Decizia nr. 822/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, excepție ridicată de Ionel Andrei în Dosarul nr. 14.267/314/2014 al Judecătoriei Suceava și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 859D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că textul de lege criticat reprezintă o opțiune a legiuitorului, stabilind, într-o situație particulară de succesiune de legi penale în timp, modalitatea de rezolvare a acesteia. Demersul legislativ este justificat de faptul că, într-o astfel de ipoteză, pluralitatea de infracțiuni se desăvârșește sub imperiul legii noi, prin urmare este justificată alegerea legii noi ca lege aplicabilă tratamentului sancționator, câtă vreme el s-a desăvârșit sub imperiul său, ca lege aplicabilă la acel moment. Apreciază că dispozițiile art. 16 din Constituție nu sunt încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din data de 11 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 14.267/314/2014, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal. Excepția a fost ridicată de Ionel Andrei într-o cauză penală în care autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de furt calificat, fapte prevăzute și pedepsite de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (3) lit. c) din Codul penal (două fapte) și art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (3) lit. c) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal (trei fapte), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, două dintre infracțiunile de furt fiind săvârșite de către autor după data intrării în vigoare a noului Cod penal, respectiv în datele de 20 martie și 9 octombrie 2014.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din cuprinsul încheierii de sesizare, autorul susține că, raportat la

Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, situația prevăzută de

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal prezintă aspecte similare, prin aceea că suspecții/inculpații care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecați sub imperiul legii noi, trebuie să aibă, în funcție de legea penală mai favorabilă, o situație juridică identică cu cei condamnați anterior potrivit legii vechi ori cu cei ce vor săvârși infracțiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancționator ce combină dispoziții din ambele coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerințele constituționale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", este interzisă alternarea instituțiilor de drept penal din cele două legi, deoarece, în caz contrar, în aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitivă cu consecința creării unui privilegiu pentru infractorul care este judecat în perioada de tranziție a legii. Susține, de asemenea, autorul excepției că judecătorul cauzei este obligat să facă aplicarea art. 38 și 39 din noul Cod penal, încălcând prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție și dispozițiile art. 5 din Codul penal, în sensul că suspecții/inculpații care au săvârșit infracțiuni sub imperiul legii vechi (Codul penal din 1969) vor beneficia de legea mai favorabilă, în timp ce suspecților/inculpaților care săvârșesc infracțiuni sub imperiul legii noi li se va aplica automat legea nouă, deși nu este legea mai favorabilă, existând posibilitatea ca prevederile legii vechi să fie mai favorabile, în contextul în care este interzisă alternarea instituțiilor de drept penal din două sau mai multe legi. În concluzie, autorul susține că această situație juridică determină o discriminare negativă și intră în contradicție cu dispozițiile art. 5 din Codul penal, astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 .

6. Judecătoria Suceava apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, prin

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, a fost consacrată soluția potrivit căreia tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi când cel puțin una dintre infracțiuni a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile. Dispozițiile menționate limitează situațiile tranzitorii numai la cele în care toate infracțiunile concurente au fost comise sub legea veche, iar judecarea are loc sub legea nouă. Odată cu publicarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal, determinarea legii penale mai favorabile, în cazul concursului de infracțiuni, va depinde, în mod esențial, de încadrarea juridică dată infracțiunilor concurente. Astfel, dacă în structura concursului de infracțiuni intră fapte comise și anterior și ulterior datei de 1 februarie 2014, se va proceda la stabilirea legii penale mai favorabile raportat la infracțiunile comise anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, iar, ulterior, la stabilirea tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, instituție juridică autonomă, se va avea în vedere

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, în sensul sancționării concursului potrivit legii penale noi, a legii sub care s-a definitivat concursul real de infracțiuni. Așa încât, dacă una dintre infracțiunile concurente a fost săvârșită anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, iar cealaltă după această dată, nu se poate afirma că se creează inculpatului o situație mai grea, deoarece era previzibil, în sensul art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că, dacă va fi găsit vinovat pentru noua infracțiune, inculpatului i se va aplica sporul prevăzut de art. 39 din noul Cod penal.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, având următorul cuprins: "Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă."

11. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit prevederilor criticate, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Cu alte cuvinte, dacă cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, se va aplica legea penală mai favorabilă numai la individualizarea pedepsei pentru infracțiunile comise sub legea veche, iar tratamentul sancționator al concursului va fi în mod obligatoriu cel prevăzut de noul Cod penal, chiar dacă este mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârșit configurația concursului. Curtea reține că, prin reglementarea

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, legiuitorul a urmărit să evite controversele doctrinare apărute în momentul intrării în vigoare a Codului penal din 1969, așa încât a consacrat explicit soluția majoritară conturată în practica acelei perioade, potrivit căreia tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile.

13. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 187/2012

ar rezulta interpretarea potrivit căreia tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni s-ar putea aplica potrivit Codului penal din 1969 sau noului Cod penal, atunci când toate infracțiunile din structura pluralității au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969. Cu alte cuvinte, s-ar putea susține că dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 187/2012

consacră, implicit, teza aplicării legii penale mai favorabile în funcție de instituții autonome. În această ipoteză, jurisprudența apărută după intrarea în vigoare a noului Cod penal a fost majoritară în a considera concursul de infracțiuni ca fiind o instituție autonomă. Legea penală mai favorabilă se determină prin raportare la fiecare instituție care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care este mai favorabilă, aceasta nu excludea aplicarea dispozițiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracțiuni, dacă acestea sunt mai favorabile. S-a arătat că, de pildă, concursul de infracțiuni face parte dintre acele instituții juridico-penale (ca și prescripția, suspendarea executării pedepsei ș.a.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a faptelor după legea nouă sau după cea anterioară.

14. Prin

Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, s-a statuat însă că "dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile", așa încât determinarea legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni va depinde de încadrarea juridică dată infracțiunilor concurente. Potrivit considerentelor

Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 , rațiunea pentru care, în esență, s-a apreciat că doar aplicarea globală a legii penale mai favorabile este constituțională, deoarece, în caz contrar, "prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor", este aceea că, "în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu". Crearea unei lex tertia de către judecător în aplicarea legii a determinat Curtea să statueze asupra imposibilității de a aplica legea penală pe instituții autonome, împiedicând astfel judecătorul să intre în sfera de atribuții a puterii legislative.

15. Totodată, Curtea reține că, aparent,

art. 10 din Legea nr. 187/2012

instituie, prin voința legiuitorului, o lex tertia, permițând, în privința tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, aplicarea unei alte legi decât cele aplicate pentru majoritatea infracțiunilor componente ale pluralității. Curtea constată însă că

art. 10 din Legea nr. 187/2012

reglementează tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni care și-a desăvârșit configurația prin comiterea ultimei infracțiuni sub legea nouă, așa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului "legii mai conforme cu interesele apărării sociale", care este legea nouă. Curtea reține că stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin urmare, principiul aplicării legii penale mai blânde pentru infractor nu trebuie privit în mod absolut, ci în raport cu interesul apărării sociale, care nu permite crearea unei situații juridice mult prea favorabile acestuia.

16. De altfel, Curtea constată că, în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de

art. 10 din Legea nr. 187/2012 , nu se poate reține existența unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracțiuni. În aceste condiții este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni, așadar doar atunci când cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost săvârșită după intrarea în vigoare a noii legi, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 .

17. În ceea ce privește principiul egalității, Curtea reține că, în mod constant, în jurisprudența sa, a statuat că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Această soluție este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferență de tratament, făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage, trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.

18. În prezenta cauză, Curtea reține că inculpatul, prin săvârșirea unei infracțiuni și sub imperiul legii noi, a înțeles să o încalce și pe aceasta, expunându-se consecințelor care derivă din acest fapt, așa încât aplicarea dispozițiilor legii noi în privința concursului, în ipoteza săvârșirii unei infracțiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat. În aceste condiții, Curtea constată că este pe deplin justificată opțiunea legiuitorului de a reglementa tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni în mod diferit, după cum toate infracțiunile din structura pluralității au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969, judecarea lor având loc sub legea nouă, situație tranzitorie în care aplicarea legii penale mai favorabile se va face potrivit

Deciziei Curții nr. 265 din 6 mai 2014 , ori cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se aplica pedeapsa rezultantă potrivit legii noi - ce reflectă interesele apărării sociale la acel moment - sub incidența căreia s-a definitivat concursul de infracțiuni. De altfel, Curtea a subliniat, în mod constant, în jurisprudența sa, că pentru situații juridice diferite legiuitorul poate institui un regim juridic diferit, fără a încălca, în acest fel, principiul constituțional al egalității în drepturi (a se vedea

Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014,

Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și

Decizia nr. 276 din 24 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 19 martie 2009).

19. Curtea nu poate reține nici susținerile autorului excepției, potrivit cărora "situația prevăzută de

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal prezintă aspecte similare cu cele statuate de Curte prin

Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 , paragraful 48, prin aceea că suspecții/inculpații care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecați sub imperiul legii noi, trebuie să aibă, în funcție de legea penală mai favorabilă, o situație juridică identică cu cei condamnați anterior potrivit legii vechi ori cu cei ce vor săvârși [a.n. toate] infracțiunile potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancționator ce combină dispoziții din ambele coduri". Curtea constată că, în prezenta cauză, ipoteza reglementată de legiuitor este aceea a suspecților/inculpaților care au comis o parte din infracțiunile concurente sub legea veche - pentru aceste infracțiuni pedeapsa fiind stabilită potrivit legii mai favorabile -, iar cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității sub legea nouă, pedeapsa rezultantă fiind stabilită potrivit legii noi, așadar o categorie distinctă de suspecți/inculpați cu privire la care instanța de contencios constituțional nu a statuat prin decizia precitată.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionel Andrei în Dosarul nr. 14.267/314/2014 al Judecătoriei Suceava și constată că dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Suceava și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 decembrie 2015.