața
(mp)
Categoria de folosință
T O T A L:
2. Terenul ce se preda Companiei Naționale de Investiții "C.N.I."-S.A. este destinat construirii de sali de sport și se da în folosință gratuita pe durata realizării construcțiilor.
3. (Beneficiarul) ...................................... se obliga să asigure suprafețele de teren necesare pentru depozitare și pentru organizarea șantierului, precum și racordurile pentru utilități (apa, gaz, energie, canalizare etc.), aferente construcției, până la limita amplasamentului șantierului, conform graficului de execuție anexa la contractul de execuție a lucrărilor.
4. Terenul identificat la pct. 1 face parte din domeniul public sau privat al statului/unității administrativ-teritoriale, fiind administrat de ............................, și este liber de orice sarcini.
Prezentul protocol a fost încheiat în doua exemplare de valoare juridică egala, câte un exemplar pentru fiecare parte.
Am predat
Am primit
---------
---------
Beneficiar,
Compania Naționala
....................
de Investiții "C.N.I."-S.A.
Conducătorul unității,
.........................
Director general,
..........................
Director tehnic,
..........................
Anexa 3 la normele metodologice
-----------------------
FIȘA DE EVALUARE A OBIECTIVULUI
din ........... str. ..... nr. ...
Beneficiar .............
CF nr. .................
Nr. topo ...............
A. Schita bunului imobil
B. Descrierea studiului fizic/valoric al lucrărilor de executat
Nr.
Valoarea
Valoarea
Lucrări
Data
Autori-
Suprafa-
Obser-
crt.
lucrărilor
restului
de
intreru-
zatia
ta
vatii
executate
de
expertiza,
perii
de
construc
executat,
consoli-
lucrări-
cons-
tiei
neactu-
actuali
actualiza-
dări
lor
tructie
(mp)
alizata
zata
ta
(valoric)
Întocmit (proiectant) ...................
Data .................
Anexa 4 la normele metodologice
-----------------------
Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A.
Se aprobă
Ministrul transporturilor,
construcțiilor și turismului
Propunem spre aprobare
----------------------
Secretar de stat
LISTA - SINTEZA
a salilor de sport propuse a fi finanțate în anul ....
Nr.
crt.
Județul
Localitatea
Amplasamentul
Structurile existente
Vizat
-----
Direcția generală economică
Direcția generală investiții
și concesiuni
Director general
Director tehnic
al Companiei Naționale de Investiții
al Companiei Naționale de
"C.N.I." - S.A.
Investiții "C.N.I." - S.A.
................................
........................
Director economic
al Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A.
.......................................................
Anexa 5 -------
la normele metodologice
-----------------------
Compania Naționala de Investiții Beneficiarul ..........
"C.N.I." - S.A.
Nr. ......../................. Nr. ......../...........
PROTOCOL
încheiat astăzi ...............
1. Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A., cu sediul în ............................................................, reprezentată prin .................................., în calitate de predator,
și
2. Beneficiar ......................................., reprezentat prin .............................., în calitate de primitor,
în conformitate cu prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 25/2001
privind înființarea Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A., aprobată și modificată prin
Legea nr. 117/2002 , cu modificările ulterioare, și ale Normelor metodologice pentru derularea Programului "Sali de sport" prin Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A., aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 818/2003, am procedat la predarea-primirea imobilului situat în ............., compus din sala de sport în cadrul (se menționează unitatea de învățământ) .............., și a terenului în suprafața de ................. mp, aferent construcției.
Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A. transmite în mod gratuit imobilul și terenul aferent construcției sălii de sport (se menționează beneficiarul) ........................................
Noul beneficiar nu poate schimba destinația investiției și anume "sala de sport".
Beneficiarul ............................................ se angajează sa întrețină clădirea "sala de sport" pe perioada de funcționare.
Prezentul protocol s-a încheiat ca urmare a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. .... din ............. și anulează orice documente încheiate anterior între părți.
O dată cu predarea-primirea efectuată pentru imobilul sus-menționat, s-a predat beneficiarului ................................ și cartea tehnica a construcției.
Prezentul protocol de predare-primire, în conformitate cu legislația în vigoare, a fost încheiat în 4 exemplare cu valoare juridică egala, câte doua exemplare pentru fiecare parte.
Am predat
Am primit
---------
---------
Compania Naționala de Investiții "C.N.I." - S.A.
Beneficiar,
.............
Director general,
.............................
Director economic,
.............................
---------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.