Decizia nr. 215/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, excepție ridicată de Nicolae Valentin în Dosarul nr. 8.311/105/2008** al Tribunalului Prahova - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.220D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 3 iulie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 8.311/105/2008**, Tribunalul Prahova - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, excepție ridicată de Nicolae Valentin într-o cauză penală în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, precum și a infracțiunii prevăzute de

art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 .

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că

Legea nr. 656/2002 , în ansamblul său, în forma inițială, fără a se lua în considerare aspectele extrinseci ale actelor normative care au modificat-o și completat-o, afectează dispozițiile constituționale referitoare la statul de drept, referitoare la principiul egalității în fața legii și la faptul că nimeni nu este mai presus de lege, la inițiativa legislativă și la rolul Consiliului Legislativ, deoarece, deși Guvernul inițiază proiecte de legi, iar deputații, senatorii și cetățenii propuneri legislative, potrivit art. 73 alin. (4) din Constituția nerevizuită, propunerile legislative se pot prezenta numai în forma cerută pentru proiectele de legi astfel cum este prescrisă în dispozițiile

art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă, în varianta inițială, potrivit căruia "Proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoțite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare [...]." Aceste din urmă prevederi sunt reluate în art. 28 alin. (1) lit. a) și

art. 29 din Legea nr. 24/2000 , sens în care motivarea trebuie să cuprindă cerințele care reclamă intervenția normativă, cu referire specială la insuficiențele reglementărilor în vigoare, la existența unor neconcordanțe legislative sau a unui vid legislativ, principiile de bază și finalitatea reglementării propuse, cu evidențierea elementelor noi, efectele avute în vedere, în funcție de obiectul reglementării, implicațiile pe care noua reglementare le are asupra legislației în vigoare, implicațiile asupra legislației interne, în cazul ratificării sau aprobării unor tratate ori acorduri internaționale, precum și măsurile de adaptare necesare, fazele parcurse în pregătirea proiectului și rezultatele obținute, evidențiindu-se studiile, cercetările, evaluările statistice, specialiștii consultați, preocupările de armonizare legislativă, iar pentru ordonanțele de urgență vor fi prezentate distinct împrejurările obiective și stringente ce au determinat cazul excepțional care justifică această procedură de legiferare. Or, în expunerea de motive a legii nu se găsește motivarea asupra niciuneia dintre soluțiile preconizate, ceea ce este contrar dispozițiilor art. 73 din Constituție. Prin urmare, nerespectarea acestor prevederi constituționale prin raportate la cele din

Legea nr. 24/2000

echivalează și cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora România este stat de drept.

6. Așa fiind, ca și principiul supremației Constituției, legalitatea este de esența cerințelor statului de drept, adică a preeminenței legii în reglementarea relațiilor sociale, în sensul art. 16 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege".

7. Totodată, sunt afectate și dispozițiile constituționale ale art. 79 alin. (1) referitoare la rolul Consiliului Legislativ, deoarece avizul acestei din urmă instituții a fost emis la data de 10 aprilie 2002 pentru proiectul de lege supus dezbaterii Senatului, iar ulterior proiectul adoptat de Camera Deputaților și comisia de mediere a căpătat o formă deosebită de cea vizată inițial de Consiliul Legislativ. În acest sens, prin

Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 , paragraful III.3, Curtea Constituțională a statuat că "avizul dat de Consiliul Legislativ se referea la propunerea legislativă privind unele măsuri pentru organizarea administrației publice și că proiectul de lege adoptat de Senat a căpătat o formă deosebită de cea avizată inițial de Consiliu. În această situație, era de apreciat dacă nu ar fi fost cazul ca pentru amendamentele formulate în cadrul comisiei să se fi solicitat punctul de vedere al Consiliului Legislativ, având suportul constituțional în art. 79 alin. (1) din Legea fundamentală și cel regulamentar în art. 99 alin. (7) din Regulamentul Camerei Deputaților".

8. De asemenea, din perspectiva criticilor intrinseci, se susține că prevederile

art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002

încalcă dispozițiile constituționale referitoare la România ca stat de drept și la obligativitatea respectării Constituției și a legilor, la obligațiile statului român și la tratatele ratificate de Parlament care fac parte din dreptul intern, la tratatele internaționale privind drepturile omului, la prezumția de nevinovăție și la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, deoarece legiuitorul reglementează infracțiunea de spălare a banilor pornind de la prezumția că persoana acuzată a săvârșit o altă infracțiune, însă fără a se menționa despre existența unei hotărâri definitive cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni, lipsind verdictul de culpabilitate stabilit în mod legal. În practica judecătorească, de cele mai multe ori, se dispune condamnarea concomitentă a persoanei acuzate atât pentru infracțiunea premisă (principală), cât și pentru infracțiunea de spălare a banilor, situație care este de natură a anula prevederile constituționale ale art. 23 alin. (11) și art. 6 paragraful 2 din Convenție.

9. Totodată, în virtutea principiului non bis in idem, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit încă o dată pentru aceeași faptă pentru care a fost deja urmărit sau condamnat. De aceea, participantul la infracțiunea premisă (principală) nu poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor, dacă are calitatea de subiect activ al infracțiunii premisă, el devenind deținător al bunurilor prin săvârșirea acestei infracțiuni. Așa fiind, scopul sintagmei "cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni" este acela de a exclude din sfera subiecților activi persoanele care au săvârșit infracțiunea premisă.

10. În sfârșit, sunt afectate și prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), deoarece dispozițiile criticate sunt redactate deficitar, fiind lipsite de precizie și claritate.

11. Tribunalul Prahova - Secția penală, contrar

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

12. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

13. Guvernul apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv la

Decizia nr. 856 din 24 iunie 2010 .

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de către autor, îl constituie dispozițiile

Legii nr. 656/2002 , în ansamblul său, în forma adoptată în anul 2002, fără a se lua în considerare actele normative ulterioare care au modificat-o și completat-o, precum și dispozițiile

art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, astfel cum au fost modificate prin

art. 111 din Legea nr. 187/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Cu toate acestea, Curtea constată că, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, obiect al excepției îl constituie numai dispozițiile

art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 . Prin urmare, ținând seama de exigențele

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea constată că este sesizată în mod legal numai cu excepția de neconstituționalitate a acestor din urmă prevederi, care au următorul conținut:

- Art. 29 alin. (1) lit. a) și b): "(1) Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni."

17. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) referitor la România ca stat de drept și la obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la obligațiile statului român și la tratatele ratificate de Parlament care fac parte din dreptul intern, art. 16 alin. (2) potrivit căruia Nimeni nu este mai presus de lege, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, art. 73 referitor la Inițiativa legislativă și art. 79 alin. (1) referitor la rolul Consiliului Legislativ, ultimele două din Constituția nerevizuită, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 2 referitor la prezumția de nevinovăție din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 4 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, din perspectiva criticilor intrinseci, aceeași soluție legislativă a mai fost supusă cenzurii sale prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 299 din 23 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 6 mai 2010, și

Deciziei nr. 889 din 16 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 14 noiembrie 2007, Curtea a statuat că nu poate fi reținută critica potrivit căreia

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002

ar aduce atingere prevederilor art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră principiul non bis in idem, întrucât, pentru ca acest principiu de drept procesual penal să își găsească aplicare, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată. În situația concursului de infracțiuni, însă infractorului i se aplică o pedeapsă principală, fără ca prin aceasta să fie încălcate în vreun fel dispozițiile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

19. Totodată, nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 2 referitor la prezumția de nevinovăție din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât, potrivit jurisprudenței sale, conceptul de "infracțiune" este folosit de legiuitor generic pentru a acoperi multitudinea de "infracțiuni bază" din care pot proveni bunurile (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 889 din 16 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 14 noiembrie 2007).

20. În ceea ce privește critica referitoare la aspectul lipsei de claritate și previzibilitate, se constată că prin

Decizia nr. 73 din 27 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 10 februarie 2011, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 29 stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operațiunilor săvârșite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracțiune. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă și de previzibilă, astfel încât să permită cetățeanului să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea. Astfel, în Hotărârea din 25 august 1998, pronunțată în Cauza Hertel împotriva Elveției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că previzibilitatea legii nu trebuie neapărat să fie însoțită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să știe să se adapteze schimbărilor de situație. Există multe legi care se servesc, prin forța lucrurilor, de formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare depinde de practică, așa cum se întâmplă și în cazul judecătorului român. Și în Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că legea internă pertinentă care înglobează atât dreptul scris, cât și pe cel nescris trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate, care pot apela la nevoie la sfatul unui specialist, să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Așa fiind, o lege care atribuie o putere de apreciere (cum este, în speță, cazul autorităților chemate să aplice legea) nu contravine, în principiu, acestei exigențe.

21. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, Curtea constată că argumentele și soluția din deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolae Valentin în Dosarul nr. 8.311/105/2008** al Tribunalului Prahova - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 aprilie 2016.