Decizia nr. 545/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, excepție ridicată de Daniel Tiberiu Damian în Dosarul nr. 429/39/2015 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori, de Gabor Matei, Gabor Rupi și Gabor Janos în Dosarul nr. 13.221/211/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția penală, de Cătălin Ursu și Oana Elena Apreutesei în Dosarul nr. 4.567/89/2012 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori, de George Ovidiu Acatrinei în Dosarul nr. 1.754/112/2015 al Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția penală și de Carmen Ioana Chicea în Dosarul nr. 14.505/211/2013 al Tribunalului Cluj - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.414D/2015 la care au fost conexate dosarele nr. 1.557D/2015, nr. 1.583D/2015, nr. 1.602D/2015 și nr. 1.664D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunțarea la 12 iulie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

3. Prin Decizia nr. 645 din 14 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 429/39/2015, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal și ale art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Daniel Tiberiu Damian cu ocazia soluționării apelului într-o cauză penală privind săvârșirea mai multor infracțiuni aflate în concurs, dintre care unele au fost comise anterior datei de 1 februarie 2014, iar altele după intrarea în vigoare a noului Cod penal.

4. Prin Încheierea din 21 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 13.221/211/2015, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Gabor Matei, Gabor Rupi și Gabor Janos cu ocazia soluționării unei cauze penale privind săvârșirea mai multor infracțiuni aflate în concurs, dintre care unele au fost comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal.

5. Prin Încheierea din 28 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.567/89/2012, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Cătălin Ursu și Oana Elena Apreutesei cu ocazia soluționării apelului într-o cauză penală privind săvârșirea mai multor infracțiuni aflate în concurs.

6. Prin Încheierea din 3 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.754/112/2015, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal. Excepția a fost ridicată de George Ovidiu Acatrinei cu ocazia soluționării unei contestații la executare privind recunoașterea unei sentințe penale pronunțate de o instanță străină și contopirea pedepsei definitive aplicate prin aceasta pentru o infracțiune săvârșită ulterior datei de 1 februarie 2014 cu o pedeapsă definitivă pronunțată de o instanță națională pentru infracțiuni comise anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, cu aplicarea tratamentului sancționator al pluralității intermediare.

7. Prin Încheierea din 23 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 14.505/211/2013, Tribunalul Cluj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Carmen Ioana Chicea cu ocazia soluționării unei cauze penale privind săvârșirea mai multor infracțiuni aflate în concurs.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească în cadrul democrației constituționale, ale art. 22 alin. (2) privind interzicerea torturii și a pedepselor și tratamentelor inumane ori degradante, ale art. 23 alin. (1) referitor la inviolabilitatea libertății individuale, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți - din perspectiva principiului individualizării/proporționalizării sancțiunilor de drept penal - și ale art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiției prin instanțele judecătorești. Arată, astfel, că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal, recunoscut de către toate legislațiile statelor de drept, consacră regula că orice sancțiune, pentru a-și atinge scopul preventiv-educativ, trebuie să fie strict individualizată, ceea ce înseamnă adaptarea ei cantitativă și calitativă în raport de natura și gradul de pericol social al faptei și de persoana făptuitorului. Pentru a se putea aplica acest principiu, "sancțiunile de drept penal trebuie să fie adaptabile, atât din punct de vedere al cuantumului, cât și al calității, adică să poată fi proporționalizate în raport de faptă și de persoana făptuitorului". Principiul proporționalizării sancțiunilor de drept penal este realizat prin cele trei categorii de individualizare: legală, pe care o face legiuitorul, judiciară pe care o realizează judecătorul, și administrativă, care intervine în faza de executare. Individualizarea legală revine legiuitorului, Parlamentului, și se realizează prin operațiunea de stabilire prin lege a sancțiunilor de drept penal: pedepse, măsuri educative și măsuri de siguranță. În această etapă, legiuitorul stabilește pedepsele și celelalte sancțiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime și maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă, în abstract, importanței valorii sociale ocrotite prin incriminare. În cadrul acestei operațiuni, "trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental care face obiectul limitării impuse de sancțiune și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea". În doctrina de specialitate, s-a subliniat și motivat necesitatea determinării pedepsei legale de către legiuitor, arătându-se că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, pentru că ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Totodată, în doctrină, s-a arătat că legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate, minimul și maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport de particularitățile faptei și de persoana infractorului. În raport de aceste cerințe ale individualizării legale, dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, care prevăd aplicarea obligatorie de către judecător a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în cazul concursului de infracțiuni, sunt contrare prevederilor art. 53 și ale art. 126 alin. (1) din Constituție, întrucât, judecătorul este lipsit de dreptul și obligația sa de a proceda la proporționalizarea judiciară a pedepsei rezultante, ceea ce încalcă principiile constituționale privind individualizarea sancțiunilor de drept penal și înfăptuirea justiției prin instanțele judecătorești. Practic, în cazul concursului de infracțiuni, după prima etapă, în care judecătorul individualizează pedeapsa pentru fiecare infracțiune concurentă, în cea de a doua etapă, în care ar trebui să proporționalizeze pedeapsa rezultantă, judecătorul devine un simplu instrument, un executant automat al aplicării unui spor obligatoriu, prestabilit de legiuitor și egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în prima etapă, ceea ce contravine principiului general al separației puterilor în stat, având loc o imixtiune a puterii legislative în domeniul puterii judecătorești, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție. În ceea ce privește posibilul caracter inuman sau degradant al pedepsei, arată că trebuie să se țină seama de o serie de factori cum ar fi: pedeapsa are un asemenea caracter sau o durată de natură să genereze indignare în conștiința publică sau să fie degradantă pentru demnitatea umană; pedeapsa depășește ceea ce este necesar pentru realizarea scopului ei social, având în vedere scopurile legitime ale pedepsei și caracterul adecvat al alternativelor posibile; în fine, pedeapsa este impusă arbitrar în sensul că nu are o bază rațională în conformitate cu standardele în materie. Având în vedere sporul obligatoriu, în practica judiciară se poate ajunge relativ ușor la pedepse disproporționate în cazul în care concursul de infracțiuni intră un număr mai mare de fapte, fără să existe o justificare de natură criminologică cu privire la durata mare a pedepsei. Relevant, sub acest aspect, este faptul că proiectul noului Cod penal nu prevedea sporul obligatoriu, ci erau lăsate la latitudinea judecătorului aplicarea și cuantumul acestuia, această opțiune a comisiei de redactare fiind una corectă, dar până la adoptarea codului, voința politică a fost de natură să modifice acest articol, în sensul transformării sporului din facultativ în obligatoriu. Invocă și

Decizia Curții Constituționale nr. 661 din 4 iulie 2007 , precum și jurisprudența constituțională a altor state.

9. Cu privire la dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 187/2012 , autorii excepției consideră că acestea încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile. Potrivit

art. 10 din Legea nr. 187/2012 , tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile. Or, noul Cod penal a introdus, prin dispozițiile art. 39, un regim sancționator al concursului de infracțiuni mai sever decât cel prevăzut de Codul penal anterior. Prin soluția legislativă prevăzută de

art. 10 din Legea nr. 187/2012 , legiuitorul a impus aplicarea tratamentului sancționator al pluralității potrivit legii penale noi, mai severe, ceea ce reprezintă o evidentă încălcare a principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile prevăzut de art. 15 din Constituție, pentru că tratamentul sancționator mai favorabil al pluralității de infracțiuni este cel prevăzut de legea veche. Arată că, potrivit doctrinei de specialitate, evaluarea legii mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni, are loc în vederea stabilirii legii care conduce la o pedeapsă rezultantă mai redusă și pe care o va executa inculpatul, indiferent de legea după care s-ar stabili existența fiecăreia dintre infracțiunile concurente, în parte. Aflată în fața unor infracțiuni concurente, prevăzute de legi succesive, instanța se va întreba întotdeauna după care lege se va ajunge ca inculpatul să execute efectiv o pedeapsă mai redusă. Consideră că soluția legislativă prevăzută de

art. 10 din Legea nr. 187/2012

este contrară și

Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 , prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Or, din analiza conținutului

art. 10 din Legea nr. 187/2012 , rezultă că suntem în prezența unei reglementări care combină prevederi din Codul penal anterior - pe baza cărora s-au stabilit, în cauză, pedepsele pentru cele șapte infracțiuni - cu cele ale noului Cod penal privind stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită sub imperiul legii noi, iar apoi, pentru tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni, textul impune aplicarea dispozițiilor mai severe ale noului Cod, combinare ce nu conduce la aplicarea legii penale mai favorabile, care este evident legea penală veche, atât în ceea ce privește dispozițiile privind aplicarea pedepsei pentru fiecare infracțiune, cât și în ceea ce privește dispozițiile referitoare la tratamentul sancționator al pluralității.

10. În fine, unul din autorii excepției mai susține că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale

art. 10 din Legea nr. 187/2012

sunt contrare și cerințelor art. 7 privind legalitatea incriminării și pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum se reflectă aceste cerințe în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în materia legiferării pedepselor, a decis că este posibil ca, prin intervenția legiuitorului, să fie modificat tratamentul sancționator al infracțiunilor, dar asemenea intervenții legislative trebuie să respecte principiul neretroactivității aplicării pedepselor, întrucât, în caz contrar, statele ar fi libere - prin modificarea legii sau reinterpretarea regulilor aplicabile - să redefinească scopul pedepsei impuse, în detrimentul persoanei condamnate, în condițiile în care aceasta din urmă nu și-ar fi putut imagina o asemenea dezvoltare la data săvârșirii infracțiunii. În raport de jurisprudența Curții de la Strasbourg, autorul excepției consideră că "în conceptul autonom de «pedeapsă», utilizat de art. 7 din Convenție, urmează a se include nu numai limitele legale de pedeapsă, ci și toate normele, regulile și procedurile care conduc judecătorul la stabilirea unei pedepse în cazul concret, respectiv, tot ceea ce definește regimul sancționator, inclusiv regulile în materia concursului de infracțiuni". Arată că "modificarea tratamentului sancționator printr-o intervenție legislativă este permisă numai în măsura în care respectă cerințele previzibilității, accesibilității și neretroactivității (exceptând legea penală mai favorabilă), raportat la momentul săvârșirii faptei", în cazul unei pluralități de infracțiuni, principiul enunțat aplicându-se cu privire la fiecare faptă care intră în componența pluralității. Așadar, modificarea pedepselor și respectiv a tratamentului sancționator în cazul concursului de infracțiuni, ca urmare a unei intervenții legislative ulterioare săvârșirii faptei, și care constă în agravarea regimului sancționator pe care persoana acuzată l-ar fi putut avea în vedere, în mod obiectiv, la momentul săvârșirii faptei, echivalează cu aplicarea retroactivă a legii penale și încălcarea cerințelor de previzibilitate și accesibilitate consacrate de art. 7 din Convenție.

11. Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că nu se impune admiterea excepției de neconstituționalitate, dispozițiile de lege criticate neaducând atingere prevederilor constituționale și convenționale invocate de autorul excepției. Chiar dacă noul tratamentul sancționator este mai sever, nu se poate vorbi de o modificare a acestuia ulterior săvârșirii faptei. Dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 187/2012

reglementează situația comiterii unei infracțiuni, din structura pluralității, sub imperiul legii noi. Astfel, inculpatul nu poate susține că nu ar fi putut, în mod obiectiv, la momentul comiterii faptei, să aibă în vedere noile dispoziții de lege, nefiind vorba de o încălcare a prevederilor art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la condițiile de previzibilitate și accesibilitate. Legea a fost redactată într-un mod suficient de clar și de precis, astfel încât orice persoană să îi poată anticipa efectele și să își poată regla conduita în mod corespunzător. Cât privește accesibilitatea, inculpatul nu poate invoca că nu a avut acces la textul de lege, cerința fiind asigurată prin publicarea textului de lege în Monitorul Oficial al României.

12. Judecătoria Cluj-Napoca - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu încalcă prevederile art. 22 alin. (2) și ale art. 53 din Constituție, întrucât individualizarea judiciară a pedepsei se realizează potrivit criteriilor reglementate la art. 74 din Codul penal, iar obligativitatea adăugării la pedeapsa cea mai grea a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru infracțiunile care compun concursul de infracțiuni, nu conduce, în mod automat, la o inegalitate de tratament juridic între autorii concursurilor de infracțiuni. De altfel, dispozițiile de lege criticate reprezintă opțiunea legiuitorului și au fost adoptate conform politicii penale a Parlamentului, în temeiul rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, rol prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituție.

13. Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal este neîntemeiată. În acest sens, arată că, față de existența unei pluralități de infracțiuni, opțiunea legiuitorului de a reglementa un spor de pedeapsă dedus fracțional din suma celorlalte pedepse stabilite este pe deplin justificată, acesta apreciind că în condițiile unui ansamblu infracțional comis de făptuitor, pedeapsa de bază cea mai grea ar fi insuficientă pentru sancționarea ansamblului de fapte, sporul criticat reprezentând, în perspectiva legiuitorului, un minim de echivalent al celorlalte pedepse care nu se mai execută, ca urmare a aplicării cumulului juridic, spor prin care s-ar obține un cuantum de pedeapsă echitabil față de pluralitatea de fapte. De altfel, instanța de judecată apreciază că dispozițiile de lege criticate reprezintă opțiunea legiuitorului și au fost adoptate conform politicii penale a Parlamentului, în temeiul rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, rol prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituție. Prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție, principiul necesității, proporționalității, aplicării nediscriminatorii și conservării substanței dreptului în restrângerea exercițiului unor drepturi, consacrat de art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală și principiul înfăptuirii justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituție.

14. Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția penală consideră ca fiind neîntemeiată excepția de neconstituționalitate este, întrucât nu este vorba de aplicarea retroactivă a legii penale mai defavorabile, ci de activitatea legii penale.

15. Tribunalul Cluj - Secția penală apreciază că stabilirea unei limite maxime speciale pentru pedeapsa rezultantă în caz de concurs de infracțiuni ar fi utilă și corectă. Astfel, s-ar putea avea în vedere ca limită maximă dublul pedepsei celei mai grele sau maximul special pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în concursul de infracțiuni etc. În acest sens, arată că, potrivit doctrinei penale, în privința tratamentului juridic al concursului de infracțiuni există trei mari sisteme juridice, sistemul cumulului aritmetic, sistemul absorbției și sistemul cumulului juridic. Legiuitorul penal român din anul 1968 a optat, față de realitățile acelei perioade, pentru sistemul cumulului juridic, care presupune aplicarea pedepsei celei mai grele din cele stabilite pentru infracțiunile concurente, cu sporirea facultativă, în două trepte, și anume sporirea pedepsei mai grele până la maximul ei special, iar dacă acesta este insuficient, aplicarea unui spor de până la 5 ani. Vasta jurisprudență referitoare la vechea reglementare, dar și realitățile actuale ale societății românești au determinat legiuitorul penal român să abordeze o altă optică în ceea ce privește tratamentul juridic al concursului de infracțiuni (și, în general, al pluralității de infracțiuni), mai degrabă preventivă decât represivă. Astfel, s-a optat, în noul Cod penal, pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracțiuni (cele mai frecvent întâlnite în practica judiciară), concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralității de infracțiuni. Referitor la concursul de infracțiuni, s-a prevăzut, prin dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, ca la pedeapsa cea mai grea, să se adauge un spor obligatoriu de o treime din suma pedepselor stabilite pentru celelalte infracțiuni concurente. Cu toate acestea, chiar dacă a fost opțiunea legiuitorului de a sancționa mai sever, în prezent, concursul de infracțiuni, instanța de judecată apreciază că stabilirea ca limită maximă a pedepsei pentru concursul de infracțiuni doar a maximului general al pedepsei, de 30 de ani, ar putea afecta cerințele de previzibilitate și proporționalitate ale normei penale criticate. Astfel, conform reglementării actuale, s-ar putea ajunge ca pentru infracțiuni minore ca gravitate, dar săvârșite în mod repetat de către o persoană (de exemplu, 30 de furturi de alimente din magazine sau furturi ale unor capace de roți de la autoturisme etc.), să se aplice o pedeapsă mult mai grea decât pentru o infracțiune foarte gravă (de exemplu, un omor calificat), fără ca instanța să aibă posibilitatea individualizării corespunzătoare a pedepsei rezultante.

16. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

17. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal este neîntemeiată. Astfel, arată că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se stabilesc prin lege organică, revenind legiuitorului să reglementeze care este conținutul concursului de infracțiuni, precum și tratamentul sancționator aplicabil acestuia. Alegerea modalității de calculare a sporului de pedeapsă în funcție de totalul pedepselor aplicate nu este de natură a afecta caracterul legal al sancțiunii penale ori proporționalitatea acesteia, odată ce atât limitele pedepselor aplicabile pentru toate tipurile de infracțiuni, cât și modalitatea de calculare a sporului aplicat pentru concursul de infracțiuni sunt în mod expres prevăzute de lege, prin norme clare, accesibile și previzibile. Sporul obligatoriu de pedeapsă pe lângă pedeapsa cea mai grea este o consecință a pluralității de infracțiuni, și nu o sporire nejustificată de pedeapsă. Nu se poate susține că aplicarea unei pedepse în limitele legale și cu respectarea criteriilor de individualizare pentru fiecare faptă comisă (limite și criterii a căror constituționalitate nu este, de altfel, contestată) este de natură a contraveni principiului proporționalității. Pedepsei celei mai grele i se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate conform legii pentru fapte comise, și nu un spor arbitrar ales de către instanța de judecată. Alegerea uneia sau alteia dintre soluțiile consacrate în diversele sisteme de drept (absorbția, cumulul juridic, cumulul aritmetic, sporul obligatoriu, sporul facultativ etc.) reprezintă o opțiune de politică legislativă, ea constituind atributul exclusiv al legiuitorului, în virtutea rolului său constituțional. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, raportată la art. 126 din Constituție, arată că rolul instanței de judecată de realizare a actului de justiție este pe deplin realizat chiar și în cazul în care legea impune aplicarea unui spor obligatoriu de pedeapsă, deoarece instanța dispune de marja de apreciere necesară și de posibilitatea de individualizare a pedepselor pentru fiecare caz în parte cu ocazia aplicării pedepsei pentru fiecare infracțiune concurentă, conform regulilor Codului penal privind criteriile de individualizare a pedepselor. Invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume

Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015 .

18. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale

art. 10 din Legea nr. 187/2012

sunt constituționale. În acest sens, arată că, pentru aplicarea sancțiunii în cazul concursului de infracțiuni, legiuitorul a adoptat sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix, acesta fiind mai conform cu nevoile de apărare a societății față de fenomenul infracțional aflat în expansiune, deoarece înăsprește, în mod obligatoriu, pedeapsa aplicată pentru concursul de infracțiuni. Dacă, în reglementarea Codului penal anterior, în această ipoteză a concursului de infracțiuni, sporul de pedeapsă era facultativ și cuprins între anumite limite, acum, în baza noului Cod penal, acest spor este obligatoriu și fix. Prin această prevedere, instituția concursului de infracțiuni devine mai puternică în lupta pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional. Această nouă reglementare a sancționării concursului de infracțiuni reflectă faptul că, în plan juridic, concursul de infracțiuni apare ca o cauză de agravare a pedepsei. Sub acest aspect, critica autorului excepției potrivit căreia textele de lege criticate ar nesocoti considerentele

Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 , prin care Curtea a statuat că nu este constituțională combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, nu poate fi primită, întrucât dispozițiile supuse controlului au în vedere situația în care cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă. Prin

Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 , instanța de contencios constituțional a stabilit că, în redactarea noului Cod penal, rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost aceea de a impune un tratament sancționator mai blând pentru inculpații care se află la prima confruntare cu legea penală și care, indiferent de forma de vinovăție, comit o singură faptă penală, iar nu o pluralitate de infracțiuni. Alta este situația inculpaților care persistă într-un comportament antisocial, prin săvârșirea mai multor infracțiuni, situație în care legiuitorul a urmărit să instituie un tratament sancționator mai sever, al cărui rol preventiv constă în descurajarea celor tentați să lezeze repetat valorile sociale ocrotite de legea penală. De altfel, intenția legiuitorului rezultă și din expunerea de motive a noului Cod penal, potrivit căreia, "într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni." În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor convenționale, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere. În fine, arată că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu aduc atingere principiului constituțional potrivit căruia nimeni nu poate fi supus torturii și niciunui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant, principiului referitor la inviolabilitatea libertății individuale și nici principiului separației și echilibrului puterilor în stat, întrucât instanța de judecată, în exercitarea rolului și atribuțiilor sale, interpretează legea, aceasta fiind o operațiune rațională în vederea aplicării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. De asemenea, dispozițiile de lege atacate nu consacră un caz de restrângere a exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale în sensul art. 53 din Constituție, situație în care ar fi obligatorie și respectarea principiului instituit la alin. (2) al aceluiași articol. Mai arată că, pentru aplicarea sancțiunii în cazul concursului de infracțiuni, legiuitorul a adoptat sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix, acesta fiind mai conform cu nevoile de apărare a societății față de fenomenul infracțional aflat în expansiune, deoarece înăsprește, în mod obligatoriu, pedeapsa aplicată pentru concursul de infracțiuni. Dacă, în reglementarea Codului penal anterior, în această ipoteză a concursului de infracțiuni, sporul de pedeapsă era facultativ și cuprins între anumite limite, acum, în baza noului Cod penal, acest spor este obligatoriu și fix. Prin această prevedere, instituția concursului de infracțiuni devine mai puternică în lupta pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional. Această nouă reglementare a sancționării concursului de infracțiuni reflectă faptul că, în plan juridic, concursul de infracțiuni apare ca o cauză de agravare a pedepsei.

19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției prezenți, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal și dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, având următorul cuprins:

- Art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal: "În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: [...] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;";

-