Decizia nr. 117/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea administrației publice locale nr. 215/2001
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 215/2001 23 aprilie 2001 (prevederi anume) administrației publice locale
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Simina Popescu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 31^1 alin. (2) teza finală din
Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , excepție ridicată de Consiliul Local Răzvad în Dosarul nr. 6.657/120/2013* al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.011D/2015 al Curții Constituționale.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale și pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Încheierea din 14 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 6.657/120/2013*, Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31^1 alin. (2) teza finală din
Legea administrației publice locale nr. 215/2001 . Excepția a fost ridicată de Consiliul Local Răzvad într-o cauză având ca obiect anularea unei hotărâri de validare a mandatelor de consilier.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile
art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001
sunt neconstituționale, deoarece, prin eliminarea controlului judecătoresc asupra hotărârilor pronunțate de prima instanță în materia cauzelor având ca obiect anularea hotărârilor de validare/invalidare a mandatelor de consilier local, se aduce atingere principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicității, imparțialității și egalității justiției, golindu-se astfel de conținut principiul exercitării căilor de atac.
6. Invocă
Decizia Curții Constituționale nr. 190 din 12 februarie 2009 , prin care s-a statuat că primele patru hotărâri adoptate în cadrul ședinței de constituire a consiliilor locale, și anume hotărârea nr. 1 - pentru alegerea membrilor comisiei de validare a alegerilor consilierilor locali, hotărârea nr. 2 - de consemnare a rezultatului validării mandatelor de consilieri locali, hotărârea nr. 3 - de declarare a consiliului local ca legal constituit și hotărârea nr. 4 - de consemnare a rezultatului alegerii președintelui de ședință a consiliului local, reprezintă hotărâri cu caracter constatator, care nu produc efecte juridice și nu pot forma obiectul unor acțiuni în justiție. În aceste condiții apreciază că singura hotărâre ce poate fi atacată este cea privind validarea sau invalidarea mandatelor, deoarece numai în acest caz se pune problema încălcării unui drept electoral sau a unui interes legitim. Așadar, această hotărâre trebuie să beneficieze de un veritabil control judecătoresc (fond și recurs), la fel ca toate celelalte acte administrative supuse controlului de legalitate, în condițiile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare. Câtă vreme se admite ideea că în cazul acestor hotărâri privind validarea/invalidarea mandatelor de consilier local se pune problema încălcării unui interes legitim, nu există nicio rațiune pentru care controlul judecătoresc să fie discriminatoriu, în raport cu toate celelalte cauze de contencios administrativ în care, de asemenea, se ridică problema încălcării unui interes legitim, și atenuat, prin eliminarea căii de atac a recursului.
7. Lipsa oricărei căi de atac împotriva hotărârii de primă instanță determină o mai mare lejeritate în aprecierea cauzei din partea judecătorului care cunoaște faptul că soluția sa nu va putea fi în niciun caz reformată, precum și imposibilitatea înlăturării unor greșeli de judecată care produc consecințe foarte grave (în speța în care s-a invocat excepția s-a pus problema dizolvării unui întreg consiliu local). Autorul excepției susține, totodată, că restrângerea exercițiului unor drepturi se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție, cerințe neîndeplinite de dispoziția de lege criticată.
8. În susținerea criticii de neconstituționalitate invocă
Decizia nr. 500 din 15 mai 2012
prin care Curtea Constituțională a hotărât că prevederile
art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, care au eliminat calea de atac a recursului în materia contravențiilor rutiere, sunt neconstituționale.
9. Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume,
deciziile nr. 284 din 23 mai 2013 ,
nr. 1.129 din 23 septembrie 2010 ,
nr. 792 din 3 iunie 2010 ,
nr. 562 din 14 aprilie 2009
și
nr. 101 din 20 ianuarie 2009 , prin care instanța de contencios constituțional a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate a art. 31^1 alin. (2) teza finală din
Legea administrației publice locale nr. 215/2001 .
10. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 31^1 alin. (2) teza finală din
Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007.
Articolul 31
^1 a fost introdus în cuprinsul Legii nr. 215/2001
prin
art. III pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2008
privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008, aprobată prin
Legea nr. 5/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 20 februarie 2009, și are următorul cuprins: "Instanța de contencios administrativ se pronunță în cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă."
14. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 alin. (2) potrivit căruia "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți", art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea sunt invocate dispozițiile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv.
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile
art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001
au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, iar prin
Decizia nr. 792 din 3 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2010,
Decizia nr. 1.129 din 23 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 18 noiembrie 2010, și
Decizia nr. 284 din 23 mai 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 22 iulie 2013, excepția de neconstituționalitate cu acest obiect a fost respinsă ca neîntemeiată.
16. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că textul de lege criticat este constituțional, întrucât caracterul definitiv al unei hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță nu este de natură să determine îngrădirea accesului liber la justiție al persoanei interesate și nici a dreptului la un proces echitabil sau a dreptului la apărare. Curtea a precizat că dispozițiile
art. 31^1 din Legea nr. 215/2001
sunt norme cu caracter special, prin care se reglementează procedura de contestare în justiție a hotărârilor consiliilor locale privind validarea sau invalidarea mandatelor de consilier local, având în cele din urmă ca finalitate declararea ca legal constituit a consiliului local, care să exprime configurația politică, așa cum aceasta a rezultat din voința electoratului. Întregul proces de alegere și de constituire a autorităților publice locale este caracterizat prin celeritate și tocmai aceasta este și rațiunea pentru care prevederile legale criticate stabilesc termene scurte, imperative, pentru depunerea la instanță a contestației și pentru soluționarea acesteia, hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță fiind definitive.
17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția pronunțată anterior, cât și considerentele care au fundamentat-o își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
18. Distinct de acestea, Curtea constată că prevederile
art. 31^1 alin. (2) teza finală din Legea nr. 215/2001
sunt în concordanță cu dispozițiile art. 129 din Constituție, potrivit căruia, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Aceste dispoziții constituționale lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urmă să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătorești, așa cum a procedat prin prevederile de lege criticate.
19. De asemenea, în acord cu jurisprudența sa, Curtea reamintește că liberul acces la justiție nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție - și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești în condiții de egalitate, poate stabili reguli deosebite (a se vedea în acest sens,
Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
20. În plus, față de invocarea dispozițiilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la recunoașterea dreptului la cel puțin o cale de atac, Curtea precizează că dreptul la două grade de jurisdicție, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este un drept specific materiei penale, și nu domeniului electoral. Reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 165 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).
21. În ceea ce privește dispozițiile art. 53 din Constituție, invocate de asemenea de autorul excepției în motivarea acesteia, Curtea constată că nu sunt incidente în cauză.
22. În final, în susținerea criticii formulate, autorul prezentei excepții de neconstituționalitate invocă cele statuate de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, decizie prin care Curtea a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice.
23. Curtea apreciază că cele reținute prin
Decizia nr. 500 din 15 mai 2012
nu constituie un element nou, care să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie. Astfel, soluția pronunțată prin decizia amintită a fost justificată de o serie de elemente specifice, care nu se regăsesc în situația textului de lege care formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate. Dintre acestea determinante au fost faptul că dispozițiile de lege analizate prin
Decizia nr. 500 din 15 mai 2012
eliminau o cale de atac care existase în reglementarea anterioară, precum și împrejurarea că sancțiunea contravențională a fost considerată "o acuzație în materie penală", în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel că se impunea existența unui dublu grad de jurisdicție, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Consiliul Local Răzvad în Dosarul nr. 6.657/120/2013* al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 31^1 alin. (2) teza finală din
Legea administrației publice locale nr. 215/2001
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 3 martie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Popescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.