Decizia nr. 308/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Elisaveta Cristea în Dosarul nr. 937/2002 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

La apelul nominal se prezintă autoarea excepției de neconstituționalitate, prin avocat, precum și părțile, Liliana Ionescu și Carmen Benga, de asemenea, prin apărător, lipsind partea, Consiliul General al Municipiului București, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autoarei excepției susține neconstituționalitatea textului de lege criticat, arătând ca

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

creează o discriminare între reclamant și pârât în cadrul unui litigiu având ca obiect imobile preluate de stat în mod abuziv. Întrucât părțile nu se afla în situații juridice diferite, de natura a justifica un tratament diferențiat, ci doar pe poziții procesuale distincte, posibilitatea recunoscută exclusiv reclamantului de a alege calea

Legii nr. 10/2001 , renunțând la judecarea cauzei aflată în curs de desfășurare pe rolul instanței judecătorești sau solicitând suspendarea acesteia, reprezintă un privilegiu acordat persoanei îndreptățite, care infrange dispozițiile art. 16 din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor.

Avocatul părților Liliana Ionescu și Carmen Benga apreciază că nu poate exista identitate de tratament între persoanele deposedate în mod abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și cele care, având calitatea de chiriași, au dobândit imobilele în baza unor reglementări ulterioare. Situațiile juridice sunt în mod evident diferite, astfel încât tratamentul aplicabil nu poate fi decât diferit. Critica de neconstituționalitate este cu atât mai nefondata cu cat pârâtul într-un proces nu este în măsura de a renunța la judecata sau de a cere suspendarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, în ceea ce îl privește negasindu-și aplicare principiul disponibilității.

Se mai arata ca finalitatea textului de lege criticat este aceea de a asigura mijloace procesuale egale persoanelor îndreptățite, care au întreprins demersuri înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001 , ca și celor care au formulat acțiuni în temeiul legii noi, ceea ce este în deplina concordanta cu principiul constituțional al egalității în drepturi.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

nu încalcă prevederile constituționale invocate de autoarea excepției. În acest sens, arata ca textul de lege criticat da expresie principiului disponibilității în procesul civil, fără a crea privilegii sau discriminări între părțile aflate în litigiu.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 21 februarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 937/2002, Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , excepție ridicată de Elisaveta Cristea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arata ca din redactarea

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

reiese ca, în cazul litigiilor aflate pe rolul instanțelor în momentul intrării în vigoare a acestei legi, numai reclamantul ("persoana indreptatita") poate beneficia de prevederile noii legi, nu și pârâtul care este, în cele mai multe cazuri, fostul chiriaș dobanditor, în condițiile

Legii nr. 112/1995 , al imobilului revendicat.

Legea nr. 10/2001

nu se aplică în mod egal tuturor părților din proces și, drept urmare, ne aflam în fața unui caz neechivoc de violare a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii.

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca textul de lege care face obiectul criticii de neconstituționalitate da expresie principiului disponibilității, în temeiul căruia reclamantul are dreptul de a stabili cadrul procesual. Din aceasta perspectiva, noțiunea de "persoana indreptatita" trebuie inteleasa ca desemnând persoana care are dreptul și, în același timp, obligația de a arata temeiul juridic al pretențiilor sale, deci reclamantul care solicită restituirea în natura a imobilului sau măsuri reparatorii.

Legea nu se aplică "în mod egal tuturor", dacă aceasta aplicare presupune o poziție procesuala diferita a părților. Acest lucru nu reprezintă însă o încălcare a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Se considera, în consecința, ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

se referă la doua situații distincte, și anume, situația fostului proprietar care revendica imobilul (el fiind persoana indreptatita sa beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001 ) și situația fostului chiriaș care a cumpărat imobilul în baza

Legii nr. 112/1995 . Aceste situații distincte creează premisele unui tratament juridic diferit și, prin urmare, nu se încalcă principiul egalității în drepturi.

Asa fiind, se apreciază ca dispozițiile

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , modificată și completată, sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are următorul conținut:

- Art. 47 alin. (1): "Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana indreptatita putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei."

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine ca textul de lege criticat da expresie principiului disponibilității, consacrat de legea procesuala română, care conferă reclamantului - în anumite limite - dreptul de a decide cu privire la continuarea procesului pe care l-a declansat și, prin urmare, nu constituie o încălcare a drepturilor părților litigante și nu creează discriminări pe plan procesual între acestea. În concordanta cu ceea ce Curtea a statuat în mod constant, egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situații juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie justificandu-se doar atunci când, pentru situații similare, instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică. Or, în cauza, regimul juridic diferit este determinat de apartenența părților la categoria de "persoane îndreptățite", cu semnificatia conferita prin

art. 3 din Legea nr. 10/2001 , apartenența care, procesual, le conferă calitate procesuala activa sau, dimpotriva, la categoria beneficiarilor preluării abuzive care, ca deținători ai bunurilor în litigiu, au calitate procesuala pasiva. Asa fiind, situațiile diferite în care se găsesc părțile în proces justifica un tratament diferențiat și, prin urmare, critica de neconstituționalitate a reglementării în cauza, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, este neîntemeiată.

Pe de altă parte, Curtea constata ca dispozițiile

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

au caracter derogator de la dreptul comun în materie, care instituie anumite limite ale exercitării dreptului reclamantului de a se desista temporar sau definitiv de la judecata (art. 242 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede că "Instanța va suspenda judecata: 1. când amândouă părțile o cer; [...]", respectiv art. 246 alin. 4 din același cod dispune ca atunci "Când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți"). Aceasta derogare este justificată de scopul

Legii nr. 10/2001 , și anume repararea prejudiciilor suferite de foștii proprietari, care se realizează prin restituirea în natura a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat sau, în cazul în care restituirea nu mai este posibila, prin stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent. Astfel, finalitatea textului de lege criticat este aceea de a crea posibilitatea tuturor persoanelor îndreptățite de a beneficia în egala măsura de dispozițiile

Legii nr. 10/2001 , indiferent de momentul în care au formulat acțiuni având ca obiect restituirea imobilelor de care au fost deposedate, respectiv înainte sau după intrarea în vigoare a legii menționate. În virtutea acestei reglementări, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii sunt supuse aceluiași tratament juridic, în deplina concordanta cu principiul egalității în drepturi a cetățenilor, fără ca, în ceea ce le privește, norma legală sa consacre diferențe pe planul regimului juridic, singura ipoteza în care s-ar fi putut retine ca este discriminatorie, deci neconstitutionala.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Elisaveta Cristea în Dosarul nr. 937/2002 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 iulie 2003.