Decizia nr. 16/2016

Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Oana Cristina Puică
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Bodea în Dosarul nr. 3.880/112/2013 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 869D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume
Decizia nr. 836 din 8 decembrie 2015 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Încheierea din 6 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.880/112/2013, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Vasile Bodea cu ocazia soluționării unei cauze privind tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât nu menționează punctual împrejurările concrete care atrag imposibilitatea audierii martorului în fața instanței de judecată și care justifică o situație excepțională, de natură să limiteze principiul contradictorialității și oralității procesului penal. De asemenea, lasă la discreția procurorului dacă prezintă martorul în vederea audierii sau se prevalează de citirea declarațiilor date de acesta în cursul urmăririi penale, inculpatul fiind astfel în imposibilitate de a formula apărări pe marginea acestor depoziții. Consideră că textul de lege criticat instituie dispoziții imperative care fac ca principiul contradictorialității să fie înlăturat din procesul penal, probele în discuție având o valoare prestabilită. Arată că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta a cenzurat în repetate rânduri astfel de practici, de exemplu, prin Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunțată în Cauza Luca împotriva Italiei, în care Curtea de la Strasbourg a statuat că drepturile apărării sunt restrânse de o manieră incompatibilă cu garanțiile art. 6 atunci când o soluție de condamnare se fondează exclusiv sau într-o măsură determinantă pe depozițiile unei persoane pe care inculpatul nu a putut să o interogheze nici în cursul instrucției penale, nici în timpul dezbaterilor (paragraful 40). În același sens, prin Hotărârea din 15 iulie 2003, pronunțată în Cauza Fortum Corporation împotriva Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că o procedură echitabilă impune ca orice probă să poată fi supusă discuției contradictorii a părților, făcându-se referire și în această cauză la necesitatea respectării art. 6 din Convenție (paragraful 39). De asemenea, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Brugger împotriva Austriei, Curtea de la Strasbourg a statuat că doar în circumstanțe excepționale este admisibilă o procedură lipsită de oralitate (paragraful 24). Prin Hotărârea din 20 noiembrie 1989, pronunțată în Cauza Kostovski împotriva Olandei, Curtea a considerat că probele trebuie administrate, în principiu, în fața acuzatului, în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii (paragraful 41).
6. Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția penală apreciază că dispozițiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât citirea depozițiilor date de martori la urmărirea penală - după ce anterior s-a stăruit în audierea acestora în fața instanței - nu încalcă dreptul inculpaților la un proces echitabil, câtă vreme în cauză au fost administrate oral și nemijlocit numeroase alte probe solicitate în acuzare și apărare. Dimpotrivă, în condițiile concrete ale cauzei, înlăturarea depozițiilor de la urmărirea penală aparținând martorilor a căror audiere în fața instanței nu a mai fost posibilă din motive obiective încalcă dreptul la un proces echitabil din perspectiva poziției procesuale a persoanelor vătămate și a Ministerului Public. În contextul în care depozițiile respective au fost date de martori la urmărirea penală cu respectarea dispozițiilor legale și au fost aduse la cunoștința celor interesați cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, au fost citite în ședință publică în faza de cercetare judecătorească, iar cu ocazia dezbaterii cauzei în fond pot fi combătute sau coroborate cu alte probe administrate nemijlocit în ședința de judecată, instanța consideră că nu se afectează în niciun mod dreptul la un proces echitabil de care trebuie să beneficieze toate părțile, și nu doar inculpații.
7. Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale, în măsura în care se va ține seama numai de depozițiile martorilor cărora toate părțile au avut posibilitatea să le adreseze întrebări în fazele anterioare ale procesului penal, ca o garanție a respectării principiului contradictorialității. Apreciază că temerea autorului excepției în sensul că textul permite ori instituie o valoare prestabilită a probei cu martori este înlăturată de dispozițiile art. 103 din Codul de procedură penală, care statuează că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, instanța este ținută să își motiveze decizia asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului cu trimitere la toate probele evaluate, condamnarea fiind dispusă doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. În plus, norma legală impune limite de apreciere a probelor, stabilind că hotărârea de condamnare nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile martorilor protejați. De altfel, unul dintre principiile fundamentale ale legii procesuale penale este aflarea adevărului, organele judiciare având obligația legală de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, referitor la folosirea în faza de judecată a depoziției date de martor în cursul urmăririi penale, s-a reținut că utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat. Ca urmare, citirea declarațiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în fața tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declarații sunt citite în ședința de judecată (Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saidi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44, și Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54). Mai arată că art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenție presupune asigurarea completă a egalității armelor în materie, ceea ce înseamnă că, sub această rezervă, textul lasă autorităților naționale competente facultatea de a aprecia pertinența unei oferte de probă făcute de acuzat, în măsura compatibilității ei cu noțiunea de proces echitabil.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, iar în faza de urmărire penală acesta a dat declarații în fața organelor de urmărire penală sau a fost ascultat de către judecătorul de drepturi și libertăți în condițiile art. 308, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și ține seama de ea la judecarea cauzei."
12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi referitoare la dreptul la un proces echitabil.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 836 din 8 decembrie 2015 , nepublicată*) încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate și a reținut că dispozițiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală dispun cu privire la valorificarea în faza de judecată a depoziției unui martor, care, nemaiputând a fi audiat, a dat însă declarații în fața organelor de urmărire penală sau a fost audiat anticipat de către judecătorul de drepturi și libertăți. În acest caz, instanța de judecată, după ce va dispune citirea depoziției martorului respectiv, va ține seama de ea la judecarea cauzei (paragraful 11).
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 24 februarie 2016.
──────────
14. Prin decizia menționată, Curtea a amintit jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat. De aceea, citirea declarațiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în fața tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declarații sunt citite în ședința de judecată (Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saidi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44, și Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54). Totodată, pentru a determina dacă admiterea unor astfel de probe este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, se impune ca mai întâi să se stabilească dacă a existat un motiv temeinic pentru neprezentarea martorului, iar, în măsura în care depoziția unui martor absent este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare, sunt necesare măsuri de contrabalansare suficiente care să permită o apreciere echitabilă și corespunzătoare a fiabilității probelor în cauză. Cerința de a exista un motiv întemeiat pentru a admite depoziția unui martor absent este o chestiune preliminară care trebuie examinată înainte de a se pronunța dacă proba a fost unică sau decisivă. Astfel, atunci când martorii nu se înfățișează pentru a depune mărturie, există obligația de a verifica dacă absența lor este justificată (Hotărârea din 10 februarie 2015, pronunțată în Cauza Colac împotriva României, paragrafele 43 și 44). Așa fiind, Curtea a constatat că dreptul suspectului sau inculpatului de a propune probe și de a contesta temeinicia probelor în acuzare se păstrează în tot cursul urmăririi penale. Astfel, în acord și cu art. 78 și 83 din Codul de procedură penală, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu două excepții (referitoare la utilizarea metodelor speciale de supraveghere ori cercetare prevăzute în cap. IV din titlul IV și la percheziția corporală sau a vehiculelor în cazul infracțiunilor flagrante), poate solicita să fie încunoștințat de data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți și are, de asemenea, dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi și libertăți, să formuleze plângeri, cereri și memorii [art. 92 alin. (1), (2) și (4) din Codul de procedură penală]. Totodată, avocatul părților și al subiecților procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv, aplicându-se în mod corespunzător și cu privire la dreptul părților și al subiecților procesuali principali (art. 94 din Codul de procedură penală). De aceea, în situația în care martorul nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instanță, punerea în discuție și valorificarea declarației date de acesta în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legale, nu pot afecta dreptul la apărare al inculpatului, deoarece acesta a avut posibilitatea să cunoască această declarație în cursul urmăririi penale, iar dacă se consideră prejudiciat, poate formula plângere în condițiile art. 95 raportat la art. 336-339 din Codul de procedură penală. De asemenea, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea a constatat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în fața judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din același cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, nu se poate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt afectate prevederile constituționale invocate, câtă vreme acuzatul, deși a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. De altfel, soluționarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153), deoarece, în procesul penal, cerința ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în fața persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situații particulare, de excepție, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată și suficientă de a contesta proba și de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (paragrafele 12-15).
15. Curtea a mai constatat că, potrivit dispozițiilor legale criticate, dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța de judecată va dispune citirea depoziției unui martor dată de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei. Așa fiind, sintagma "dacă audierea vreunuia dintre martori" duce cu ușurință la concluzia că ipoteza normei are în vedere existența mai multor declarații de martor, fiind exclusă posibilitatea ca instanța să dea citire unei depoziții în situația în care aceasta este unica declarație de martor. Așa cum s-a arătat, reglementarea nu face altceva decât să dea eficiență viziunii Curții de la Strasbourg, care a statuat că o astfel de procedură este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil în măsura în care depoziția unui martor absent nu este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare. Totodată, faptul că instanța de judecată va ține seama de o astfel de declarație la judecarea cauzei nu înseamnă că își va fundamenta hotărârea de condamnare exclusiv pe aceasta, deoarece, potrivit art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța "hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate", deci și asupra unei astfel de declarații, putând dispune condamnarea doar atunci când are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Practic, prin sintagma "ține seama de ea la judecarea cauzei" se înțelege faptul că proba respectivă - în măsura în care acuzatul a avut posibilitatea în procedura anterioară să o conteste - este legală și face parte din ansamblul probator care fundamentează hotărârea, neputând fi exclusă din cauza imposibilității audierii de către instanță a martorului care a dat declarații în fața organelor de urmărire penală. În sfârșit, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți, deși nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a acestora sau pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în speță, readministrarea nemaifiind posibilă, face aplicabil textul de lege criticat, ipoteză care, potrivit art. 383 alin. (4) din același cod, obligă instanța să o pună în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală și încuviințată de instanță (paragrafele 16-19).
16. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că o soluție legislativă identică se regăsea și în art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968 - potrivit căruia, "Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei" -, prin numeroase decizii (de exemplu,
Decizia nr. 275 din 26 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, și
Decizia nr. 375 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 noiembrie 2013), Curtea validând conformitatea acesteia atât cu Legea fundamentală, cât și cu dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (paragraful 21).
17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Bodea în Dosarul nr. 3.880/112/2013 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția penală și constată că dispozițiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2016.

──────────
*)
Decizia nr. 836 din 8 decembrie 2015