Decizia nr. 364/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. XXIII din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Oană în Dosarul nr. 3.761/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.077D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curții că autorul excepției a solicitat judecarea în lipsă.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia nr. 2.986 din 10 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.761/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. XXIII din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Oană într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului introdus împotriva sentinței prin care a fost respinsă cererea acestuia de anulare a deciziei Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 de anulare a certificatului prin care se acorda acestuia titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - Luptător Rănit", reacordarea acestui titlu și repunerea în toate drepturile anterioare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia precizează că, drept urmare a textelor de lege criticate, recursul pe care l-a formulat a fost scos pe cale administrativă de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și repus pe rolul Curții de Apel București, care pronunțase sentința recurată, fiind astfel lipsit de gradul de jurisdicție la care era îndreptățit. Ca atare, nu mai poate beneficia de o judecată echitabilă și imparțială, câtă vreme textul de lege criticat, care reglementează o situație tranzitorie, obligă aceeași instanță să se pronunțe asupra propriei sale hotărâri. Totodată, se generează o situație inechitabilă față de toți justițiabilii care intră sub incidența prevederilor sale și care, datorită unor împrejurări care nu țin de culpa lor procesuală, nu au putut finaliza judecarea recursurilor în fața instanței supreme până la intrarea în vigoare a

Legii nr. 2/2013 , prin deferirea recursurilor lor, pe cale administrativă, unei alte instanțe, ierarhic inferioare.

6. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în susținerea acestui punct de vedere invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. XXIII din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următoarea redactare:

- Art. XXIII: "(1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.

(3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece."

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii și a autorităților publice, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, prin raportare la art. 11 și art. 20 din Constituție, sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 adițional la convenția menționată și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care statuează cu privire la dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că excepția a fost ridicată în cursul soluționării unei cauze având ca obiect soluționarea recursului introdus împotriva sentinței prin care a fost respinsă cererea autorului acesteia de anulare a deciziei Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 de anulare a certificatului prin care se acorda acestuia titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - Luptător Rănit", reacordarea acestui titlu și repunerea în toate drepturile anterioare.

14. În acest context, Curtea observă, totodată, că prin

art. V din Legea nr. 2/2013

a fost modificată Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr.

341/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, fiind introdus un nou articol, art. 26, potrivit căruia litigiile legate de aplicarea dispozițiilor prezentei legi, în care acțiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 sau cu Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989, se soluționează, în fond, de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

15. În cauza de față, în considerarea acestei noi reguli de competență materială, recursul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost trimis Curții de Apel București. Ținând cont de acest cadru procesual, Curtea constată că

art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013 , care stabilește că "Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale", nu are legătură cu soluționarea procesului în cursul căruia a fost declanșat controlul de constituționalitate, astfel că excepția de neconstituționalitate având acest obiect urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, ținând seama de dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .

16. Referitor la prevederile

art. XXIII alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 , Curtea observă că, în esență, autorul excepției critică faptul că nu mai poate beneficia de o judecată echitabilă și imparțială, câtă vreme textul de lege criticat obligă aceeași instanță să se pronunțe asupra propriei sale hotărâri. Cu privire la critici similare Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 370 din 26 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 august 2014, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. În considerentele acestei decizii, Curtea a făcut referire la cele statuate în jurisprudența sa prin care a examinat dispoziții legale similare, cuprinse în

Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, în prezent abrogată, dispoziții care vizau același tip de măsuri ca și cele reglementate prin textele de lege criticate în prezenta cauză.

17. Astfel, potrivit

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 , recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii menționate și care, potrivit acesteia, erau de competența curților de apel urmau să se trimită pe cale administrativă la instanțele menționate, fără a se mai pronunța o hotărâre de declinare a competenței. Din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în cauza de față, Curtea a reținut [prin

Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006] că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este determinată prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

18. Curtea a statuat, totodată, că, deși prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, acesta nu constituie un fine de neconstituționalitate, întrucât judecata se va face în complete cu compunere diferită. Curtea a constatat că reglementarea are caracter tranzitoriu, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. În plus, noua soluție legislativă nu instituie nicio discriminare și, ca atare, nu contravine nici principiului egalității de tratament între subiectele de drept. De asemenea, Curtea a mai reținut că nu se aduce atingere principiului imparțialității instanțelor judecătorești, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect, Curtea a subliniat că judecarea recursului de către aceeași instanță care a soluționat apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumție a lipsei de imparțialitate a judecătorilor care se pronunță asupra recursului, remarcând, în același timp, că cele două căi de atac - apelul și recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.

19. Curtea a mai observat că din expunerea de motive a

Legii nr. 2/2013

rezultă că rațiunea adoptării normelor tranzitorii criticate în prezenta cauză a fost reprezentată de modificările intervenite prin noul Cod de procedură civilă sub aspectul competenței materiale a instanțelor judecătorești. Măsurile reglementate prin acestea au ca scop asigurarea unei repartizări echilibrate a cauzelor pe rolul instanțelor civile, cu finalitatea aplicării în condiții optime a dispozițiilor noii reglementări procesual civile.

20. În cauza de față își mențin valabilitatea cele statuate de Curtea Constituțională prin jurisprudența citată, neintervenind elemente noi care să justifice reconsiderarea acesteia.

21. Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea constată că nu poate reține nici critica prin raportare la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil și nici cea referitoare la pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 13 din aceeași convenție, care statuează cu privire la dreptul la un recurs efectiv. Astfel, nu se poate susține că persoanele interesate nu beneficiază de o cale de atac care să răspundă exigențelor convenționale, de vreme ce reglementarea criticată modifică doar competența materială a instanței, fără să aducă atingere exercițiului dreptului de a introduce calea de atac corespunzătoare, aceasta păstrându-și intactă configurația procesuală, fără să fie afectate în vreun fel garanțiile apte să îi confere acesteia eficacitate.

22. Pentru motive similare, Curtea constată că nu poate fi reținută nici referirea la prevederile art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care statuează cu privire la dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prevederi care pot fi avute în vedere în scopul efectuării controlului de constituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 148 din Constituție.

23. În ce privește invocarea, în cauza de față, a dispozițiilor art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ, astfel că prevederile convenționale menționate nu sunt incidente în cauză.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Oană în Dosarul nr. 3.761/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile

art. XXIII alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 2/2013

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 iunie 2016.