Decizia nr. 69/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 251/2011

pentru modificarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Marin Melinescu în Dosarul nr. 27.727/215/2014 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 969D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosarul cauzei, autorul excepției de neconstituționalitate a depus înscrisuri prin care susține că prevederile criticate sunt neconstituționale.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 19 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 27.727/215/2014, Judecătoria Craiova - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 251/2011

pentru modificarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Marin Melinescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind reexaminarea acordării ajutorului public judiciar.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prin

Legea nr. 251/2011

au fost modificate prevederile art. 7 și

art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

în sensul "coborârii pragurilor până la care se poate acorda ajutorul public judiciar", astfel că numărul cererilor de ajutor public judiciar admise s-a diminuat, iar dreptul real și efectiv la un proces echitabil și de acces la o instanță a devenit unul iluzoriu, împotriva argumentelor care au fundamentat actul normativ inițial, respectiv

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 . În lipsa unor posibilități materiale suficiente, astfel încât să nu fie pusă în pericol existența cetățeanului, stabilirea unor taxe judiciare de timbru extrem de oneroase, într-o criză economică, face ca accesul cetățenilor la justiție să fie unul limitat, iar prin punerea în aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , în condițiile în care a rămas în vigoare

Legea nr. 251/2011 , și impunerea unor taxe judiciare de timbru constituie o "sfidare la adresa cetățeanului". Totodată, susține că prin "înfăptuirea justiției" nu înseamnă ca o parte să-și realizeze interesul prin lipsirea de bunuri indispensabile celeilalte părți.

7. În final, consideră că prevederile criticate încalcă accesul liber la justiție, atât față de cele arătate mai sus cu privire la restricția în a beneficia de ajutorul public judiciar, care nu este proporțională cu scopul urmărit, cât și față de posibilitatea ca valoarea taxei judiciare de timbru, precum și costul apărării să depășească valoarea emolumentului, neurmărindu-se un scop legitim, deoarece în ambele cazuri această taxă nu se face venit la prestatorul serviciului - sistemul justiției, ci se face venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia debitorul își are domiciliul, după caz, sediul fiscal.

8. Judecătoria Craiova - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece se impune stabilirea, prin lege, a unor condiții privind acordarea ajutorului public judiciar, determinate de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării acestui ajutor, dar și de prevenirea formulării abuzive a unor asemenea cereri și a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar avea nevoie de susținere din partea statului.

9. Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

Legii nr. 251/2011

pentru modificarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 8 decembrie 2011. Din examinarea

Legii nr. 251/2011 , precum și din notele scrise ale autorului excepției de neconstituționalitate reiese că, în realitate, sunt criticate prevederile art. 7 și

art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 251/2008 . Având în vedere că, potrivit

art. 62 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 7 și

art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, care au următorul cuprins:

- Art. 7: "Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6. Valoarea ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6 lit. a)-c), nu poate depăși, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe țară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.";

- Art. 8: "(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.

(2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%.

(3) Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România."

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 21 referitor la accesul liber la justiție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport de motivări și prevederi constituționale similare, sens în care sunt, spre exemplu,

Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015,

Decizia nr. 532 din 14 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 14 august 2015,

Decizia nr. 394 din 1 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013.

15. Cu acele prilejuri, Curtea a observat că prevederile

art. 7 și 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

stabilesc acordarea unui ajutor public judiciar în formele prevăzute de lege, fără nicio discriminare, acelor persoane care îndeplinesc condițiile legale. Astfel, atât aceste prevederi legale, cât și ordonanța de urgență în întregul ei constituie o garanție suplimentară a accesului efectiv la justiție.

16. De asemenea, Curtea a reținut că, prin

art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , sunt stabilite categoriile de venituri cu caracter periodic care se iau în calcul pentru determinarea venitului mediu net lunar pe membru de familie, precum și sumele datorate în mod periodic (cum ar fi chiriile și obligațiile de întreținere etc.). Curtea a constatat că acestea reprezintă opțiunea legiuitorului, care stabilește, astfel, sfera persoanelor îndreptățite să solicite sprijinul statului. În acest context, Curtea a amintit că, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că "dreptul efectiv de acces la un tribunal [...] nu înseamnă, însă, un drept necondiționat de a obține un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă și nici dreptul la o procedură gratuită în această materie".

17. Totodată, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia există o neconcordanță între prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008

și cele ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , Curtea a constatat că aceasta nu poate fi primită, întrucât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015).

18. Referitor la susținerea autorului excepției de neconstituționalitate cu privire la pretinsa încălcare a accesului liber la justiție ca urmare a "faptului că taxa judiciară de timbru nu se face venit la prestatorul serviciului - sistemul justiției, ci se face venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia debitorul își are domiciliul, după caz, sediul fiscal", se observă că aceasta nu poate fi reținută, întrucât prevederile care reglementează taxa judiciară de timbru sunt tocmai o aplicare a celor statuate prin normele constituționale, iar cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii.

19. În ce privește critica privind destinația sumelor provenite din taxa judiciară de timbru se observă că, pe de o parte, prevederile criticate nu instituie taxe judiciare de timbru și nici nu reglementează în vreun fel cu privire la destinația acestora. Pe de altă parte, Curtea, prin

Decizia nr. 273 din 23 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, a reținut că, potrivit dispozițiilor constituționale, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească destinația impozitelor și taxelor, precum și a altor venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat, în condițiile legii (a se vedea în acest sens și

Decizia nr. 118 din 6 martie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 13 mai 2014). De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit principiului realității bugetare sau neafectării veniturilor bugetare, veniturile se înscriu în buget pe surse de proveniență, iar cheltuielile pe acțiuni și obiective concrete, astfel încât veniturile odată intrate în buget se depersonalizează și servesc la efectuarea cheltuielilor în ordinea prevăzută în buget. Acest principiu este determinat de necesitățile practice ale execuției bugetare, care au demonstrat că o afectare inițială a unui venit poate conduce fie la imposibilitatea realizării obiectivului finanțat, fie la cheltuirea întregului venit, deși necesitățile nu o impun. Calificarea unor surse de venituri ca aparținând bugetului de stat sau bugetelor locale este o decizie de oportunitate bugetară ce poate fi cenzurată de Curtea Constituțională numai în situația în care funcționarea unei puteri a statului este pusă în pericol, ceea ce, în speță, nu este cazul. Totodată, Curtea a constatat că independența financiară a justiției nu este dată de destinația taxei judiciare de timbru, ci de existența în sine a unor alocații bugetare suficiente pentru a se asigura buna funcționare a instanțelor. Taxele judiciare de timbru constituie o contraprestație raportat la actul de justiție, însă faptul că ele nu se fac venit la bugetul afectat sistemului justiției nu înseamnă automat că o asemenea taxă nu are un scop legitim. Statul poate să acorde o altă destinație sumelor de bani provenite din contraprestația efectuată la serviciul public prestat de instanțele judecătorești, respectiv ca acestea să se facă venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în raza căreia debitorul își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal ( Decizia nr. 931 din 13 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2013).

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marin Melinescu în Dosarul nr. 27.727/215/2014 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 7 și

art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Craiova - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 februarie 2016.