Decizia nr. 446/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, excepție ridicată de Ovidiu Laurian Rațiu în Dosarul nr. 4.708/101/2013 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.130D/2015.

2. La apelul nominal, pentru autorul excepției, se prezintă avocatul ales Sebastian Rădulețu, iar pentru partea S.C. Marrati Construcții - S.R.L. din Giarmata, județul Timiș, răspund avocații aleși Sebastian Rădulețu și Gheorghe Matei, cu împuterniciri avocațiale la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului Sebastian Rădulețu, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Astfel, susține că dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, precum și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportat la prevederile art. 7 referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu întrunesc condițiile de claritate, previzibilitate și accesibilitate a normei penale, în condițiile în care incriminarea criticată trimite la norme extrapenale, respectiv la Codul fiscal și la Codul de procedură fiscală. Menționează că nu există nicio lege care să definească cu precizie, prin enumerare limitativă, noțiunea de "obligații fiscale" și să îi contureze conținutul în mod clar și neechivoc. Consideră că acest aspect nu poate fi lămurit prin decizie a Curții Constituționale, referindu-se la

Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015 . În fine, susține că cele două coduri la care

art. 2 din Legea nr. 241/2005

face trimitere - Codul fiscal și Codul de procedură fiscală - sunt interpretate prin acte ale Ministerului Finanțelor Publice, ajungându-se ca, prin "obligații fiscale", să se înțeleagă inclusiv taxe și impozite stabilite de consiliile locale.

4. Avocatul Gheorghe Matei solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

încalcă principiul legalității sub aspectul previzibilității legii.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă

Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015

a Curții Constituționale, prin care aceasta a reținut că, potrivit normei de trimitere cuprinse în

art. 2 din Legea nr. 241/2005 , expresia "obligații fiscale" se referă la obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală. Arată că aceste coduri, atât cele vechi, cât și cele noi, definesc și enumeră expres obligațiile fiscale principale și secundare, astfel că

Legea nr. 241/2005

trimite la acte normative clare. Totodată, trimiterea nu este făcută la acte secundare. În plus, arată că lipsa unor liste exhaustive nu lipsește textul de lege criticat de claritate și previzibilitate, iar destinatarii normei - agenții economici - pot și trebuie să apeleze la consiliere de specialitate pentru a evalua consecințele ce ar putea rezulta din activitatea lor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6. Prin Încheierea din 23 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.708/101/2013, Tribunalul Mehedinți - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Excepția a fost ridicată de Ovidiu Laurian Rațiu cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect trimiterea în judecată pentru săvârșirea, printre altele, a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 .

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

încalcă prevederile constituționale și convenționale privind principiul legalității incriminării, întrucât nu întrunesc condițiile de claritate, previzibilitate și accesibilitate a normei penale. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate incriminează acțiunea de evidențiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori de evidențiere a altor operațiuni fictive dacă această faptă a fost săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Consideră că nu există nicio normă legală care să definească cu precizie, prin enumerare limitativă, noțiunea de "obligații fiscale" și să îi contureze conținutul în mod clar și neechivoc. Astfel, Codul fiscal nu definește această noțiune, iar

art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005

prevede doar că "obligații fiscale" sunt obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală. Această determinare a domeniului de aplicare a normei de incriminare, prin trimitere la alte acte normative, nu este suficient de clară și exactă, în condițiile în care prevederile celor două acte normative sunt în permanentă schimbare. Invocă

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 241/2005

sunt neconstituționale. Mai arată că legea penală este de strictă interpretare și aplicare, astfel că nu pot fi considerate ca fiind incriminate fapte numai prin asemănare, analogie, sau printr-o interpretare extensivă a textelor de lege din materie penală sau cu implicare directă în această materie. Analogia presupune extinderea aplicării unei norme penale cu privire la o situație nereglementată expres, dar care este asemănătoare cu cea descrisă de norma respectivă, însă principiul legalității pedepsei se opune aplicării legii penale prin analogie. Afirmă că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a consacrat dreptul destinatarului normei de a fi informat într-o manieră lipsită de ambiguități asupra comportamentelor interzise, pe care este obligat să le evite. Pentru ca acest drept să fie asigurat în mod efectiv, enunțurile juridice trebuie să fie clare, precise și explicite, astfel încât să îl poată avertiza în mod neechivoc asupra gravității consecințelor nerespectării prescripțiilor legale (Hotărârea din 18 decembrie 1980, pronunțată în Cauza Crociani și alții împotriva Italiei, Hotărârea din 25 martie 1983, pronunțată în Cauza Silver și alții împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 25 mai 1993, pronunțată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei și Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României).

8. Tribunalul Mehedinți - Secția penală apreciază că dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

sunt constituționale, întrunind condițiile de claritate, previzibilitate și accesibilitate impuse de principiul legalității. Astfel, arată că

art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005

definește "obligațiile fiscale" ca fiind "obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală".

9. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

asigurând pe deplin previzibilitatea legii penale și legalitatea incriminării. Invocă, în acest sens,

Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care instanța supremă a stabilit că fapta de omisiune, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005

[fost art. 11 lit. c), fost

art. 13 din Legea nr. 87/1994 ], nefiind incidente dispozițiile art. 43 (fost art. 37, fost

art. 40) din Legea contabilității nr. 82/1991 , raportat la art. 289 din Codul penal, aceste activități fiind cuprinse în conținutul constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală.

11. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, arată că

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

constituie o expresie a prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituție, potrivit cărora "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii", precum și a celor ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, care consacră competența legiuitorului de a reglementa infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În ceea ce privește principiul legalității, statuat prin art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și consacrat la nivel național de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, acesta presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului [Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikligi (Patriarhia Ecumenică) împotriva Turciei, paragraful 70]. Or, redactarea textului de lege criticat este suficient de clară, precisă și previzibilă.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorului excepției și părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul cuprins: "Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: [...] c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;".

15. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității și ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, precum și ale art. 20 referitor la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportat la prevederile art. 7 referitor la principiul legalității incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 241/2005

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 februarie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut că, prin

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, a statuat cu valoare de principiu că dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerințele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție. Având în vedere jurisprudența proprie și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la condițiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituției și Convenției, Curtea a statuat că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (paragrafele 13 și 14 din

Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015 ).

17. Referitor la dispozițiile de lege criticate - prin

Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015

- Curtea a observat că, potrivit acestora, constituie infracțiune de evaziune fiscală săvârșirea faptelor în modalitățile prevăzute la alin. (1) lit. a)-g) al

art. 9 din Legea nr. 241/2005 , sub aspectul laturii subiective presupunând intenția directă calificată prin scop, și anume sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. De asemenea, potrivit normei de trimitere cuprinse în

art. 2 din Legea nr. 241/2005 , în înțelesul legii, expresia "obligații fiscale" se referă la obligațiile prevăzute de Codul fiscal și de Codul de procedură fiscală. Astfel, Curtea a reținut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal (din 2003), "codul stabilește cadrul legal pentru impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 din același act normativ", precizându-se și contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată al acestora. Codul fiscal reglementează fiecare categorie de impozit, taxă și contribuție, indicând, de asemenea, persoana impozabilă, modul de determinare a impozitului, modul de declarare și termenele legale. În continuare, Curtea a observat că, potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală (din 2003), prin obligații fiscale, în sensul acestui cod, se înțelege: obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii; obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă; orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale. De asemenea, Curtea a observat că termenul de "obligație fiscală" este definit și în art. 1 pct. 27 din Codul de procedură fiscală din 20 iulie 2015, care, potrivit art. 353, a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Astfel, obligația fiscală reprezintă obligația de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligația fiscală principală și obligația fiscală accesorie. Totodată, potrivit art. 1 pct. 28 și 29 din același act normativ, obligația fiscală principală reprezintă obligația de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și obligația organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate și de a rambursa sumele cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege, iar obligația fiscală accesorie este definită ca fiind obligația de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităților sau a majorărilor aferente unor obligații fiscale principale. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal din 8 septembrie 2015, care potrivit art. 501 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, acesta stabilește cadrul legal privind impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2) din același act normativ, care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru șomaj și fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată a acestora (paragrafele 15-18 din

Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015 ).

18. În acest context, Curtea a reținut că, prin

Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , precitată, a statuat că este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat, cât și o corespondență sub aspectul forței lor juridice. În acest sens, normele de tehnică legislativă statuează că actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel cu care se află în conexiune [ art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative]. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [ art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000 ], care operează întotdeauna între acte normative cu aceeași forță juridică. Referitor la tehnica trimiterilor legislative, Curtea, prin

Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a reținut că trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul unui anumit act normativ sau la un alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală în care sunt stabilite expres anumite prescripții normative. Efectul dispoziției de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conținutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conținutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripțiile celuilalt text (paragrafele 19-20 din

Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015 ).

19. Plecând de la aceste premise, prin

Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015 , Curtea a apreciat că sintagma "obligații fiscale" prevăzută de

art. 9 din Legea nr. 241/2005

este clar definită de lege, indivizii putându-și da seama din conținutul dispozițiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora, prevederile criticate întrunind condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate circumscrise principiului legalității prevăzut de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție (paragraful 21). Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin

Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015 , precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, cu privire la art. 7 paragraful 1 din Convenție, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei, că semnificația noțiunii de "previzibilitate" depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Astfel, principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniștilor, care sunt obligați să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se așteaptă din partea lor să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, și Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109).

21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ovidiu Laurian Rațiu în Dosarul nr. 4.708/101/2013 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mehedinți - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2016.