Decizia nr. 464/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003

privind organizarea Gărzii Financiare, excepție ridicată de Vasile Verdeș în Dosarul nr. 50/2/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 82D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepției de neconstituționalitate avocatul Dan Cimpoeru, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În esență, acesta reiterează argumentele deja expuse în notele scrise depuse cu prilejul invocării excepției de neconstituționalitate în fața instanței de judecată și susține că

art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003

contravine dispozițiilor art. 115 alin. (6) teza a doua din Constituție, potrivit cărora ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului. Arată că, așa cum reiese din cuprinsul

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003 , Garda Financiară se afla în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, împrejurare ce denotă faptul că este o instituție fundamentală a statului. De asemenea subliniază că întreaga caracterizare a Gărzii Financiare prin legislația subsecventă relevă faptul că această instituție are o dublă subordonare, respectiv atât Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cât și Ministerului Finanțelor Publice, ceea ce conduce la concluzia că regimul juridic al acestei instituții intră sub incidența art. 115 alin. (6) din Constituția României, în sensul că acesta nu poate fi modificat decât prin lege, și nu prin ordonanță de urgență.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că Garda Financiară se află în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, deci nu în subordinea Guvernului sau a vreunui alt minister.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentința civilă nr. 3.356 din 15 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 50/2/2015, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003

privind organizarea Gărzii Financiare. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Vasile Verdeș într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul accesoriu în interesul pârâtului, Ministerul Finanțelor Publice.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textul criticat, în forma în vigoare la data adoptării

Hotărârii Guvernului nr. 566 din 1 iunie 2011

pentru modificarea și completarea

Hotărârii Guvernului nr. 1.324/2009

privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, este neconstituțional în măsura în care prin sintagma "numărul de posturi (...) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului" s-ar înțelege că Guvernul poate reduce numărul de posturi. În acest sens susține că prin reglementarea criticată se încalcă dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, care stipulează că ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului. Așa fiind, apreciază că posturile ocupate în instituțiile fundamentale ale statului nu pot fi reduse printr-o ordonanță de urgență a Guvernului și arată, totodată, că nu poate fi lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite desființarea posturilor ocupate în cadrul acestor instituții, fără a fi stabilite niciun fel de criterii prin lege pentru desființarea lor (în acest sens invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 55 din 5 februarie 2014 ). Cât privește caracterul de instituție fundamentală a statului, în raport cu dispozițiile legale în vigoare la data la care a produs efecte

Hotărârea Guvernului nr. 566 din 1 iunie 2011 , autorul excepției susține că Garda Financiară poate fi inclusă în această categorie. Subliniază că acest caracter al Gărzii Financiare rezultă din însăși

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003 , în forma actualizată până la data de 25 mai 2009, aplicabilă în cazul autorului excepției de neconstituționalitate, în care se arată, printre altele, că Garda Financiară este subordonată Ministerului Finanțelor, intrând astfel, în opinia autorului excepției, sub incidența dispozițiilor art. 116-117 din Constituție.

7. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, în sensul caracterului neîntemeiat al acesteia.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens arată că, în prezent,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003

a fost abrogată prin intermediul

art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 , astfel încât nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. În măsura în care, însă, este aplicabilă Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, pe fondul criticilor formulate, Guvernul apreciază că nu sunt incidente considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 55 din 5 februarie 2014 , invocate de autorul excepției în susținerea argumentelor sale de neconstituționalitate a textului criticat. În acest context, arată că prin intermediul normei legale criticate nu se operează o reducere a numărului de posturi ocupate, ci se prevede doar faptul că acest număr este stabilit în cuprinsul unei hotărâri de Guvern.

10. Avocatul Poporului apreciază că prevederile

art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003

sunt constituționale. În acest sens reține faptul că regimul juridic al Gărzii Financiare a fost supus controlului Curții Constituționale, care a statuat că Garda Financiară, ca instituție publică de control care se afla în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, "nu poate fi încadrată în categoria instituțiilor fundamentale, întrucât, potrivit legii, și-a desfășurat activitatea în subordinea unui organ de specialitate al administrației publice centrale, iar nu în subordinea Guvernului sau a unui minister, așa cum prevăd dispozițiile art. 116-117 din Constituție, și nici nu a constituit o autoritate administrativă autonomă" ( Decizia Curții Constituționale nr. 366/2014 , paragraful 50 teza finală).

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003

privind organizarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 132/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2004, prevederi potrivit cărora "(...) Structura organizatorică a Gărzii Financiare, numărul de posturi, normele generale și speciale de dotare, însemnele distinctive și modelele de uniformă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."

14. Curtea constată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003

privind organizarea Gărzii Financiare a fost abrogată, potrivit

art. 19 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013

privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013. În acest context, în legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, interpretând sintagma "în vigoare" din cuprinsul

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , text care circumstanțiază controlul de constituționalitate numai la legile și ordonanțele în vigoare, Curtea Constituțională a reținut că acest control vizează "dispozițiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare", dar ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. O astfel de soluție a fost justificată prin faptul că, deși abrogată, "legea civilă poate ultraactiva în unele situații, potrivit principiului «tempus regit actum»". Astfel, deși nu mai sunt în vigoare, prevederile de lege criticate își produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile cauzei, iar, în aceste condiții, Curtea are competența de a controla constituționalitatea acestora.

15. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, reglementarea criticată contravine dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (6) teza a doua, potrivit cărora "Ordonanțele de urgență (...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)".

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, autorul acesteia susține că

art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003

privind organizarea Gărzii Financiare, în forma în vigoare la data adoptării

Hotărârii Guvernului nr. 566 din 1 iunie 2011 , este neconstituțional și contravine art. 115 alin. (6) din Constituție, în măsura în care prin sintagma "numărul de posturi [...] se stabilește prin hotărâre de Guvern", s-ar înțelege că Guvernul poate reduce numărul de posturi, având în vedere caracterul de instituție fundamentală a statului al Gărzii Financiare.

17. În acest context, Curtea subliniază faptul că, în ceea ce privește interdicțiile și limitele de reglementare pe calea ordonanțelor de urgență, prin

Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea a reținut că din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constituție "se poate deduce că interdicția adoptării de ordonanțe de urgență este totală și necondiționată atunci când menționează că «nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale» și că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică». În celelalte domenii prevăzute de text - regimul instituțiilor fundamentale ale statului sau drepturile și libertățile prevăzute de Constituție -, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin". În continuare, Curtea a arătat că "verbul «a afecta» este susceptibil de interpretări diferite, așa cum rezultă din unele dicționare. Din punctul de vedere al Curții, aceasta urmează să rețină numai sensul juridic al noțiunii, sub diferite nuanțe, cum ar fi: «a suprima», «a aduce atingere», «a prejudicia», «a vătăma», «a leza», «a antrena consecințe negative»".

18. În ceea ce privește regimul instituțiilor fundamentale ale statului, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că "sunt instituții fundamentale ale statului acelea reglementate expres de Constituție, în mod detaliat ori măcar sub aspectul existenței lor, în mod explicit sau doar generic (instituțiile cuprinse în titlul III din Constituție, precum și autoritățile publice prevăzute în alte titluri ale Legii fundamentale)" (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, sau

Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014). Așadar, instituțiile fundamentale ale statului au "statut constituțional" ( Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009). Astfel, Curtea a considerat că sunt instituții fundamentale ale statului, spre exemplu, Curtea de Conturi ( Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2006, sau

Decizia nr. 1.555 din 17 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 28 decembrie 2009), Președintele României ( Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007), Consiliul Superior al Magistraturii ( Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007

sau

Decizia nr. 230 din 9 mai 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 iunie 2013), Înalta Curte de Casație și Justiție ( Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 ), Consiliul Suprem de Apărare a Țării ( Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 ), ministerele și celelalte organe ale administrației publice ( Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 ), Ministerul Public ( Decizia nr. 297 din 23 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010), consiliile locale, primăriile și consiliile județene ( Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010) sau Curtea Constituțională ( Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012 ).

19. Cât privește înțelesul sintagmei "afectare a regimului instituțiilor fundamentale ale statului", Curtea, prin

Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009

sau

Decizia nr. 230 din 9 mai 2013 , a statuat că aceasta vizează "toate componentele care definesc regimul juridic al acestora - structura organizatorică, funcționarea, competențele, resursele materiale și financiare, numărul și statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc.". De asemenea, toate aceste componente se subsumează organizării și funcționării instituțiilor fundamentale ale statului ( Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010 ).

20. În acest context, prin

Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 50, referitor la Garda Financiară, instituție publică de control care se afla în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Curtea a subliniat că "această instituție nu poate fi încadrată în categoria instituțiilor fundamentale, întrucât, potrivit legii, și-a desfășurat activitatea în subordinea unui organ de specialitate al administrației publice centrale, iar nu în subordinea Guvernului sau a unui minister, așa cum prevăd dispozițiile art. 116-117 din Constituție, și nici nu a constituit o autoritate administrativă autonomă." Așa fiind, la paragraful 51 din decizia menționată, Curtea a statuat că "în ceea ce privește Garda Financiară, aceasta nu reprezintă o instituție fundamentală a statului, care să cadă sub incidența protecției prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție", motiv pentru care criticile formulate de autorul excepției de neconstituționalitate în prezenta cauză sunt neîntemeiate.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Verdeș în Dosarul nr. 50/2/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 3 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003

privind organizarea Gărzii Financiare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2016.