Decizia nr. 293/2016

Articol unic

Se desemnează în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune, pentru o perioadă de 4 ani, începând cu data de 22 martie 2016, membrii titulari și membrii supleanți prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 22 martie 2016. [...]

Anexa

Componența Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune

I. Membri titulari

II. Membri supleanți

Irina Radu

Elena Anca Dindirică

Doina Gradea

Smaranda Vornicu Shalit

Alfred Bulai

Lucian Romașcanu

Ionica Stănciulescu

Adriana-Silvia Mesesian

Radu Carp

Cristian Vasile Petcu

Nagy Debreczeni Hajnal

Rostas-Peter Istvan

Ruxandra Garofeanu

Georgiana-Irina Lazăr

Valeriu Cristian Hadji-Culea

Gheorghe Bălăsoiu

Raico Cornea

Andreea-Julika Ghiță

Christel Țopescu

Ana-Maria Sandu

George Orbean

Monica Simona Ghiurco

Cornel Mihalache

Gabriel Teodor Giurgiu

Luminița Velciu."

- Dispozițiile

art. 19 alin. (1) și alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994

privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, au următorul conținut: "(1) Membrii Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune, respectiv al Societății Române de Televiziune, sunt desemnați prin votul majorității deputaților și senatorilor în ședința comună a celor două Camere. [...]

(7) Președintele Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune, respectiv al Societății Române de Televiziune, se numește de către Parlament, în ședință comună, dintre membrii titulari ai consiliilor, la propunerea comisiilor permanente de specialitate, cu respectarea procedurilor de audiere și de vot prevăzute în acest articol. [...]"

- Curtea va examina dacă refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcție a domnului George Orbean în funcția de director general al Societății Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, și de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcția de director general al Societății Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016, constituie o împrejurare care este de natură a încălca principiul colaborării loiale între Parlament și Curtea Constituțională, consacrat de dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 142 și art. 147 alin. (4) din Constituție.

18. Autorii sesizării susțin că hotărârea Parlamentului și dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 76 alin. (2) referitor la majoritatea simplă de adoptare a hotărârilor Parlamentului.

19. În vederea soluționării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilității fiecărui capăt de cerere.

20. Analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la hotărârea Parlamentului trebuie realizată prin raportare la art. 146 lit. l) din Constituție și

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori."

21. Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre care aparține plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, sesizarea fiind formulată de un număr de 82 de deputați și 26 de senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal, care potrivit dispozițiilor legale, au calitatea de titulari ai sesizării.

22. În continuare, Curtea va analiza îndeplinirea în prezenta cauză a altor condiții de admisibilitate a sesizării, care nu sunt stipulate explicit de lege, dar care reprezintă rezultatul interpretării textelor de lege, dat de Curte în jurisprudența sa anterioară. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituționalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competențe, hotărâri care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional (a se vedea

deciziile nr. 53 și 54 din 25 ianuarie 2011 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011,

Decizia nr. 307 din 28 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012,

Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012).

23. De asemenea, Curtea Constituțională a mai stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituționalitate, norma de referință trebuie să fie de rang constituțional pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicție între hotărârile menționate la

art. 27 din Legea nr. 47/1992 , pe de o parte, și exigențele procedurale și substanțiale impuse prin dispozițiile Constituției, pe de altă parte. Așadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanță constituțională, și nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaților, plenului Senatului și plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituționalitate, dacă în susținerea criticii de neconstituționalitate sunt invocate dispoziții cuprinse în Constituție. Invocarea acestor dispoziții nu trebuie să fie formală, ci efectivă ( Decizia nr. 307 din 28 martie 2012 ,

Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012

și

Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015).

24. Dispozițiile art. 31 alin. (5) din Constituție prevăd că "Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică". Potrivit

art. 1 și 2 din Legea nr. 41/1994 , Societatea Română de Televiziune este o persoană juridică înființată în scopul prestării unui serviciu public autonom de interes național. Chiar dacă denumirea persoanei juridice nu este cuprinsă în mod expres în textul Constituției, serviciul ca atare, precum și activitatea pe care acesta o prestează sunt prevăzute în mod expres de art. 31 alin. (5) din Constituție. Totodată, controlul parlamentar asupra acesteia, precum și obligația de a fi organizată potrivit unei legi organice sunt prevăzute tot prin textul Constituției. Prin urmare, întrucât existența acestui serviciu public este prevăzută de norma constituțională, rezultă că Legea fundamentală a conferit acestuia o importanță constituțională.

25. În privința hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional, Curtea a reținut că norma de referință, în cadrul controlului de constituționalitate exercitat, poate fi atât o dispoziție de rang constituțional, cât și una infraconstituțională, ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. O atare orientare a Curții este dată de domeniul de maximă importanță în care intervin aceste hotărâri - autorități și instituții de rang constituțional -, astfel încât și protecția constituțională oferită autorităților sau instituțiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecință. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaților, plenului Senatului și plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional pot fi supuse controlului de constituționalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituțională.

26. În aplicarea acestor considerente, a căror putere de lucru judecat și obligativitate nu pot fi puse la îndoială, Curtea reține că obiectul

Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016 , respectiv desemnarea membrilor Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune, se situează în materia organizării și funcționării unei instituții de rang constituțional. De asemenea, pentru a ne raporta la noțiunile menționate în jurisprudența Curții, respectiv valori, principii sau reguli constituționale, în speță, critica de neconstituționalitate a hotărârii vizează nemijlocit norma consacrată de art. 76 alin. (2) din Constituție, care stabilește cvorumul decizional de adoptare a hotărârilor Parlamentului.

27. Având în vedere cele precizate, Curtea apreciază că sesizarea având ca obiect

Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016

îndeplinește condițiile de admisibilitate.

28. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 alin. (1) și alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 , Curtea reține că o lege în vigoare poate face obiect al controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, respectiv al dispozițiilor

art. 29-31 din Legea nr. 47/1992 , ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate. Prin urmare, analiza îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a sesizării cu un atare obiect trebuie realizată prin raportare la aceste dispoziții legale.

29. Art.146 lit. d) din Constituție prevede că instanța constituțională "hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului", în vreme ce

art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992

stabilește că "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

30. Prin urmare, sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța judecătorească sau de arbitraj comercial în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o hotărâre care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora [ art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ]. De asemenea, potrivit art. 146 lit. d) teza finală din Constituție și

art. 32 din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului, independent de existența vreunui cadru procesual.

31. Analizând prezenta sesizare prin raportare la dispozițiile constituționale și legale, Curtea observă că aceasta nu întrunește condițiile de admisibilitate privind cadrul procesual în care poate fi invocată excepția de neconstituționalitate și titularii sesizării, respectiv actul de sesizare a Curții nu îl constituie o hotărâre a unei instanțe judecătorești sau de arbitraj, iar autorii sesizării nu sunt părți într-un litigiu pendinte. Într-o atare împrejurare, Curtea nu poate constata, pe calea verificării controlului de constituționalitate a unei hotărâri a Parlamentului, neconstituționalitatea unor dispoziții legale, chiar dacă acestea constituie temeiul juridic al adoptării respectivei hotărâri, o atare competență putând fi exercitată numai ca urmare a unei sesizări formulate în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție.

32. În concluzie, Curtea apreciază că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării privind neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 19 alin. (1) și alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 , formulată direct de un număr de 82 de deputați și 26 de senatori aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal.

33. Cu privire la sesizarea privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament și Curtea Constituțională, consacrat de dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 142 și art. 147 alin. (4) din Constituție, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcție a domnului George Orbean în funcția de director general al Societății Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, și de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcția de director general al Societății Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016, Curtea reține că, în jurisprudența Curții Constituționale (a se vedea

Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015), a fost recunoscută deosebirea esențială dintre atribuțiile Curții Constituționale de verificare a constituționalității și atribuțiile care implică verificarea unor fapte constituționale. În mod evident, refuzul Parlamentului de a redacta o hotărâre care vizează îndeplinirea unei atribuții constituționale, recte controlul parlamentar asupra unei instituții de rang constituțional, constituie un fapt juridic, iar constatarea încălcării unor dispoziții constituționale într-o atare circumstanță presupune analiza existenței unui conflict juridic de natură constituțională între autorități ale statului. Pentru a califica situația dedusă controlului drept un conflict juridic de natură constituțională, este nevoie, însă, să se rețină existența unor acte, acțiuni, inacțiuni ale unei/unor autorități publice care intră în conflict, iar cererea de soluționare a conflictului trebuie să provină de la unul dintre titularii dreptului de sesizare a Curții Constituționale expres prevăzuți de dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție. Astfel, pentru a exercita competența prevăzută de Constituție, Curtea trebuie să fie sesizată la cererea "Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a prim-ministrului sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii". Subiectele de drept pe care Legea fundamentală le îndrituiește a sesiza Curtea sunt limitativ prevăzute, dispoziția constituțională nedistingând după cum autoritățile pe care le reprezintă sunt sau nu părți în conflictul cu care sesizează Curtea.

34. Examinând sesizarea formulată, Curtea constată că senatorii și deputații nu se află printre subiectele de drept îndrituite să formuleze cererea cu privire la soluționarea unui pretins conflict juridic de natură constituțională dintre autorități ale statului, astfel încât cererea cu un atare obiect nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

35. Analiza constituționalității

Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016 . Potrivit art. 31 alin. (5) teza a treia din Constituție, "Organizarea acestor servicii [n.r. serviciile publice de radio și de televiziune] și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică". În ceea ce privește modalitatea de exercitare a controlului parlamentar asupra activității Societății Române de Televiziune, art. 65 alin. (2) lit. k) din Constituție prevede că Parlamentul își desfășoară lucrările în ședințe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorității deputaților și senatorilor, pentru îndeplinirea altor atribuții care, potrivit Constituției sau regulamentului, se exercită în ședință comună. Astfel, în temeiul art. 13 pct. 21 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 19 ianuarie 2016, potrivit căruia "Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în ședințe comune pentru: [...] 21. efectuarea altor numiri în funcții care, potrivit legii, intră în competența Parlamentului", coroborat cu

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 , conform căruia "Membrii Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune, respectiv al Societății Române de Televiziune, sunt desemnați prin votul majorității deputaților și senatorilor în ședința comună a celor două Camere", Parlamentul României a adoptat

Hotărârea nr. 5/2016

prin care desemnează membrii Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune.

36. Analizând preambulul hotărârii supuse controlului de constituționalitate, Curtea observă că Senatul și Camera Deputaților, în ședința comună, și-au întemeiat hotărârea pe dispozițiile

art. 19 din Legea nr. 41/1994 , care prevăd votul majorității deputaților și senatorilor pentru adoptarea actului respectiv. Mai mult, Parlamentul nu face mențiunea expresă în cuprinsul hotărârii despre temeiul constituțional în baza căruia a fost adoptat acest act. O atare mențiune este obligatorie în condițiile în care procedura de adoptare a actelor Parlamentului este prevăzută în Constituție, iar temeiurile de drept în virtutea cărora sunt adoptate respectivele acte constituie criterii de evaluare a constituționalității lor.

37. Pornind de la aceste premise, Curtea reține cele statuate în jurisprudența sa, respectiv în

Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015 , la paragrafele 27-29. În ceea ce privește adoptarea hotărârilor fiecărei Camere sau ale Camerelor reunite ale Parlamentului, Legea fundamentală stabilește, în cuprinsul art. 76 alin. (1) și (2), cvorumul decizional necesar adoptării acestor acte juridice, realizând o distincție între hotărârile parlamentare care se adoptă cu majoritatea absolută de voturi, recte cele referitoare la adoptarea sau modificarea regulamentelor parlamentare, și hotărârile care se adoptă cu majoritatea simplă de voturi. Așadar, se constată că, potrivit dispozițiilor constituționale, în condițiile respectării cvorumului legal de ședință, regula care guvernează adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea cvorumului decizional al majorității simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor și/sau deputaților prezenți la ședință, excepțiile de la această regulă fiind expres prevăzute de Legea fundamentală. Astfel, pe lângă situația reglementată de art. 76 alin. (1) referitoare la hotărârile prin care se adoptă sau se modifică regulamentele parlamentare, Constituția mai prevede patru situații în care Parlamentul, în Camere reunite, adoptă hotărâri cu votul majorității absolute a membrilor săi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor și deputaților, și anume în cazurile care privesc: suspendarea Președintelui României - art. 95 alin. (1), acordarea încrederii Guvernului - art. 103 alin. (3), adoptarea unei moțiuni de cenzură prin care se retrage încrederea Guvernului - art. 113 alin. (1) sau adoptarea unei moțiuni de cenzură în procedura angajării răspunderii Guvernului - art. 114 alin. (2). De asemenea, Constituția cere întrunirea unei majorități calificate de vot, respectiv două treimi din numărul deputaților și senatorilor, în cazul hotărârii adoptate în ședința comună a Camerelor Parlamentului prin care Președintele României este pus sub acuzare pentru înaltă trădare. Din analiza acestor dispoziții constituționale, rezultă că toate hotărârile adoptate de Camera Deputaților sau de Senat, în ședințe separate, cu excepția celor referitoare la regulamentele proprii de organizare și funcționare, urmează regula stabilită de dispozițiile art. 76 alin. (2) din Constituție, respectiv se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți în fiecare Cameră.

38. În aplicarea dispozițiilor constituționale este jurisprudența constantă a Curții Constituționale care, prin

Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, a constatat că art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, potrivit căruia cererea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului "se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților", contravine art. 76 alin. (2) din Constituție și, în consecință, este neconstituțional. De asemenea, prin

Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, instanța constituțională a constatat că dispozițiile art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului, care prevedeau că hotărârea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului "se adoptă cu votul majorității senatorilor", sunt neconstituționale prin raportare la prevederile art. 76 alin. (2) din Constituție. În fine, pentru același fundament constituțional, prin

Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, au fost declarate neconstituționale prevederile

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului, care dispuneau că hotărârea prin care Parlamentul își exprimă punctul de vedere asupra referendumului inițiat de Președintele României se adoptă "cu votul majorității deputaților și senatorilor".

39. Pe de altă parte, Curtea a mai reținut că autonomia regulamentară dă dreptul Camerelor Parlamentului de a dispune cu privire la propria organizare și procedurile de desfășurare a lucrărilor parlamentare. Ea constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice și poate opera exclusiv în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală. Autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreționar, abuziv, cu încălcarea atribuțiilor constituționale ale Parlamentului sau a normelor imperative privind procedura parlamentară. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfășurarea activităților parlamentare în scopul îndeplinirii atribuțiilor constituționale ale forului legislativ și trebuie interpretate și aplicate cu bună-credință și în spiritul loialității față de Legea fundamentală (a se vedea

Decizia Curții Constituționale nr. 209 din 7 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, și

Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015 , precitată).

40. În această lumină, relevante sub aspectul supus analizei Curții sunt cele statuate de instanța constituțională prin

Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015. Curtea a reținut că "legiuitorul trebuie să se raporteze la reglementările ce reprezintă un reper de claritate, precizie și previzibilitate, iar erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securități sporite a raporturilor juridice [...]; mutatis mutandis, activitatea parlamentară trebuie să se orienteze după aceleași reguli, în sensul de a se raporta la Constituție și jurisprudența Curții Constituționale, ceea ce echivalează cu îndepărtarea de la o reglementare legală care pune aceleași probleme de constituționalitate precum cea analizată în cauza de față". Mai mult, prin aceeași decizie, Curtea a statuat că "Senatul nu are opțiunea de a alege între aplicarea unei legi (organice, în cazul de față) sau a Constituției, din moment ce art. 1 alin. (5) consacră, în mod expres, supremația Constituției și respectarea acesteia, iar art. 76 alin. (2) din Constituție și jurisprudența Curții Constituționale sunt neechivoce cu privire la majoritatea de vot necesară a fi întrunită pentru adoptarea hotărârilor parlamentare, altele decât cele care privesc ipotezele de excepție reglementate prin Constituție" (paragraful 31). "Pe de altă parte, este evident că sediul materiei pentru stabilirea majorității de vot necesare adoptării actelor Parlamentului îl constituie Constituția, iar reglementările acesteia în această materie pot fi reluate în regulamentele parlamentare, și nu în legi. De aceea, într-o bună tehnică legislativă, legile care prin obiectul lor de reglementare se află într-o conexiune cu regulamentele parlamentare ar putea cuprinde o normă de trimitere la textul din Regulamentul Senatului/Camerei Deputaților care reglementează majoritatea de vot necesar a fi întrunită [...], după caz; de altfel, chiar și în lipsa unei astfel de trimiteri, este de la sine înțeles că hotărârea se adoptă potrivit art. 76 alin. (2) din Constituție" (paragraful 32).

41. În plus, Curtea subliniază că verificarea constituționalității extrinseci a unui act dintre cele care, potrivit Constituției, pot fi supuse controlului de constituționalitate, respectiv legile, ordonanțele Guvernului, hotărârile Parlamentului, vizează regularitatea formală a acestuia, adică îndeplinirea condițiilor impuse la nivel constituțional pentru adoptarea sau, după caz, emiterea acestuia. Astfel, prin

Decizia nr. 161 din 17 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 21 mai 2015, Curtea a reținut că "menționarea formulei de atestare a legii constituie o cerință de formă a actului normativ în cauză, astfel că, în analizarea unei critici de neconstituționalitate formulată din perspectiva lipsei acesteia, Curtea Constituțională va proceda la efectuarea unui control al constituționalității extrinseci a respectivului act normativ". Potrivit dispozițiilor

art. 46 alin. (7) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normativ, "Formula de atestare a legalității adoptării legii va avea următorul cuprins: Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) sau (2), după caz, din Constituția României, republicată." Curtea apreciază că aceste dispoziții legale sunt aplicabile mutatis mutandis și în cazul adoptării hotărârilor Parlamentului. De altfel, în practica constantă a Camerelor Parlamentului, ori de câte ori Camera Deputaților sau Senatul, în ședințe separate sau comune, adoptă hotărâri, în cuprinsul acestora se reține următoarea formulă redacțională "Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților/Senat în ședința din (...), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1)/art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată." Or, în cazul de față, Parlamentul nu face mențiunea expresă în cuprinsul hotărârii despre temeiul constituțional în baza căruia a fost adoptat acest act, împrejurare ce afectează regularitatea formală a actului adoptat. Pe de altă parte, întrucât

Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016

nu se încadrează în ipotezele prevăzute de Constituție pentru care este necesară majoritatea absolută sau calificată pentru adoptare, rezultă că aceasta urmează regula stabilită de dispozițiile art. 76 alin. (2) din Constituție, respectiv a fost adoptată cu votul majorității membrilor prezenți la ședința comună a celor două Camere.

42. În concluzie, Curtea constată că, în acord cu jurisprudența instanței constituționale,

Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016

a fost adoptată cu respectarea prevederilor consacrate de art. 76 alin. (2) din Legea fundamentală, astfel încât criticile de neconstituționalitate formulate urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

43. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al

art. 1, 3, 10 și 27 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi, în ceea ce privește

Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016

privind desemnarea membrilor Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune, și cu unanimitate de voturi, în ceea ce privește dispozițiile

art. 19 alin. (1) și alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994

privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune și sesizarea privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament și Curtea Constituțională, consacrat de dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 142 și art. 147 alin. (4) din Constituție, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcție a domnului George Orbean în funcția de director general al Societății Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, și de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcția de director general al Societății Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate și constată că

Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016

privind desemnarea membrilor Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune este constituțională în raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 alin. (1) și alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994

privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune.

3. Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament și Curtea Constituțională, consacrat de dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 142 și art. 147 alin. (4) din Constituție, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcție a domnului George Orbean în funcția de director general al Societății Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, și de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcția de director general al Societății Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016.

Decizia este definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui Senatului și Președintelui Camerei Deputaților și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 mai 2016.