Decizia nr. 455/2016

Articolul 4

teza a doua din Legea nr. 165/2013 : "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...).";

-

Articolul 34

alin. (1) din Legea nr. 165/2013 : "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.";

-

Articolul XXIII

alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 : "(1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel. (...)

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece."

14. În opinia autorilor excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie regula neretroactivității legii civile, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 126 privind instanțele judecătorești și art. 129 care reglementează cu privire la folosirea căilor de atac. De asemenea, prin raportare la art. 11 și art. 20 din Constituție, sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că a fost ridicată în cursul soluționării recursului formulat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței prin care Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de obligare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, conform dispozițiilor

Legii nr. 247/2005 , în dosarul de despăgubire înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de Comisia Locală de Fond Funciar Măgurele cu propunerea de acordare de despăgubiri.

16. Prin

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013

sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Autorul prezentei excepții de neconstituționalitate critică, în esență, aceeași interpretare care a fost constatată ca neconstituțională prin decizia menționată și, având în vedere că această decizie a fost pronunțată ulterior sesizării instanței constituționale cu soluționarea prezentei excepții, rezultă că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

a devenit inadmisibilă. Aceasta deoarece, în măsura în care instanța constituțională a constatat constituționalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Totodată, față de soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, Curtea subliniază, în conformitate cu cele statuate cu valoare de principiu în jurisprudența sa anterioară, că decizia de constatare a neconstituționalității menționată reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție (a se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 122 din 6 martie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

17. În ce privește prevederile

art. XXIII alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 2/2013 , Curtea observă că acestea stabilesc regula procedurală potrivit căreia recursurile aflate, la data intrării în vigoare a

Legii nr. 2/2013 , pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care, potrivit acestei legi, intră în competența de soluționare a curților de apel se trimit pe cale administrativă la aceste instanțe devenite competente să le judece. Critica de neconstituționalitate formulată în cauza de față vizează, la fel ca și cea analizată de Curtea constituțională prin

Decizia nr. 370 din 26 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 august 2014, faptul că aceeași instanță ajunge să judece de două ori același dosar, atât în fond, cât și în recurs.

18. Prin decizia menționată, Curtea Constituțională a aplicat același raționament utilizat atunci când a examinat dispoziții legale similare, cuprinse în

Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, în prezent abrogată, dispoziții care vizau același tip de măsuri ca și cele reglementate prin textele de lege criticate în prezenta cauză. Astfel, potrivit

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 , recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii menționate și care, potrivit acesteia, erau de competența curților de apel urmau să se trimită pe cale administrativă la instanțele menționate, fără a se mai pronunța o hotărâre de declinare a competenței.

19. Curtea a apreciat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este determinată prin dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii" ( Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006). Curtea a reținut, totodată, că, deși prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, acesta nu constituie un fine de neconstituționalitate, întrucât judecata se realizează în complete cu compunere diferită. Curtea a constatat că reglementarea are caracter tranzitoriu, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. În plus, noua soluție legislativă nu instituie nicio discriminare și, ca atare, nu contravine nici principiului egalității de tratament între subiectele de drept.

20. Curtea a mai reținut că dispozițiile legale examinate nu aduc atingere principiului imparțialității instanțelor judecătorești, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect, Curtea a subliniat că judecarea recursului de către aceeași instanță care a soluționat apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumție a lipsei de imparțialitate a judecătorilor care se pronunță asupra recursului, remarcând, în același timp, că cele două căi de atac - apelul și recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.

21. Curtea s-a pronunțat, în sensul arătat, prin mai multe alte decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, se rețin:

Decizia nr. 760 din 31 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006,

Decizia nr. 447 din 15 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007,

Decizia nr. 920 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, sau

Decizia nr. 709 din 25 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010.

22. De altfel, Curtea a observat că din Expunerea de motive a

Legii nr. 2/2013

rezultă că rațiunea adoptării normelor tranzitorii criticate în prezenta cauză a fost reprezentată de modificările intervenite prin noul Cod de procedură civilă sub aspectul competenței materiale a instanțelor judecătorești. Măsurile reglementate prin acestea au ca scop asigurarea unei repartizări echilibrate a cauzelor pe rolul instanțelor civile, cu finalitatea aplicării în condiții optime a dispozițiilor noii reglementări procesual civile.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Eugen Tăbăcaru în Dosarul nr. 5.277/2/2012* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. XXIII alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile menționate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2016.