Decizia nr. 310/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012

privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Simona Florica Nicolau în Dosarul nr. 11.939/4/2013 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.409D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Ministerul Justiției a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 31 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 11.939/4/2013, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012

privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Simona Florica Nicolau într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare, respectiv cu ocazia soluționării apelului declarat împotriva unei sentințe civile pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, prin care s-a admis în parte contestația la executare, formulată de Ministerul Justiției în contradictoriu cu autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate, și s-a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a încheierii de încuviințare a executării silite, dispunându-se anularea actelor de executare, fiind respinsă și cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile criticate sunt contrare art. 21 alin. (1) și (2) și art. 41 alin. (2) din Constituție, întrucât încalcă dreptul de acces la instanță prin împiedicarea executării silite a unor creanțe reprezentând drepturi salariale, legal recunoscute printr-o hotărâre judecătorească, și încalcă dreptul la protecție socială și salarială, în condițiile în care a executat o muncă neplătită. De asemenea, consideră că prevederile criticate contravin art. 115 alin. (4) din Constituție, deoarece adoptarea măsurii eșalonării plății drepturilor salariale pe cale de ordonanță nu este justificată în niciun fel, deși

Ordonanța Guvernului nr. 17/2012

privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare a fost emisă în temeiul

Legii de abilitare nr. 127/2012 , act normativ care face trimitere directă la dispozițiile art. 115 din Constituție. În acest context precizează că executarea unei hotărâri judecătorești face parte integrantă din proces, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea Hotărârea pronunțată în Cauza Hormsby împotriva Greciei, 1997, paragraful 40), iar neexecutarea aduce atingere dreptului de acces la instanță (a se vedea Hotărârea pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35) și dreptului la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

7. Măsura eșalonării plății sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești și a titlurilor devenite executorii până în decembrie 2012 nu are nicio justificare rațională, proporțională cu scopul menținerii vreunui echilibru bugetar, astfel cum s-a reținut în Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, câtă vreme Guvernul, pe de o parte, nu motivează situația excepțională și urgența care au condus la adoptarea acestei măsuri, iar pe de altă parte, adoptă măsuri care denotă ieșirea din criză (spre exemplu,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012

prin care s-a dispus aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale,

Legea nr. 84/2012

prin care statul român renunță la recuperarea unor sume încasate necuvenit de către bugetari).

8. Tribunalul București - Secția a V-a civilă opinează în sensul că dispozițiile criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 21 și art. 41.

9. Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la termenul rezonabil în care poate fi executată o hotărâre judecătorească, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

11. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituționale. Cu privire la dispozițiile

art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 , raportate la art. 21 și art. 41 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arată că măsura eșalonării plăților neefectuate ale sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar a fost supusă controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, prin dispozițiile normative criticate Guvernul român nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica" (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 740 din 2 iunie 2011 ). Cât privește dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție, menționează că acestea nu sunt incidente în cauză, actul normativ adoptat fiind o ordonanță simplă, nu o ordonanță de urgență.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012

privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 24 august 2012, care au următorul cuprins: "(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, plata neefectuată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2012, se va realiza în aceleași condiții cu cele prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 230/2011 , ale cărei dispoziții se aplică în mod corespunzător.

(2) Plata sumelor prevăzute la alin. (1) se va efectua din sumele aprobate la titlul «Cheltuieli de personal»."

15. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 41 referitor la munca și protecția socială a muncii și art. 115 alin. (4) privind condițiile în care poate adopta Guvernul ordonanțe de urgență. De asemenea, menționează prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 cu privire la protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea reține că autoarea acesteia formulează atât critici de constituționalitate extrinseci, cât și intrinseci.

17. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă, prin care susține că adoptarea măsurii eșalonării plății drepturilor salariale pe cale de ordonanță nu este justificată în niciun fel, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în speța de față este vorba de o ordonanță simplă a Guvernului adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al

art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 127/2012

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 24 august 2012, și nu de o ordonanță de urgență a cărei adoptare este condiționată de respectarea cerințelor prevăzute la art. 115 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia "Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora".

18. Referitor la critica de neconstituționalitate intrinsecă cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) și art. 41 alin. (2), Curtea reține că acesta este neîntemeiată. Prevederile criticate statuează cu privire la faptul că, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței, plata neefectuată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești reprezentând drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2012, se va realiza în aceleași condiții cu cele prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 230/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 8 decembrie 2011, ale cărei dispoziții se aplică în mod corespunzător. În acest context este de menționat faptul că prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009

la care fac trimitere dispozițiile criticate în prezenta cauză au fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea reținând constituționalitatea acestora, sens în care sunt, spre exemplu,

Decizia nr. 432 din 7 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 23 mai 2011,

Decizia nr. 740 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 23 august 2011,

Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, sau

Decizia nr. 188 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010.

19. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, spre exemplu,

Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, procesul civil parcurge două faze: judecata și executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forței de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația, iar executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica.

20. Atât prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar și ale

Legii nr. 230/2011

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , cât și cele ale

Ordonanței Guvernului nr. 17/2012

(criticate în prezenta cauză), vizează faza executării hotărârilor judecătorești, constituind o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța.

21. Curtea a reținut că executarea unei creanțe într-o perioadă de trei ani sau cinci ani, astfel cum este prevăzut în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

(a se vedea

Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 , precitată), nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând Cererea nr. 60.858/00 și pronunțând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității militare debitoare. Totodată, prin Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare.

22. Or, în cauza de față, Guvernul nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod nici de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

23. De altfel, legiuitorul delegat, în situația în care a apreciat că bugetul național permite efectuarea unor asemenea plăți, a intervenit pe cale legislativă, iar prin

art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 925 din data de 18 decembrie 2014, a prevăzut că "Începând cu luna martie 2015, prin derogare de la prevederile

art. 1 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 230/2011 , și ale

art. 14 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 280/2013 , persoanele juridice de drept public, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, pot plăti, în condițiile prezentului articol, tranșa aferentă anului 2016".

24. Pentru motivele arătate, nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) și art. 41 și nici ale prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

25. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia măsura eșalonării plății sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești și a titlurilor devenite executorii aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, se observă că, astfel cum a reținut Curtea în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 206 din 4 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 13 mai 2010), despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, însă, Guvernul, prin adoptarea prevederilor criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a prevederilor constituționale referitoare la garantarea și ocrotirea, în mod egal, a proprietății private, în condițiile unei crize financiare existente la data adoptării măsurilor legislative cu privire la această eșalonare.

26. Față de cele prezentate, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Simona Florica Nicolau în Dosarul nr. 11939/4/2013 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și constată că dispozițiile

art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012

privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 mai 2016.