Decizia nr. 324/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249-art. 256 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea "Astrid Total" - S.R.L. din Pitești în Dosarul nr. 3.958/109/2015 al Tribunalului Argeș - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.495D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepției domnul avocat Augustin Zăbrăuțanu din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției care solicită, în esență, admiterea excepției de neconstituționalitate. Se apreciază că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale prevăzute de art. 21, 24, 44 și 53, deoarece nu reglementează condițiile impunerii măsurilor asigurătorii, un termen rezonabil pentru care acestea sunt dispuse și nici măcar un interval de verificare a necesității menținerii lor. Indiferent dacă măsura a fost contestată, partea nu mai are nicio posibilitate de a cere să fie analizate îndeplinirea condițiilor de necesitate și proporționalitate la momente ulterioare acestei măsuri. Așa fiind, prevederile art. 249-art. 256 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât nu prevăd condițiile de impunere a măsurilor asigurătorii încălcând prevederile constituționale referitoare la necesitate și proporționalitatea restrângerii unor drepturi cum este dreptul de proprietate privată, nu prevăd o durată determinată de impunere a acestor măsuri, fiind prezumate valabile sine die și nu prevăd termene regulate de verificare și posibilități reale de contestare a acestor măsuri în faza de urmărire penală.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece examinarea acestor prevederi din perspectiva art. 44 și 53 din Constituție a mai fost realizată de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 , paragrafele 29 și 33. De asemenea, și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, Curtea a mai examinat aceste măsuri prin

Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015 , paragrafele 22 și 23. Așa fiind, reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu există argumente de admitere a excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea nr. 102 din 23 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.958/109/2015, Tribunalul Argeș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249-art. 256 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea "Astrid Total" - S.R.L. din Pitești într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva ordonanței procurorului din 14 august 2015 prin care a respins cererea contestatoarei de ridicare a unui sechestru asigurător instituit printr-o ordonanță din 15 mai 2015.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece nu reglementează condițiile impunerii măsurii, un termen rezonabil pentru care să poată fi dispusă măsura sechestrului asigurător și nici intervale regulate de verificare a necesității menținerii ori prelungirii acestei măsuri asigurătorii în cursul urmăririi penale. Astfel, singura mențiune legală prevăzută în art. 249 din Codul de procedură penală se referă la scopul măsurii asigurătorii, iar nu la condițiile în care aceasta poate fi impusă. Se arată că măsura poate fi impusă discreționar de organele judiciare, fiind necesară numai condiția ca bunurile sechestrate să aparțină suspectului, adică proprietarul bunurilor să aibă o anumită calitate în procesul penal sau să fie o persoană în proprietatea căreia se află bunuri susceptibile de a fi supuse confiscării speciale sau extinse.

7. De asemenea, prin instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor suspectului prin simpla dobândire a calității de suspect, opțiune a organului judiciar neîngrădită de vreo condiție referitoare la necesitatea instituirii măsurii sau la proporționalitatea acesteia cu situația care a determinat-o, se încalcă prevederile art. 44 și art. 53 alin. (2) din Constituție, neimpunându-se anumite limite pentru dispunerea măsurii asigurătorii și controlului legalității acestei măsuri.

8. Pe de altă parte, odată impusă măsura în faza de urmărire penală, indiferent dacă aceasta a fost contestată sau nu în termenul de 3 zile de la comunicare reglementat de art. 250 din Codul de procedură penală, o contestare ulterioară a măsurii în faza de urmărire penală nu mai este posibilă.

9. Tribunalul Argeș - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea măsurilor asigurătorii de către procuror este supusă controlului judecătoresc. De asemenea, nesupunerea cenzurii instanței a oricărei soluții a procurorului ulterioară instituirii măsurilor asigurătorii, nu contravine dispozițiilor constituționale, deoarece art. 339 din Codul de procedură penală a prevăzut posibilitatea controlului ierarhic, prin intermediul plângerii împotriva actelor procurorului.

10. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

11. Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire, suspectul, inculpatul sau orice persoană interesată poate face contestație în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței procurorului sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza pe fond. Așa fiind, normele de reglementare a competenței instanțelor judecătorești, a gradelor de jurisdicție, precum și a căilor de atac constituie reguli de procedură a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, se poate face numai prin lege. Instituirea de către legiuitorul infraconstituțional a unui termen în interiorul căruia poate fi contestată o măsură asigurătorie nu limitează dreptul de acces la justiție.

12. De asemenea, dispozițiile legale criticate nu îngrădesc dreptul suspectului, inculpatului sau oricărei persoane interesate de a fi asistată de un avocat ales sau numit din oficiu, nu permit confiscarea averii dobândite licit și nu afectează prezumția relativă a caracterului licit al dobândirii, fiind deci conforme cu dispozițiile art. 24 și art. 44 alin. (8) din Constituție.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 249-art. 256 cuprinse în capitolul III: Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii al titlului V - Măsurile preventive și alte măsuri procesuale din Codul de procedură penală.

16. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) referitor la accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, art. 44 alin. (1), (8) și (9) referitor la conținutul și limitele dreptului de proprietate privată, la prezumția caracterului licit al dobândirii averii și la posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni și art. 53 referitor la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dosarul în care a fost invocată are ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva ordonanței procurorului din 14 august 2015 prin care s-a respins cererea contestatoarei de ridicare a unui sechestru asigurător instituit printr-o ordonanță din 15 mai 2015. Prin urmare, cadrul procesual în care a fost ridicată excepția vizează o măsură asigurătorie instituită de către procuror în faza de urmărire penală care a fost dispusă printr-o ordonanță din 15 mai 2015. Așa fiind, dispozițiile art. 250 alin. (6)-(9) din Codul de procedură penală, care reglementează contestația împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, nu au legătură cu soluționarea cauzei. Totodată, ținând seama de criticile formulate de autor care constau, în esență, în imposibilitatea contestării ulterioare a măsurii pentru alte motive ce se pot ivi pe parcurs sau pentru noi motive, atunci prevederile art. 251 referitoare la organele care aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii, art. 252 referitoare la procedura sechestrului, art. 252^1 referitoare la cazuri speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, art. 252^2 referitoare la valorificarea bunurilor mobile sechestrate în cursul urmăririi penale, art. 252^3 referitoare la valorificarea bunurilor mobile sechestrate în cursul judecății, art. 252^4 referitoare la contestarea modului de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, art. 253 referitoare la procesul-verbal de sechestru și notarea sau înscrierea ipotecară, art. 254 referitoare la poprire, art. 255 referitoare la restituirea lucrurilor și art. 256 referitoare la restabilirea situației anterioare, toate din Codul de procedură penală nu au, de asemenea, legătură cu soluționarea cauzei.

18. În concluzie, Curtea constată că, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]". Așa fiind, ținând seama de aceste prevederi, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (6)-(9) și art. 251-art. 256 din Codul de procedură penală este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare.

19. În continuare, Curtea analizând criticile formulate constată că autorul se plânge de faptul că prevederile legale contestate nu reglementează cu privire la condițiile în care poate fi dispusă de către procuror o măsură asigurătorie, legiuitorul limitându-se la a reglementa numai scopul măsurii. Cu privire la această susținere Curtea constată că este neîntemeiată, deoarece normele procesual penale reglementează desfășurarea procesului penal și a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală și urmăresc asigurarea exercitării eficiente a organelor judiciare cu garantarea drepturilor părților și ale celorlalți participanți în procesul penal. Prin urmare, dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală, reglementează, așa cum rezultă din însăși denumirea sa marginală, cu privire la Condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii și care constau în nominalizarea organelor judiciare și actul procesual prin care se poate dispune această măsură, scopul instituirii sale, persoanele ale căror bunuri pot fi supuse unei măsuri asigurătorii, obligativitatea dispunerii unei astfel de măsuri în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate restrânsă și bunurile exceptate de la sechestru. Așa fiind, legiuitorul a prevăzut în termeni lipsiți de echivoc care sunt condițiile procedurale care impun luarea unei măsuri asigurătorii, iar acestea sunt, în funcție de scopul urmărit, indisolubil legate de condițiile substanțiale care impun luarea unei măsuri asigurătorii. Astfel, dacă măsura se impune pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, procurorul va avea în vedere și normele substanțiale reglementate de art. 112 și art. 112^1 din Codul penal referitoare la confiscarea specială și extinsă, iar dacă măsura se impune pentru garantarea executării pedepsei amenzii, procurorul va avea în vedere faptul că măsura se poate lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului. Totodată, în cazul măsurilor asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare, procurorul va putea dispune o astfel de măsură numai asupra bunurilor suspectului, inculpatului sau ale persoanei responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a acestora.

20. În privința celorlalte critici formulate Curtea constată că măsura asigurătorie dispusă de procuror poate fi contestată, potrivit art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza pe fond. Totodată, cu privire la critica referitoare la faptul că ulterior acestui moment pot surveni elemente noi care impun ridicarea măsurii, Curtea face trimitere la

Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 8 aprilie 2016, prin care a respins excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile precitate, reținând, în paragrafele 33-39 ale deciziei, că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înființate de organele penale - cu privire la cazul particular al desființării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispozițiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispozițiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții contrare.

21. Astfel, Curtea a constatat că normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desființarea de drept a sechestrului asigurător [art. 955 din Codul de procedură civilă, în caz de nedepunere a cauțiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) și (3) din același cod], cât și instituția ridicării sechestrului asigurător - art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Așadar, potrivit art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător." În aceste condiții, Curtea a reținut că legea procesual civilă reglementează pentru debitor un remediu eficient pentru ridicarea măsurii sechestrului asigurător, și anume în cazul în care dă o garanție - reală sau personală - îndestulătoare. Așa încât, dacă se va constitui la dispoziția creditorului o asemenea garanție, debitorul este îndreptățit să formuleze o cerere prin care să solicite ridicarea sechestrului, astfel încât bunurile sale vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării. Cât privește poprirea asigurătorie, potrivit art. 971 alin. (1) din Codul de procedură civilă, soluționarea cererii, executarea măsurii, desființarea și ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispozițiilor art. 954-959 din același cod, care se aplică în mod corespunzător, așa încât condițiile înființării popririi asigurătorii, ca și cele privind ridicarea acesteia sunt cele prevăzute la sechestrul asigurător, anterior menționate.

22. Curtea a constatat, totodată, că normele procesual civile reglementează și un alt mijloc legal prin care debitorul sau terțul garant poate obține desființarea măsurilor asigurătorii, împiedicând valorificarea bunurilor la care acestea se referă, și anume "depunerea cu afectațiune specială". Potrivit art. 721 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, debitorul sau terțul garant poate obține desființarea măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziția executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, și depunând dovada de consemnare la executorul judecătoresc." Așadar, prin efectuarea depunerii cu afectațiune specială, măsurile asigurătorii instituite încetează.

23. De asemenea, Codul de procedură civilă reglementează, în cuprinsul art. 751, situațiile în care debitorul are posibilitatea fie de a opri executarea silită prin împiedicarea aplicării sechestrului, fie de a obține ridicarea sechestrului în cazul în care a fost deja instituit. Cele două cazuri de împiedicare/ridicare a sechestrului prevăzute de art. 751 din Codul de procedură civilă sunt următoarele: a) debitorul plătește creanța, inclusiv accesoriile și cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului său având procură specială; b) debitorul face depunerea cu afectațiunea specială prevăzută la art. 721 alin. (1) și predă executorului recipisa de consemnare.

24. Similar, în cazul popririi, art. 784 alin. (6) din Codul de procedură civilă reglementează situația în care măsura indisponibilizării sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale poprite poate înceta, respectiv în cazul în care debitorul consemnează, cu afectațiune specială, toate sumele pentru acoperirea cărora a fost înființată poprirea, la dispoziția executorului judecătoresc, în condițiile prevăzute la art. 721. În acest caz, debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care îl va înștiința de îndată pe terțul poprit, care devine astfel obligat să deblocheze conturile debitorului sau bunurile mobile incorporale ale acestuia. Practic, pentru ca debitorul să evite o pagubă în patrimoniul său, legiuitorul i-a recunoscut posibilitatea de a consemna cu afectațiune specială întreaga valoare a creanței la dispoziția executorului, înmânându-i acestuia dovada consemnării.

25. Așadar, având în vedere că normele procesual civile precitate reglementează cu privire la desființarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanție - reală sau personală - îndestulătoare, face depunerea cu afectațiune specială ori plătește creanța, inclusiv accesoriile, Curtea a constatat că, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul/inculpatul, față de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii, poate solicita, pe parcursul procesului penal, desființarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiție și dreptul la apărare fiind astfel garantate.

26. De altfel, cât privește poprirea asigurătorie, Curtea a reținut că, potrivit art. 254 alin. (2) din Codul de procedură penală, sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau părții responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit, poprite în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, "vor fi consemnate de către debitori, după caz, la dispoziția organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadență, recipisele urmând a fi predate procurorului, judecătorului de cameră preliminară ori instanței de judecată în termen de 24 de ore de la consemnare". Așadar, după identificarea de către organul de executare a terțului poprit și comunicarea către acesta a unei copii după ordonanța sau încheierea prin care s-a instituit poprirea, terțul poprit are obligația de a se conforma de îndată acestei dispoziții, în sensul indisponibilizării sumelor datorate debitorului. După indisponibilizarea sumelor scadente, terțul are obligația de a consemna sumele de bani pe numele suspectului/inculpatului sau părții responsabile civilmente, dar la dispoziția organului judiciar care a dispus măsura ori a organului de executare, fiind fixat în acest sens un termen de maximum 5 zile de la scadența sumelor de bani. Organului judiciar care a dispus măsura ori care a pus-o în executare i se comunică de către terț acele recipise prin care se face dovada sumelor de bani, termenul de comunicare fiind de maximum 24 de ore. În acest mod, organul judiciar ori organul de executare poate aprecia momentul în care sumele astfel consemnate îndestulează suma a cărei garantare de plată se urmărește prin poprirea instituită, astfel încât din oficiu sau la cerere să poată ridica poprirea asupra sumelor datorate ulterior. Așadar, Curtea a reținut că, ulterior înființării popririi, se poate ajunge la ridicarea acesteia, din oficiu - de către organul judiciar sau organul de executare - sau la cererea debitorului poprit, în ipotezele în care datoria a fost stinsă prin plată de către terțul poprit ori datoria a fost stinsă prin plată chiar de către debitor, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă, menționate anterior.

27. De asemenea, prin

Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016, paragrafele 22 și 23 și

Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 29 și 33, Curtea Constituțională a statuat că ulterior întocmirii actelor de executare a măsurii sechestrului, persoanele interesate au posibilitatea să conteste modul de aducere la îndeplinire a măsurii în termen de 3 zile de la data când a fost pusă în executare. În aceste condiții, Curtea a constatat că legiuitorul a instituit un control judiciar atât al ordonanței procurorului de luare a măsurii - un control de legalitate și temeinicie, cât și al modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, așadar al actelor de executare efectuate de organele de cercetare penală - inventarierea bunurilor, înscrierile funciare, valorificarea bunurilor -, fiind necesară o examinare a unei autorități judiciare a acestor acte procedurale și procesuale, din perspectiva respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor interesate. Contestația se soluționează cu citarea celui care a formulat contestație, contradictorialitatea și dreptul la apărare fiind garantate.

28. De asemenea, Curtea a mai statuat că ingerința generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, este reglementată prin lege, respectiv art. 249 și următoarele din Codul de procedură penală, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Totodată, Curtea a mai constatat că ingerința analizată este proporțională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, întrucât acestea se dispun pe durata procesului penal, iar Curtea, analizând principiul proporționalității, în jurisprudența sa constantă, a reținut că acesta presupune caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar.

29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

30. Având în vedere cele arătate, din perspectiva criticilor formulate, Curtea constată că nu poate reține nici încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21, 44 și 53, motiv pentru care urmează a respinge excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată în ce privește dispozițiile art. 249 și art. 250 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (6)-(9) și art. 251-art. 256 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea "Astrid Total" - S.R.L. din Pitești în Dosarul nr. 3.958/109/2015 al Tribunalului Argeș - Secția penală.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor, în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 249 și art. 250 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Argeș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 mai 2016.