Decizia nr. 37/2016

Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Afrodita Laura Tutunaru
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mihail Boldea în Dosarul nr. 4.767/1/2012* al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.171D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 2 iulie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.767/1/2012*, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mihail Boldea într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece în lumina jurisprudenței Curții de la Strasbourg o condamnare nu se poate întemeia pe o declarație a unui martor care nu a putut fi audiat nemijlocit de judecătorul cauzei. De asemenea, în cazul în care ascultarea unui martor devine imposibilă, judecătorul național nu poate să dea citire transcriptului declarației date în fața anchetatorilor și are obligația legală de a înlătura declarația acestuia, tocmai în vederea derulării unui proces echitabil și în vederea respectării dreptului la apărare. În concret se arată că martorul audiat în cursul urmăririi penale a decedat ulterior și că audierea acestuia s-a realizat în etapa în care urmărirea penală era deja începută in personam. Cu toate acestea, reprezentantul Ministerului Public nu a înțeles să dea curs cererilor formulate de apărătorii săi prin care aceștia au solicitat să fie prezenți la audierea tuturor martorilor care erau audiați în faza urmăririi penale.
6. Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
7. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale în măsura în care se va ține seama numai de depozițiile martorilor asupra cărora toate părțile au avut posibilitatea să le adreseze întrebări în fazele anterioare ale procesului penal, ca o garanție a respectării principiului contradictorialității.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Audierea martorului și a expertului, care au următorul conținut: "Dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, iar în faza de urmărire penală acesta a dat declarații în fața organelor de urmărire penală sau a fost ascultat de către judecătorul de drepturi și libertăți în condițiile art. 308, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și ține seama de ea la judecarea cauzei."
12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) și (12) referitor la principiul legalității pedepsei și la prezumția de nevinovăție și art. 53 referitor la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării
Deciziei*) nr. 836 din 8 decembrie 2015
și
Deciziei**) nr. 16 din 19 ianuarie 2016 , nepublicate la data pronunțării prezentei decizii, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală dispun cu privire la valorificarea depoziției unui martor în faza de judecată care, nemaiputând a fi audiat, a dat însă declarații în fața organelor de urmărire penală sau a fost audiat anticipat de către judecătorul de drepturi și libertăți. În acest sens, instanța de judecată, după ce va dispune citirea depoziției martorului respectiv, va ține seama de ea la judecarea cauzei.
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 24 februarie 2016.
**)
Decizia nr. 16 din 19 ianuarie 2016
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016.
──────────
14. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat. De aceea, citirea declarațiilor unor martori care au refuzat să depună mărturie în fața tribunalului nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declarații sunt citite în ședința de judecată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saidi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44, și Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54). Totodată, pentru a determina dacă admiterea unor astfel de probe este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil, se impune ca mai întâi să se stabilească dacă a existat un motiv temeinic pentru neprezentarea martorului, iar, în măsura în care depoziția unui martor absent este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare, sunt necesare măsuri de contrabalansare suficiente care să permită o apreciere echitabilă și corespunzătoare a fiabilității probelor în cauză. Cerința de a exista un motiv întemeiat pentru a admite depoziția unui martor absent este o chestiune preliminară care trebuie examinată înainte de a se pronunța dacă proba a fost unică sau decisivă. Astfel, atunci când martorii nu se înfățișează pentru a depune mărturie, există obligația de a verifica dacă absența lor este justificată (a se vedea Hotărârea din 10 februarie 2015, pronunțată în Cauza Colac împotriva României, paragrafele 43 și 44).
15. Așa fiind, Curtea a constatat că dreptul suspectului sau inculpatului de a propune probe și de a contesta temeinicia probelor în acuzare se păstrează în tot cursul urmăririi penale. Astfel, în acord și cu art. 78 și 83 din Codul de procedură penală, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu două excepții (referitoare la utilizarea metodelor speciale de supraveghere ori cercetare prevăzute în cap. IV din titlul IV și la percheziția corporală sau a vehiculelor în cazul infracțiunilor flagrante), poate solicita să fie încunoștințat de data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți și are, de asemenea, dreptul să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi și libertăți, să formuleze plângeri, cereri și memorii - a se vedea art. 92 alin. (1), (2) și (4) din Codul de procedură penală. Totodată, avocatul părților și al subiecților procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv, aplicându-se în mod corespunzător și cu privire la dreptul părților și al subiecților procesuali principali - a se vedea art. 94 din Codul de procedură penală. De aceea, în situația în care martorul nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în instanță, punerea în discuție și valorificarea declarației date de acesta în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legale, nu pot afecta dreptul la apărare al inculpatului, deoarece acesta a avut posibilitatea să cunoască această declarație în cursul urmăririi penale, iar dacă se consideră prejudiciat, poate formula plângere în condițiile art. 95 raportat la art. 336-339 din Codul de procedură penală.
16. De asemenea, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea a mai arătat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în fața judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din același cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale.
17. Prin urmare, nu se poate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt afectate prevederile constituționale invocate, câtă vreme acuzatul, deși a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. De altfel, soluționarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerința ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în fața persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situații particulare de excepție cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată și suficientă de a contesta proba și de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).
18. Curtea a mai constatat că, potrivit dispozițiilor legale criticate, dacă audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța de judecată va dispune citirea depoziției unui martor dată de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei.
19. Așa fiind, sintagma "dacă audierea vreunuia dintre martori" duce cu ușurință la concluzia că ipoteza normei are în vedere existența mai multor declarații de martor, fiind exclusă posibilitatea ca instanța să dea citire unei depoziții în situația în care aceasta este unica declarație de martor. Așa cum s-a arătat, reglementarea nu face altceva decât să dea eficiență viziunii Curții de la Strasbourg, care a statuat că o astfel de procedură este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil în măsura în care depoziția unui martor absent nu este temeiul unic sau decisiv pentru o condamnare.
20. Totodată, faptul că instanța de judecată va ține seama de o astfel de declarație la judecarea cauzei nu înseamnă că își va fundamenta hotărârea de condamnare exclusiv pe aceasta, deoarece, potrivit art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța va hotărî motivat, cu trimitere la toate probele evaluate (deci și asupra unei astfel de declarații), putând dispune condamnarea doar atunci când are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Practic prin sintagma "va ține seama de ea la judecarea cauzei" se înțelege faptul că proba respectivă - în măsura în care acuzatul a avut posibilitatea în procedura anterioară să o conteste - este legală și face parte din ansamblul probator care fundamentează hotărârea, neputând fi exclusă din cauza imposibilității audierii de către instanță a martorului care a dat declarații în fața organelor de urmărire penală.
21. În sfârșit, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți, deși nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a acestora sau pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în speță, readministrarea nemaifiind posibilă, face aplicabil textul legal criticat, ipoteză care, potrivit art. 383 alin. (4) din același cod, obligă instanța să o pună în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală și încuviințată de instanță.
22. Așa fiind, Curtea a constatat că nu sunt afectate dispozițiile constituționale ale art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) coroborat cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, deoarece prevederile astfel contestate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normativă și nu dispun cu privire la aspecte ce țin de legalitatea pedepsei. Totodată, dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție și art. 53 referitor la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu au incidență în cauză.
23. În concluzie, deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziilor mai sus arătate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihail Boldea în Dosarul nr. 4.767/1/2012* al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 381 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 9 februarie 2016.

──────────
*)
Decizia nr. 836 din 8 decembrie 2015