Decizia nr. 88/2016

Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969 și art. 301 din Codul penal, excepție ridicată de Ingrid Vasilica Istrate în Dosarul nr. 8.716/270/2014 al Judecătoriei Onești. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.435D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta arată că autoarea excepției solicită modificarea textului de lege criticat în sensul de a se prevedea în conținutul constitutiv al infracțiunii că fapta reprezintă infracțiune numai atunci când interesele publice au fost lezate, solicitându-se, astfel, redefinirea textului. Având în vedere aceste aspecte solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Încheierea din 21 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 8.716/270/2014, Judecătoria Onești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969 și art. 301 din Codul penal, excepție ridicată de Ingrid Vasilica Istrate cu ocazia soluționării unei cauze penale privind autoarea excepției, care a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea a trei fapte prevăzute de art. 253^1 din Codul penal din 1969.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că dispozițiile de lege criticate nu sunt suficient de riguros formulate, lipsindu-le claritatea și previzibilitatea, astfel încât destinatarul normei nu este atenționat asupra faptului că este pasibil de o sancțiune penală ori de câte ori emite un act sau participă la luarea unei decizii în beneficiul uneia dintre persoanele prevăzute de text, chiar dacă a respectat toate dispozițiile prevăzute de lege și și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu. Astfel, este necesar ca legiuitorul să prevadă în conținutul constitutiv că fapta reprezintă infracțiune numai dacă interesele publice au fost lezate. Din examinarea normei nu se poate deduce ce atingere se aduce valorii sociale ocrotite, și anume bunei desfășurări a activității de serviciu sau intereselor legale ale unei persoane, în condițiile în care toate atribuțiile sunt exercitate în mod corect. Lipsa unei definiții coerente a noțiunii de conflict de interese, precum și contradicțiile existente între Codul penal și
Legea nr. 161/2003
sporesc lipsa de previzibilitate a normelor de lege criticate.
6. În continuare arată că textele de lege criticate consacră o prezumție absolută de vinovăție, pentru reținerea infracțiunii fiind suficient să se constate că funcționarul public a emis un act sau a participat la luarea unei decizii ce vizează una dintre persoanele prevăzute de lege. În acest context și dreptul la apărare, garantat de art. 24 din Constituție, devine unul iluzoriu, întrucât nu are nicio relevanță că subiectul activ nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, iar folosul patrimonial este unul cuvenit, reprezentând echivalentul unei contraprestații, după cum este irelevant sub aspectul existenței infracțiunii că nu au fost vătămate interesele legitime ale vreunei persoane fizice sau juridice.
7. Judecătoria Onești apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază că scopul urmărit prin reglementarea infracțiunii de conflict de interese a fost acela de a crea premisele legale desfășurării activităților de serviciu într-un cadru de imparțialitate și integritate a exercitării funcțiilor și demnităților publice, incriminarea faptei având un rol disuasiv pentru persoanele care ocupă astfel de funcții în ceea ce privește obținerea de foloase materiale pentru sine sau pentru subiectele de drept enumerate de textul de lege. Or, această cerință este apreciată ca fiind esențială pentru derularea normală a relațiilor sociale referitoare la activitatea funcționarilor publici, întrucât asigură încrederea cetățenilor în autoritățile și instituțiile statului. Totodată, arată că prin formularea textelor ce incriminează faptele de conflict de interese nu s-a adus atingere prezumției de nevinovăție, orice persoană fiind considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
8. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate, ce au un conținut aproape identic, nu aduc atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază orice persoană până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare. Mai mult, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prezumția de nevinovăție este încălcată "dacă, fără stabilirea legală prealabilă a culpabilității unui învinuit și, îndeosebi, fără ca acesta din urmă să aibă ocazia să-și exercite drepturile de apărare, o decizie judiciară care îl privește reflectă sentimentul că este vinovat" (Cauza Minelli împotriva Elveției, 1983).
10. În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale ale art. 24 arată că prevederile legale criticate nu aduc atingere principiului constituțional potrivit căruia dreptul la apărare este garantat. Textele legale criticate nu conțin norme care prin natura lor îngrădesc autoarei excepției de neconstituționalitate posibilitatea de a se apăra, prevalându-se de toate garanțiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil.
11. În continuare apreciază că dispozițiile de lege criticate întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate pe care un act normativ trebuie să le îndeplinească. Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție arată că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. În acest context, dispozițiile art. 253^1 din Codul penal din 1969 trebuie corelate cu cele ale art. 145 și 147 din același act normativ, iar prevederile art. 301 din Codul penal trebuie corelate cu cele ale art. 175 din același act normativ. Astfel cum Curtea Constituțională a statuat, interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 253^1 din Codul penal din 1969 și art. 301 din Codul penal, cu următorul conținut:
- Art. 253^1 din Codul penal din 1969: "Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă.
Dispozițiile alin. 1 nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.";
- Art. 301 din Codul penal: "(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative."
15. În opinia autoarei excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 23 referitor la libertatea individuală și art. 24 referitor la dreptul la apărare.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin
Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, a statuat cu valoare de principiu că dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerințele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere jurisprudența proprie și pe cea a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la condițiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituției și Convenției. Astfel, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii.
17. De asemenea, Curtea observă că, prin
Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragraful 16, cu privire la art. 1 alin. (5) din Constituție, a reținut că, potrivit dispozițiilor
art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dacă o noțiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înțelesuri diferite, semnificația acestora în context se stabilește prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devin obligatorii pentru actele normative din aceeași materie. În același sens, prin
Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31, Curtea Constituțională a statuat că o noțiune legală poate avea un conținut și înțeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiția ca legea care utilizează termenul respectiv să îl și definească.
18. Referitor la dispozițiile de lege criticate, Curtea observă că infracțiunea de conflict de interese a fost reglementată pentru prima dată în legislația penală românească, într-o formă similară celei prevăzute la art. 301 din Codul penal în vigoare, prin art. 253^1 din Codul penal din 1969, articol introdus în cuprinsul acestui din urmă cod prin
art. 1 pct. 61 din Legea nr. 278/2006
pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006.
19. În ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunii, Curtea reține că acesta desemnează totalitatea condițiilor prevăzute în norma de incriminare cu privire la actul de conduită interzis (sub aspect obiectiv și subiectiv) pe care trebuie să îl realizeze subiectul pentru a înfrânge legea penală și a da naștere raportului penal de conflict. Deci conținutul constitutiv al infracțiunii îl constituie totalitatea condițiilor cerute de lege cu privire la latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii. În acest context, referitor la subiectul activ al infracțiunii de conflict de interese, Curtea remarcă că atât în reglementarea Codului penal din 1969, cât și în noua reglementare, acesta este calificat, și anume funcționarul public. Privitor la noțiunea de funcționar public, Curtea, prin
Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, făcând referire la Codul penal din 1969, a reținut că semnificația din dreptul penal a acestei noțiuni nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ. Așa cum s-a arătat și în literatura juridică, potrivit legii penale, noțiunile de "funcționar public" și de "funcționar" au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. În doctrină s-a mai arătat că, în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut și regim juridic. Totodată, prin
Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 , precitată, paragraful 17, făcând referire la art. 175 și 301 din Codul penal, Curtea, având în vedere definiția dată funcționarului public în sensul Codului penal, funcționarul public prevăzut de
Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, se identifică întotdeauna cu subiectul activ al infracțiunii de conflict de interese, noțiunea de funcționar public, în sensul legii penale, fiind însă mai cuprinzătoare. De asemenea, prin
Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 , precitată, paragrafele 18 și 19, Curtea a analizat și noțiunile de "soț", "rudă", "afin" și cea de "raporturi de muncă". În concluzie, Curtea a reținut că noțiunile de mai sus îndeplinesc exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție.
20. În continuare, referitor la scopul urmărit prin reglementarea infracțiunii de conflict de interese, Curtea, prin
Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014 , precitată, a reținut că acesta se circumscrie creării premiselor legale desfășurării activităților de serviciu într-un cadru de imparțialitate și integritate a exercitării funcțiilor și demnităților publice, incriminarea faptei având un rol disuasiv pentru persoanele care ocupă astfel de funcții în ceea ce privește obținerea de foloase materiale pentru sine sau pentru subiectele de drept enumerate de textul de lege. Această cerință este apreciată ca fiind esențială pentru derularea normală a relațiilor sociale referitoare la activitatea funcționarilor publici, întrucât asigură încrederea cetățenilor în autoritățile și instituțiile statului.
21. Totodată, Curtea reține că, potrivit art. 13 pct. 1 și 2 din Recomandarea nr. R (2000)10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei privind codurile de conduită pentru funcționarii publici, adoptată la 11 mai 2000 la a 106-a sesiune a sa, conflictul de interese se naște în situația în care un funcționar public are un interes personal de natură să influențeze sau să pară a influența exercitarea imparțială și obiectivă a funcțiilor sale oficiale. Interesul personal al funcționarului public cuprinde orice avantaj pentru el însuși sau ea însăși sau în favoarea familiei sale, a părinților, prietenilor sau persoanelor apropiate, sau a persoanelor sau organizațiilor cu care el sau ea au avut relații de afaceri sau politice. El cuprinde de asemenea orice obligație financiară sau civilă la care este constrâns funcționarul public. De asemenea, potrivit Ghidului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru rezolvarea conflictului de interese în administrația publică, un "conflict de interese" implică un conflict între datoria față de public și interesele personale ale unui funcționar public, în care funcționarul public are interese, în calitatea sa de persoană privată, care ar putea influența necorespunzător îndeplinirea obligațiilor și responsabilităților oficiale. Astfel, Curtea apreciază că obiectul juridic special al infracțiunii de conflict de interese este reprezentat de relațiile sociale a căror naștere, dezvoltare și desfășurare sunt posibile numai prin îndeplinirea cu corectitudine, de către funcționarii publici, a îndatoririlor de serviciu, ceea ce presupune respectarea de către aceștia a principiilor legalității, imparțialității, obiectivității, integrității, transparenței, deciziei și supremației interesului public.
22. Totodată, Curtea reține că infracțiunea de conflict de interese este o infracțiune de serviciu, care presupune un pericol concret, deoarece nu este suficient ca funcționarul să îndeplinească un act, ci trebuie ca acel act să fi produs direct sau indirect un folos material/patrimonial pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. Astfel, în ceea ce privește critica potrivit căreia din textul incriminator nu se poate deduce ce atingere se aduce valorii sociale ocrotite prin săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, fiind necesar ca legiuitorul să prevadă în conținutul constitutiv că fapta constituie infracțiune numai dacă interesele publice au fost lezate, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi reținută. Interesul public lezat prin săvârșirea faptei este reprezentat de interesul general al societății ca persoanele care dețin funcții publice să ia, în îndeplinirea atribuțiilor lor de serviciu, decizii imparțiale și legitime. Astfel îndeplinirea, de către persoana care deține o funcție publică, a atribuțiilor sale fără obiectivitate și fără respectarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și a supremației interesului public are ca efect direct prejudicierea interesului public, afectând încrederea cetățenilor în instituțiile statului, fără a fi necesară specificarea în textul incriminator că fapta constituie infracțiune numai dacă interesele publice au fost lezate.
23. În ceea ce privește critica potrivit căreia dreptul la apărare, garantat de art. 24 din Constituție, devine unul iluzoriu, întrucât nu are nicio relevanță că subiectul activ nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, iar folosul patrimonial este unul cuvenit, reprezentând echivalentul unei contraprestații, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută. Analizând conținutul constitutiv al infracțiunii de conflict de interese, Curtea, prin
Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014 , precitată, a constatat, cu privire la introducerea în cuprinsul alin. (1) al art. 253^1 din Codul penal din 1969, normă ce reglementa infracțiunea de conflict de interese, a noțiunii de "folos material necuvenit", că prevederea condiției caracterului necuvenit al folosului material obținut este lipsită de fundament, în raport cu obiectul juridic special al acestei infracțiuni, respectiv relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condițiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice. Potrivit celor statuate de Curte în decizia anterior referită, conflictul de interese nu poate presupune doar obținerea unor foloase materiale necuvenite, ci obținerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmărește sancționarea unor situații în care sunt încălcate normele legale care conferă temei și justificare obținerii unor foloase materiale, ci a situațiilor în care exercitarea imparțială a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public ar putea fi afectată.
24. În continuare, Curtea reține că, prin
Decizia nr. 46 din 16 februarie 2016 *), nepublicată, încă, la data pronunțării prezentei decizii, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969 și a constatat că prevederile art. 24 din Constituție conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 25 aprilie 2016.
──────────
25. De asemenea, Curtea observă că, prin
Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 , precitată, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispozițiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională. Totodată, Curtea observă că, potrivit prevederilor
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Întrucât actul de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate a fost pronunțat pe data de 21 septembrie 2015, iar constatarea neconstituționalității textului criticat a intervenit, prin
Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 , după data actului de sesizare anterior referit, urmează ca excepția de neconstituționalitate referitoare la sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispozițiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate referitoare la sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispozițiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Ingrid Vasilica Istrate în Dosarul nr. 8.716/270/2014 al Judecătoriei Onești.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 253^1 din Codul penal din 1969 și ale art. 301 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Onești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 23 februarie 2016.

──────────
*)
Decizia nr. 46 din 16 februarie 2016