Decizia nr. 297/2016

Articolul 14

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 : "Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată. Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor.";

-

Articolul 33

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 : "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege."

18. Autorul excepției apreciază că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21, care consacră accesul liber la justiție.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru și ale

art. 14 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă au mai fost supuse controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici identice, iar prin

Decizia nr. 881 din 15 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 14 martie 2016, a respins excepția, ca neîntemeiată.

20. Cu acel prilej, referitor la

art. 14 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , Curtea a statuat că stabilirea unei sume maxime echivalente cu 12 salarii minime brute pe țară, la nivelul anului în care a fost formulată cererea, până la care se poate acorda, cumulat, în cursul unei perioade de un an, ajutorul public judiciar, nu este de natură a împiedica accesul liber la justiție sau exercitarea dreptului la un proces echitabil. Stabilirea unor limite și condiții privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului, în formele prevăzute la art. 6 din această ordonanță de urgență, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor și a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susținere din partea statului și l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiție (paragraful 14).

21. De asemenea, cu privire la

art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , Curtea a constatat că reglementarea legală criticată nu aduce atingere accesului liber la justiție, deoarece plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiție legală pentru începerea proceselor civile, obligația la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanța judecătorească) este justificată, ca și sancțiunea anulării acțiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. La finalul procesului judiciar, sarcina suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru, revine persoanei care a căzut în pretenții sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestațiile efectuate, în condițiile legii, de organele de justiție (paragraful 16).

22. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că accesul liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii. În acest sens a se vedea spre exemplu,

Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 6 februarie 2015.

23. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o caracteristică a principiului accesului liber la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. Totodată, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz contra Poloniei, instanța europeană a reținut că instituirea unor taxe judiciare de timbru nu reprezintă o încălcare per se a dreptului de acces la instanțele judecătorești, fiind respinsă teza ce echivalează dreptul de acces la justiție cu gratuitatea actului de justiție. Statele membre trebuie să se asigure, însă, de faptul că sumele împovărătoare pentru posibilitățile financiare ale anumitor justițiabili nu reprezintă o restricție disproporționată, ce împiedică dreptul de acces la o instanță de judecată.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

25. Distinct de acestea, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate potrivit căreia dispozițiile

Legii nr. 455/2001

reprezintă o îngrădire a liberului acces la justiție, Curtea reține că acest act normativ reglementează regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice.

26. Curtea observă că, potrivit

art. 4 din Legea nr. 455/2001

pct. 3, 4, 5 și 6, semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare, iar semnătura electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. De asemenea, în sensul

Legii nr. 455/2001 , semnatar este persoana care deține un dispozitiv de creare a semnăturii electronice și care acționează fie în nume propriu, fie ca reprezentant al unui terț, iar datele de creare a semnăturii electronice reprezintă orice date în formă electronică cu caracter de unicitate, cum ar fi coduri sau chei criptografice private, care sunt folosite de semnatar pentru crearea unei semnături electronice.

27. Totodată, Curtea reține că Normele tehnice și metodologice din 13 decembrie 2001 pentru aplicarea

Legii nr. 455/2001 , aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 28 decembrie 2001, prevăd că orice persoană, fizică sau juridică, aflată pe teritoriul României poate beneficia de servicii de certificare în vederea utilizării semnăturii electronice în sensul definit la art. 4 din lege.

28. Cât privește regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică,

art. 5 din Legea nr. 455/2001

prevede că "Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată". Potrivit art. 9 alin. (1) din același act normativ, partea care invocă înaintea instanței o semnătură electronică extinsă trebuie să probeze că aceasta îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute la

art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001 , respectiv este legată în mod unic de semnatar, asigură identificarea semnatarului, este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar și este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.

29. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2). Ca atare, pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției, prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată.

30. Astfel, potrivit art. 148 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanțelor judecătorești pot fi formulate și prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. De asemenea, conform art. 199 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală "Înregistrarea cererii", cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare. Totodată, art. 268 din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală "Rolul semnăturii", statuează că semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia și atunci când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege.

31. Având în vedere cele menționate, Curtea reține că indiferent de modul în care este sesizată instanța cu o cerere de chemare în judecată, în cadrul procedurii de regularizare, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului, acesta stabilește un termen înlăuntrul căruia reclamantul trebuie să semneze fie olograf, fie electronic cererea de chemare în judecată. În situația în care se alege semnătura electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile

Legii nr. 455/2001 . Astfel, modalitatea în care reclamantul înțelege să semneze cererea de chemare în judecată reprezintă opțiunea sa. Prin urmare, Curtea constată că autorul excepției critică doar o facultate/posibilitate conferită de lege.

32. Ca atare,

Legea nr. 455/2001 , prin stabilirea regimului juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, în raport cu criticile formulate, nu prezintă niciun viciu de neconstituționalitate.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Tudor Andrei Raneti în dosarele nr. 39.360/3/2014 și nr. 39.471/3/2014 ale Tribunalul București - Secția a V-a civilă și constată că dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă,

art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru și ale

Legii nr. 455/2001

privind semnătura electronică sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 mai 2016.