Decizia nr. 274/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Cristina Nicoara - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Slutu în Dosarul nr. 1.584/P/2002 al Tribunalului Vrancea - Secția penală.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curții Constituționale, precum și legislația străină în materie, solicita respingerea excepției ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 24 februarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 1.584/P/2002, Tribunalul Vrancea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, ridicată de Gheorghe Slutu, parte civilă în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține ca prevederile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, care limitează dreptul părții civile și al părții civilmente responsabile de a folosi calea de recurs a apelului doar în ceea ce privește latura civilă a cauzei, cu excluderea celei penale, creează o discriminare pentru aceste părți din proces, în raport cu inculpatul și cu Ministerul Public. Se încalcă astfel, în opinia autorului excepției, prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților și cele ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție. Se limitează astfel, în mod fortat și artificial, controlul judiciar al instanțelor de apel și recurs, asa încât hotărârea de condamnare, chiar profund nedreaptă și partinitoare, nu mai este supusă criticilor de netemeinicie și nelegalitate sub aspectul laturii penale.
Tribunalul Vrancea - Secția penală arata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziția legală criticata nu restrânge accesul liber la justiție al părții civile și al părții civilmente responsabile, ci prevede posibilitatea exercitării căilor de atac potrivit intereselor legitime ale acestor părți, care privesc latura civilă a procesului penal și modul de soluționare a acesteia. Nu este limitată posibilitatea examinării de către instanța de control judiciar a cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, deoarece, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanța este obligată ca, în afară temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 16 și 21 din Constituție, deoarece limitele prevăzute în art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu constituie o discriminare, ci garantează dreptul părților respective de a-și valorifica pretențiile în cadrul laturii civile a procesului penal.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Președintele Camerei Deputaților considera ca dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală sunt constituționale. În motivarea acestui punct de vedere se arata ca interdicția părții civile de a ataca latura penală a cauzei nu duce la o limitare a accesului liber la justiție, deoarece instanța de control judiciar sesizată de partea civilă nu poate fi împiedicată să constate, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greșit achitat, pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau ca aceasta nu a fost săvârșită de el. Având deplina capacitate procesuala în ceea ce privește acțiunea civilă, partea civilă și partea responsabilă civilmente vor putea discuta în apelurile și recursurile lor și aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul în care au fost soluționate acestea depinde rezolvarea acțiunii civile. Dispoziția legală criticata este în concordanta cu prevederile art. 128 din Constituție, iar instituirea unor reguli privind accesul la justiție nu contravine prevederilor art. 16 și 21 din Constituție, atâta timp cat părților interesate le este asigurata folosirea căilor de atac. Interesele părții civile și ale părții responsabile civilmente privesc latura civilă a procesului penal și de aceea declararea caii de atac este în corelatie cu modul de rezolvare a acesteia. Se mai arata ca posibilitatea examinării de către instanța de control judiciar a cauzei sub aspectele de fapt și de drept nu este limitată, deoarece, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanța este obligată sa examineze cauza sub toate aspectele. Faptul ca partea civilă și partea civilmente responsabilă nu pot folosi căile de atac decât pe latura civilă a cauzei corespunde intereselor acestora, soluționarea acțiunii nefiind lăsată în nici un sistem de drept penal la voința persoanei vătămate, ignorandu-se interesele generale ale societății.
Guvernul considera critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 21 din Constituție, ca fiind neîntemeiată. Se arata ca în procesul penal partea vătămată are drept de opțiune, în sensul că ea poate deduce acțiunea sa ca reclamant în fața instanțelor civile sau o poate alătură acțiunii penale. Partea vătămată are dreptul de a efectua acte procesuale în susținerea laturii penale a cauzei. Prin poziția sa procesuala partea vătămată este un subiect procesual secundar alăturat reprezentantului calificat (procurorul) al subiectului procesual principal care este statul. Dar persoana vătămată care a suferit o paguba și care și-a alăturat acțiunea civilă acțiunii penale devine prin aceasta parte civilă și poate exercita acțiunea civilă în tot cursul procesului penal, deci și în căile de atac. Ea poate renunța oricând la acțiunea civilă, fără a pierde însă prin aceasta calitatea sa de parte vătămată în aceeași cauza. Apelul poate fi declarat numai în ceea ce privește latura civilă, pentru ca acesta este interesul sau legitim în proces. Dacă partea civilă ar dori sa atace hotărârea instanței de fond și cu privire la latura penală, ar putea-o face, însă numai în calitatea sa de parte vătămată, în cazul în care s-a constituit astfel. A contesta latura penală, atunci când, încă de la începutul procesului penal, prin însăși constituirea sa ca parte civilă și-a declarat interesul în aceasta latura civilă a procesului penal, înseamnă a reclama, în căile de atac, un interes nelegitim, ceea ce contravine însuși art. 21 din Constituție.
Interdicția părții civile, respectiv a părții responsabile civilmente, de a ataca o hotărâre judecătorească și cu privire la latura penală nu constituie o limitare a drepturilor sale procesuale, neconstituind astfel o încălcare a principiului egalității în drepturi consacrat în art. 16 din Constituție. Dispunând de capacitate procesuala deplina cu privire la acțiunea civilă, partea civilă va putea discuta în apel sau în recurs, după caz, și aspectele penale ale hotărârii atacate, în condițiile în care de modul cum au fost soluționate acestea depinde soluționarea acțiunii civile, iar în caz de achitare, instanța va avea obligația de a se pronunța asupra laturii civile. Limitele prevăzute la art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu constituie discriminări, ci precizări firești în raport cu interesele legitime ale acestor părți, aparate în cadrul procesului penal.
Guvernul precizează, totodată, ca acest sistem este consacrat și de alte legislații, cum este cea franceza. De asemenea, arata ca asupra constituționalității dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, constatând că nu exista contrarietate între acestea și prevederile Constituției.
Avocatul Poporului considera ca dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție, deoarece, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 128, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. În speta, partea civilă și partea civilmente responsabilă pot face apel numai pe latura civilă, nu și în legătură cu latura penală a procesului. Dar ele pot pune în discuție în apel și aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul în care acestea au fost soluționate depinde rezolvarea acțiunii introduse. Interesele acestor părți privesc latura civilă a procesului penal și de aceea declararea caii de atac este, în mod logic, în legătură cu modul de rezolvare a acesteia. Totodată, nu este limitată posibilitatea examinării de către instanța de apel a cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, deoarece, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanța, în limitele menționate în alin. 1 al aceluiași articol (cu privire la apelant și la persoana la care se referă apelul), este obligată sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, în raport cu prevederile art. 16 din Constituție, Avocatul Poporului arata ca aceasta nu contravine principiului egalității în drepturi, deoarece partea civilă și partea civilmente responsabilă au posibilitatea de a exercita aceleași cai de atac pe care o au procurorul și inculpatul. Limitele prevăzute la art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu constituie discriminări, ci precizări firești în raport cu interesele legitime ale acestor părți, aparate în cadrul procesului penal. Faptul ca partea civilă și partea civilmente responsabilă nu pot declara apel și cu privire la latura penală a cauzei nu le aduce acestora prejudicii, având în vedere ca sarcina apărării intereselor revine Ministerului Public ca titular al acțiunii penale. În final, se evoca jurisprudenta Curții Constituționale în materie, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale criticate.
Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Pot face apel: [...]
d) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ce privește latura civilă."
Autorul excepției susține ca aceste dispoziții sunt contrare prevederilor art. 16 din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece creează o discriminare între părțile din proces, în speta pentru partea civilă și partea civilmente responsabilă. De asemenea, se susține și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată și, în consecința, urmează a fi respinsă.
Articolul 362
din Codul de procedură penală prevede persoanele care pot face apel împotriva sentințelor penale pronunțate în prima instanța, printre acestea, la alin. 1 lit. d), numarandu-se partea civilă și partea civilmente responsabilă, dar numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, atât în cauzele în care urmărirea penală și desfășurarea judecații se îndeplinesc din oficiu, cat și în cele în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă. În aplicarea art. 130 din Constituție privind rolul Ministerului Public, procurorul este titularul acțiunii publice în procesul penal, ca reprezentant al intereselor generale ale societății. În acest context interdicția părții civile și a celei responsabile civilmente de a ataca latura penală a cauzei nu duce la o limitare a accesului acesteia la justiție. Instanța de control judiciar sesizată de partea civilă nu poate fi împiedicată de a constata, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greșit achitat pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau ca aceasta nu a fost săvârșită de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra acțiunii civile care va fi admisă, cea penală rămânând definitivă prin achitarea inculpatului. Contrarietatea de hotărâri poate fi însă înlăturată prin exercitarea căilor extraordinare de atac.
Pe de altă parte însă, având deplina capacitate procesuala în tot ceea ce privește acțiunea civilă, partea civilă și partea responsabilă civilmente vor putea discuta în apelurile sau, după caz, în recursurile lor și aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul în care au fost soluționate acestea depinde rezolvarea acțiunii civile. Astfel, în caz de achitare, instanța are obligația de a se pronunța asupra laturii civile, deci de a soluționa acțiunea civilă integral. Aceasta înseamnă determinarea existenței unui fapt civil generator de prejudicii, în condițiile art. 998 și următoarele din Codul civil. De altfel, în art. 346 din Codul de procedură penală se dispune ca, în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanța se pronunța, prin aceeași sentinta, și asupra acțiunii civile.
Dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală reprezintă deopotrivă și reflectarea prevederilor art. 128 din Constituție, care stabilesc ca, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", adică potrivit normelor de procedura. De aceea Curtea Constituțională considera ca instituirea unor reguli privind accesul la justiție nu contravine, asa cum susține autorul excepției de neconstituționalitate, prevederilor art. 21 din Constituție, atâta timp cat părților interesate le este asigurata utilizarea căilor de atac.
Curtea constata, de asemenea, ca textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece atât partea civilă, cat și partea responsabilă civilmente au posibilitatea de a exercita aceeași cale de atac (apelul) pe care o au procurorul și inculpatul. Limitele prevăzute la art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu constituie "discriminări", ci precizări firești în raport cu interesele legitime ale acestor părți, aparate în cadrul procesului penal.
Totodată, Curtea constata ca ratiunile pe care se întemeiază interdicția părții civile de a ataca latura penală în cadrul procesului penal se regăsesc și în legislația străină. Astfel, în dreptul belgian partea civilă nu poate urmări anularea unei achitari decât relativ la interesele sale civile (art. 412 din Codul instrucției penale belgiene). În dreptul german, chiar și atunci când procurorul nu înțelege sa acționeze, interesul legitim al părții civile poate forta și intervenția, alăturată, a procurorului (Legea pentru protecția victimei din 1987). În Italia, acțiunea civilă poate privi, evident, numai interesele civile (art. 74 din Codul de procedură penală italian).
De altfel, asupra constituționalității prevederilor art. 362 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a pronunțat, cu opinia separată a patru judecători, și prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Slutu în Dosarul nr. 1.584/P/2002 al Tribunalului Vrancea - Secția penală.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Florentina Geangu ──────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.