Decizia nr. 565/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) și (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petru Nicolae Ioțcu în Dosarul nr. 6.310/30/2015 al Tribunalului Timiș - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.828D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 7 iulie 2016, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , a dispus amânarea pronunțării pentru data de 12 iulie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 8 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 6.310/30/2015, Tribunalul Timiș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) și (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petru Nicolae Ioțcu într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 din Codul penal raportată la

art. 6 din Legea nr. 78/2000 .

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece creează un impediment în contestarea legalității anumitor probe care fundamentează trimiterea în judecată a unei persoane în condițiile în care suspiciunea asupra legalității acestora ar reieși ulterior, din administrarea probelor în faza de judecată. Arată că în cursul urmăririi penale nu a avut posibilitatea concretă de a lua cunoștință de conținutul suporților optici și nici posibilitatea de a contesta legalitatea obținerii probei constând în interceptările și înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, deși în timpul judecății pe fond, s-ar constata nelegalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, părțile nu mai au posibilitatea de a invoca nulitatea lor și nici instanța nu are la dispoziție vreun mijloc procedural pentru a le înlătura. O astfel de situație permite posibilitatea soluționării unei cauze penale în baza unor probe administrate în mod neloial, fapt care contravine flagrant principiului legalității procesului penal.

5. Tribunalul Timiș - Secția penală, contrar

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

6. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală este, în principal, inadmisibilă, deoarece prin

Decizia nr. 76 din 26 februarie 2015 , Curtea Constituțională a constatat neconstituțională soluția legislativă de excludere a procurorului de la dezbaterea contradictorie a probelor cuprinsă în textul contestat. Pe fond, Guvernul susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile art. 374 din Codul de procedură penală permit judecătorului să administreze din oficiu, atât probele la care se referă prevederile criticate, precum și orice alte probe pe care le apreciază a fi necesare pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. Revine judecătorului învestit cu soluționarea cauzei să aprecieze, în concret, de la caz la caz, care probe trebuie administrate. De aceea, elemente de fapt, respectiv faptul că judecătorul unei cauze nu a dispus readministrarea, în faza cercetării judecătorești, a uneia sau a mai multor dintre probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, nu pot conduce la concluzia că dispozițiile art. 374 alin. (7) și (8) din Codul de procedură penală afectează dreptul la un proces echitabil.

8. Guvernul mai arată că nu poate fi primită nici susținerea referitoare la afectarea dreptului la apărare, deoarece prevederile legale criticate nu restrâng în niciun fel dreptul la apărare al inculpatului, acesta putând să fie asistat de un avocat în tot cursul judecății, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să îl asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepții și obiecțiuni (a se vedea și dispozițiile art. 88-96 din Codul de procedură penală).

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, textul legal criticat prevede faptul că doar acele probe care au fost administrate în cursul urmăririi penale și nu au fost contestate de către părți urmează să nu mai fie readministrate în cursul cercetării judecătorești. Însă, și aceste probe sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților. În plus, art. 374 din Codul de procedură penală permite judecătorului să administreze din oficiu atât probele la care se referă alin. (7), precum și orice alte probe pe care le apreciază a fi necesare pentru aflarea adevărului. Revine judecătorului învestit cu soluționarea cauzei să aprecieze, de la caz la caz, care dintre probe trebuie să fie administrate.

10. Prin

deciziile nr. 342 din 7 mai 2015 , nr. 245 din 7 aprilie 2015 și nr. 486 din 23 iunie 2015, Curtea Constituțională a statuat că faptul că instanța de judecată, nereadministrând probele în condițiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ține seama de ele la judecarea cauzei, nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Prin urmare, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile legale criticate dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate și nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Așa fiind, nimic nu oprește partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului -, cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit art. 374 alin. (5) din Codul de procedură penală "Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe", părțile și persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate și să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală.

11. De altfel, legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de părți, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanța de judecată dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 374 alin. (7) și (8) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Aducerea la cunoștință a învinuirii, lămuriri și cereri. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au fost modificate prin

art. II pct. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Cu toate acestea, ținând seama de rațiunile avute în vedere de

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora "sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare", Curtea urmează a se pronunța asupra prevederilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , deoarece acestea erau aplicabile la momentul invocării excepției. Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

"(7) Probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților și sunt avute în vedere de instanță la deliberare.

(8) Probele prevăzute la alin. (7) pot fi administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei."

15. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, precum și dispozițiile art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin mai multe decizii s-a pronunțat asupra unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

deciziilor nr. 342 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 3 iunie 2015, nr.

245 din 7 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015, și nr.

486 din 23 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015, Curtea a statuat că dispozițiile legale criticate dispun cu privire la imposibilitatea nuanțată/condiționată a readministrării ope legis în cursul cercetării judecătorești a probelor administrate în cursul urmăririi penale și care nu au fost contestate. Din această perspectivă, Curtea a constatat că legiuitorul a impus o singură condiție cu privire la soluția legislativă aleasă, respectiv absența unei manifestări univoce de voință a părții interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale.

17. Faptul că instanța de judecată, nereadministrând probele în condițiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ține seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (a se vedea, în acest, sens Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saidi împotriva Franței, paragrafele 43 și 44, și Hotărârea din 13 octombrie 2005, pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54.) De aceea, utilizarea unei probe așa cum a fost administrată în faza de urmărire penală nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să o conteste. Prin urmare, nu se poate susține că prin dispozițiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deși a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituționalitatea unui text, deoarece obiectul acțiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluționarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerința ca elementele de probă să fie produse întotdeauna în fața persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situații particulare de excepție cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată și suficientă de a contesta proba și de a solicita refacerea ei sau de a fi participat la administrarea probei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).

18. Totodată, Curtea a constatat că, întrucât legalitatea și temeinicia sunt însușiri fundamentale ale oricărei probe care, prin elementele de fapt conținute, servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, s-ar putea pune în discuție afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil dacă, în pofida faptului că părțile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în fața unui judecător anterior cercetării judecătorești, probele nu sunt readministrate.

19. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea a constatat că aceste aspecte pot fi cenzurate, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în fața judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din același cod, va exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, odată validată legalitatea lor în cadrul procedurii de cameră preliminară, este evident că în fața judecătorului de fond pot fi puse în discuție numai aspecte ce țin de temeinicie referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată și care, raportat la acuzația concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanță.

20. Analizând conținutul normativ al dispozițiilor legale criticate, Curtea a mai constatat că acestea dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate și nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Așa fiind, nimic nu oprește partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului -, cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea a reținut alineatul (5) al art. 374 din Codul de procedură penală, conform căruia "Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe", părțile și persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate și să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală.

21. În sfârșit, este de observat că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, întrucât, tocmai potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanței de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, "Instanța de judecată soluționează cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii."

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, Curtea constată că soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală pronunțată prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petru Nicolae Ioțcu în Dosarul nr. 6.310/30/2015 al Tribunalului Timiș - Secția penală și constată că dispozițiile art. 374 alin. (7) și (8) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2016.