Decizia nr. 362/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. XVIII din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Gabriel Stanciu în Dosarul nr. 158/117/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.035D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, precizând că dispozițiile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici principiul egalității și nediscriminării. Arată că stabilirea căilor de atac este competența exclusivă a legiuitorului, niciuna dintre părți nefiind plasată într-o situație de inferioritate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 26 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 158/117/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. XVIII din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ioan Gabriel Stanciu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de recurs întemeiate pe Codul de procedură civilă în prezent în vigoare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se critică, în esență, modalitatea în care s-a reglementat exercitarea căii de atac a recursului pentru cauze înregistrate până la data de 31 decembrie 2015 pentru care recursul poate fi exercitat doar pentru cauze a căror valoare depășește 1.000.000 lei, iar pentru cauze înregistrate începând cu data de 1 ianuarie 2016 cu același obiect, calea de atac a recursului se poate promova pentru litigii a căror valoare depășește suma de 500.000 lei. Se arată că în acest fel se generează o discriminare și se încalcă dreptul la un proces echitabil pentru justițiabilii care în perioada 15 februarie 2013 (data intrării în vigoare a

Legii nr. 2/2013 ) și până la 1 ianuarie 2016 învestesc instanțele cu anumite cauze a căror valoare este peste 500.000 lei, dar se situează sub plafonul de 1.000.000 prevăzut de textul de lege criticat. Se susține că acești justițiabili sunt privați de o cale de atac pe o anumită perioadă de timp, în condițiile în care, pentru aceeași cauză, altor justițiabili li se permite exercitarea controlului de legalitate asupra hotărârilor pronunțate de instanțele de apel, singurul criteriu stabilit de legiuitor fiind data sesizării instanței, respectiv anterior sau ulterior datei de 1 ianuarie 2016, ceea ce determină o discriminare între cetățeni și îngrădește accesul la justiție prin privarea de calea de atac a recursului pentru o anumită categorie de justițiabili.

6. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că prevederile de lege criticate nu îngrădesc accesul liber la justiție și nici nu contravin dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul arată că, potrivit normei criticate, până la 31 decembrie 2015 nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate asupra cererilor evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, iar de la data de 1 ianuarie 2016 se revine la pragul valoric de 500.000 lei inclusiv, consacrat de Codul de procedură civilă. În rest, norma criticată are același conținut cu cea cuprinsă în art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Precizează că, potrivit doctrinei, Codul de procedură civilă a instituit o categorie nouă de hotărâri judecătorești, anume cea a hotărârilor care nu sunt susceptibile de recurs, soluția fiind diferită de cea promovată de Codul de procedură civilă din 1865, care a cunoscut categoria hotărârilor ce nu puteau fi controlate pe calea apelului. Rațiunile pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului sunt determinate, în principal, de imperativul major al descongestionării instanței supreme de un număr considerabil de recursuri, interesul relativ redus al litigiului constituindu-se deopotrivă într-un temei pentru eliminarea căii extraordinare de atac a recursului. Mai arată că soluția legislativă criticată trebuie analizată și în contextul regândirii regimului căilor de atac prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce privește sistemul căilor de atac. Amintește, de asemenea, jurisprudența Curții Constituționale referitoare la art. 282^1 din Codul de procedură civilă din 1865 care excepta de la calea de atac a apelului unele hotărâri.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. XVIII din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următoarea redactare:

"(1) Dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

12. Ulterior sesizării Curții Constituționale, textele de lege criticate au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2015

pentru prorogarea unor termene prevăzute de

Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, astfel că, în prezent, art. XVIII alin. (1) stabilește că dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017, iar termenul prevăzut la art. XVIII alin. (2) a fost prelungit până la 31 decembrie 2016.

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) care consacră principiul separației puterilor în stat, art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 44 referitor la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată și art. 129 care reglementează cu privire la folosirea căilor de atac.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că în cuprinsul art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt enumerate hotărârile care nu pot fi supuse recursului, printre care se numără și cele cu privire la cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv, acestea fiind vizate de autorul prezentei excepții.

15. Prin textul de lege criticat, cuprins în

Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, s-a stabilit, însă, că de la 15 februarie 2013 (data intrării în vigoare atât a

Legii nr. 2/2013 , cât și a Codului de procedură civilă) și până la 31 ianuarie 2015 nu pot fi atacate cu recurs hotărârile cu privire la cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2015

acest termen a fost prelungit până la 1 ianuarie 2017, după această dată urmând să se aplice prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă care exclud de la calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunțate cu privire la cereri în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

16. Autorul excepției este nemulțumit, așadar, de faptul că pe intervalul de timp cuprins între 15 februarie 2013 și 1 ianuarie 2017 nu pot fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate cu privire la cereri în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, urmând ca, după această dată, să se aplice prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care stabilesc o valoare mai mică, de 500.000 lei.

17. Față de aceste critici, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a statuat că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate, fără ca aceste diferențe să aibă semnificația unei discriminări (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, paragraful 31).

18. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiție din Constituție, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

19. De asemenea, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la

deciziile nr. 99 din 23 mai 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000,

nr. 230 din 16 noiembrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000,

nr. 226 din 18 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004,

nr. 572 din 3 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005,

nr. 500 din 15 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau

nr. 967 din 20 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012).

20. Or, în cauza de față, autorul excepției a avut acces la judecarea cauzei în primă instanță, precum și în apel. Așadar a beneficiat de o cale de atac, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.

21. Aceleași considerente au fost reținute, de altfel, de Curtea Constituțională și în Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, prin care au fost examinate prevederile

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

prin prisma faptului că, înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 2/2013 , era posibil accesul la calea de atac a recursului în acțiunile având ca obiect cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Gabriel Stanciu în Dosarul nr. 158/117/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile

art. XVIII din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 iunie 2016.