Decizia nr. 293/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 193 alin. 2 din Codul penal și ale art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Nicoleta Grigorescu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 193 alin. 2 din Codul penal și ale
art. 23 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, excepție ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 12.829/2002 al Judecătoriei Galați.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Partea L aurentiu Frunza a depus la dosar o cerere scrisă prin care solicită un nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate.
Curtea, în temeiul
art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, și al art. 156 din Codul de procedură civilă, dispune respingerea cererii de amânare a judecării cauzei.
Cauza se afla în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 4 februarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 12.829/2002, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 193 alin. 2 din Codul penal și ale
art. 23 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, excepție ridicată de Marin Frunza, parte vătămată în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca textul prevăzut de art. 193 alin. 2 din Codul penal, conform căruia acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare și din oficiu de către organele abilitate ale statului, aduce atingere principiilor statului de drept, universalitatii, egalității, liberului acces la justiție și dreptului la apărare.
Referitor la critica adusă dispozițiilor
art. 23 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, autorul excepției a susținut ca acestea încalcă competența Curții Constituționale și principiul egalității în drepturi, întrucât, pentru aceeași excepție de neconstituționalitate, instanțele de judecată se pronunța diferit cu privire la sesizarea Curții Constituționale.
Judecătoria Galați a apreciat ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prin modul de sesizare a instanței de judecată la plângerea prealabilă legiuitorul a lăsat la aprecierea persoanei vătămate dacă sesizează sau nu organele competente, cu săvârșirea unei infracțiuni, în anumite cazuri, reduse la număr, datorită gradului de pericol social redus ori datorită anumitor relații preexistente între făptuitor și partea vătămată.
Astfel, orice persoană asupra căreia a fost săvârșită infracțiunea prevăzută de art. 193 din Codul penal se poate adresa instanței de judecată pentru tragerea la răspundere a făptuitorului, nefiind îngrădită ori discriminata în vreun fel de dispozițiile art. 193 alin. 2 din Codul penal.
Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 23 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de judecată considera, de asemenea, ca susținerea autoarei excepției este neîntemeiată, deoarece aceste prevederi nu lasă la aprecierea instanței posibilitatea de a sesiza sau nu Curtea Constituțională cu o excepție ridicată în fața sa, ci doar îi conferă posibilitatea de a constata dacă cererea uneia dintre părți sau a procurorului de ridicare a unei asemenea excepții este admisibilă sau inadmisibila.
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prin dispozițiile art. 193 alin. 2 din Codul penal nu se creează nici un fel de privilegii sau discriminări în raport cu criteriile enumerate în art. 4 alin. (2) din Constituție.
Pe de altă parte, legiuitorul are competența exclusiva de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 125 alin. (3) și ale art. 128 din Constituție, care statuează ca procedura de judecată și competența sunt stabilite de lege și ca împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Referitor la dispozițiile
art. 23 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, acestea, de asemenea, nu contravin Legii fundamentale, legiuitorul având competența exclusiva de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, conform art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție.
Avocatul Poporului considera ca excepția de neconstituționalitate este nefondata, deoarece reglementarea specială prevăzută pentru plângerea prealabilă, în cazul infracțiunii de "amenințare", nu creează nici o discriminare în raport cu cazurile în care punerea în mișcare a acțiunii penale are loc din oficiu, situațiile în care operează cele doua sisteme de procedura fiind diferite și justificând, în consecința, reglementări diferite.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, acestea sunt norme de procedura care nu fac posibila respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța de judecată, deoarece aceasta nu se pronunța asupra problemei de constituționalitate, ci se pronunța doar, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 193 alin. 2 din Codul penal și ale
art. 23 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, al căror conținut este următorul:
- Art. 193 alin. 2 din Codul penal: "Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.";
-
Articolul 23
din Legea nr. 47/1992 , republicată: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile legale a căror neconstituționalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituție sau prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.
(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspenda.
(6) Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională."
Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca prevederile legale menționate încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 51 și ale art. 144 lit. c) din Constituția României, al căror conținut este următorul:
- Art. 1. alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";
- Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român.
(2) România este patria comuna și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasa, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială.";
- Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 15: "(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.";
- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țara.";
- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."
- Art. 144 lit. c): "Curtea Constituțională are următoarele atribuții: [...]
c) hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor;"
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 din Codul penal face parte din cadrul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar aceasta se adresează direct instanței de judecată, potrivit art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în condițiile stabilite de text.
Procesul penal distribuit în doua faze procedurale - faza de urmărire penală și faza de judecată - nu implica garanții suplimentare în situația când sunt parcurse ambele faze, față de situația în care este parcursă numai una dintre acestea. În fiecare dintre cele doua faze învinuitului sau inculpatului îi sunt recunoscute aceleași drepturi și garanții, între care dreptul la apărare și toate garanțiile de independenta și imparțialitate a organelor judiciare, precum și obligația acestora de a soluționa cauza pe baza legii și a probelor administrate.
Legiuitorul, în virtutea dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", are deplina libertate de a reglementa distinct, datorită gradului de pericol social scăzut, anumite categorii de infracțiuni, față de celelalte infracțiuni pentru care operează principiul oficialitatii prevăzut de art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Asadar, faptul ca în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală - între care și infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 193 din Codul penal - punerea în mișcare a acțiunii penale are loc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, direct în fața instanței de judecată, nu este de natura sa ducă la concluzia ca inculpatii din aceste cauze au mai puține drepturi sau mai puține garanții procesuale decât cei împotriva cărora acțiunea penală s-a pus în mișcare din oficiu de către procuror.
În aceste condiții diferența de reglementare a modului de punere în mișcare a acțiunii penale nu contravine principiului egalității cetățenilor în fața legii și nici dreptului la apărare ori altui drept prevăzut de Constituție.
Analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea constata ca aceasta este inadmisibila.
Potrivit dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 144 lit. c), Curtea Constituțională "hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor". În aplicarea acestor dispoziții
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, prevede: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei." Rezultă ca în cadrul controlului constituționalității legilor, prevăzut de dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție, sesizarea instanței de contencios constituțional în vederea declanșării controlului poate fi facuta numai pe calea ridicării excepției de neconstituționalitate în fața instanței judecătorești, cu condiția ca soluționarea cauzei sa depindă de legea sau ordonanța ori dispoziția dintr-o lege sau dintr-o ordonanța criticata ca neconstitutionala.
Curtea constata ca textul invocat nu este determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, este asadar inadmisibila, cu atât mai mult cu cat în cauza instanța de judecată nu a respins cererea autorului excepției, de sesizare a Curții Constituționale, ci a sesizat instanța de contencios constituțional în vederea soluționării cererii.
Curtea Constituțională constata, în sensul celor arătate, ca prin Decizia nr. 316 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 12 decembrie 2002, Curtea Constituțională, în considerarea acelorași ratiuni, a respins ca fiind inadmisibila excepția de neconstituționalitate care a avut drept obiect prevederile
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c), al art. 145 alin. (2), art. 1 alin. (3), art. 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24 și al art. 51 din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și al
art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 193 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 12.829/2002 al Judecătoriei Galați.
2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 23 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, excepție ridicată de același autor în același dosar.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 iulie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.