Decizia nr. 382/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 196 din Codul penal, excepție ridicată de Mariana Deacu în Dosarul nr. 1.882/327/2013 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.609D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției Mariana Deacu a depus concluzii scrise.

4. Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 138D/2016 și nr. 203D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 196 alin. (1) și, respectiv, art. 196 alin. (2) și (3) din Codul penal, excepție ridicată de Horia Adrian Iezan în Dosarul nr. 6.043/231/2012* al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de Ioana Binișor în Dosarul nr. 17.687/280/2013 al Judecătoriei Pitești - Secția penală.

5. La apelul nominal răspunde autorul excepției Horia Adrian Iezan și se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

7. Autorul excepției prezent este de acord cu conexarea dosarelor.

8. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.

9. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 138D/2016 și nr. 203D/2016 la Dosarul nr. 1.609D/2015, care a fost primul înregistrat.

10. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției Horia Adrian Iezan care pune concluzii de admitere a acesteia așa cum a fost formulată.

11. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece partea interesată își poate proteja drepturile și interesele legitime în fața unei instanțe civile. În acest sens face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

12. Prin Decizia penală nr. 585/P din 2 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.882/327/2013, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 196 din Codul penal.

13. Prin Decizia penală nr. 1.398/A din 14 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 6.043/231/2012*, Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 196 alin. (1) din Codul penal.

14. Prin Sentința penală nr. 77/2016 din 14 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 17.687/280/2013, Judecătoria Pitești - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 196 alin. (2) și (3) din Codul penal.

15. Excepția a fost ridicată de Mariana Deacu, Horia Adrian Iezan și Ioana Binișor, în dosarele de mai sus în care s-au făcut cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

16. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin că prevederile legale menționate sunt discriminatorii prin aceea că încalcă drepturile victimelor accidentelor rutiere care au suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr mai mic de 90 de zile de îngrijiri medicale.

17. Astfel, persoanele care au suferit, ca urmare a unui accident de circulație, vătămări corporale produse ce au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale nu mai sunt protejate de legea penală dacă autorul faptei nu se află sub influența băuturilor alcoolice sau a unei substanțe psihoactive ori în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune.

18. Se mai arată că prin

Decizia nr. 4 din 4 martie 2015

referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 teza I (fapta a avut vreuna din urmările prevăzute de art. 182 alin. 1) și alin. 4 din Codul penal din 1969 în ipoteza în care fapta a produs o vătămare ce a necesitat între 11 și 90 de zile îngrijiri medicale și nu îndeplinește una dintre condițiile impuse de alin. (1) al art. 196 din Codul penal este dezincriminată începând cu data de 1 februarie 2014. Prin urmare, o astfel de interpretare a dispozițiilor legale criticate este neconstituțională, deoarece persoanele care au suferit, ca urmare a unui accident de circulație, vătămări corporale produse ce au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale nu mai sunt protejate de legea penală dacă autorul faptei nu se află sub influența băuturilor alcoolice sau a unei substanțe psihoactive ori în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune.

19. Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu sunt discriminatorii. Astfel, sintagma folosită de legiuitor în art. 193 alin. (2) din Codul penal "fapta [...], a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile [...]", stabilește în mod obiectiv nivelul gravității consecințelor faptei vătămătoare în funcție de care aceasta devine infracțiune și angajează răspunderea penală a făptuitorului. Astfel, în accepțiunea instanței, sintagma "de cel mult 90 de zile" vine să stabilească pragul de gravitate al faptei vătămătoare din culpă de la care aceasta devine infracțiune, inducându-se ideea clară că sub acest prag faptele nu constituie infracțiuni. Drept urmare, în condițiile în care criteriul zilelor de îngrijiri medicale se aplică în toate cazurile de săvârșire a unor fapte vătămătoare din culpă, nu se poate susține întemeiat că textul este discriminatoriu.

20. Pentru aceleași considerente nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia partea interesată nu beneficiază de dreptul la un proces echitabil.

21. Având în vedere că pentru victimele faptelor vătămătoare care nu constituie infracțiuni există posibilitatea valorificării pretențiilor lor civile în cadrul unui proces civil întemeiat pe răspunderea civilă delictuală consacrată de art. 1.349, 1.381-1.395 din Codul civil, nu se poate afirma că legea nu le oferă posibilitatea recuperării prejudiciului material și moral suferit prin vătămare corporală, discriminându-i comparativ cu persoanele vătămate prin fapte ce constituie infracțiuni.

22. Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece incriminarea, dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu poate fi absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale. Astfel, legiuitorul s-a plasat în interiorul marjei de apreciere, întrucât nicio dispoziție constituțională nu obligă explicit/implicit la stabilirea unui standard de referință.

23. Judecătoria Pitești - Secția penală, contrar

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

24. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

25. Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, deoarece spre deosebire de reglementarea anterioară, actuala variantă-tip a infracțiunii de vătămare corporală din culpă este condiționată de producerea urmărilor specifice agravate ale infracțiunii de lovire sau alte violențe numai în cazul în care fapta este săvârșită de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși o infracțiune. Lipsa unei sancțiuni penale pentru fapta ce a avut ca rezultat o vătămare corporală de până la 90 de zile, comisă din culpă, nu trebuie să fie asimilată și identificată cu lipsa unei protecții din partea statului și un blocaj în ce privește accesul la justiție al persoanei vătămate, ci este necesar ca aceasta să fie interpretată prin raportare la dispozițiile cuprinse în Codul civil care reglementează cu privire la condițiile răspunderii pentru fapta proprie. Face trimitere la

Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014 .

26. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, incriminarea, dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu poate fi absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale. Prin reglementarea protecției penale a faptelor care produc anumite consecințe, legiuitorul s-a plasat în interiorul acestei marje, întrucât nicio dispoziție constituțională nu obligă explicit/implicit la stabilirea unui standard de referință care să determine în mod automat incriminarea vătămărilor corporale din culpă prin care s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare mai puțin de 90 de zile. Astfel, în acest context, legiuitorul are îndreptățirea de a plasa protecția constituțională a valorii care nu intră sub incidența penalului în sfera răspunderii civile delictuale (a se vedea

Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014 ).

27. Pe cale de consecință, în cazul în care fapta vătămătoare din culpă nu constituie infracțiune, partea vătămată are posibilitatea să își verifice pretențiile civile în cadrul unui proces civil, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, potrivit art. 1.349 din Codul civil.

28. Totodată, aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului penal, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în materia dreptului substanțial. Nici în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici în cel al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau al jurisprudenței Curții de la Strasbourg nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței procesului echitabil ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanțial.

29. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susținerile autorului excepției prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

30. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

31. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 196 cu denumirea marginală Vătămarea corporală din culpă din Codul penal, care au următorul conținut:

"(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârșită din culpă de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs față de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(5) Dacă nerespectarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfășurarea activității care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) și alin. (3) constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(6) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate."

32. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii fără discriminări, art. 22 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la viață și la integritate fizică și psihică și art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.

33. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragrafele 12 și 14-16, a statuat că noile dispoziții penale care sancționează faptele de vătămare corporală din culpă se regăsesc în art. 196, sens în care alin. (1) are în vedere producerea unor vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile, iar alin. (2) și (3) au în vedere producerea unor vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale. În ce privește infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) din Codul penal, legiuitorul a înțeles să o incrimineze, asemeni vechii reglementări, prin stabilirea în conținutul său a laturii subiective sub forma culpei, precum și a laturii obiective în ce privește urmarea imediată care constă în producerea unor vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale. Cu toate acestea, infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (1), deși a preluat aceleași elemente constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 184 alin. 1 și 3 din Codul penal din 1969 (adică existența culpei, precum și vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr maxim de îngrijiri medicale - în prezent 90 de zile), condiționează întrunirea lor de alte 3 elemente alternative, și anume subiectul activ al infracțiunii să se afle sub influența băuturilor alcoolice ori a unei substanțe psihoactive sau în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune. Cu alte cuvinte, producerea unui accident de circulație soldat cu vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile nu mai este infracțiune dacă conducătorul auto nu se află sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe psihoactive.

34. Cu privire la critica referitoare la încălcarea principiului egalității în fața legii, Curtea a constatat că, potrivit art. 595 din Codul de procedură penală, dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intervenit o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, instanța va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 4 din Codul penal referitor la aplicarea legii penale de dezincriminare. Așa fiind, nu poate fi primită susținerea privitoare la afectarea dispozițiilor constituționale ale art. 16, întrucât nu poate fi pus semnul egalității între persoanele condamnate definitiv și cele care se află în curs de judecată.

35. De aceea, Curtea a reafirmat faptul că, în ce privește principiul egalității, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Această soluție este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferență de tratament, făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage, trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă. Or, persoanele la care se face referire nu se regăsesc în situații identice (unele au fost condamnate definitiv, iar altele nu), astfel că se justifică în mod obiectiv și rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorul excepției, principiul egalității în fața legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

36. Totodată, Curtea a mai constatat că, deși o astfel de faptă nu mai constituie infracțiune, partea vătămată se poate îndrepta împotriva autorului său urmând procedurile civile, situație care se putea întâmpla și sub tărâmul reglementării anterioare dacă persoana vătămată nu se constituia parte civilă în procesul penal pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite. Incriminarea/Dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și existențele constituționale. Curtea a reținut că prin reglementarea protecției penale a faptelor care produc anumite consecințe, legiuitorul s-a plasat în interiorul acestei marje, întrucât nicio dispoziție constituțională nu obligă explicit/implicit la stabilirea unui standard de referință care să determine în mod automat incriminarea vătămărilor corporale din culpă prin care s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare mai puțin de 90 de zile. Astfel, în acest context legiuitorul are îndreptățirea de a plasa protecția constituțională a valorii care nu intră sub incidența penalului în sfera răspunderii civile delictuale.

37. De asemenea, prin

Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 27 noiembrie 2015, paragrafele 18, 19, 20, 22, Curtea Constituțională a statuat că, "deși instanța penală care pronunță o soluție de achitare, întrucât fapta (cauzatoare de prejudicii) nu este prevăzută de legea penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă, noul Cod de procedură penală reglementează suficiente garanții pentru partea civilă din procesul penal care să înlesnească repararea, pe calea acțiunii exercitate în fața instanței civile, în mod just și integral și într-un termen rezonabil a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, astfel încât dreptul la un proces echitabil al acesteia să fie respectat."

38. Astfel, Curtea a reținut că, potrivit normelor procesual penale ale art. 28 alin. (1) teza a doua, instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite (în același sens fiind și art. 1.365 din Codul civil). Aceasta reprezintă o deplasare a concepției noului cod de la teoria unității culpelor penală și civilă la teoria dualității acestor culpe. În aceste condiții, instanța civilă va putea constata existența unei culpe civile a inculpatului, chiar dacă instanța penală nu a constatat existența unei culpe penale a acestuia.

39. De asemenea, legiuitorul a prevăzut în art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală că persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă stabilind că probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile. Așadar, pentru că probele administrate în cursul procesului penal sunt utile pentru aflarea adevărului cu privire la fapta civilă delictuală comisă de inculpat, ele pot fi folosite în fața instanței civile.

40. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (8) din același cod, cheltuielile cu taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente acțiunii civile exercitate la instanța civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente sunt eliminate, acestea stabilind că acțiunea civilă având ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului și părții responsabile civilmente, exercitată la instanța civilă, este scutită de taxă de timbru. De altfel, cu privire la acest aspect, prin

Decizia nr. 387 din 27 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 27 iulie 2015, Curtea, admițând excepția de neconstituționalitate, a constatat că dispozițiile

art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013

privind taxele judiciare de timbru sunt constituționale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând dintr-o cauză penală în condițiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârșirii acesteia, era prevăzută ca infracțiune.

41. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mariana Deacu în Dosarul nr. 1.882/327/2013 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, de Horia Adrian Iezan în Dosarul nr. 6.043/231/2012* al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori și de Ioana Binișor în Dosarul nr. 17.687/280/2013 al Judecătoriei Pitești - Secția penală și constată că dispozițiile art. 196 din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și Judecătoriei Pitești - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 iunie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

*