Decizia nr. 276/2009

Articolul 16

alin. (12) din Legea nr. 13/2007 : "Titularii de autorizații și licențe, beneficiari ai drepturilor de uz și de servitute asupra proprietății publice sau private a statului și a unităților administrativ-teritoriale, sunt scutiți de plată de taxe, impozite și alte obligații de plată, instituite de autoritățile publice centrale și locale";

-

Articolul 41

alin. (4) din Legea nr. 13/2007 : "Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului";

-

Articolul 1

alin. (3) din Legea nr. 571/2003 : "În materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal".

Prevederile

art. 257 și 285 din Legea nr. 571/2003

prevăd scutirile ce se acordă pentru plata impozitului pe teren, precum și facilitățile acordate persoanelor juridice în materie de impozite.

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă textele constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 56 alin. (1) privind contribuțiile financiare și ale art. 135 alin. (2) lit. a), e) și f) privind economia. Totodată, se susține că sunt încălcate și prevederile

art. 5 din Legea concurenței nr. 21/1996 .

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. Prin

Decizia nr. 40 din 24 ianuarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2006, și

Decizia nr. 246 din 9 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 11 aprilie 2006, raportat la soluția legislativă cuprinsă actualmente în

art. 16 alin. (12) din Legea nr. 13/2007 , Curtea a statuat constant că stabilirea prin lege a obligației de plată a anumitor impozite sau taxe, ca și a eventualelor scutiri de la plata acestora, ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu condiția ca aceste reglementări să se aplice în mod uniform pentru situații egale.

Pe de altă parte, autoritățile administrației publice locale nu au totală independență în privința stabilirii impozitelor și taxelor locale, ele fiind obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării și dispozițiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naționale. Astfel, potrivit art. 139 alin. (2) din Constituție, "Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene, în limitele și în condițiile legii". Această prevedere constituțională obligă legiuitorul să determine, la modul general, domeniile, activitățile și veniturile pentru care consiliile locale sau județene sunt competente să stabilească impozite și taxe locale. În același sens, legea poate prevedea domeniile, activitățile, veniturile sau categoriile de persoane scutite de la plata impozitelor ori taxelor locale.

Stabilirea obligației de plată a impozitelor și taxelor locale, precum și scutirea de la plata unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază pe principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție.

Prin

Decizia nr. 232 din 21 aprilie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 23 iunie 2005, și

Decizia nr. 272 din 16 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, raportat la soluția legislativă cuprinsă actualmente în

art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 , Curtea a reținut că încadrarea prin lege organică a terenurilor pe care se situează rețelele energetice de distribuție în categoria terenurilor cu destinație specială, precum și reglementarea unui regim juridic special al acestora, propriu domeniului public al statului, se justifică prin caracterul de bun public de interes național al fondului energetic.

Referitor la constituționalitatea soluției legislative cuprinse în momentul de față de art. 16 alin. (12) și

art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 , se observă că, față de soluțiile anterioare ale Curții Constituționale, nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția din deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

II. Cu privire la critica de neconstituționalitate a textului

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 , Curtea observă că autorul excepției este nemulțumit de modul în care acesta a fost interpretat și aplicat de către instanța de judecată a cărei sentință a recurat-o. În consecință, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât se pun probleme de interpretare și aplicare a legii. Aceeași soluție se impune și cu privire la dispozițiile art. 257 și

art. 285 din Legea nr. 571/2003 , întrucât aspectele ridicate țin de sfera de competență a instanțelor de judecată și a Parlamentului, autorul excepției fiind nemulțumit de faptul că instanțele de judecată nu aplică aceste texte în mod exclusiv, fără a le mai corobora cu prevederile

art. 16 alin. (12) din Legea nr. 13/2007 , și de faptul că orice excepție de la plata taxelor și impozitelor trebuie prevăzută prin Codul fiscal și nu și prin alte legi.

De asemenea, Curtea nu poate reține critica de neconstituționalitate a dispozițiilor contestate pe care o face autorul excepției în raport cu prevederile

Legii concurenței nr. 21/1996 , întrucât, în cadrul exercitării controlului de constituționalitate, Curtea trebuie să se raporteze numai la un text constituțional.

Soluționarea cererii autorului excepției adresate Curții Constituționale, în sensul că aceasta să se pronunțe dacă dispozițiile criticate din Codul fiscal prevalează în fața celor cuprinse în

Legea nr. 13/2007 , nu intră în sfera de competență a instanței constituționale, ci ține, de asemenea, de modul de aplicare și interpretare a legii, competență ce constituie apanajul instanțelor judecătorești.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (12) și

art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007

și cu unanimitate de voturi cu privire la respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 257 și

art. 285 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (12) și

art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 , excepție ridicată de Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a Municipiului Piatra-Neamț în Dosarul nr. 991/32/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

II. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 257 și

art. 285 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2009.