Decizia nr. 270/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Ficior în Dosarul nr. 5.202/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.135 D/2015.

2. La apelul nominal răspund părțile Mihai Dionisie, Nicolae Ghiță, Manuela Hagiopol și Ion Radu. Se constată lipsa celorlalte părți, procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părților prezente, care arată că lasă la latitudinea Curții Constituționale soluționarea excepției de neconstituționalitate.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Se susține că autorul excepției de neconstituționalitate solicită modificarea dispozițiilor legale criticate. Se arată că, de altfel, soluția legislativă criticată este justificată de împrejurarea că orice nelămurire cu privire la o chestiune de fond poate fi clarificată cu ocazia soluționării căii de atac, persoana interesată dispunând de garanțiile procesuale necesare soluționării unor astfel de chestiuni, și că doar existența unor astfel de nelămuriri cu ocazia soluționării unei căi de atac poate determina recurgerea la formularea unor întrebări prealabile. Se susține, totodată, că soluția contrară ar conferi un aspect de inutilitate căilor de atac și activității instanțelor de control judiciar.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 3 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 5.202/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Ficior, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității, prevăzută la art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că sintagma "învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță" din cuprinsul prevederilor art. 475 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare. Se susține că dreptul fundamental anterior referit trebuie asigurat, conform dispozițiilor art. 24 din Constituție, pe parcursul întregului proces penal și că, tot pe parcursul întregului proces penal, pot apărea chestiuni juridice neclare, care să necesite o dezlegare de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Se arată, astfel, că pentru asigurarea dreptului la apărare, chiar și instanța care judecă fondul cauzei penale ar trebui să poată solicita instanței supreme să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea fondului cauzei.

7. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, arătând că dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală ar putea fi privite ca neconstituționale, în măsura în care restrâng posibilitatea de a fi adresate întrebări Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, încă din faza cercetării judecătorești. Se susține că, în caz contrar, textul criticat încalcă dreptul la apărare. Totodată, se arată că, chiar dacă apelul este o cale de atac devolutivă, există chestiuni de drept care necesită a fi lămurite încă din faza cercetării judecătorești, numai în acest fel fiind asigurat cu adevărat dublul grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

8. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se apreciază că scopul introducerii în legislația românească a instituției reglementate la art. 475-477 din Codul de procedură penală este acela al uniformizării practicii instanțelor de judecată la nivel național, prin interpretarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor dispoziții legale neclare susceptibile de aplicări diferite. În acest sens, având în vedere că legea procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, cea a apelului, a fost reglementată posibilitatea ca instanța de judecată învestită cu soluționarea apelului, deci cu soluționarea în ultimă instanță a cauzei, să se adreseze Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța hotărâri prin care să dea rezolvări de principiu unor chestiuni de drept cu care este sesizată. Se arată, totodată, că textul criticat nu încalcă dreptul la apărare, întrucât nu înlătură posibilitatea suspecților și a inculpaților de a se apăra ei înșiși sau de a fi reprezentați de avocați și de a dispune de timpul necesar pregătirii apărării.

10. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că atribuția Înaltei Curți de Casație și Justiție de a pronunța hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are ca scop unificarea practicii judiciare, iar împrejurarea că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei astfel de hotărâri se poate face doar de către completul de judecată care soluționează cauza în ultimă instanță este justificată prin faptul că împotriva hotărârilor nedefinitive pot fi promovate căile de atac prevăzute de lege. Se mai arată că, în caz contrar, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar fi de natură să afecteze celeritatea soluționării cauzelor penale. De asemenea, se susține că părțile au posibilitatea de a-și formula apărările încă din etapele procesului penal premergătoare judecății și că prevederile art. 475 din Codul de procedură penală nu contravin dreptului la apărare prevăzut la art. 24 din Legea fundamentală.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

14. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 24 referitor la dreptul la apărare.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism juridic ce are ca scop unificarea practicii judiciare. Alături de recursul în interesul legii, acesta are menirea de a asigura crearea unei jurisprudențe previzibile în vederea scurtării duratei procesului penal. Spre deosebire de hotărârile pronunțate în recursul în interesul legii, hotărârile preliminare sunt pronunțate înaintea soluționării definitive a cauzelor, pentru a evita situația imposibilității producerii efectelor acestor hotărâri asupra cauzelor penale soluționate definitiv. Prin urmare, prevederile art. 475-477^1 din Codul de procedură penală preîntâmpină apariția unei practici neunitare în interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești.

16. Astfel reglementată, procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci valoarea unui incident procedural prin care se soluționează o problemă juridică apărută într-un proces în curs de desfășurare. De altfel, introducerea de către legiuitor a mențiunii "în cursul judecății" în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală denotă intenția acestuia de a exclude judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară din sfera titularilor cererii referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile.

17. Condițiile pentru promovarea unei astfel de cereri sunt, conform art. 475 din Codul de procedură penală, următoarele: de lămurire a chestiunii de drept vizate să depindă soluționarea pe fond a cauzei; asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii; chestiunea de drept avută în vedere să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

18. Referitor la obiectul sesizării, textul criticat prevede că acesta constă într-o problemă de drept de care depinde soluționarea fondului unei cauze penale.

19. Asupra cererilor formulate conform art. 475 din Codul de procedură penală, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție se pronunță, potrivit art. 477 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin decizii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și sunt obligatorii pentru instanțe de la data publicării.

20. Cu privire la titularii dreptului de sesizare, potrivit textului criticat, aceștia sunt completele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor, învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță. Prin urmare, judecătoriile nu pot sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, nu pot formula astfel de sesizări tribunalele, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării unor cauze în primă instanță.

21. Curtea reține, însă, că criticile formulate în prezenta cauză nu vizează sfera constituționalității legii și că reglementarea criticată reprezintă opțiunea legiuitorului, conform politicii sale penale, adoptată potrivit atribuțiilor constituționale prevăzute la art. 61 din Constituție și în marja de apreciere prevăzută de acestea. Acesta este și sensul prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, conform cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

22. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, Curtea reține că acesta conferă oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător (a se vedea

Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33).

23. În acest context, Curtea constată că, potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță, poate fi formulat apel, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. Iar, conform art. 417 din Codul de procedură penală, apelul reprezintă o cale ordinară de atac integral devolutivă, instanța fiind obligată, conform alin. (2) al articolului anterior menționat, ca, în limitele prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol, limite date de persoana care a declarat apelul, de persoana la care se referă declarația de apel și de calitatea pe care apelantul o are în proces, ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

24. Așa fiind, nimic nu împiedică oricare dintre persoanele prevăzute la art. 409 alin. (1) din Codul de procedură penală să solicite instanței de apel sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, atunci când apreciază că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia este necesar ca instanța supremă să se pronunțe înaintea soluționării definitive a cauzei. Prin urmare, procedura soluționării căii de atac a apelului oferă dreptul de a solicita instanței de apel sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 475 din Codul de procedură penală, fapt ce constituie o garanție procesuală a dreptului la apărare. În consecință, nu poate fi reținută încălcarea prin art. 475 din Codul de procedură penală a prevederilor art. 24 din Constituție.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Ficior în Dosarul nr. 5.202/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 10 mai 2016.