Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 275/2003

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 alin. 3 și ale art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
26 iunie 2003
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 565 din 6 august 2003
Citat de
19 acte
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 16.004 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Cristina Nicoara - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 alin. 3 și ale art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Victoria Badragan (Cojocaru) în Dosarul nr. 6.278/2002 al Tribunalului București - Secția I penală.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, asistat de avocat Gheorghe Nichita, precum și Societatea Comercială "Construct S&E" - S.R.L. din București, reprezentată de avocat Angela Grecu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepției pune concluzii de admitere, sustinand oral motivele de neconstituționalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentantul Societății Comerciale "Construct S&E" S.R.L. din București, apreciind ca dispozițiile art. 327 alin. 3 și ale art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituționale invocate, solicita respingerea excepției ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind nefondata, invocand art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Probele nu au valoare mai dinainte stabilită [...]", precum și art. 6 alin. 2 din același cod, care prevede că, "În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege și sa administreze probele necesare în apărare". Se apreciază ca art. 24 din Constituție nu este încălcat, întrucât inculpatul a avut posibilitatea audierii martorilor în timpul urmăririi penale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 6.278/2002, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 alin. 3 și ale art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Victoria Badragan (Cojocaru), inculpata apelanta în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea excepției susține ca aceste dispoziții sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 11 referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare. De asemenea, susține ca aceleași dispoziții sunt contrare și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și celor ale art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ambele referitoare la dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește dispozițiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, care permit instanței sa ia în considerare, la pronunțarea hotărârii, depozitia data de un martor în cursul urmăririi penale, autoarea excepției susține ca acestea sunt neconstituționale în măsura în care declarația martorului nu a fost luată în prezenta învinuitului, a inculpatului sau a avocatului acestora ori, în lipsa lor nejustificată, dacă exista dovada ca au fost incunostintati de data și ora audierii. Textul criticat încalcă dreptul la apărare consacrat în art. 24 din Constituție, precum și dreptul la un proces echitabil, garantat prin art. 6 pct. 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

La rândul lor, dispozițiile art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală sunt apreciate ca fiind neconstituționale în măsura în care permit instanței sa ia act de declarația procurorului ca renunța la martorii pe care i-a propus și sa dispună ca martorii sa nu mai fie ascultați. O asemenea renunțare - arata autoarea excepției - nu s-ar putea face fără consimțământul inculpatului, întrucât, fiind vorba de martori ai acuzarii, acesta este în drept să solicite, pentru a se apara, audierea lor.

Tribunalul București - Secția I penală, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile legale criticate nu contravin dreptului constituțional la apărare, prevăzut în art. 24. În acest sens, arata ca aceste dispoziții se aplică în situații obiective excepționale, în care martorul audiat în faza de urmărire penală nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în fața instanței de judecată. Ele nu contravin dreptului constituțional la apărare, întrucât inculpatul a avut posibilitatea de a se confrunta cu martorul în faza urmăririi penale. Potrivit art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, inclusiv la audierea martorilor. În situația în care martorul nu a fost audiat în prezenta sa, apărătorul are dreptul de a solicita reaudierea acestuia, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală. Dacă inculpatul este nemulțumit de dispoziția instanței în aplicarea art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, poate ataca hotărârea prin căile de atac, asa cum s-a făcut în cauza în care s-a ridicat excepția, astfel că nu se poate retine încălcarea dreptului la apărare și nici dreptul la un proces echitabil prevăzut în art. 24 din Constituție și, respectiv, în art. 6 pct. 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Nici dispozițiile art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor menționate. Dispoziția instanței de judecată de a nu mai audia un martor, dacă nu mai considera necesar, nu constituie o încălcare a dreptului la apărare al inculpatului și nu contravine normelor constituționale, fiind un atribut al instanței de a aprecia asupra utilității, concludentei și pertinentei unei probe. Și în aceasta situație inculpatul poate contesta măsura luată de instanța, prin folosirea căilor de atac legale, astfel ca dreptul fundamental la apărare nu este încălcat.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca dispozițiile art. 327 alin. 3 și ale art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale, nefiind incalcate prevederile constituționale și nici cele ale documentelor internaționale invocate. Se arata ca dreptul la apărare al inculpatului, care se afla în imposibilitate de a pune întrebări martorului, nu este încălcat, deoarece, pe de o parte, inculpatul a avut posibilitatea de a face aceasta în cursul urmăririi penale, când martorul a fost audiat cu respectarea dispozițiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, iar pe de altă parte, ar fi nejustificată neluarea în seama a declarațiilor martorilor luate în faza urmăririi penale, inculpatul nemulțumit putând exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

În ceea ce privește art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, care permite instanței de a renunța la audierea unor martori, se arata ca acesta nu încalcă prevederile art. 11, 20 și 24 din Constituție și nici pe cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece părțile au garantat dreptul la apărare, prin posibilitatea de a propune probe și de a renunța la ele, prin aceasta asigurându-se desfășurarea unui proces echitabil. Opțiunea instanței de a renunța la audierea unui martor, dacă aceasta este inutila, reprezintă un atribut al instanței de a aprecia pertinenta, concludenta și utilitatea probelor. Inculpatul însă are, și în aceasta situație, dreptul de a folosi căile de atac prevăzute de lege.

Guvernul considera, de asemenea, ca excepția este neîntemeiată în raport cu toate prevederile constituționale și ale pactelor și convențiilor internaționale invocate de autorul excepției. Se invoca, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 151/2002 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 30/2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul de procedură penală, decizii prin care s-a statuat ca dispozițiile criticate sunt constituționale. Guvernul menționează totodată ca, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, legiuitorul are competența exclusiva de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. În același sens sunt invocate și prevederile art. 128 din Constituție, referitoare la căile de atac.

În același sens s-a pronunțat și Avocatul Poporului, care a invocat, de asemenea, Decizia Curții Constituționale nr. 151/2002. Referitor la dispozițiile art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, arata ca acestea nu contravin art. 24 din Constituție, deoarece ele transpun în norme procedurale, pentru părțile din procesul penal, principiul constituțional al dreptului la apărare. Renunțarea la martorii propuși, ca și propunerea de noi martori constituie un drept al părților și al procurorului, de care aceștia dispun după cum cred de cuviință, cu obligația ca renunțarea să fie pusă în discuție și instanța să fie de acord cu aceasta. La rândul ei, instanța poate renunța la audierea unor martori, dacă constata ca probele sunt complete și audierea lor ar fi inutila. Utilitatea probelor în cadrul cercetării judecătorești este apreciată de instanța, iar față de măsura renunțării partea nemultumita poate folosi căile de atac. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 30/2001.

În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate, în raport cu prevederile art. 11 și ale art. 20 din Constituție, în corelatie cu cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se arata ca dispozițiile legale criticate nu opresc părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi aparate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționeaza procesul echitabil.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 327 alin. 3 și ale art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 327 alin. 3: "Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei.";

- Art. 329 alin. 1 și 2: "Procurorul și părțile pot renunța la martorii pe care i-au propus.

După punerea în discuție a renunțării, instanța poate dispune ca martorii sa nu fie ascultați, dacă audierea nu mai este necesară."

Autorul excepției susține ca dispozițiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care declarația martorului nu a fost luată în prezenta învinuitului sau inculpatului ori a avocatului acestora sau, în lipsa lor nejustificată, dacă exista dovada ca au fost incunostintati de data și ora audierii. Cu privire la dispozițiile art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, autorul excepției arata ca acestea sunt neconstituționale, deoarece renunțarea la martori nu s-ar putea face fără consimțământul inculpatului, întrucât, fiind vorba de martori ai acuzarii, el este în drept să solicite, pentru a se apara, audierea lor. Totodată se susține ca dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare, precum și celor ale art. 20 din Constituție, cu raportare la prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și celor ale art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Dispozițiile art. 327 alin. 3 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de urmat în situația în care ascultarea martorului nu este posibila, ca și cele ale art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, referitoare la posibilitatea renunțării la martori, nu sunt contrare nici prevederilor constituționale referitoare la dreptul la apărare și nici celor din pacte și convenții internaționale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. În situația în care martorul nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instanța, punerea în discuție și valorificarea declarației date de acesta în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legale, nu poate afecta dreptul la apărare al inculpatului, deoarece acesta a avut posibilitatea sa cunoască aceasta declarație în cursul urmăririi penale, iar dacă se considera prejudiciat, poate folosi împotriva hotărârii judecătorești căile de atac prevăzute de lege. Nu constituie o încălcare a acestui drept nici renunțarea la martori atunci când audierea acestora nu mai este necesară, instanța de judecată fiind suverana în a aprecia asupra utilității, concludentei și pertinentei unei probe. Inculpatul are dreptul, și în acest caz, de a ataca, potrivit legii, hotărârea instanței, atunci când se considera prejudiciat. Legea prevede, asadar, toate garanțiile procesuale pentru realizarea dreptului la apărare al inculpatului, iar dispozițiile legale criticate nu numai că nu contravin, dar contribuie la realizarea acestui drept.

Criticile de neconstituționalitate fiind neintemeiate, excepția urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 alin. (3) și ale art. 329 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Victoria Badragan (Cojocaru) în Dosarul nr. 6.278/2002 al Tribunalului București Secția I penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2003.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
──────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.