Decizia nr. 1105/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 273/2006

privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, excepție ridicată de Avocatul Poporului.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul Avocatului Poporului, expertul Bianca Drăghici.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care susține temeinicia excepției de neconstituționalitate a ordonanței de urgență, arătând că nu este motivată urgența și situația extraordinară care ar fi impus adoptarea unui asemenea act normativ. Astfel, o serie dintre dispozițiile ordonanței intră în vigoare la date ulterioare publicării în Monitorul Oficial al României, ceea ce infirmă urgența reglementării. Pe de altă parte, Guvernul și-a încălcat competența materială de reglementare consacrată de art. 115 alin. (6) din Constituție, care prevede că ordonanța de urgență nu poate afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului și nici drepturile și libertățile cetățenilor. De asemenea, ordonanța de urgență aduce atingere și principiului autonomiei publice locale, prevăzut de art. 120-122 din Constituție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că ordonanța de urgență încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 115 alin. (6) și art. 120-122. Aplicarea actului normativ va genera un blocaj funcțional, care va produce efecte asupra bunei funcționări a autorităților publice locale. Reglementarea ar trebui să asigure un standard minim de satisfacere a nevoilor cetățenilor, iar la stabilirea numărului de posturi din cadrul instituțiilor publice locale trebuie să se țină seama de specificul zonei, nivelul de dezvoltare economică, cadrul geografic etc. Așa fiind, orice limitare a autonomiei publice locale nu poate fi operată decât printr-o reglementare de rang constituțional sau organic, nicidecum printr-o ordonanță de urgență a Guvernului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Cu Adresa nr. 7.189 din 12 iulie 2010, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 273/2006

privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată ca urmare a unei sesizări formulate de domnul Andrei Ioan Chiliman, în calitate de primar al sectorului 1 București și de președinte al Consiliului de Coordonare al Municipiului București al Partidului Național Liberal, precum și în numele parlamentarilor P.N.L. din Circumscripția Electorală nr. 42 București, respectiv George Crin Laurențiu Antonescu, Alina Ștefania Gorghiu, Ludovic Orban, Radu Stroe, Daniel Stamate Budurescu și Cornel Pieptea.

Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, al

art. 13 lit. f) din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului și al

art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 9.826 din 12 iulie 2010 și constituie obiectul Dosarului nr. 2.322D/2010.

Motivele sesizării vizează următoarele aspecte de neconstituționalitate:

1. Urgența care a determinat adoptarea actului normativ criticat nu se poate justifica prin eficientizarea și îmbunătățirea actului managerial în condițiile reducerii numărului de posturi din administrația publică locală, stabilit în raport de grupele de populație. Astfel, în pofida faptului că ordonanța de urgență este motivată prin necesitatea eficientizării activității instituțiilor publice locale, în realitate criteriul reducerii de personal în funcție de numărul locuitorilor din unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială aduce atingere bunei funcționări a activității autorităților administrației publice locale.

Din examinarea dispozițiilor ordonanței se poate observa abaterea de la exigența constituțională privind urgența, dar și de la regulile de tehnică legislativă privind intrarea în vigoare a ordonanțelor de urgență, astfel cum sunt acestea stabilite de

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 . Cu alte cuvinte, chiar amânarea intrării în vigoare a dispozițiilor ordonanței infirmă urgența reglementării pe această cale, în acest caz.

Pe cale de consecință, carențele în motivarea urgenței și a situației extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată duc, fără îndoială, la concluzia că adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010 , astfel cum este prezentată în cuprinsul ordonanței de urgență, nu poate fi primită din perspectiva exigențelor art. 115 alin. (4) din Constituție.

2. Prin reglementările sale,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010

afectează modul de funcționare a activității autorităților administrației publice locale: consiliile locale alese și primarii aleși, precum și consiliile județene toate instituții fundamentale ale statului, reglementate prin cap. V al titlului III din Constituție. Astfel, noua reglementare impune în sarcina acestor autorități o serie de măsuri, precum: modul de constituire a bugetului local, modul de realizare a unor operațiuni financiare în cadrul bugetului local, stabilirea numărului maxim de posturi în administrația publică locală, schimbări ale denumirilor cuprinse în certificatele de înregistrarea fiscală, modificarea unor prevederi referitoare la contravențiile aplicate în cazul nerespectării legii și altele.

Prin urmare, adoptarea prezentului act normativ constituie o imixtiune a Guvernului ca autoritate a administrației publice centrale în activitatea autorităților administrației publice locale, afectând regimul acestora, fără luarea în considerare și a altor criterii specifice bunei funcționări a acesteia.

De altfel, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, sub un dublu aspect: actul normativ criticat afectează activitatea administrației publice, instituție fundamentală a statului și, totodată, aduce atingere unor drepturi și libertăți fundamentale.

3. Natura juridică a consiliilor locale, județene și a primarilor este aceea de autorități ale administrației publice locale, care au misiunea să realizeze autonomia locală în unitățile administrativ-teritoriale, adică să rezolve treburile publice din comune și orașe. De aceea, puterea acestor organe derivă din puterea alegătorilor, nu din cea a statului.

Sub acest aspect, se observă că Guvernul, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 , impune autorităților administrației publice locale un număr maxim de posturi și le obligă pe acestea să aprobe modificările organigramelor, precum și să reflecte aceste modificări în bugetele de venituri și cheltuieli. Or, impunerea unor asemenea obligații încalcă art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul descentralizării și autonomiei locale și periclitează capacitatea administrativ-financiară a autorităților administrației publice locale de a satisface interesele publice ale administrației și de a rezolva treburile publice.

Sunt încălcate și dispozițiile art. 4 alin. (4) și art. 6 alin. (1) din Carta europeană a autonomiei locale, care prevăd dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea a fost transmisă președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituționalitate.

Guvernul a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 13.248 din 9 septembrie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Raportat la cauza de față, situația extraordinară este determinată de:

- dificultățile întâmpinate cu privire la plata salariilor personalului bugetar;

- influența substanțială asupra bugetului de stat pe anul 2010 pe care o are alocarea unor sume din bugetul de stat pentru plata salariilor personalului încadrat în aparatul autorităților locale;

- necesitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.

Scopul actului normativ este acela de "adoptare a unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare și de întărire a disciplinei financiare, astfel încât să se reducă deficitele dintre veniturile și angajamentele legale de cheltuieli publice locale. Arieratele bugetare înregistrate la nivelul unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se reflectă în deficitul bugetului general consolidat, conducând la creșterea acestuia."

În consecință, se apreciază că, în anumite situații extreme, precum în cea de față, implicațiile financiare legate de plată salariilor angajaților din autoritățile locale se pot constitui într-o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție, deoarece asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilității economice a statului român.

În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, Guvernul apreciază că dispozițiile ordonanței supuse controlului nu afectează regimul autorităților publice locale, deoarece consecințele punerii în aplicare a măsurilor adoptate nu sunt negative, ci, din contră, sunt pozitive, normativele de personal reglementate de acest act normativ având drept scop continuarea bugetării autorităților locale de la bugetul de stat. În caz contrar, statul poate sista în orice moment alocarea de fonduri pentru autoritățile locale, agravând în acest fel situația financiară și de personal a acestora.

Referitor la afectarea autonomiei locale, se apreciază că noile forme de reglementare a disciplinei fiscale în materie bugetară pentru autoritățile locale nu afectează principiul autonomiei locale, consacrat de art. 120 din Constituție. Statul, prin organele sale reprezentative și decizionale, este dator a veghea la buna funcționare a autorităților publice, atât centrale, cât și locale, iar finanțarea autorităților locale din bugetul de stat nu poate fi sistată pentru salvgardarea interesului statal, prin sacrificarea celui local, actul normativ în discuție fiind adoptat tocmai pentru crearea unui echilibru în gestionarea resurselor financiare ale statului. Acest act dă posibilitatea autorităților locale de a primi sprijin financiar de la nivel central, în perioade de dificultate economică generalizată.

Președintele Senatului și Președintele Camerei Deputaților nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție și celor ale

art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul sesizării Curții Constituționale îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 273/2006

privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare.

Dispozițiile din Constituție considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 115 alin. (4) și (6), precum și cele ale art. 120-122. Examinând obiecția de neconstituționalitate, reținem următoarele:

I. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, prin raportare la prevederile art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală:

- Art. 115 alin. (4) prevede că Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

Referindu-se la jurisprudența Curții Constituționale, exemplificată prin

Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, și

Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, autorul obiecției de neconstituționalitate susține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010

a fost adoptată cu încălcarea condițiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, situația extraordinară și urgența fiind doar proclamate și fără precizarea vreunui element cuantificabil.

Curtea, în jurisprudența sa, a statuat, în mod constant, că situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, aspect întărit și prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" ( Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005).

Curtea a mai arătat, prin

Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situației extraordinare, Curtea a reținut, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005 , că "invocarea elementului de oportunitate, prin definiție de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficiență contributivă determinantă a urgenței, ceea ce, implicit, îl convertește în situație extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenței situației extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situație, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăți insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituționalitate - situația extraordinară -, a cărui respectare este prin definiție supusă controlului Curții, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil". Totodată, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituțională a statuat că "urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare".

În raport cu obiectul criticii de neconstituționalitate formulate, Curtea reține că, în nota de fundamentare a ordonanței de urgență criticate, existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată și urgența acesteia sunt justificate de Guvern prin următoarele argumente:

- adoptarea ordonanței de urgență criticate a fost determinată - potrivit motivării explicite pe care o conține tocmai de necesitatea eficientizării activității instituțiilor publice locale și a îmbunătățirii actului managerial în condițiile actualei crize, care, persistând, impune reducerea cheltuielilor bugetare, în general, și reducerea cheltuielilor bugetare locale, în special, având în vedere că - potrivit

art. 64 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice și ale

art. 5 din Legea nr. 273/2006

privind finanțele publice locale - îndestularea cu resurse financiare a bugetelor locale se face cu fonduri ce se acordă (sub forma transferurilor și a cotelor defalcate) de la bugetul de stat, iar veniturile bugetului general consolidat au scăzut continuu în ultimii 2 ani;

- bugetele locale au încheiat anul 2009 cu plăți restante (datorii neachitate la termenul scadent) într-o valoare foarte mare, care, în primele luni ale anului 2010, nu numai că nu s-au diminuat, ci au crescut constant, fapt care poate conduce la o situație de blocaj financiar la nivelul bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale. La rândul său, acesta va genera un blocaj financiar al operatorilor economici ce prestează servicii sau execută lucrări pentru autoritățile administrației publice locale.

Prin adoptarea ordonanței criticate se urmărește diminuarea arieratelor înregistrate de unitățile administrativ-teritoriale și îmbunătățirea situației economico-financiare a unităților administrativ-teritoriale, fapt care va permite finanțarea unor noi proiecte de investiții. De asemenea, reglementarea va avea impact și asupra activității financiare a operatorilor economici care prestează servicii de interes public local;

- o altă perspectivă este aceea a imposibilității realizării indicatorilor macroeconomici conveniți cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială și pot pune în pericol următoarele tranșe din acordul stand-by încheiat de România. Aceste organisme internaționale au formulat opinii și recomandări referitoare la creșterea disciplinei financiare, a predictibilității și transparenței execuției bugetare la nivelul autorităților administrației publice locale, la diminuarea arieratelor înregistrate ca urmare a managementului financiar imprudent și la reducerea cheltuielilor bugetare ale autorităților administrației publice locale. În acest scop, este necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare și de întărire a disciplinei financiare, astfel încât să se reducă plățile restante la nivelul unităților/subdiviziunilor administrativteritoriale;

- în activitatea de monitorizare a datoriei publice locale, Ministerul Finanțelor Publice a constatat existența unor contracte, care constituie datorie publică locală, încheiate de unități administrativ-teritoriale fără obținerea avizului comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, fapte produse și din cauza încadrării acestora în categoria contravențiilor și nu ca infracțiuni, așa cum este considerată folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete în vederea obținerii avizului comisiei menționate. Prin urmare, Guvernul a apreciat că este necesară o corelare legislativă care să corespundă noilor realități;

- în sfârșit, s-au remarcat diferențe foarte mari în privința numărului de personal în colectivități locale de dimensiuni similare, în condițiile în care atribuțiile conferite prin lege sunt identice. Cele mai mari efective de personal se regăsesc în autorități publice (primării și consilii județene), cultură (inclusiv întreținere spații verzi), dezvoltare publică (administrarea domeniului public, locuințe, piețe, iluminat public) și poliția comunitară. Așa fiind, se consideră necesară stabilirea de normative de personal (număr maxim al posturilor) ce vor trebui implementate la nivelul administrației publice locale. Acestea vor determina o raționalizare a cheltuielilor în scopul realizării unui echilibru cu veniturile realizate, pe de o parte, și asigurării resurselor financiare suplimentare pentru efectuarea de proiecte de investiții, pe de altă parte.

Având în vedere jurisprudența sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern pentru a stabili dacă implicațiile financiare legate de modificările legislative adoptate, în situația dată, se circumscriu situației extraordinare sau unor elemente de oportunitate.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a reținut că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională. Aceasta este premisa de la care Curtea urmează să analizeze relevanța motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanței de urgență criticate.

Principalele motive pentru justificarea situației extraordinare le reprezintă creșterea arieratelor înregistrate de unitățile administrativ-teritoriale, necorelarea reglementărilor legislative în domeniul obținerii avizului comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și excedentul de personal în colectivitățile locale. Motivele invocate privite separat nu justifică existența unei situații extraordinare, de aceea Curtea va proceda la analizarea efectelor pe care aceste împrejurări le produc prin întrunirea lor cumulată, și anume, pe de o parte, situația de blocaj financiar la nivelul bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale ce afectează negativ bugetul de stat, prin creșterea deficitului bugetar, și, pe de altă parte, imposibilitatea realizării indicatorilor macroeconomici conveniți cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială, situație care poate pune în pericol următoarele tranșe din acordul stand-by încheiat de România. Or, dată fiind necesitatea adoptării unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare și de întărire a disciplinei financiare, astfel încât să se reducă deficitele dintre veniturile și angajamentele legale de cheltuieli publice locale și plecând de la premisa constatată de către Curte prin

Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , Curtea Constituțională ajunge la concluzia că în cauza de față există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.

De asemenea, Curtea constată că ordonanța de urgență a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implică, în mod necesar și neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară și energică. În consecință, adoptarea măsurii criticate reclamă, în mod indubitabil, urgență; or, reglementarea urgentă a situației rezultate în condițiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid și rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului asupra unui proiect de lege și nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgență. În aceste condiții, pentru conservarea stabilității economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență (a se vedea și

Decizia Curții Constituționale nr. 713 din 25 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010).

În ceea ce privește critica referitoare la abaterea de la regulile de tehnică legislativă privind intrarea în vigoare a ordonanțelor de urgență, astfel cum sunt acestea stabilite de

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 , apreciem că dispozițiile

art. X din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010

care prevăd momente ulterioare de intrare în vigoare pentru anumite dispoziții ale ordonanței nu infirmă caracterul urgent și extraordinar al situației reglementate.

Din contră, dispozițiile art. I pct. 1-8, 11, 13-15, 17-21, 25-40 și 43, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2011, fiind norme care modifică și completează

Legea nr. 273/2006

privind finanțele publice locale, operează în materie financiar-fiscală, cu impact asupra responsabilităților autorităților administrației publice locale și ale instituțiilor publice implicate în domeniul finanțelor publice locale. Or, apare pe deplin justificată, în această materie, instituirea, ca dată de intrare în vigoare a noii reglementări, începutul următorului an bugetar, tocmai în scopul respectării caracterului anual al normelor referitoare la buget, pe de o parte, precum și în vederea asigurării unui grad sporit de predictibilitate în ceea ce privește structura bugetului pe anul următor.

În ceea ce privește dispozițiile art. I pct. 41 și 42, care intră în vigoare în termen de 30 de zile, calculate de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, Curtea observă că acestea instituie un regim sancționator mai sever cu privire la nerespectarea dispozițiilor legale privind datoria publică locală. De asemenea, dispozițiile art. IV, care intră în vigoare tot în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, reglementează sancțiuni pentru nerespectarea unor prevederi din actualul act normativ, prevederi pentru aplicarea cărora legiuitorul a prevăzut o anumită procedură, care impune respectarea mai multor termene.

Rațiunea reglementării termenului de 30 de zile în aceste cazuri rezidă în acordarea posibilității persoanelor cărora li se adresează reglementarea de a lua cunoștință de noua normă în vederea ajustării conduitei conform exigenței legale prevăzute de aceasta. Intervalul instituit între data publicării actului normativ și data intrării sale în vigoare constituie aplicarea principiului vacatio legis -repausul legii și este menit să asigure caracterul previzibil și accesibil al viitoarei reglementări și să sporească încrederea cetățenilor în statul de drept.

Pentru toate aceste motive, Curtea constată că reglementarea criticată nu aduce atingere dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, îndeplinind exigențele urgenței și ale situației extraordinare.

II. O altă critică formulată de autorul excepției constă în faptul că prin această ordonanță de urgență se contravine art. 115 alin. (6) din Constituție, care nu îngăduie să fie adoptate ordonanțe de urgență prin care este afectat regimul instituțiilor fundamentale ale statului.